Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Remedii străvechi: LIPITORILE

– Medicina modernă redescoperă “leacuri” uitate. Cu mult succes! –

Foto: Shutterstock – 4

Există indicii că au fost utilizate ca “in­strument terapeutic” încă din epoca de piatră. Le întâlnim pe tăblițele cu­nei­forme ale babilonienilor, iar locuitorii Egiptului stăpânit de faraoni cunoșteau bine puterea lor tămăduitoare. Sunt menționate și în textele clasice ale medicinei ayurvedice, scrise în limba sanscri­tă. La un moment dat, s-a renunțat la aducerea lor din mediul natural, preferându-se varianta (pro­babil mai igienică) de a fi crescute cu unicul scop de a le întrebuința ca modalitate de tratament. Chinezii și japonezii obișnu­iau să le usuce și să le trans­forme într-o pulbere ce era fie înghițită ca atare, fie ames­tecată în băuturi. În Europa, au fost folosite mai întâi pen­tru extragerea otrăvii din ră­nile provocate de mușcătura animalelor veninoase, ca șer­pii sau scorpionii. După aceea, medicii faimoși ai antichității, precum Pliniu cel Bătrân și Galenus, au început să se servească de ele la îngrijirea bolnavilor febrili și ca leac pentru durerile cronice – artrită sau cefalee.

Efecte pozitive asupra calității sângelui

Alături de ventuze și lăsarea de sânge, de purgație și post, tratamentul cu lipitori face parte din categoria terapiilor bazate pe evacuarea din organism a reziduurilor provenite din activitatea metabolică. Prin asemenea proceduri, medicina antică urmărea stimularea a ceea ce noi numim astăzi metabolism. La data respectivă, obiectivul declarat era o reglare a fluidelor corporale, con­form teoriei umorilor, care a ocupat un loc domi­nant în gândirea medicală până tâziu, în secolul 18. Inspirată de concepția filosofului grec Empe­docle, care afirma că tot ce există în univers se naște din combinarea a patru elemente primor­diale (foc, apă, pământ și aer), teoria umorală susținea că un om nu poate fi sănătos decât atâta timp cât cele patru fluide biologice importante din organismul său (sângele, bila galbenă, bila neagră și flegma) se află în echilibru. Tratamentul cu lipi­tori (hirudoterapia) produce efecte pozitive asupra calității sângelui. După o singură ședință, specia­liștii au măsurat o concentrație a toxinelor de 10 ori mai mică.

Mai aproape de zilele noastre

În prima jumătate a secolului 19, entuziasmul cu care se practica hirudoterapia se ridicase la asemenea cote, încât se exagera fără limite în privința utilizării lipitorilor. După prin­cipiul “Cu cât mai mult, cu atât mai bine”, medicii nu ezitau să între­buințeze până la o sută de exemplare pentru tratarea unei singure afecțiuni. Totodată, le prescriau fără rețineri ca remediu pentru orice patologie, într-o manieră destul de asemănătoare cu abuzul actual de antibiotice. În cursul acestei “epoci sângeroase” din istoria medicinei, mai exact între 1827 și 1850, consumul de lipitori a crescut în Franța de la 33,6 milioane la 100 milioane anual! Cererea enormă a împins bietele viețuitoare în pragul extincției. Într-o altă țară europeană, și anume în Germania, existau la data respectivă regiuni unde populația rurală aflată la limita sărăciei își asigura cele necesare traiului exclusiv din prinderea și vânzarea lipitorilor. Pe la mijlocul secolului 19, stocurile interne fiind deja epuizate, a trebuit să se apeleze la importuri: animăluțele devenite o marfă de mare preț au fost aduse în număr mare și pe bani buni, din Egipt, Siria, Turcia, Rusia și Asia Centrală.

Cel ce a pus capăt acestei euforii a fost germanul Ru­dolf Virchow (1821 – 1902), părintele patologiei celulare. El a îndreptat lumea medi­cală spre noi orizonturi, ex­pli­când că originea tuturor bo­lilor rezidă în perturbările intervenite în struc­tura și funcționarea celulelor. Teoriile moderne au împins treptat în uitare metodele tradiționale – tratamentul cu lipitori și lăsarea de sânge. Hiru­doterapia a mai avut un scurt moment de glorie în jurul anului 1920, când în Franța au fost tratate cu succes insuficiența venoasă și tromboflebita, pentru care nu se descoperise încă la acea dată o medicație eficientă. Și chirurgii s-au arătat brusc interesați de această abordare terapeutică, deoa­rece se observase că lipitorile puteau ajuta bolna­vii să se recupereze mai rapid după operațiile dificile. În prezent, această metodă terapeutică reușește din nou să convingă tot mai mulți medici, fiind practicată în numeroase spitale și cabinete, nu doar pe continentul european, ci în lu­mea întreagă. Numai în Germa­nia se întrebuințează 500.000 de lipitori în fiecare an.

Micii “vampiri” benefici

Lipitoarea este un vierme amfibiu (care își duce viața atât pe pământ, cât și în apă). Există în jur de 300 de specii, cea uti­lizată în hirudoterapie fiind li­pitoarea medicinală (Hirudo me­dicinalis). A fost declarată spe­cie protejată prin documen­tele adoptate la Convenția de la Washington, în 1973. Are un corp cilindric, puțin turtit dorso-ventral, lung de 5-14 centimetri, compus din 33-34 de segmente inelare și prevăzut cu câte o ventuză la ambele extremități. Cea ante­rioară dispune de receptori tactili și termici, care îi permit să-și aleagă gazda. În momentul când întâlnește un om sau un animal cu temperatura corporală de 35 până la 40Substanța magică – HIRUDINA

Cea mai cunoscută dintre substanțele intro­duse de lipitori în mica tăietură făcută de ele în corpul gazdei este hirudina, o polipeptidă (un lanț lung de aminoacizi, al căror număr ajunge, în acest caz, la 65). Ea are, în primul rând, o acțiune analgezică și dezinfectantă. S-a constatat că locul mușcăturii se menține perfect steril pentru 48 de ore, bacteriile neputând prolifera în zona respec­tivă. De asemenea, hirudinei îi revine rolul de a blo­ca procesul de coagulare a sângelui, prelun­gind astfel timpul pe care lipitoarea îl are la dis­poziție pentru a se hrăni. Hirudina este cel mai puternic anticoagulant cunoscut în prezent! Și nu numai atât. Cercetătorii de la Universitatea Lau­sanne au demonstrat prin experimente efectuate în laborator faptul că ea reduce spectaculos infla­mațiile articulare. Dar saliva lipitorilor conține și alți compuși biologic activi, în total peste 200: o adevărată farmacie în miniatură, unde se remarcă, printre altele, prezența unei enzime importante – hialuronidaza. Aceasta ajută ingredientele cu ac­țiune farmacologică să pătrundă mai profund în țesuturi, de pildă până în capsula articulară a unui genunchi tratat la exterior cu lipitori.

Însă trebuie să adăugăm că hirudoterapia con­tribuie la combaterea eficientă a inflamațiilor și prin intermediul altor elemente. Ea activează cir­culația limfei și crește viteza fluxului sangvin, iar mușcătura și procesul de aspirație a sângelui de­clanșează impulsuri nervoase capabile să modifice percepția durerii, suprapunân­du-se peste automatismele existente la ni­ve­lul creierului (pe același principiu de te­ra­pie a durerii se bazează și acupunctura). În plus, deși această metodă de tratament are în urma ei o istorie milenară, abia acum două decenii s-a descoperit că lipi­toarea emite un ultrasunet intermitent, cu frecvențe de 40 până la 250 MHz, care im­primă celulelor organismului o vibrație ce favorizează regenerarea lor. De asemenea, foto­gra­fierea aurei lipitorilor a pus în evidență faptul că ea pulsează, iar culorile ei de­vin tot limpezi și mai vii, ceea ce indi­că o purificare a câmpului energetic.

Cum se aplică lipitorile

Pentru tratament nu se folosesc niciodată lipi­tori luate direct din mediul natural, ci numai unele aparținând speciei Hirudo medicinalis, crescute în biolaboratoare, unde li se asigură condiții opti­me, într-un ambient riguros controlat. În Ro­mâ­nia, cel mai mare producător este Bioapimed (co­muna Cârligele, județul Vrancea), care vinde pe piața internă și la export 150.000 de exemplare anual. Reglementările europene în domeniu pre­văd ca lipitorile medicinale să fie utilizate indi­vidual, mereu de către una și aceeași persoană, în cadrul mai multor sesiuni de terapie.

Zona ce urmează a fi tratată se curăță cu apă, fiindcă parfumurile și mirosul de dezinfectant nu sunt tolerate de lipitori, care vor evita să muște. Dacă pielea este palidă și rece, va fi necesară o etapă de pregătire – și anume, de activare a iri­gației sangvine locale, cu ajutorul unei băi sau comprese fierbinți. Apoi, lipitoarea se ia cu grijă și se așează pe locul dorit, preferabil cu mâna în­mănușată. Penseta se întrebuințează numai în situații excepționale, pentru a nu chinui inutil mica vietate sau eventual a o răni. Uneori, ea în­cearcă să se deplaseze în altă direcție. Există însă un procedeu simplu, prin care poate fi împiedicată să migreze: o blocăm punând deasupra ei un pa­har nu prea mare sau o ventuză. După ce a muș­cat, trebuie lăsată în pace, până când se va des­prinde singură.

În funcție de zona anatomică și boala tratată, o sesiune de hirudoterapie durează în medie 30 – 45 de minute, cel mult 60. La prima ședință se aplică 2 – 3 lipitori, ul­te­rior numărul lor va crește la 5-10, și doar în situații dra­matice, cum ar fi un infarct sau un accident vascular cere­bral, se poate ajunge la 15, chiar 20. O cură obișnuită cuprinde, de regulă, 10-15 ședințe pentru afecțiuni cum sunt tromboflebita, va­ricele sau discopatiile. La pacienții cu artroză, s-a constatat că rezul­tatele optime se obțin cu două cure pe an. A­meliorări vizibile apar de obicei după o lună, totuși, există și bolnavi care nu reacționează la acest tip de demers tera­peutic. Dacă după trei ședințe nu se observă nici o modificare, șan­sele de reușită sunt puse sub semnul întrebării. La pa­tologiile grave, este nevoie de multă răbdare: de exemplu, pentru ciroză, tra­tamentul se poate întinde și pe doi ani.

Datorită efectului anticoagulant al hirudinei, rana va continua să sângereze un timp după tera­pie – la unii doar 2-3 ore, la alții până la două zile. Ambele situații se consideră normale și nu repre­zintă motive de îngrijorare. La cabinet se aplică un pansament steril și absorbant, fixat cu leuco­plast, care se va umple curând de sânge, astfel încât pacientul va trebui să și-l schimbe singur de câteva ori. Se recomandă evitarea efortului fizic pentru primele 12 ore și renunțarea la baie sau duș, până la oprirea sângerării. Mai departe, sfa­turile terapeuților diferă: unii socotesc utilă presă­rarea leziunii cu pulbere de curcuma, pentru a favoriza coagularea, pe când alții cred că ea n-ar trebui atinsă cu nimic, nici cu dezinfectante ca spirtul, iodul sau betadina și nici cu diverse ungu­ente. Din momentul când rana începe să se vin­dece, pot apărea mâncărimi destul de sâcâitoare. Scărpinatul iese din discuție, deoarece ar irita suplimentar pielea. S-a avansat și sugestia unor cataplasme cu brânză de vaci, însă mult mai re­zonabilă pare ideea de a calma zona ținând pe ea o pungă cu gel de răcire (ex. DispoGel – Chris Pharma Blue, Thermogel – PIC Artsana, Com­presa cu gel termic rece/cald – Best Choice).

Experimente și succese

Hirudoterapia are succes și la artroza poli­ce­lui, o suferință cu care se confruntă numeroase per­soane, mai ales femeile trecute de 50 de ani. Po­si­bilitățile de tratament sunt extrem de limitate, în majoritatea cazurilor se recurge mai curând sau mai târziu la intervenția chirurgicală, pentru a păstra funcționalitatea degetului mare al mâinii. Și aici, lipitorile s-au dovedit net superioare va­riantei de con­trol al durerii prin administrarea de antiinfla­matoare nesteroidiene (de exemplu, Diclofenac).

Eficiența terapiei cu lipitori s-a confirmat și la pacienții cu epicondilită laterală (cunoscută sub denumirea uzuală de “cotul jucătorului de te­nis”), o inflamație deosebit de dureroasă a ten­donului, provocată de mișcări repetitive, ce suprasolicită mușchii din jurul cotului. Afecțiunea se întâlnește în special la sportivi, dar și la oameni care n-au jucat niciodată tenis, în schimb exercită o profesie unde sunt puși de asemenea în situația de a execu­ta în permanență același tip de miș­cări, așa cum se întâmplă, de pildă, cu lucrătorii de la liniile de asam­blare a unor produse industriale. Medicina clasică re­zolvă problema printr-o operație care nu este lipsită de riscuri și presupune ulterior o fază de recuperare îndelungată și laborioasă.

Rezultatele obținute prin utilizarea hi­rudo­terapiei în bolile articulare sunt cu atât mai bune, cu cât lipitorile pot fi pla­sate mai aproape de încheietura afectată. Tocmai poziția profundă a articulației coxofemurale face ca speranțele de reu­șită să fie mai modeste în coxartroză, spre deosebire de formele de artroză cu alte localizări: genunchi, police, încheietura mâi­nii, umăr sau gleznă, care oferă lipitorilor con­diții mai favorabile de acțiune. Din pă­cate, metoda nu este de prea mare folos în po­liartrita reumatică la nivelul mâinilor, fiindcă degetele nu au suficient țesut conjunctiv sau adipos, pentru a da lipitorilor posibilitatea să muște și să aspire așa cum ar trebui. În schimb, un studiu realizat în 2016, la spitalul “Immanuel” din Berlin, a reliefat contribuția excepțională a hirudoterapiei la com­baterea durerilor de spate și chiar la regenerarea discurilor intervertebrale deteriorate (realizabilă prin tratamente de mai lungă durată – până la un an). Din penultimul deceniu al secolului trecut, această metodă tradițională de tratament a mai cucerit un domeniu de utilizare: microchirurgia reconstructivă. La grefele de piele, de exemplu, lipitorile reduc stazele venoase postoperatorii, îm­bunătățind alimentarea cu sânge a țesuturilor trans­­plantate, și astfel favorizează acceptarea lor de către organismul pacientului.

Lista bolilor la care hirudoterapia poate fi de un real ajutor pentru oamenii în suferință este foarte lungă. Ne vom mulțumi să amintim aici doar o parte din patologiile mai grave: trombo­flebită (dizolvă cheagurile de sânge, fără nici un fel de riscuri), hipertensiune, ateroscleroză, ischemie cardiacă, diabet, neuropatie, endome­trioză, chis­turi ovariene, encefalopatie toxică, pancreatită, adenom de prostată, calculi renali și biliari, gută, psoriazis, glaucom, insomnie. Și, așa cum spu­neam, lista continuă …

O simplă căutare pe internet ne descoperă in­te­resul crescând de care se bucură trata­mentul cu lipitori și la noi în țară. În momentul de față, el este practicat în cabinete din București, Plo­iești, Craiova, Galați, Constanța, Brașov, Cluj, Iași, Piatra Neamț, Timișoara, Bistrița Năsăud, Deva etc. Informații detaliate despre hirudoterapie gă­siți pe site-ul Centrului Sakura de medicină al­ter­nativă și recuperare (București, tel. 0769.231.018) și al Cabi­netului de medicină holis­tică “Esculap Aeternus” (Timișoara, tel. 0740.151.831).

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian