Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Urzica, satul ascuns în câmpie

Biserică veche, din sec XIX

Urzica e un sat din Câmpia Romanaților, situat acolo unde nu crezi că mai găsești altceva decât lanuri nesfârșite de grâne sau imașuri arse de soare. Nici măcar turlele bisericilor, privind dinspre câmp, nu sunt așa ușor de remarcat. Și asta nu că ar fi scunde, pi­tite pe sub salcâmi zdrențuiți de secetă, ci fi­indcă cerul e atât de înalt și pământul atât de în­tins, încât nu vezi altceva decât văzduh și ogoare. Dacă descoperi la orizont vreun acoperiș de tablă sclipind în soare, ești gata să pariezi că nu e decât un efect optic. Așa cum își ascunde prezența chiar în șes, Urzica își ascunde trecutul în acest nume care nu prevestește nimic, nu amintește de nimic, par­că i l-ar fi atribuit vreun topograf lipsit de ima­ginație, când a întocmit vreo hartă mai demult.

Istorie fără milă

Până și sediul primăriei se ascunde ochiului trecătorului. O clădire veche, renovată, camuflată de plante frunzoase, urcate pe stinghiile unei per­gole. Primarul Ion Spiridon mă primește în biroul a cărui ușă stă mereu deschisă. Dulapurile sunt ticsite cu dosare. Ca să dezvolte localitatea asta as­cunsă în șesul oltenesc, primarul și echipa lui s-au străduit să acceseze fonduri europene și gu­ver­namentale. Clădirile publice sunt toate reno­vate și dotate cu mobilier și echipamente noi. Gră­dinița și cele două școli arată poate mai bine decât multe grădinițe și școli de la oraș. De asemenea, primăria i-a ajutat pe mulți tineri din sat să ac­ceseze fonduri europene, ca să-și modernizeze fermele. Primarul Ion Spiridon este, însă, pasionat și de trecutul satului: „Când am venit la primărie, am stat câteva luni cu mâinile în arhiva comunei. Am luat fiecare filă, cu grijă să nu o rup, am citit-o, am îndo­sa­riat-o, ca să o salvez. Din cauza atingerii acelor documente care au zăcut în uitare, m-am ales cu o ciupercă pe mâini. Abia după trei ani am reușit să mă vindec”. Urzica a fost moșie mânăs­ti­rească, a ținut de Bistrița, din ju­dețul Vâlcea, apoi de Vieroși, din județul Argeș. Sătenii în acele vremuri erau clăcași și aveau obligația să dea dijmă din roadele pământului și să muncească 12 zile pe an. Într-o zi de duminică a anului 1812, în timpul războiului ruso-turc, un grup de spahii s-a strecurat pe o vălișoară din apro­piere. Turcii s-au apropiat în tăcere de sat, toc­mai când tinerii se aflau la horă, iar bătrânii tăi­făsuiau prin ogrăzi, fără să bănuiască ceva. Atacul a căzut ca un trăsnet peste satul care se lăfăia în tihna după-amiezii. Osmanlâii s-au dedat la jafuri, apoi au incendiat toate casele cu toate acareturile lor. Locuitorii s-au rispit, înspăimântați, în toate părțile, în păduri și în satele mai depărtate. În urma lor au rămas niște mormane de cenușă fume­gân­de. Așa a dispărut vechiul sat, în numai câteva ceasuri.

Islazul eroilor

Primarul Ion Spiridon

Vatra satului a rămas pustie câteva zeci de ani. Unii din locuitori și urmașii lor s-au mai întors să lucreze pământul, aveau aici și viță-de vie. Cu timpul, ca să nu mai bată drumul înapoi spre satele din împrejurimi, și-au construit bordeie și, încet-încet, un nou sat a prins viață. În 1883, prin decizia autorităților de la București, satul a fost reînființat oficial, prin atribuirea de loturi de teren însurățeilor. Atunci a fost întocmită o hartă a satului, un plan topografic, cu delimitări precise. S-au stabilit aici însurăței de prin Ianca, Groj­di­bodu, Crușov, Zvorsca, Celar și Vădastra. Prima­rul păstrează cu sfințenie documentele de atunci, unde sunt menționate toate familiile și satele lor de origine. Noii locuitori s-au apucat să îngră­deas­că pământul primit, să-l cultive și să-și îndestuleze traiul. Turcii nu mai treceau Dunărea să le incen­die­ze gospodăriile. În 1916, însă, a iz­bucnit Pri­mul Război Mondial și tinerii din Urzica au fost mobilizați și trimiși peste Carpați. Ei s-au numărat printre primii soldați români căzuți la datorie, la începutul războiului. „Pentru eroismul lor, după sfârșitul conflagrației, autoritățile de la București au oferit satului și soldaților care au supraviețuit și s-au întors acasă un islaz unde să-și pască vitele”, precizează primarul.

Ziduri de clorofilă

Satul este înconjurat de perdele de protecție, scut vegetal pentru praful săltat de vânt de pe câm­puri. Totodată, aceste șiruri de salcâmi creea­ză un microclimat binefăcător pentru culturile agricole din apropiere. E o diferență vizibilă cu ochiul liber între porumbul și floarea-soarelui din preajma perdelelor forestiere și plantele din plin câmp, expuse complet soarelui arzător. Aici ține pământul umezeala mai mult, plantele pierd mai greu apa, rezistă mai mult, rămân verzi, pe când suratele lor din afara ariei de protecție se ofilesc. Primăvara, când înfloresc salcâmii, apicultorii își aduc pavilioanele cu stupi. Mierea de salcâm e cea mai fină dintre toate sorti­mentele de miere. De bucurie că per­delele acestea au prins rădăcini, că au schimbat în bine peisajul local, că pri­măvara, împrejurimile satului devin o feerie de copaci înfloriți, primarul a or­ganizat acum câțiva ani un festival de muzică populară numit „Floare de sal­câm”. Anul acesta nu l-a mai orga­nizat, din cauza pandemiei de Covid-19. În apropierea satului vegetează un crâng format, în majoritate, tot din salcâmi, plantați pe solul nisipos. Cine nu a mai trecut pe aici de mulți ani ar fi uimit să descopere pădurea în locuri unde altădată se întindea nisipul, pe care vântul îl ridica și-l plimba ca în deșert. Merg prin pădure și simt cum tălpile mi se afun­dă în vâna de nisip acoperită acum de ra­mu­rile tinerilor arbori. Aici s-a dat o bătălie între om și o natură deseori vitregă: vara, nori de praf, ca în Sahara, iarna, zăpada viscolită de vântul care nu întâlnea niciun obstacol. Acum, lucrurile s-au schimbat. Pădurea și perdelele forestiere formează un adevărat sistem de apărare, care a îmbunătățit aerul în interiorul satului. Un exemplu pe care l-ar putea urma și alte comune din Câmpia Română. Și unde au crescut arborii, s-au pripășit și sălbă­ti­ciu­nile: iepuri, căprioare, fazani și mult păsăret. Spre nord, vegetează și o pădure bătrână, rămășiță a unor codri mai întinși, defrișați cu timpul, pentru a lăsa loc mai mult culturilor agricole. Stăpân pe aici ar fi fost însuși domnitorul Constantin Brân­coveanu.

Lupta cu seceta

În pădurea de salcâm

Prin partea de sud a satului, un canal de irigații taie pământul de la vest la est. Canalul e însă uscat, plin de ierburi, nu a mai curs pe aici niciun strop de apă de zece ani! Ca­nalul și stațiile de repompare a apei fac parte din marele sistem de irigații Sadova-Corabia, construit de regimul lui Ceaușescu, pentru a duce apa din Dunăre pe zecile de mii de hectare din sudul ju­dețelor Dolj și Olt. România a împrumutat sume uriașe de bani de la Banca Mondială și a colaborat strâns cu Marea Britanie, care a livrat utilaje, echipamente și expertiză. Băl­țile Dunării au fost dese­cate, iar apa dusă pe canale, pe șesul ars de soare. În zona dunelor de nisip au fost înființate plantații de piersic. Dând Cezarului ce e al Cezarului, sis­temul de irigații din Oltenia a fost o reușită a regi­mului politic de atunci. Repet, cu bani îm­pru­mu­tați și cooperând strâns cu britanicii. După revo­luție, sistemul de irigații a fost jefuit, România a mai împrumutat încă o dată bani ca să-l repare. Agricultorii s-au constituit în organizații de utili­zare a apei. Curentul necesar pentru pomparea apei și paza sistemului au fost finanțate de stat. Costurile au fost ridicate, s-au cheltuit mulți bani publici. După aderarea la Uniunea Europeană, statul român nu a mai avut voie să subvenționeze activitatea sistemului de irigații. În consecință, agricultorii olteni nu au mai fost interesați să folosească apa din sistem și s-au lăsat la mila Domnului! În 2010, livrarea apei pe canale a fost sistată. În prezent, Uniunea Europeană oferă bani, mi­lioane de euro, pentru refacerea stațiilor de re­pom­pare devastate și punerea în funcțiune a siste­mului. La Urzica, lucrările sunt în toi. Au fost aduse echipamente moderne din Italia, au fost am­plasate panouri solare, stația de repompare poate fi controlată prin mijloace electronice. Agricultorii speră ca anul viitor să ude iar cu apă din Dunăre.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian