– Guvernul Cîțu are dificultăți în construirea bugetului pe anul în curs. Printre măsurile anticipate se află și tăierea masivă a unor cheltuieli moștenite de la guvernarea PSD: pensii speciale, majorări salariale nesustenabile în sectorul de stat etc. De unde ar putea tăia premierul, pentru a se încadra în deficitul de 7% convenit cu Uniunea Europeană, și de ce domenii nu ar trebui să se atingă, cu niciun preț?

– Guvernul Cîțu s-a atins deja, potrivit lui Ludovic Orban, exact de ceea ce nu trebuia să se atingă, și anume de pensii, pe care le-a înghețat fără scrupule. Guvernul Cîțu își începe mandatul nerespectându-și propriul program de guvernare, care prevede indexarea anuală a pensiilor cu procentul inflației și cu jumătate din creșterea procentuală a salariului mediu. În schimb, stoparea emiterii voucherelor de vacanță pentru bugetari, eliminarea unor gratuități ale studenților pentru călătoriile cu trenul și, mai ales, înghețarea salariilor bugetarilor, ajunse deja la niveluri exagerate în comparație cu cele din mediul privat, sunt măsuri judicioase. Ne-am fi așteptat însă ca, după propunerea făcută de premier pe tema sporurilor extravagante din sectorul bugetar, să fi văzut un plan concret de eliminare a acestora, dar nu l-am văzut, cum nu am văzut niciun proiect de desființare a pensiilor speciale sau de aducere a lor la un nivel sustenabil. Totodată, deși doar un program de reforme poate duce la o echilibrare a finanțelor publice pe termen lung, nu am văzut niciun plan de reformare a administrației publice sau de raționalizare a salariilor imense din agențiile de stat – de tip ANCOM, ANRE etc. – unde șefii primesc peste zece mii de euro pe lună. Dacă tot suntem în criză, ar trebui ca și subvențiile mascate pentru televiziuni să dispară, iar cele pentru partide să fie reduse drastic. Nu am auzit însă nimic la acest capitol. În concluzie, vedem cum sunt menajate, în dauna pensionarilor, clientela angajată de PSD și apoi de PNL în instituțiile bugetare, televiziunile mogulilor, inclusiv ale celor penali, și partidele, iar premierul, din finanțist, se transformă în șef contabil al unui guvern destul de incoerent.
– România și-a relaxat restricțiile impuse de pandemie, oferind „o gură de oxigen” nu doar populației, ci și unor ramuri ale economiei amenințate cu falimentul. A fost o măsură corectă? Cum se procedează în alte țări?
– România a fost întotdeauna mai relaxată și mult mai îngăduitoare față de cei care nu respectă restricțiile de ordin sanitar, decât celelalte țări europene. Nici guvernul Orban, nici guvernul Cîțu nu au fost tulburate de acest contratimp, iar opoziția condusă de PSD a acționat doar pentru a pune bețe în roate guvernului, mai ales atunci când încerca să ia niște măsuri mai serioase de prevenție. La fel și în privința școlilor, România le-a închis atunci când majoritatea statelor europene le țineau deschise și, atunci când le-a deschis în septembrie anul trecut, autoritățile au fost complet nepregătite, de parcă nu ar fi avut șase luni de pauză pentru a gândi un sistem de învățământ adecvat noilor condiții și pentru a asigura tuturor elevilor accesul la educație – adică i-a lăsat de izbeliște pe cei mai săraci și mai izolați. Astfel, gura de oxigen acordată unor domenii economice, de fapt HoReCa, a avut drept rezultat creșterea consumului de oxigen în spitale, pentru tratarea bolnavilor de COVID, uneori cu rezultate tragice, cum s-a întâmplat la Piatra Neamț și la Matei Balș. Corectitudinea relaxărilor decise de guvernanți nu poate fi stabilită însă decât pe baza unor statistici corecte privind răspândirea pandemiei, iar noi nu le avem, dacă îi ascultăm pe medicii și profesorii serioși de medicină publică. Aceștia nu contenesc să repete și să demonstreze că datele furnizate de autorități nu sunt corecte, sunt mult prea optimiste și nu justifică relaxările adoptate de guvern. Chiar și așa, rata de pozitivare este mult deasupra celei din alte state europene, care mențin restricțiile, chiar dacă unele au deschis școlile. Guvernul nostru însă s-a dovedit din nou incapabil să le pregătească deschiderea în siguranță și să-i ajute pe copiii dezavantajați. Acești guvernanți mediocri și neserioși, obsedați de interese de partid și de grup, și incapabili să înțeleagă și să rezolve dificultățile reale ale societății, sunt marea problemă a țării. Pandemia a evidențiat nu numai problema, ci și slabele șanse de rezolvare a ei.