
– Folosite ca hrană de mii de ani, grâul, orzul, secara și ovăzul au și virtuți excepționale legate de sănătate, la care apelăm prea puțin. Textul care urmează este un rețetar ușor de preparat și cu efecte spectaculoase într-o mulțime de afecțiuni –
Grâu
* Stimularea imunității, prevenirea cancerului
Grâu încolțit

50 de grame boabe de grâu curat, netratat cu îngrășăminte chimice, se spală bine într-o sită, apoi se întind pe o farfurie. Se toarnă apă cât să le acopere şi se pun la întuneric. După aproximativ 24 de ore, boabele germinate se dau prin mașina de tocat, apoi se amestecă cu apă sau lapte în aceeași cantitate. Se consumă în fiecare zi, timp de o lună. Se face pauză două săptămâni, apoi cura se reia.
* Anemie, stări de debilitate generală, inapetență, deficiențe nutriționale
Terci de grâu
50 g de fulgi de grâu se înmoaie în puțină apă peste noapte, apoi se strivesc până se obține un terci. Se consumă dimineața, îndulcit cu puțină miere.
* Litiază biliară, retenție de apă
Decoct de boabe de grâu
100 g boabe de grâu se pun la înmuiat două ore, într-un litru și jumătate de apă fierbinte, timp de 10-15 minute, apoi se lasă să se răcească și se strecoară. Se bea câte o cană de decoct, de 2-3 ori pe zi, de preferință între mesele principale. Dacă gustul vi se pare neplăcut, adăugați puțină miere sau suc de lămâie.
* Infecții pulmonare, răceală
Decoct fierbinte
Se beau câte 2-4 căni de decoct de boabe de grâu preparat ca mai sus, dar fierbinte. Are acțiune emolientă și antiinfecțioasă asupra căilor respiratorii.
Fumigații cu boabe de grâu
Pe o tablă încinsă se pune un pumn de boabe de grâu. Se inspiră fumul rezultat, câte 2-3 minute.
* Leziuni, inflamații, ulcerații ale pielii
Făină cu miere
Pentru a facilita procesul de vindecare, se aplică un unguent preparat din făină în amestec cu miere, pe zonele afectate. Deasupra se aplică tifon steril și se lasă timp de 4-5 ore.
* Constipație
Tărâțe cu lapte
Împotriva constipației cronice, se amestecă 2-3 linguri de tărâțe de grâu cu puțină apă sau lapte și se consumă după mesele principale.
Ovăz
* Boli reumatice, acid uric crescut, retenție de urină, edeme
Decoct de paie de ovăz

50 grame paie de ovăz tocate se fierb pe foc mic, în 2 litri de apă, timp de 20 de minute. Se lasă să stea 30 de minute, apoi se strecoară. Se bea o cană de decoct de paie de ovăz, de 3-4 ori pe zi.
* Infecții și inflamații ale căilor respiratorii inferioare și superioare, tuse cu expectorație
Decoct de boabe de ovăz
50 grame boabe de ovăz se pun la fiert în 2 litri apă, până când lichidul se reduce aproximativ un litru. Se lasă să se răcească 30 de minute, apoi se strecoară. Se beau 3-4 căni de decoct de boabe de ovăz, de-a lungul zilei.
Cataplasme cu făină de ovăz
Se amestecă făină de ovăz cu apă până ce se obține o pastă moale, apoi se pune la fiert până se formează un terci consistent. Se pune cât e cald (nu fierbinte) pe zonele afectate, între două fâșii de pânză. În caz de tuse cu expectorație puternică, cataplasmele cu făină de ovăz se aplică pe piept și se lasă să acționeze timp de 15-20 de minute, până când pasta de ovăz se răcește complet.
* Afecțiuni hepato-biliare, gastrice, litiază biliară și urinară
Ceai de fulgi de ovăz
50 de grame fulgi de ovăz se pun la fiert vreme de 5 minute, într-un litru și jumătate apă, pe foc mic. Se lasă în vas 30 de minute, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de ceai, de 3-4 ori pe zi.
* Convalescență, astenie, depresie, alăptare
Introduceți ovăz în dieta zilnică, sub formă de preparate din fulgi sau făină de ovăz. De exemplu: dimineața, la micul dejun, fulgi de ovăz cu lapte sau iaurt.
Secară
* Prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

Consumați în fiecare zi pâine de secară, preparată din făină integrală de secară.
Decoct de boabe de secară
50 g boabe de secară se lasă la înmuiat într-un litru și jumătate de apă, apoi se pun la fiert. După 20 de minute, se ia vasul de pe foc, se lasă să se răcească, apoi se strecoară lichidul. Se bea câte o cană de decoct, de 3-4 ori pe zi (dacă gustul vi se pare neplăcut, adăugați puțin suc de lămâie).
* Constipație
– Pentru a facilita procesele digestive și pentru a ajuta intestinul, consumați pâine de secară dimineața pe stomacul gol.
– Beți câte o cană de decoct de secară, de 3 ori pe zi.
* Nervozitate, anxietate, hipertensiune arterială
Se beau două căni de decoct de secară în timpul zilei și o cană înainte de culcare, seara.
Orz
* Litiază urinară
Decoct de boabe de orz

50 g boabe de orz se lasă la înmuiat o oră, apoi se fierb într-un litru și jumătate apă. După 20 de minute de la începutul fierberii, se ia vasul de pe foc, se lasă lichidul să se răcească, apoi se strecoară. Se bea câte o cană de decoct, de 3 ori pe zi.
* Amigdalită, tuse
Se bea câte o cană de decoct preparat ca mai sus, îndulcit cu puțină miere de salcâm, de 3 ori pe zi.
De asemenea, este indicat să clătiți gura și să faceți gargară de mai multe ori pe zi cu decoct călduț.
* Simularea imunității, prevenirea cancerului, boli metabolice
Orz încolțit
50 grame boabe de orz se spală, se pun într-o farfurie, se umezesc cu apă și se pun la întuneric. După aproximativ 24 de ore, boabele germinate se dau prin mașina de tocat, apoi se amestecă cu apă sau lapte, în cantități egale. Se consumă în fiecare zi, timp de o lună.
Suc de orz verde
Se obține din tulpinițe proaspăt recoltate, care se dau prin mașina de tocat, apoi prin storcător. Se găsește și în magazinele naturiste și farmacii.
Se consumă cu o jumătate de oră înainte de mese, dimineața și după amiaza, câte o jumătate pahar suc de orz verde, diluat cu aceeași cantitate de apă sau suc natural de fructe (preparat în casă).