• Remediile pentru slăbit care au ca ingredient principal fructele și legumele sunt la mare căutare în sezonul de toamnă. La miez de septembrie, vă oferim un ghid care vă ajută să pierdeți pe nesimțite din kilograme – frumos, dar și sănătos •
Merele
Sunt vedete absolute în grădina toamnei, atât ca savoare, cât și ca efecte terapeutice. Incluse în dieta zilnică, sunt printre cele mai utile fructe, atunci când vrem să pierdem în greutate. Merele conțin substanțe care ajută la eliminarea toxinelor și deșeurilor alimentare din tubul digestiv, accelerează arderea grăsimii, reglează digestia și apetitul exagerat și stabilizează glicemia. Totodată, merele sunt energizante și ușor de digerat. Pentru eficiență, este important să folosiți mere românești, proaspete, aromate și suculente, calități care le lipsesc cu desăvârșire merelor de import.
Gustări cu mere
Dacă vreți să slăbiți și aveți probleme cu controlul atacurilor de foame, merele pot fi de mare ajutor. Consumul unui măr între mese, pe lângă faptul că este un obicei sănătos, umple stomacul și calmează apetitul.
Un măr înainte de masă
În fiecare zi, pe o perioadă de cel puțin o lună, înainte de micul dejun, masa de prânz și cină, consumați un măr cu tot cu coajă. Cine nu suportă mere crude poate consuma mere coapte sau fierte.
Apă de mere
Seara, decojiți un măr, tăiați-i coaja în bucăți și puneți-le în 500 ml apă. A doua zi dimineață, strecurați lichidul și beți-l pe stomacul gol. Se fac cure de câte trei săptămâni, cu o săptămână pauză, apoi se reia.
Ceai de mere cu scorțișoară
Merele și scorțișoara stimulează metabolismul, contribuind la pierderea rapidă în greutate.
Ingrediente: un măr, un sfert de linguriță cu scorțișoară pulbere, 500 ml apă.
Puneți apa la fiert într-un vas, vreme de trei minute, împreună cu mărul tăiat bucăți (fără a fi decojit). Adăugați scorțișoara și lăsați la infuzat în vas cu capac, 30 de minute, apoi strecurați. Beți câte o cană, de trei ori pe zi.
Mere și orez
Dacă doriți să slăbiți până la două kilograme într-un timp scurt, încercați dieta cu mere și orez, excelentă pentru purificarea organismului. Tot ce trebuie să faceți este să mâncați timp de trei zile doar mere, împreună cu puțin orez fiert, fără sare, ulei sau alte adaosuri. Nu numai merele crude, ci și merele fierte sau coapte sunt bune de utilizat în această dietă.
O hidratare corectă în timpul dietei este esențială: aveți undă verde la apă, la ceaiuri din plante neîndulcite. Cafeaua trebuie consumată cu moderație, pentru a evita problemele digestive.
O zi tipică
Mic dejun: un ceai de plante (sau o cafea) și două mere.
Gustare: un măr.
Prânz: 3 mere, 100 grame orez fiert și un ceai din plante.
Gustare: un pahar cu suc de mere.
Cina: 3 mere fierte sau coapte, 100 grame orez fiert.
În timpul dietei, renunțând atât de drastic la proteine și carbohidrați, se poate întâmpla ca funcțiile digestive să fie reduse. Din aceste motive, imediat după încheierea dietei, evitați să consumați alimente prea tari, grase sau dificil de digerat, până când tractul digestiv și-a recuperat 100% din funcționalitatea sa.
Zile de mere
Se recomandă una-două „zile de mere” pe săptămână, în care consumați numai mere, un kilogram – un kilogram și jumătate, repartizate în 3-4 porții, de-a lungul unei zile. Cine nu suportă mere crude poate consuma mere coapte sau fierte. Se pierd unul-două kilograme pe săptămână.
Dovleacul
Plin de apă, dovleacul este o legumă perfectă pentru cei ce visează la o siluetă suplă. Este o sursă bună de fibre, care pot ajuta la reducerea apetitului. Tot datorită acestui fapt, reușim să evităm constipația și să ne bucurăm de o mai bună digestie. Un alt factor important este puterea sa ca aliment diuretic. Dacă organismul dvs. suferă de retenția clasică de lichide sau dacă observați că târziu, după-amiaza, pantalonii sau fusta arată foarte voluminoase în zona burții, nu ezitați să mâncați dovleac.
Această legumă hrănitoare, specifică toamnei, este protagonista mai multor diete care vă permit să slăbiți ușor și sănătos:
Dovleac fiert sau copt
Timp de două săptămâni, înlocuiți masa de prânz sau de seară cu o porție de dovleac fiert sau copt. Pentru a slăbi, la celelalte mese mâncați normal, dar limitați grăsimile, zahărul, sarea, excludeți alcoolul. La capătul celor două săptămâni, veți cântări cu până la 3 kg mai puțin. Dieta se poate relua după două săptămâni.
Zile de dovleac
Timp de 2 zile pe săptămână, mâncați doar dovleac fiert sau copt. În plus, sunt permise câte două felii de pâine pe zi, cafea și ceaiuri din plante, fără zahăr. Este necesar să beți minimum 2 litri de apă pe zi.
Suc de dovleac
Se prepară cu ajutorul storcătorului (sau blender-ului, unde trebuie să adăugați apă), în care se pun 500 g dovleac crud, 2 morcovi și 2 mere, toate curățate și tăiate bucăți. Odată sucul obținut, adăugați un vârf de cuțit cu scorțișoară. Se bea dimineața, în locul mic-dejunului. În 7 zile slăbiți până la 2 kg.
Prunele
Pe lângă gem, magiun, prăjituri și alte bunătăți, prunele se pot transforma și într-un prieten de nădejde al siluetei. Ele au efect laxativ, diuretic și combat cu succes constipația, retenția de apă și metabolismul lent. Prunele împiedică acumularea de grăsimi în organism, în special în zonele cu probleme, cum ar fi abdomenul, șoldurile, fesele și coapsele. De asemenea, ne fac să mâncăm mai puțin, pentru că sunt bogate în fibre și apă, dar sunt sărace în calorii.
Suc de prune
Pentru a beneficia de virtuțile prunelor, este suficient să beți zilnic, pe stomacul gol, câte un pahar cu suc proaspăt de prune, înainte de mesele principale. Dacă veți consuma și câteva prune între mese, în timpul zilei, efectul va fi și mai mare.
Fiertură de prune
Puneți la fiert într-un litru apă 500 grame prune spălate, tăiate în jumătăți și fără sâmburi. Lăsați-le să fiarbă la foc scăzut, până când s-au înmuiat. Timp de trei săptămâni, consumați în fiecare zi, în loc de masa de prânz sau masa de seară, câte o porție de fiertură de prune (fără zahăr sau alte adaosuri). Reușiți să slăbiți până la 2 kilograme pe săptămână, dacă la celelalte mese mâncați ponderat, limitați grăsimile, zahărul, sarea și excludeți alcoolul.