Există viață fără de moarte?

• De la Ghilgameș și până la alchimiștii care încercau să obțină piatra filosofală, omenirea s-a aflat, continuu, într-o cău­tare a nemu­ririi. Dacă în trecut acest lucru presupunea un efort spiritual și o ini­țiere ezoterică, de câteva decenii, oa­menii speră că pot păcăli moartea printr-un uriaș salt științific •

Împăratul Qin Shi Huang și armata de teracotă

Prima căutare oficială a nemuririi consemnată în documente îi aparține împăratului Qin Shi Huang (259 î.Hr.-210 î.Hr.), cunoscut pentru că a ordonat ridicarea Marelui Zid Chinezesc și care a avut ideea, care astăzi pare nebunească, de a-și con­strui o armată de 8.000 de soldați de tera­cotă, care aveau menirea de a-l apăra pe lumea cealaltă. Dar până la lumea cealaltă, întemeietorul dinastiei Qin a ordonat oficial întregii admi­nis­trații imperiale să îi gă­sească leacul nemuririi. S-au păstrat până astăzi răspunsuri ale autorităților locale din acea vreme, care își exprimau regretul că nu găsiseră încă o soluție pentru ca sacrul împărat să nu pășească pe tărâmul lumii de dincolo. Toate căutările lui Qin Shi Huang au fost în van. Primul împărat al Chinei, nu nu­mai că nu a trăit veșnic, dar nici măcar nu a atins longevitatea su­pușilor săi mai în vârstă, stingân­du-se din viață la numai 49 de ani, după o domnie de 11 ani. În mod bizar, sfârșitul i-a fost adus tocmai de căutarea ne­bună a unui leac îm­potriva morții: împăratul a con­su­mat un elixir popular printre nobilii chinezi, care avea renumele prelungirii vieții. În fapt, preparatul conținea mercur, așa că cel care îl ingera murea, lent, prin intoxicare.

Dacă nu murim de boli la tinerețe, moartea vine pentru că îmbătrânim. În sine, procesul îmbătrânirii este complex și nu e complet lămurit. E cert însă că genele noastre sunt niște creaturi egoiste, cărora nu le pasă prea mult de propria noastră persoană. Tot ce vor genele noastre este să ajungem sănătoși, pu­ter­nici și, eventual, fericiți, la momentul în care pu­tem procrea. Atât. Chestiunea nu e valabilă doar pen­tru oameni. Cel mai longeviv vertebrat din lume, rechinul de Groenlanda, care trăiește până la 400 de ani, reuşeşte acest fapt pentru că se repro­duce abia după ce împlinește vârsta de 150 de ani!

Așadar, bătălia cu moartea este, de fapt, o bătă­lie uriașă, inegală și imposibil de câștigat, cu îm­bătrânirea propriului nostru ADN. Dar oamenii nu se consolează ușor cu gândul morții. Cam din a doua jumătate a secolului trecut, oamenii de știință au început să se gândească la felurite modalități prin care ar putea să prelungească viața, ba chiar să păcă­lească moartea. Până la ora la care scriu arti­colul, niciuna dintre aceste metode nu a dat vreun rod palpabil. Oamenii mor în continuare, iar viața celor mai longevivi nu depășește niciodată ba­riera fatidică de 122 de ani, ba chiar se apropie foarte puțin de ea. Însă lucrurile s-ar putea schim­ba, ne asigură cei mai ambițioși futurologi. Există chiar oameni de știință care cred că, deja, pe pă­mânt s-a născut omul care nu va mai cunoaște moartea. Soluțiile ar fi diverse și unele aparțin medicinei. Dacă citiți aceste rânduri și nu ați împlinit 40 de ani, veți apuca, probabil, zilele în care veți putea ve­dea dacă aceste profeții se vor fi împli­nit sau nu. Dr. Ian Pearson, un futuro­log de renume, crede că în deceniile următoare ar trebui să putem citi în ziare știri despre cum vom începe să ne fabricăm organe în laborator, utili­zând tehnologia unei imprimante 3D. Știu că sună ciudat, dar în medicină se folosește deja, de ani buni, piele crescută separat de corp, în laborator, pentru grefe, și s-au făcut deja transplanturi de or­gane foarte simple, care au fost create tot în labo­ra­tor, folosind o imprimantă 3D – trahee sau vase de sânge. Orga­nismul acceptă întotdeauna organul fa­bricat în afara lui, pentru că este realizat din pro­priile lui celule stem, com­patibile genetic 100%, iar fuziunea se petrece în numai o lună. În viitor, așa­dar, dacă vei avea nevoie de o inimă nouă pentru trans­plant, vei putea să dai câteva celule stem și, în câteva săp­tămâni, să ai inima. La fel se va întâmpla și cu celelalte organe foarte complexe, pre­cum ficatul sau stomacul. Dar asta nu e totul, pentru că ingi­neria genetică ne-ar putea reprograma partea afectată de ADN, găsind leac pentru tot felul de boli autoimune sau pentru cancer. Toate acestea par plau­zibile și e posibil ca, parte din ele, să fie puse în practică chiar în viitorul apropiat. Dar, deși aceste tehnologii ne vor putea prelungi viața, e greu de crezut că ne vor face nemu­ritori. Iată de ce unii se gândesc să se păstreze așa cum sunt, până când știința va oferi ceva mult mai specta­culos. Şi când spun „păstreze”, nu folosesc meta­fore. Ne apropiem de thriller…

Criogenia – dacă nu putem birui moartea, atunci hai să o înghețăm

În urmă cu 52 de ani, pe 12 ianuarie 1967, trecea pe lu­mea cealaltă James Bed­ford, profesor emerit de psi­hologie la Universitatea din Califor­nia. Numai că profe­sorul, care murise de pe urma unui can­cer la ficat, nu era deloc mul­țumit cu viața veșnică de pe lumea cealaltă, drept pen­tru care s-a hotărât să își încerce șansa unei nemuriri pe lumea asta și a devenit prima per­soană criogenată din lume. Astăzi, această soluție im­plică două tehnologii – congelarea lentă și vitrificarea. Prima presu­pune o înghețare treptată până la –40ºC, iar apoi o con­gelare rapi­dă până la –150 – –200 ºC și trans­fer în azot lichid, iar a doua presu­pune direct o conge­lare ultrarapidă, pentru a îm­piedica forma­rea cristalelor de gheață care ar putea distruge celu­lele. Atât pri­ma, cât și a doua, sunt tehnici folosite cu succes la fertilizarea „in vitro”, iar embrionii criogenaţi sunt apoi decongelaţi şi aduşi la viaţă. Sună frumos, însă oamenii de ştiinţă nu sunt foarte optimişti. În primul rând, creierul nostru matur este mult mai complex decât un em­brion. Apoi, even­tualele microcristale de gheaţă formate în timpul procesului ar produce daune ireparabile. Dar, să zicem că reuşim să rea­ducem la viaţă un om crio­genat. Cine ne garantează că va avea şi memoria intactă după un asemenea proces? Vor mai fi aceiaşi criogenaţii reanimaţi şi trataţi de bolile care i-au omorât? Sunt oameni de ştiinţă care spun că nu.

Culmea este că cei care au ales această cale a nemuririi nici măcar nu sunt siguri că vor avea parte de o congelare decentă pe termen lung. O mare par­te dintre firmele care au criogenat oameni în trecut au dat faliment, iar cei care îşi dormeau somnul de veci într-un frig cosmic au ajuns, în cele din urmă, la răcoarea cimitirului, ca toţi muritorii.

Ray Kurzweil este un futurolog american consi­derat de Bill Gates drept unul dintre cei mai mari specialiști din lume în Inteligență Artificială. El are meritul de a fi prezis creşterea exponenţială a pu­terii calculatoarelor încă din anii ‘60 şi de a fi elabo­rat o teorie numită legea întoarcerilor accelerate. Ray Kurzweil crede că în viitor maşinile vor fi atât de complexe, încât vor putea să pătrundă în corpu­rile noastre, aproape până la fuziune. El numeşte Singularitate această fuziune-eveniment. Dar, până atunci, el prezice că, începând cu deceniul următor, vom vedea la lucru nanoboţii – adică roboţi de di­mensiuni microscopice, care vor fi injectaţi în sân­gele uman şi vor fi capabili să distrugă o tumoră, să elimine deşeuri pe care celulele noastre nu le pot arunca sau să ne cureţe de cheaguri de sânge, evi­tând, de pildă, un accident vascular cerebral. După 2030, crede Kurtzweil, vom şti îndeajuns de multe încât să le oferim nano­boţilor posibilitatea de a pătrunde în creierele noastre şi de a ne ajuta să gân­dim mai repede şi mai bine. După 2040, ar trebui să fim capabili să fuzio­năm cu aceste maşinuţe mi­cro­scopice – aceasta ar fi Singularitatea, eveni­men­tul cel mai important pen­tru specia umană de când a apărut pe pământ. Nu nu­mai sângele şi anu­mite celule vor putea fi cu­răţate, dar vom avea posi­bilităţi ne­limi­tate, pentru că nano­boţii ne vor pu­tea re­con­fi­gura ADN-ul, or­ga­ne­le şi chiar vor putea in­versa anumite pro­cese ale îmbătrâ­nirii. Vom fi, practic, o nouă specie, care, printre altele, va cu­noaş­te şi nemurirea, pentru că nanoboții, care vor for­ma o parte apreciabilă a cor­purilor noastre, vor putea fi înnoiți la nesfârșit, di­rect din fabrică.

Cum să ne încărcăm sufletele în computere

Dacă tot ce ați citit vi se pare SF, aflați că există și variante mai dure. Unii oameni de știință consi­deră fuziunea cu mașinile prea complicată. În fond, dacă tot ne vom baza pe ele ca să ne dobândim ne­murirea, de ce nu ne-am debarasa cu totul de cor­purile noastre? În fond, carnea este cea care ne pro­voacă toate problemele, de la boli și până la îmbă­trânire. Ce-ar fi dacă, așa, cam în câteva zeci de ani, am reuși să ne încărcăm mintea și personalitatea într-un… supercomputer, un robot cu mâini și pi­cioare foarte asemănătoare cu ale noastre? Vi se pare o nebunie? Amintiți-vă că deja există roboți capabili să vorbească, să facă sex cu oameni, să răs­pundă la întrebări coerent, să schițeze un surâs, ba chiar să se răstească la tine dacă îi enervezi. Japo­nezii se gândesc să fabrice roboți casnici, care să fie specializați – unul să facă de mâncare, altul să se joace cu copilașul, altul să aspire. Au deja roboţi-preoţi care oficiază ritualuri foarte simple! De ce, la o adică, nu ne-am muta, cu totul, într-un astfel de corp? În viitor, roboţii ar trebui să arate atât de bine încât să nu mai putem distinge între un om și un android. Dacă vi se pare totul o fantezie morbidă, aflați că miliardarul Elon Musk, fonda­torul unora dintre cele mai revoluționare companii la nivel mon­dial (Paypal, Tesla și, mai nou, SpaceX), in­vestește zeci de milioane de dolari într-un proiect numit Neuralink. Scopul companiei? Să creeze in­ter­fețe care să permită comunicarea directă dintre creier și computere. Uitați de mouse și tastatură, o să vă înfigeți un cablu în cap și… gata! Deviza lui Elon Musk: „Dacă tot nu putem învinge compu­terele, care tind să devină mai perfomante decât noi, atunci hai să ne alăturăm lor!”.

Sună a nebunie? Poate că și este! Poate că toc­mai această goană nebună după nemurire ascunde o goană și mai nebună după sens. Pentru că, în timp ce unii își caută nemurirea, există mii de bătrâni care iau cu asalt clinicile de sinucidere asistată. Și nu e vorba doar de cei grav bolnavi de boli incura­bile sau de suferinzi.

Pur şi simplu, fără boli sau suferinţă, există oa­meni care vor să fie omorâţi, pentru că li s-a urât cu viaţa. Pentru ei, nemurirea este o povară.