Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Misterul din trecătoarea Diatlov

În excursie, pe Muntele Mort

Munții Ural (Foto: Shutterstock -2)

La sfârşitul lunii ianuarie 1959, nouă tineri, şapte băieți şi două fete, studenţi la Institutul Po­li­tehnic din Ekaterinburg, capitala regiunii ruse Sver­dlovsk, au plecat în Munții Ural, într-o expediţie care trebuia să se întindă pe parcursul a aproximativ douăzeci de zile. Erau cu toţii schiori ex­pe­ri­men­taţi, iubeau muntele şi zăpada, astfel că expediţia lor era una de plăcere, fără vreo ţintă ştiinţifică: pur şi simplu, voiau să urce pe mai multe vârfuri din lanţul Uralilor şi să se bucure de natură. Conduși de Igor Diatlov, un coleg de-al lor, bun cunoscător al traseului, au pornit la drum cu un tren de noap­te, iar a doua zi dimineaţă au prins, de la gară, un camion fo­restier, care i-a scos din­colo de ultimul sat din regiune. De acolo, cei nouă au plecat mai de­parte pe schiuri. Vre­mea era frumoasă şi zăpada era perfectă, aşa că tinerii n-au avut pro­bleme în a ajunge, pe 1 februarie, la ta­băra de bază. Şi-au ins­talat cor­tul, au aţâţat un foc, au făcut fotografii, unii din­tre ei şi-au scris im­­presiile în jurnale. Apoi a venit noaptea: cerul era senin, dar viscolul se în­teţise și tempe­ra­tura a co­borât la minus 25 de gra­de Celsius. Ti­nerii erau în­să obişnuiţi cu frigul şi cu zăpada, pentru ei re­pre­zentau o normalitate. Aşa că, au in­trat în cort, ca să alea­gă traseul pe ca­re să-l parcurgă a doua zi: primul traseu de escaladă pe versantul numit de lo­cal­nici „Muntele Mort”. Însă cei nouă n-au mai apucat să-și pună planul în apli­care, pentru că a doua zi şi ei erau… morți. Și deși au trecut șaizeci și doi de ani de atunci, misterul a rămas îngropat acolo, la poalele Munților Ural.

Morții desculți

Când familiile studenţilor au văzut că nu mai primeau nicio veste de la ei, au alarmat autorităţile, care au trimis pe urmele lor o echipă de căutare. Ceea ce salvatorii au descoperit la tabăra de bază şi împrejurul ei a dus la apariţia unei enigme, care nu a fost rezolvată nici până în prezent! În primul rând, căutătorii au cercetat cortul, care părea ne­atins. Pe o singură parte a lui au descoperit o per­forație ce părea că fusese operată în grabă. Pânza fusese tăiată în partea de sus cu un cuţit, iar apoi deschiderea fusese mărită prin sfâşierea ţesăturii. Acţiunea aceasta precipitată fusese însă realizată din interiorul cortului, nu din exterior. Deci nu se punea problema că studenţii ar fi fost atacaţi de cineva, ci era clar că ei fuseseră disperaţi să iasă cât mai repede din cort. Mai mult, în interiorul adăpos­tului nu existau urmele vreunei încăierări: toate cele nouă perechi de bocanci erau încă frumos înşiruite lângă intrare, hainele de exterior erau, de asemenea, împăturite cu grijă, iar o parte dintre conservele cu alimente erau des­chi­se, cu farfuriile şi ta­câmurile alături, semn că, în noaptea fatidică, tinerii tocmai se pregăteau să mănânce. În afara cortului, căutătorii au găsit în zăpadă mai multe urme. Ele ară­tau că tinerii fugiseră fără o ţintă clară, se îm­pie­dicaseră, căzuseră, apoi se ridicaseră şi con­ti­nuaseră să fugă. După care, în pădurea din apro­pie­re, echipa a descoperit primele două cadavre. Oa­menii au fost şocaţi! Cei doi studenţi erau îmbrăcaţi aşa cum se pregătiseră de seară: în indispensabili, bluze de corp şi şosete! Ce îi speriase atât de tare în­cât, în plină noapte geroasă, la o temperatură de minus 25 de grade, fugiseră din cort, îmbrăcaţi su­mar şi desculţi? Lângă ei au fost descoperite mai mul­te crengi rupte, pe care gerul lipise fragmente de piele de pe palmele şi braţele celor doi. La câ­teva sute de metri de­păr­tare, căutătorii au gă­sit cadavrul lui Igor Diatlov şi cele ale altor doi studenți. Şi aceştia erau îmbrăcaţi la fel de sumar, iar în picioare aveau doar şosete. Du­pă aproape două luni de căutări, la o distanţă apreciabilă şi pe o di­rec­ţie diferită au fost gă­site şi celelalte patru cadavre: tinerii erau îm­brăcați la fel de sumar şi erau tot desculţi. Morții au fost duși în Ekaterinburg, unde me­dicii legişti au constatat următoarele: doi dintre studenţi aveau cutiile to­racice zdrobite, un altul avea craniul zdro­bit, mai multora le lip­seau globii oculari, fără însă a se găsi şi urmele vreunui traumatism în zona capului, uneia din­tre fete îi lipsea limba, care nu fusese mâncată de vreun animal, ci fusese secţionată cu un instrument ascuţit. În sfârșit, două dintre trupuri prezentau niveluri foarte ridicate de radioactivitate! Oficialii ruşi au fost uluiţi de datele anchetei, dar au închis dosarul trăgând concluzia că studenţii fuseseră ucişi „de o forţă naturală uriaşă, căreia nu au fost capabili să-i facă faţă”. Apoi do­sa­­rul a fost secretizat şi tuturor celor implicaţi în in­­vestigaţie li s-a interzis să vorbească despre „ca­zul Diatlov”. Nici măcar familiilor îndo­li­ate nu li s-a comunicat mare lucru, iar tru­purile celor nouă victime au fost predate pen­tru înmor­mân­tare în sicrie sigilate, ast­fel încât nimeni să nu vadă corpurile. Unui jur­nalist din regiune, care „prinsese” câte­va informaţii din faza iniţială a anchetei, i s-a interzis în mod categoric să publice orice fel de mate­rial pe acest subiect.

Rachetă sofisticată sau OZN?

Şi tăcerea impusă a durat peste treizeci de ani! Abia în ianuarie 1990, când URSS-ul în­cepuse deja să se destrame, cazul Diatlov a ajuns în atenția lumii. Fostul şef al organizaţiei locale a Partidului Comunist dintr-un orăşel aflat în apropierea locului unde își așezaseră tabăra Igor Diatlov și colegii lui a adresat o scrisoare celui mai important ziar din regiune, scrisoare în care emitea un punct de vedere legat de evenimentul petrecut cu peste 30 de ani înainte. Din informaţiile pe care le avea, el susţinea că studenţii se speriaseră din ca­uza unui test cu o rachetă super-sofisticată, care în­să explodase curând după lansare, test realizat la o bază militară ultrasecretă, aflată undeva în Muntele Mort. Ieşind din cort îmbrăcaţi sumar şi desculţi, majoritatea tinerilor muriseră din cauza frigului, res­tul fiind omorâţi de fragmentele rachetei dezin­te­grate, care căzuseră peste ei. După o vreme, în ace­laşi ziar a apărut un alt articol, în care cauza mor­ții studenţilor nu mai era o rachetă, ci un OZN. Afirmația aceasta îi aparținea lui Lev Ivanov, şeful echipei care investigase cazul în 1959. Cerându-i-se detalii, Ivanov spusese că nu mai putea să dez­vă­luie nimic, căci şi informaţia pe care o furnizase deja îl punea în pericol. Mai adăugase un singur lucru: zeci de locuitori din satele cele mai apropiate de tabăra studenților văzuseră în noaptea dintre 1 şi 2 februarie o minge de foc care „dansase” mai mul­te zeci de minute pe cer, în zona trecătorii, apoi dis­păruse între copacii din pădure, care brusc fu­se­seră inundaţi de o lumină roşiatică şi, după aproape un sfert de oră, mingea de foc se ridicase din nou pe cer, rămăsese nemişcată încă aproximativ 1 mi­nut, apoi dispăruse cu o viteză uluitoare. Povestea i-a fost confirmată ziaristului de mai multe per­soane din regiune, oameni care, în 1959, se aflaseră la vârsta adolescenţei sau în plină maturitate şi îşi aminteau cu claritate cele observate atunci. După câteva luni, prinzând curaj, Ivanov a continuat cu dez­văluirile, de astă dată în presa „mare”, care pre­luase deja incitantul subiect. Ivanov a declarat că, în opinia lui şi a colegilor cu care anchetase cazul, ră­ni­le studenţilor şi moartea lor se datoraseră „unei raze ca­lorice sau unui tip de energie foarte intensă, com­plet necunoscută nouă”. De asemenea, a mai pre­ci­zat că „Hruşciov a fost informat cu privire la in­ci­dent în­că de la început, de la deschiderea an­chetei”, în fe­bruarie 1959 (Nikita Hruşciov a fost cel mai pu­ter­nic om politic rus din perioada Războiului Rece, ocu­pând funcţiile de secretar general al Partidului Co­mu­nist al Uniunii Sovietice între 1953-1964 şi de pre­şedinte al Consiliului de Miniştri între 1958-1964).

Ciudatele fragmente din pădure

Northern Ural Mountains. Fantastic snow figures on trees. Frosty morning on border with Siberia.

Preluat ulterior şi de presa inter­na­ţio­nală, „cazul Diat­lov” (trecătoarea din apropierea locului unde s-a produs in­ci­­dentul a fost re­bo­tezată cu numele conducătorului expedi­ţiei) a generat o întreagă ţesătură globală de teorii conspiraţioniste, care au devenit din ce în ce mai elaborate, în încercarea de a lămuri moartea bizară a celor nouă stu­denţi. Varianta OZN-ului ucigaş a ră­mas una dintre cele mai agreate, cu atât mai mult cu cât se spune că, la începutul anilor 2000, câţiva localnici ar fi găsit în zăpada răscolită de vânturile puternice din trecătoarea Diatlov mai multe fragmente me­talice foarte ciudate – metalul res­pec­tiv ar fi avut nişte proprietăţi nemai­vă­zute: un soi de luminiscenţă, o textură ex­trem de netedă, chiar catifelată, şi ca­pacitatea de a fi îndoit cu mare uşurinţă, pentru ca apoi să revină imediat la forma iniţială, fără nicio urmă de cută. Mulţi au făcut imediat legătura cu o descoperire si­milară, din iulie 1947, făcută de pompierii care au ajuns primii la locul celebrului „in­cident” din Roswell, SUA! Şi pompierii ame­ricani recuperaseră atunci, din OZN-ul căzut în apro­pierea orăşelului lor, mai multe fragmente me­talice misterioase, care aveau o textură extrem de ne­te­dă, chiar catifelată, şi care prezentau capaci­ta­tea de a fi strânse foarte uşor în pumn, pentru ca apoi să revină imediat la forma iniţială, fără ca pe suprafaţa lor să rămână vreo urmă! La fel ca în cazul Roswell, surse anonime, imposibil de veri­fi­cat, au spus că oficialităţile ar fi confiscat rapid frag­mentele metalice găsite de localnici în tre­că­toarea Diatlov.

Intră în joc KGB-ul

Există însă și teorii care se referă la testarea unei „bom­be cu vacuum”. De asemenea, s-a spus şi că unul dintre membrii expediţiei Diatlov ar fi fost de fapt un agent KGB sub acoperire. Această va­rian­tă a fost susţinută de cel de-al zecelea tânăr din grupul Diatlov, care ar fi trebuit să meargă şi el în acea călătorie din 1959, dar renunţase din cauza unei răceli foarte pu­ternice. Pe patul morţii, Iuri Iudin le-a spus apropiaţilor săi că, la începutul anului 1959, colegii lui „au văzut ceva ce n-ar fi trebuit să vadă” şi, cu toate că niciunul dintre ei nu vorbise, cei nouă fuseseră „ademeniţi” să meargă în acea expediţie, tocmai ca să li se în­chidă gura definitiv. Mai mult, însăşi sora lui Igor Diatlov, Tatiana Perminova, a declarat că părinţii ei „erau convinşi că, într-un fel sau altul, armata a fost implicată” în moartea celor nouă studenţi.

Povești de adormit copiii

După decenii de tăcere, în 2019, autorităţile ruse au decis să pună capăt teoriilor conspiraţioniste. Au instituit o comisie de anchetă, care să reanalizeze cazul, şi, în scurt timp, aceasta a dat publicităţii con­cluzia noii investigaţii: moartea celor din ex­pe­diţia Diatlov a fost cauzată de o avanlanşă! O concluzie catalogată drept rizibilă de mulţi oameni de ştiinţă, de majoritatea presei şi a celor interesaţi de subiect. Ca atare, o nouă comisie de anchetă a fost instituită anul trecut, în 2020. Concluzia? Mem­brii grupului Diatlov ar fi fost „goniţi” din cort tot de o avalanşă, pentru ca apoi să moară din cauza hipotermiei. Avalanşa aceasta nu ar fi fost în­să una „normală”, ci o „avalanşă cu plăci de ză­pa­dă” sau o „avalanşă de tip scândură” – zăpada se pră­­buşeşte sub formă de „plăci” compacte, plăci ale căror dimensiuni pot să varieze în funcţie de con­diţiile de formare: pot să fie mari cât o cameră, cât un apartament sau chiar mai mari. De această dată, reacția a fost internațională: experţi din multe ţări ale lumii, oameni de ştiinţă specializaţi în do­me­nii relevante pentru acest caz, au arătat că explicațiile rușilor sunt aproape penibile.

Iată câteva argumente:

* În primul rând, când echipa de căutare a sosit la tabăra de bază a grupului Diatlov, la douăzeci şi şase de zile după dispariţia studenţilor, nu a găsit nicio urmă care să indice o avalanşă! Mai mult, da­că în zona trecătorii s-ar fi produs o avalanşă, cortul tinerilor ar fi fost îngropat şi comprimat, nu ar mai fi fost găsit în picioare, așa cum fusese montat, şi cu lucrurile din interior în perfectă ordine. Dacă totuşi, prin absurd, cei nouă ar fi reuşit să iasă din cort, le-ar fi fost imposibil să înainteze atât de mult prin ma­sa de zăpadă proaspăt dizlo­ca­tă, indiferent dacă ea ar fi fost de „tip pudră” ori sub formă de „plăci”.

* În al doilea rând, ver­santul din apropierea taberei, de pe care ar fi trebuit să por­nească avalanşa, are o încli­naţie mai mică de 30 de grade – 30 de grade fiind înclinaţia minimă, considerată la nivel in­ternaţional, care este necesa­ră pentru declanşarea unei avalanşe.

* În al treilea rând, doar trei dintre membrii expediţiei prezentau traumatisme cor­po­rale. Fiind noapte, cel mai probabil toţi membrii expediţiei se aflau în cort, deci cu toţii ar fi trebuit să prezinte traumatisme similare. În plus, niciunul dintre traumatismele corporale prezente la cei trei studenţi nu se numără printre cele care se întâlnesc în cazul în care un om este surprins de o avalanşă.

* În al patrulea rând, presupunând că ar fi supravieţuit avalanşei, ar fi ieşit teferi din cort şi ar fi reuşit să înainteze până la pădure, de ce doi dintre studenţi ar fi simţit nevoia să se apuce să rupă crengi din copaci? Ca să se apere de ce anume?

* În al cincilea rând, cum ar putea să explice scenariul avalanşei faptul că uneia dintre fete i-a fost tăiată limba şi că mai multor cadavre le lipseau globii oculari, deşi nu s-au găsit urme care să arate că aceştia ar fi fost scoşi printr-o manevră trauma­ti­zantă sau că ar fi fost „consumaţi” post mortem de vreun animal? În sfârşit, cum ar putea să explice scenariul avalanşei faptul că trupurile a doi membri ai expediţiei prezentau niveluri foarte înalte de radioactivitate?

În mod evident, niciuneia dintre aceste întrebări nu a putut să i se dea vreun răspuns, deci misterul din trecătoarea Diatlov rămâne, cel puţin deocam­dată, neelucidat.

Ines Hristea

S-a născut în Bucureşti. A absolvit prestigiosul liceu de limbă franceză „Şcoala Centrală”, la secţia Bilingvă (Franceză-Engleză); Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, la secţia Engleză-Franceză, cu o lucrare în specialitatea Civilizaţia Angliei, lucrare purtând titlul „Entertainments of the English”; programul de Masterat American Studies, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, cu o dizertaţie purtând titlul „West of Everywhere”, în specialitatea Film Studies; programul doctoral al Facultăţii de Film, din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, în specialitatea Cinematografie şi Media, cu o teză de doctorat purtând titlul „Imaginea copilului în film”. Este interesată de literatura, istoria şi arhitectura românească, de egiptologie şi arta renascentistă. Este o mare iubitoare de animale şi, implicit, de natură.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian