Ucigașii răcelilor (2)

Vitamina C

Vitamina C (acidul ascorbic) este cea mai cu­noscută dintre vitamine, fiind considerată un ina­mic redutabil al răcelii. Dar funcționează ea în­tr-ade­văr ca o armă efi­cientă împotriva infec­țiilor gripale? Cercetă­torii i-au studiat decenii la rând ac­țiunea antiinfec­țioasă, iar Au­toritatea Euro­pea­nă pentru Sigu­ranța Alimentară (EFSA) a inclus-o, de asemenea, în preocupările sale. În pre­zent, contribuția ei semnifi­cativă la buna funcționare a sistemului imunitar nu mai este contestată de nimeni. Alimentele care o conțin au o valoare tera­peutică dovedită. Cu atât mai mult cu cât, pe lângă creșterea rezis­tenței organismului la in­fecții, ea produce și alte efecte, la fel de im­portante: anihilează radicalii li­beri, ajută la absorbția fierului în intes­tin, scade nivelul colesterolului, consti­tuie un ele­ment indispensabil în sinteza cola­genului, favorizează rege­nerarea țesuturilor și întârzie procesul de îmbătrânire.

În anumite situații, corpul nu dispune de o cantitate de vitamină C corespun­zătoare nevoilor lui. Factorii ce pot genera un asemenea deficit sunt diverși: alimentația săracă în legume și fructe, o dietă restrictivă impusă de existența unor alergii, intoleranțe sau alte pro­bleme digestive, malabsorbția intestinală, con­sumul exagerat de alcool, fumatul ori, pur și simplu, uzura cauzată de înaintarea în vârstă. Pe lângă capacitatea naturală de apărare a organis­mului, carența de vitamină C afectează mai ales țesutul conjunctiv (din pricina producției reduse de colagen), dar și sistemul nervos. Se manifestă în consecință stări de astenie, iritabilitate, tendințe depresive, dispare pofta de mâncare, se cronici­zează senzația de oboseală, sunt prezente din ce în ce mai frecvent amețelile, pielea devine uscată, apar sângerările gingivale și edemele.

Sună amenințător, totuși, neplăcerile enume­rate mai sus sunt destul de ușor de evitat. Cei ce mănâncă suficiente legume și fructe, res­pec­tând faimoasa re­gulă a celor „cinci porții pe zi”, își vor asi­gura fără nici un fel de dificultate doza zilnică recomandată de 100 mili­grame vitamina C. Când doriți să creșteți apor­tul de vitamină, ar fi mai înțelept să nu ape­lați la capsule, tablete sau pulberi, căci pe par­cursul îndelungatei sale evoluții, organismul uman a învățat cum să valo­rifice optim hrana primită, nu însă și supli­mentele nutriționale sau preparatele farma­ceutice de sinteză. Desigur, dacă suferiți de un deficit sever, puteți recurge la suplimente pentru a-l compensa, dar în limite rezonabile și consul­tând un medic. Deoarece s-a constatat că admi­nis­trarea pe perioade lungi a 1000-5000 miligra­me zilnic poate provoca dia­ree, grețuri, amețeli și chiar pietre la rinichi, ris­când totodată să agraveze unele din principalele patologii preexis­tente la persoana respectivă. De exemplu, prof. dr. John Ionescu, un reputat imu­nolog de origine română, care vindecă la clinica înființată și con­dusă de el în Neukirchen (Ger­mania) afecțiuni socotite de colegii lui incurabile, su­blinia într-unul din interviurile sale, că pacien­ților cu boli autoimune n-ar trebui să li se prescrie în nici un caz doze masive de vitamina C.

Așadar, luând în considerare faptul că orga­nismul dvs. asimilează mult mai bine acidul as­corbic din alimente, este de preferat să apelați la sursele naturale: ardeii grași (în special cei roșii), broccoli, spanacul, varza, roșiile, cartofii, mor­covii. Preparați-vă în fiecare zi un castron de salată – și nu uitați nici fructele: citricele, man­go, kiwi, merele, căpșunile, pepenii, afinele, mu­rele, coacăzele negre, cătina, măceșele.

Pentru a preveni răceala, luați una sau două lingurițe de pulbere de măceșe pe zi. Iar dacă virușii s-au instalat deja, susțineți-vă sistemul imu­nitar cu câte o lin­gură din aceeași pulbere – dimi­neața, la prânz și seara.

Vitamina D

Când vorbim despre vitamina D, ne gândim în primul rând la rolul ei în menținerea sănătății oaselor și a dinților. D3 (colecalciferolul) ajută la asimilarea calciului din alimente și fixarea lui în țesutul osos. Lipsa acestei vitamine liposo­lubile provoacă la sugari și copiii mici afecțiu­nea numită rahitism, care constă în deformarea cutiei craniene și a oaselor lungi. Iar adulții ajung să sufere de osteomalacie („boala oaselor moi”) sau osteoporoză, cauza fiind aceeași: demineralizarea scheletului. Riscul este maxim pentru femeile aflate în perioada gravidității.

Investigațiile mai recente au scos în evidență faptul că vitamina D are o însemnătate deosebită și în modularea funcționării sistemului imunitar. Cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga au descoperit, de pildă, că ea influențează viteza de reacție a limfocitelor T și răspunsul inflama­tor prin care organismul luptă împotriva factori­lor ce contribuie la îmbolnăvire. Dincolo de aceste consecințe imediate, ea acționează și în prevenția sau ameliorarea patologiilor care decurg din slă­birea imunității. Potrivit unor studii, se pare că reduce cu 50% riscul de apa­riție a anumitor tipuri de cancer, cum ar fi cel de colon și de sân, iar în situația existenței unor tumori, le stopează creș­terea, ca și formarea de metastaze. S-a mai con­statat că prezența ei în proporție suficientă îm­piedică declanșarea unor afecțiuni deosebit de grave, ca diabetul sau scleroza multiplă. De ase­menea, specialiștii i-au consemnat importanța în prevenirea bolilor inimii și ale vaselor de sânge. Să adăugăm că ea produce efecte pozitive și în aparatul repro­ducător, unde stimulează mobilit­atea spermato­zoizilor.

Organismul își acoperă necesarul de vita­mină D pe două căi: din producția proprie și din ali­mentele ingerate. Sinteza vitaminei are loc la nivelul pielii, prin transformarea colesterolului într-un precursor al ei, sub influența nemijlocită a radiațiilor solare. Așadar, ieșiți cât mai des din casă și expuneți-vă la soare fața și brațele pen­tru minimum 15 minute. În sezonul rece, când acest lucru nu mai este posibil, vă rămâne la dispoziție doar varianta de a obține vitamina D din alimen­tele care o conțin în cantități mai mari. Iată câteva dintre ele: untura de pește, heringii, sardinele, scrumbiile, fructele de mare, somonul, tonul, șpro­tul, păstrăvul, țiparul, ficatul de vită, carnea de vițel, lactatele, ouăle, avocado și unele soiuri de ciuperci, ca champignon, mână­tăr­cile sau ciupercile medicinale shiitake.

Dacă nu consumați în mod obișnuit aceste alimente și nici nu vă întâlniți decât rareori cu soarele, ar trebui să discutați cu me­dicul dvs. des­pre un eventual aport de vitamină D, sub formă de preparate. Doza zilnică reco­mandată curent este de 400 UI (unități inter­naționale), asociate obligatoriu cu vitamina K2, pentru asigurarea unei asimilări corespun­zătoare. Se pot administra în sigu­ranță chiar și 1000 UI pe zi, atunci când realmente este nevoie, în schimb depășirea limitei maxime de 2000 UI duce la hiper­calcemie, ceea ce va în­sem­na rigidizarea arterelor din cauza depu­ne­rilor de pe pereții lor, hiperten­siune, pietre la rinichi – și încă alte neplăceri, cu care suntem convinși că n-ați vrea să aveți de-a face.

Acidul folic

Îl întâlnim sub variate denumiri: vitamina M, folacină, folat. El este, de fapt, una din vitaminele complexului B – și anume B9. Cuvântul „folic” își are originea în limba latină, unde „folium” însemna „frunză”. Într-adevăr, acidul folic se regăsește în cantități semnificative în legumele frunzoase (îndeosebi în salata verde și spanac), dar nu numai. E prezent și în linte, mazăre, spa­ranghel, cartofi, fasole verde, sfeclă roșie, broc­coli, avocado, banane, germeni de grâu, drojdie de bere. Dintre alimentele de proveniență ani­mală, sursele cele mai bogate sunt fructele de mare, lactatele, ficatul și gălbenușul de ou. B9 este o vitamină extrem de sensibilă la prelucrarea ter­mică și, de aceea, la prepararea mâncărurilor, in­gredientele care îl conțin n-ar trebui lăsate pe foc timp îndelungat și la temperaturi prea ridicate.

Acidul folic favorizează fertili­tatea, nu numai la femei, ci și la bărbați. Din acest motiv, medicii îl pre­scriu de regulă cu­plurilor care do­resc să aducă pe lume un co­pil. Femeilor a­flate în această situație li se reco­mandă să și-l adminis­treze atât înainte de a ră­mâne însăr­cinate, cât și în primele trei luni de graviditate, fiindcă el previne posi­bilele mal­for­­mații ale fătului. Are efecte benefice și la vârstnici, cărora le oferă protecție contra afec­țiunilor cardiovasculare și a dete­riorării me­mo­riei. Este implicat și în procesele de reînnoire și re­generare a celulelor, inclusiv a celor ce apar­țin sis­temului imunitar.

Arginina

Arginina este un aminoacid, adică una dintre com­ponentele ce alcătuiesc structura proteinelor. A devenit obiect al cercetării științifice abia în ultimele decenii. Specialiștii au identificat o mul­titudine de situații care justifică din punct de ve­dere medical o alimentație bogată în arginină, res­pectiv administrarea ei suplimentară. Căci această substanță îndeplinește numeroase funcții în orga­nismul uman.

Participând la sinteza protei­nelor, arginina întreține și dezvoltă masa musculară, sporind ast­fel rezistența la efort. Menține sănătatea pielii și grăbește cicatri­zarea rănilor. Protejează ficatul, rinichii și vasele de sân­ge. Printr-un meca­nism com­plicat, ea con­tribuie la di­latarea vaselor, având prin urmare și un efect hipotensor, respectiv de prevenire a infarctului și accidentului vascular cere­bral. Atunci când va­lorile tensiunii arteriale înregis­trea­ză o creștere moderată, poate fi utilizată cu bune rezultate ca remediu. Merită amintit și rolul ei în fertilitatea masculină, căci lichidul seminal se compune în proporție de 80% din arginină. O serie întreagă de studii îi atestă și influența asupra sistemului imunitar. Ea activează limfocitele T și determină sporirea numărului de celule macro­fage, întărind astfel capacitatea naturală de apă­rare a organismului împotriva agresorilor externi, fie ei microbi sau viruși.

În general, hrana zilnică asigură un aport în­des­tulător de arginină. Ne-o putem procura din carne roșie sau de pui, pește și fructe de mare, lactate, ouă, fasole, năut, linte, soia, alune, mig­dale, arahide, fistic, semințe de pin, de dovleac, de in, de susan, germeni de grâu, spanac, ardei, ceapă, usturoi, ciuperci, pepene roșu, struguri, căpșuni, avocado, kiwi, grepfrut, ca și din pudră de cacao sau ciocolată. Există totuși anumite categorii de persoane care prezintă un deficit de aminoacizi. Este vorba, de exemplu, despre sub­ponderali (care au un indice de masă corporală mai mic de 18,5), anorexici, convales­cenți, sufe­rinzi de cancer, seropozitivi sau oameni cu tulbu­rări metabolice rare. Tututor acestora li se reco­man­dă administrarea unui supliment cu argi­nină.

Glicina

Face parte din grupul aminoacizilor neesen­țiali. Este o substanță cu gust dulceag, care poate fi utilizată ca îndulcitor și rezistă la temperaturi înalte. Are proprietăți antiinflamatoare și anti­spastice. Dă un ajutor prețios sistemului imunitar, participând la constituirea anti­corpilor. Împreună cu cisteina și acidul glutamic for­mează gluta­tionul, o proteină cu puternică acțiune anti­oxidantă și de eliminare a toxinelor. Împiedică necro­zarea țesuturilor.

Deși prea puțin cunoscută nespecialiștilor, glicina îndepli­nește câteva funcții esențiale în organism. Este implicată în sin­teza ADN. Com­bate rezistența la insu­lină, prevenind astfel de­clanșarea diabetului de tip 2. Protejează ficatul îm­potriva acțiunii alcoolu­lui. Favorizează di­gerarea grăsi­milor, prin reglarea secreției de bilă. Se regăsește cu o pondere însem­nată (peste 30%) în compoziția cola­genului, și din această poziție con­tribuie la menținerea elas­ticității pielii, a va­se­lor de sânge, ca și la inte­gritatea cartilajului articular.

Următoarele alimente vă furni­zează cantități însem­nate de glicină: peștele, lap­tele și produsele lactate, ouăle, cotletul de porc, gelatina, piftia, soia, fasolea, mazărea, nucile, alu­nele, untul de arahide, semințele de in și de dovleac, germenii de grâu, drojdia de bere. Poate fi achiziționată din magazinele natu­riste, care o oferă sub formă de capsule sau pulbere. Dacă aveți o dietă săracă în proteine, vă sfătuim s-o echi­librați, luând la sfârșitul fiecărei mese câte o linguriță cu vârf din pul­berea de glicină, dizolvată în 100-200 ml de apă călduță.

Beta-glucanul

Este o polizaharidă, adică o glucidă cu structură complexă, prezentă în ovăz, orz, secară, drojdie de bere, alge marine și unele dintre ciu­percile medicinale, ca shiita­ke și maitake. Are proprietăți anti­infla­matoare și cicatrizante dovedite și este unul dintre cei mai eficienți inamici ai răcelii, datorită fap­tului că activează ce­lulele macrofage și granu­locitele neu­tro­file, mărind astfel capacitatea sistemu­lui imunitar de a distruge microorga­nis­mele patogene: viruși, bacterii și fungi. De asemenea, aduce în limite normale valorile crescute ale colesterolului, resta­bilind proporția justă între cele două frac­ții ale lui: cea dăunătoare (LDL) și cea care protejează pereții vaselor de sânge (HDL). Însă cel mai important rol al acestei substanțe în organismul uman este acela de prevenire și tratare a dia­betu­lui prin stimularea formării de noi ce­lule Langerhans – celulele active ale pan­creasului, care secretă insulina.

Sursa cea mai bogată de beta-glu­can este ovăzul. Tărâțele sau fulgii de ovăz amestecați în iaurt vă pot acoperi ne­ce­sarul zilei, oferindu-vă în același timp un mic dejun consistent și gustos. Droj­dia de bere furnizează de asemenea o can­titate mare de beta-glucan. Acesta este unul din­tre motivele pentru care și ea face parte din echipa temuților „ucigași ai răcelilor”.

Acizii grași Omega-3

Sunt acizi grași polinesaturați, de care orga­nismul are nevoie pentru o desfășurare norma­lă a proceselor sale fiziologice, însă nu și-i poate produce singur, deci trebuie să-i procure din ex­terior. Există 11 tipuri de acizi Omega-3, princi­palele fiind EPA (responsabil pentru reducerea inflamațiilor), DHA (garant al unei bune func­ționări a creierului) și ALA (util ca furnizor de ener­gie, provenit exclusiv din surse vegetale).

Acizii Omega-3 aduc o contribuție impor­tantă la menținerea și îmbunătățirea stării noas­tre de sănătate, acționând pe diferite planuri. Ei stimu­lează sistemul imunitar prin activarea ce­lulelor T și creșterea producției de interleukină 1, substanță ce reglează răspunsul imun. Micșo­rea­ză riscul de infarct și accident vascular cere­bral, datorită fap­tului că scad nivelul coles­te­rolului, al trigli­ceridelor și al tensiunii arteriale (specialiștii au constatat că, în comparație cu populația din țările industrializate, incidența infarc­tului este de 400 de ori mai mică la eschimoși, care se hră­nesc cu pește și carne de focă). Stabilizează sistemul ner­vos, prevenind depresia, an­xietatea, chiar și dezechi­librele mai grave (ca tul­burarea bipolară) și reduc riscul de Alz­heimer. Ajută la fixarea calciului în oase, combat inflamația și durerile ar­ti­culare, mențin elas­tici­tatea pielii și împie­dică declanșarea alergiilor cutanate sau apariția unor afec­țiuni de tipul psoriazisului. Sunt incluși în tratamentul bron­ho­pneumopatiei obstructive cronice (BPOC) și favorizează popularea intestinului cu bacterii benefice.

Acizii Omega-3 se găsesc în somon, hering, macrou, ton, sardine, halibut, fructe de mare, păs­trăv, ca și în uleiul extras din krill (un cre­vete minuscul, care trăiește la mari adâncimi în toate oceanele globului). Dintre alimentele de origine vegetală vom aminti aici nucile, semin­țele de in, cânepă, chia, susan, dovleac, floarea soarelui, boa­bele de soia, varza kale și cea de Bruxelles, spanacul, salata verde, conopida și diversele uleiuri vegetale (în special cele de in, nuci și rapiță). Alimentația omului modern con­du­ce în general la un deficit de acizi Omega-3, care ar trebui compensat prin administrarea de suplimen­te. Doza zilnică recomandată de obicei este de 500 miligrame, însă medicul o poate ma­jora, în funcție de problemele pacientului. Totuși ar fi imprudent să depășiți limita de 3 grame pe zi, deoarece s-ar produce o subțiere extremă a sângelui, care ar genera pericolul de hemoragii.

Ucigașii răcelilor (1)