Coțofenele mele sunt foarte curajoase. Nu se mai tem de Negrilă, bătrânul câine maidanez pe care l-am adoptat astă toamnă. Și-au dat seama că, oricât le-ar lătra și le-ar fugări, nu le poate ajunge sus, în vârful ulmului. Nici pe marginea gardului și, hehe – ce mirare – nici chiar la pervazul ferestrei! Au învățat un zbor ocolit și sigur până la geamul de la bucătărie, unde le-am asigurat stocul de semințe.
Sunt mari și frumoase, cu pieptul alb și cu coada lungă și arcuită, care când zboară li se deschide într-un evantai în „V”. Le pot privi în voie, la adăpostul perdelei de pânză de la geam. Pe spate, penajul lor negru virează spre albastru-cobalt lucios și au ochișori negri, de mărgică scânteietoare.
De vreo câteva săptămâni au devenit foarte active. Tot cară crenguțe în ciocuri. S-au apucat și ele să-și construiască o casă. La început, cuibul la care lucrau arăta destul de precar, oarecum instabil, dar încet-încet, construcția a prins contur. După o săptămână, arăta cam ca o farfurie adâncă, după două săptămâni, ca un castron mai mare de supă, iar acum, o lună mai târziu, căsuța lor arată cam ca un ou uriaș. Și culmea e că oul ăsta din crenguțe, paie și rădăcini chiar a ferit familia de coțofene de gerul de -10 grade de săptămâna trecută.
Noua lor reședință e amplasată fix în fața ferestrei mele de la bucătărie, într-un lăstăriș de ulmi ce și-au revendicat o parcelă considerabilă, la doar câțiva metri de gardul casei. Dimineața le observ cu plăcere… Ies din cuib, își întind gâturile zvelte, se scutură, își aranjează penele, își vântură aripile sau își curăță ciocurile frecându-le cu latul de crengi. Se pare că le place aici. Au hotărât că e un loc bun de întemeiat o familie. E pace și e bine. Din vârful ulmilor se vede totul împrejur. Măceșii și drumul de colb, câmpul pe care a încolțit deja grâul, șoseaua și pădurea… Ce e dincolo de pădure? Nu știu ele. E o apă… și lumea largă. Dar coțofenele nu-și bat capul. Aici, în lăstăriș, sunt ocrotite de orice rău. În jur sunt case cu oameni buni, care le dau semințe, câinii le apără de pisici, iar soarele le vede cuibul toată ziulica. Vor crește cu toții în tihnă, puii de coțofană, împreună cu ulmii, măceșii, pisoii și copiii…
Romanian