Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Tainele piramidelor din Egipt și din Bosnia

Misterele legate de Akhenaton continuă

Akhenaton avea un cap alungit nefiresc (Foto: Shutterstock – 6)

Amenhotep al IV-lea s-a născut pentru a deveni con­ducător al Egiptului – aşa spun izvoarele isto­rice. Însă despre naşterea, copilăria şi, în general, despre viaţa acestui faraon nu se ştie aproape nimic. Se poate să se fi născut în 1353 î.e.n. sau în 1336 î.e.n., în Teba sau… altundeva. Când avea 16 sau 24 de ani, a urcat pe tron şi e posibil să fi fost deja căsătorit cu Nefertiti, o altă figură egipteană mitică, împreună cu care se ştie că a avut cel puţin şase fete, în vreme ce cu o altă soţie a avut un fiu devenit ulterior celebru: Tutankhamon! După şase ani de domnie, dintr-un motiv misterios, Amenhotep al IV-lea a hotărât să abandoneze religia politeistă, alegând să se închine unei singure divinități: Aton, Zeul Soarelui. Și-a luat el însuși numele de Akhe­naton („Servitorul lui Aton”) şi a mutat capitala Egip­tului în Akhetaton (azi, Amarna), un oraş cons­truit de la zero, în timp record. După încă 12 ani de domnie, marcaţi de rebeliuni ale popu­laţiei şi de uneltiri ale elitei egiptene, Akhe­naton a murit. Atât doar că nu se ştie cum! De moarte bună, asasinat cu o armă sau prin ad­minis­trarea unei otrăvi? Conform unor cerce­tători, ar fi fost în­gro­pat în mormântul pe care şi-l pregătise di­nainte în Akhetaton şi e adevărat că în Amarna a fost descoperit un mormânt regal, numai că el era gol şi neinscripţionat! Aşadar, iată că până şi moartea şi soarta mumiei lui Akhenaton repre­zintă un mister! Care e posibil, dar nu sigur, să fi fost parţial elucidat…

Faraonul cu sâni

În ianuarie 1907, un personaj extrem de bo­gat, pe nume Theodore M. Davis, l-a angajat pe arheo­logul Edward R. Ayrton, împreună cu echi­pa sa, să facă săpături în faimoasa Vale a Regilor din Egipt. La doar câteva zile după începerea lu­cru­lui, pe 6 ianuarie, Ayrton a şi făcut o descoperire remar­ca­bi­lă… prin anomaliile ei! Într-un mormânt de di­men­siuni destul de reduse, cu o arhitectură sim­plă şi cu decoraţiuni deloc spectaculoase, botezat „KV55”, arheologul a găsit: 4 borcane ca­no­pice din alabastru, un altar din lemn aurit, ră­mă­şiţele mai multor cufere, mai multe pecete de sigilii, un posta­ment de vază, câteva piese de mobilier, un cap de gâscă realizat din argint, două cărămizi din argilă şi un singur sicriu, care fusese vandalizat, astfel că masca mortuară era acum incompletă. Problema care a devenit evidentă în scurt timp a fost stabilirea identităţii ocupantului mormântului, de vreme ce, în urma cercetărilor, s-a constatat că obiectele din se­pul­cru aparţinuseră unor persoane diferite, iar sar­cofagul nu mai avea cartuşul cu nu­me­le „loca­ta­rului”. Mai multe dintre artefacte au fost legate de faraonul Akhenaton. Cele patru bor­cane cano­pi­ce erau, în mod bizar, goale, dar purtau pe capac efigiile a patru femei – s-a speculat că ele le-ar fi reprezentat pe patru dintre fiicele lui Akhe­na­ton sau că toate cele patru efigii reprezentau, de fapt, a­ceeaşi femeie: pe Kiya, una dintre soţiile lui Akhe­naton. Altarul aurit îi fusese închinat reginei Tiye, mama lui Akhenaton, iar pe cele două cără­mizi din argilă se aflau însemnele grafice ale ace­luiaşi fa­raon. În schimb – surpriză!, în urma examinărilor iniţiale, de la faţa locului, s-a spus că trupul din sarcofag îi aparţinea unei femei: cadavrul fusese mumificat în poziţia ritualică specifică femeilor, iar organele genitale masculine păreau să lipsească. S-a presupus că trupul era al lui Nefertiti, soţia lui Akhenaton, sau al lui Meketaten, a doua lui fiică, sau al lui Meritaten, o altă fiică a farao­nu­lui. Apoi în­să, în urma cercetărilor de laborator, a intervenit o nouă răsturnare de situaţie: s-a con­cluzionat că totuşi cadavrul era al unui bărbat! Dar al cui? Şi de ce fusese înmormântat în poziţia ritua­lică rezervată femeilor?

Sicriul lui Akhenaton

S-a trecut la analize ştiin­ţifice, încercând să se determine vârsta la care murise enigmaticul „lo­­catar”. Nici aici contro­ver­sele nu s-au lăsat aş­teptate: iniţial s-a spus că băr­batul avea în jur de 25 de ani, apoi vârsta a fost re­dusă la sub 20 de ani. După câteva decenii, o altă echi­pă de cercetători a reanalizat trupul şi a conclu­zionat că omul fusese afectat de „sindromul Frölich”, o boală din cauza căreia scheletul nu i se dez­voltase în mod normal, ast­fel că vârsta adevă­rată, la momentul decesului, fu­sese de 35 de ani! Iar saga a continuat: în fe­brua­rie 2010, un anato­mist a remarcat forma anormală a craniului din mor­mântul „KV55”. Această obser­vaţie a deter­mi­nat reluarea cercetărilor şi a ana­li­zelor. Cu un avânt reînnoit datorită unei idei: dacă mu­mia din „KV55” este totuşi a faraonului Akhe­na­ton? Pu­ţinele bazoreliefuri şi sta­tui reprezentându-l pe Akhe­naton care au su­pra­vie­ţuit până în prezent ilus­trează o persoană al cărei cra­niu este anormal prelun­git în partea posterioară, ai cărei umeri sunt „căzuţi”, ca ai unei femei, al cărei piept este dezvoltat aproa­pe sub forma unor sâni, şi al cărei pelvis are forma şi dimen­siunile unui pel­vis de fe­meie, nicide­cum de băr­bat – motiv pentru care, de zeci de ani, se spe­cu­lează că Akhenaton fie a suferit de sindromul Marfan, care ar ex­pli­ca, parţial, această mor­­fologie anormală, fie că, de fapt, el a fost… femeie! Tes­tele ADN realizate recent au in­dicat că e posibil ca trupul să-i fi aparţinut unei rude apropiate a lui Tutan­kha­mon. Alte analize ştiin­ţifice au indicat, de ase­menea, corelări destul de pro­babile cu Akhe­na­ton. Con­cluzia cerce­tă­to­ri­lor? E „a­proape sigur” că mu­mia din „KV55” îi a­par­ţine fa­raonului Akhe­naton, dar „nu a­vem certitudine de 100%”, întrucât există şi date care nu se po­tri­vesc cu acest sce­na­riu. Aşadar, misterul persistă!

Fabuloasele piramide din Bosnia

Piramidele bosniace

În 2005, Semir Os­managic, un bosniac, doctor în ştiinţe sociale, a făcut o descoperire fa­buloasă: un grup de cinci dealuri din apro­pierea orăşelului Viso­ko, din zona centrală a Bosniei, s-au dovedit a fi nu nişte simple forme de relief, create de Mama Natură, ci nişte piramide perfecte, semi-îngropate, de dimensiuni uriaşe! Cea mai mare dintre ele, Pi­ramida Soarelui, are o înălţime de cel puţin 300 de metri, deci aproximativ dublul înălţimii Marii Pi­ramide egiptene din Giza, în vreme ce urmă­toa­rea ca mărime, Piramida Lunii, are o înălţime de „doar” 190 de metri, ceea ce înseamnă că şi ea este cu 50 de metri mai înaltă decât Marea Piramidă egip­­teană!

În urma analizelor iniţiale, s-au constatat următoarele: toate cele cinci piramide (celelalte trei au fost botezate Piramida Dragonului, a Iubirii şi Tem­plul Pământului) au câte patru feţe triunghiu­lare, unghiurile colţurilor şi unghiurile feţelor fiind perfect regulate! Feţele sunt perfect orientate spre punctele cardinale – nord, sud, est şi vest! Vârfurile a trei dintre piramide, cele mai mari, formează, din punctul de vedere al aranjamentului spaţial, un triunghi echilateral! Poziţiile şi înălţimile relative ale Piramidei Soarelui şi Piramidei Lunii proiec­tează o umbră enormă, care marchează invariabil solstiţiul de vară.

Piramide din polimeri

În anul următor, din fonduri proprii, doctorul Semir Osmanagic, căruia i s-a alăturat o echipă ştiinţifică pluridisciplinară (alcătuită din arheologi, geologi şi geofizicieni), a demarat o serie de verificări pe teren, verificări realizate cu ajutorul sa­te­liţilor şi cu geo-radare, cât şi apelându-se la investigaţii topografice şi de natură seismică. De asemenea, s-au demarat săpături de amploare la baza tuturor celor cinci piramide. În plus, s-au pre­levat şi mostre de materiale din aşa-zisele „dea­luri”, mostre provenind de la diverse adâncimi. Ele au fost trimise spre analiză către multiple labora­toare specializate, de la universităţi de prestigiu din mai multe ţări occidentale. Rezultatele au fost uluitoare! S-a descoperit că materialul din care sunt construite piramidele este un geopolimer conglo­me­rat artificial, care, deşi sea­mănă cu piatra natu­rală, nu are nicio legă­tură, din punctul de ve­dere al proprietăţilor chi­mice şi mecanice, cu pia­tra de orice fel, şi cu atât mai puţin cu materialele spe­cifice zonei! Mai mult, testele de duritate şi rezis­tenţă făcute la Uni­ver­sitatea din Paris au arătat că geopolimerul este de cinci ori mai ro­bust decât betonul din zilele noastre şi că rezistă la o presiune de 94 de me­gapascali, ceea ce în­seamnă că este extraor­dinar de compri­mat şi de rigid! De ase­me­nea, con­form studiului realizat de doctorul Jo­seph Davi­dovits, fonda­torul „Insti­tutului Fran­cez de Po­limeri” şi de­ţi­nătorul a peste 50 de pa­tente în domeniul ştiinţei mate­ria­lelor, geopo­lime­rul antic din Bosnia este de cinci ori mai re­zis­tent la apă decât orice tip de beton produs în zilele noastre!

Tunelurile subterane

Piramida Soarelui – Bosnia

În perioadele de re­paus, discu­tând cu lo­calnicii care veneau în vi­zită pe şantier, doctorul Osma­na­gic a aflat că în zonă circulau legende vechi de generaţii întregi cu privire la existenţa u­nor tune­luri subterane, care ar fi împânzit în­treaga regiune. Antropologul şi-a spus că asta nu putea să fie o întâmplare, de vre­me ce apro­ape toate piramidele antice din lume sunt „asortate” cu tu­nele sub­tera­ne. Ca atare, împreună cu echipa sa, şi-a propus să verifice şi ve­ridicitatea res­pectivelor poveşti. În scurt timp, la aproximativ 2,5 ki­lo­metri distanţă de Piramida Soa­relui, oamenii de ştiinţă au găsit o mică „peşteră”, pe care localnicii o cu­noş­teau, dar o considerau „ba­nală”. „Peş­tera” s-a dovedit a fi, de fapt, gura de intrare într-un tu­nel, gură care fusese mascată cu un zid ar­tificial, care imita, ca as­pect, pia­tra! Încercând să pătrun­dă în tunel, echipa a dizlocat cu aten­ţie zi­dul şi… surpriză! Şi-a dat sea­ma că între­gul tunel fusese aco­perit cu grijă cu bolovani şi pă­mânt, că acolo nu avusese loc vreo prăbuşire, întrucât pereţii rotun­jiţi, construiţi cu atenţie, ai tunelului, erau intacţi! Echipa ştiin­ţifică, ajutată de voluntari, a început aşadar trudnica mun­­că de eliberare a tunelului – care a durat ani de zile. Încetul cu încetul, s-a desco­perit că din acel tunel principal por­neau nume­roase ramificaţii – care au fost, la rândul lor, eliberate – că, la inter­secţiile tu­ne­lurilor, gurile de acces erau, de asemenea, sigilate cu câte un zid artificial, că exis­tau multe camere, a căror destinaţie nu a fost înţeleasă, camere care erau „marcate” cu pietre de mari dimensiuni, ins­cripţionate în­tr-o lim­bă posibil proto-runică, al că­rei înţe­les nu a fost descifrat nici până în pre­zent. În plus, din loc în loc, pe parcursul tu­ne­lurilor, au fost găsite blocuri megalitice care nici ele nu au legătură cu materialul geologic încon­jurător şi a căror semnificaţie nu a fost desluşită.

Apoi, în 2018, a fost descoperită o altă gură de intrare, într-un tunel separat. Şi aici povestea s-a repetat: gura era sigilată cu un zid, iar tunelul din spate era umplut cu grijă cu bolovani şi pământ. Şi acest tunel a început să fie degajat, dar munca a durat doar două săptămâni, căci, în continuare, tunelul a fost găsit „liber”. Şi această cale de acces are o multitudine de ramificaţii şi de încăperi misterioase. La sfârşitul verii anului 2019, infor­maţiile acumulate de-a lungul anilor, începând din 2006 încoace, cât şi re­zultatele celor mai re­cente analize ştiinţifice, de diverse tipuri, au fost reunite, iar concluzia a fost că tunelurile şi pira­mi­dele din Bosnia au o vechime de cel puţin 12.000 de ani! Nu în ul­timul rând, în iarna lui 2019, în timpul unor lu­crări de conservare, mun­ci­torii au descoperit o altă intrare, într-un al treilea tunel principal! Începând din primăvara acestui an, cercetătorii au început să investigheze această nouă cale de acces, care, de asemenea, a fost găsită „liberă”. Se estimează că studierea minuţioasă a celui de-al treilea tunel va mai dura câţiva ani.

Evident că (așa cum se întâmplă și cu artefactele dacice de la noi) descoperirile făcute de doctorul Semir Osmanagic şi de echipa sa nu au fost pe pla­cul unora dintre oamenii de ştiinţă, care apără „isto­ria oficială” din stupiditate sau din interese mercan­tile. S-a spus că piramidele şi tunelurile din Bosnia sunt „o mare farsă” sau „o escrocherie”. Fos­tul mi­nistru egiptean al Antichităţilor, Zahi Hawas, care, în ultimii ani, s-a discreditat din cauza unor afir­maţii aberante sau „suprarealiste”, a avut în­drăz­neala să-l acuze pe doctorul Semir Osma­na­gic că „suferă de halucinaţii”! Dincolo de faptul că toa­te testele realizate in situ au fost făcute de oa­meni de ştiinţă cu mare experienţă şi cu „dosare” profe­sionale lipsite de orice pată, dincolo de faptul că toate analizele au fost procesate şi interpretate de laboratoare specia­li­zate din universităţi reputate din întreaga lume, cei care atacă „Proiectul Piramida Bosniacă” mai au o mare problemă: spre deosebire de şantierele arheologice din Egipt, de exemplu, la care oricărui cercetător din afara „grupului egipto­lo­gilor” îi este aproape imposibil să aibă ac­ces, şan­tierul arheo­logic din Bosnia este com­plet liber – ori­ce cercetător, de ori­unde din lume, poate să meargă la pirami­de­le din Bosnia şi să rea­lizeze in­vestigaţii şi tes­te inde­pen­dente. De exemplu, încă din 2010, experţi din Ma­­rea Britanie, Fin­lan­da, Italia, Croaţia şi Ser­bia au mers la Visoko şi, apelând la echipa­men­te şi metodologii dife­rite, au testat proprie­tăţile elec­tromagnetice şi ar­heo­­acus­tice ale pirami­delor. Astfel s-a aflat că Pirami­da Soa­relui emană, prin vârful ei, o rază con­cen­trată şi stabilă de energie magnetică rezo­nan­tă, iar întreaga sa struc­tură generează un sunet difuz, pe frecvenţe ultra­sonice! De asemenea, prin in­ter­­mediul foto­grafiei de poli-interferenţă, o teh­nică folosită în mod normal pentru fotografierea câmpu­rilor ener­getice biologice, s-a constatat că toate cele cinci piramide bosniace manipulează câmpul elec­tro­magnetic natural, produs de Pământ! Din ferici­re, mulţi alţi oameni de ştiinţă, din toată lumea, susţin pro­iectul lui Semir Osmanagic, mai multe com­panii şi foarte multe persoane private au făcut do­naţii importante, iar voluntari care să facă munca brută se prezintă permanent la şantier. Prin urmare, cercetările continuă!

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian