– Lumea vegetală are suflet și sentimente, fericiri și nefericiri –
Plânsul florilor

Experimentele legate de „sentimentele” plantelor au fost făcute cu ajutorul unui aparat numit poligraf. Cunoscut și sub denumirea de detector de minciuni, el este un aparat ce desenează curbe pe o hârtie, corespunzător cu vibrațiile pe care le captează. Aparatul poate fi pus în contact, de exemplu, cu un om bănuit de a fi comis o infracțiune și interogat la tribunal. Linia descrisă de poligraf șerpuiește uniform, câtă vreme suspectul spune adevărul. Când apare o minciună, amplitudinea oscilației crește brusc.
Cercetătorii au conectat la detector o plantă, pentru a urmări câmpul ei de vibrații (bioplasma). Când planta a fost înțepată, deci a suferit o durere, brațul aparatului a sărit, făcând o mișcare largă. Când a fost torturată (opărită) o altă plantă, aflată în aceeași încăpere cu cea cea dintâi, a avut o reacție empatică, tot atât de violentă. În final, s-a aruncat un crevete în apă clocotită, iar planta a răspuns și de astă dată cu un impuls puternic, parcă plin de revoltă.
Dar și fără aceste experiențe brutale, oamenii înzestrați cu o anume sensibilitate cunosc de mult faptul că plantele se dezvoltă mai bine dacă le adresezi câteva cuvinte prietenoase, ori le atingi ușor, cu tandrețe, sau dacă o dată pe zi ții palmele deasupra lor un timp, transmițându-le gânduri bune și dragoste. Planta recunoscătoare îți întoarce simpatia. Oricine iubește plantele a primit deseori astfel de semnale. De pildă, stând lângă tufele de trandafiri, a simțit dintr-o dată un val intens de parfum sau a observat cu surprindere cum anumite soiuri de plante, de care este legat printr-un atașament special, cresc într-o zi cât altele în șapte.
Mușcata telepatică
New-yorkezul Cleve Backster e specialist în domeniul detectoarelor. La primul său test, el și-a pus aparatul în contact cu o mușcată, ca să afle ce reacție se înregistrează în frunze, după ce planta a fost stropită. Spre marea lui mirare, a obținut o curbă ce semăna perfect cu înregistrarea unor sentimente umane de bucurie. Mușcata era mulțumită. La un moment dat, în continuarea experimentelor, s-a întrebat dacă n-ar fi nimerit să dea foc unei frunze. Spaima plantei s-a manifestat fără întârziere, prin zbaterea panicată a acului pe hârtie. Astfel, cercetătorul a descoperit că mușcata era în stare să-i citească și gândurile. Mai târziu, s-a dovedit chiar că mușcata reacționa de la distanță la ceea ce făcea el sau la ce i se întâmpla. Stabilind prin intermediul unui cronometru când au avut loc mișcările mari ale poligrafului, și-a dat seama că ele coincideau cu momentele când el își făcea apariția în capătul străzii. Floarea știa că vine acasă. Odată, era cât pe ce să fie călcat de o mașină, iar planta și-a exprimat groaza, exact în aceeași clipă. Atât de strâns unite sunt toate ființele vii din univers!
Altă dată, Backster a invitat șase prieteni și le-a cerut să tragă la sorți. Unul din ei urma să îndeplinească o sarcină deloc plăcută. Și-au desfăcut bilețelele într-o cameră unde se găseau două plante, apoi cinci dintre ei au ieșit, iar ultimul s-a pus îndată pe treabă. Misiunea lui era să rupă una dintre plante. Și-a încheiat-o și a părăsit încăperea. Planta rămasă era conectată la detector. Cele șase persoane au intrat din nou, rând pe rând, în cameră. Doar la revenirea ucigașului aparatul a înregistrat o reacție. Planta supraviețuitoare a recunoscut vibrațiile celui care îi ucisese surata.
Atunci când două ființe, un om și o plantă sau un om și un animal, viețuiesc în armonie, câmpurile lor de vibrații sau bioplasmele se contopesc. De acum înainte, tot ce o animă sau lezează pe una din ele o implică neîntârziat și pe cealaltă.
Grâul și Beethoven
Oare ce simte iarba, când ne tundem gazonul? Există oameni care pretind că aud toată peluza țipând. Mai nou, în țările unde schimbarea atitudinii omului față de natură face parte din preocupările publice, se oferă în comerț semințele unor ierburi de talie mică. Ele nu mai trebuie scurtate și, în plus, au și calități decorative, căci se acoperă cu o puzderie de floricele mărunte, alcătuind un covor vesel, o adevărată pajiște primăvăratică.
S-a demonstrat că plantelor le place muzica. În Canada, în lungul tarlalelor cu cereale, nesfârșit de lungi și monotone, s-au instalat difuzoare, iar din ele se revarsă melodii zi-lumină, cât ține vara. Se pare că grâul apreciază muzica clasică, el crește mai repede și mai des, cu mai multe boabe în spic. Muzica tehno are însă efectul contrar. Probabil că una vine din „cer”, cealaltă din „iad”.
Și plantele de cameră se dezvoltă foarte bine în încăperi unde se cântă regulat piese melodioase la pian. Cu o muzică adecvată se pot trata și oamenii bolnavi, cu suferințe fie sufletești, fie trupești.
Încă nu știm în ce măsură o plantă trăiește în mod conștient durerea sau tristețea pe care i-o provocăm. Se presupune că ea posedă o conștiință comparabilă cu stările noastre onirice. Există mai multe niveluri de conștiință. Cu siguranță, specialiștii vor continua să facă multe dezvăluiri în această privință. În felul acesta, poate că oamenii mai raționali și mai duri vor învăța, și ei, cu timpul, să fie mai receptivi și mai atenți la universul în care trăiesc. Revelația legăturilor ce unesc toate ființele îl poate elibera pe om din singurătatea lui.
„Plantele văd, miros, simt și aud”
Acesta este titlul provocator al unei cărți scrise de biologul israelian Daniel Chamovitz, despre similitudinile dintre oameni și „lumea verde”. O carte fascinantă, în care teorii îndrăznețe sunt susținute de studii științifice, realizate la cele mai mari universități ale lumii. Și fiindcă astăzi sărbătorim venirea lunii Aprilie, ne-am gândit să o celebrăm cu câteva fragmente tulburătoare, selectate din cartea lui Chamovitz. „Tiparul lui Dumnezeu e același, în tot ce e viu”.
Plantele văd
„Plantele își observă constant mediul în care trăiesc. Ne văd când ne apropiem de ele, când ne aplecăm asupra lor. Știu, chiar, dacă suntem îmbrăcați în albastru sau roșu, dacă ne-am zugrăvit casa sau dacă am mutat un ghiveci cu flori dintr-o parte în alta a balconului. Ele văd chiar și culori invizibile pentru ochii noștri: lumina ultraviolet și infraroșu. Plantele disting și intensitatea luminii, fac diferența între răsăritul soarelui și pâlpâitul unei lumânări. Plantele știu și dacă lumina vine din partea stângă sau dreaptă, de sus sau de jos, știu exact cât a durat o sursă de lumină. Dar unde se află „ochii” cu care vede o plantă? Primul care a răspuns a fost Darwin: „Ochii plantei se află în vârful ei”, o opinie contestată de oamenii de știință olandezi, care în urma unor experiențe cu infraroșii au dovedit că plantele au „mii de ochi”, aflați atât pe tulpină, cât și pe fiecare frunză și floare în parte”.
Plantele miros
„Plantele au miros. Ele răspândesc miresme care atrag oamenii și animalele, dar își simt și propriul lor miros, precum și pe cel al vecinilor, fie ei oameni, plante sau animale. Plantele își miros fructele când se coc, miros gazonul tuns proaspăt sau tufișurile tăiate de grădinari, precum și mirosul frunzelor roase de cărăbuși. Anumite plante pot să deosebească mirosul unei roșii, în comparație cu mirosul de grâu. Simțul mirosului este foarte sensibil la plante și le oferă informații importante despre lumea în care trăiesc. Plantele de grădină și de apartament recunosc mirosul persoanelor care le îngrijesc”. (Faptul a fost dovedit prin experimentele realizate la „Pen State University” de dr. Consuelo de Moraes.)
Plantele simt

„Veți rămâne surprinși să aflați că plantele simt mai mult decât oamenii. Poate pentru că nu vorbesc. Ele simt când le atingem, deosebesc între cald și rece, între mângâiat și lovit, simt vântul și ploaia. Plantele simt contactul direct, ca de pildă plantele cățărătoare, care se prind imediat de un obiect de care se ating, un arac sau un gard. Castraveții, de pildă, sunt de zece ori mai sensibili ca noi, cârceii lor simt o sfoară de un sfert de gram, în vreme ce noi, oamenii, simțim o sfoară doar dăcă e mai grea de 4 grame. Dar indiferent de sensibilitatea atingerii, oamenii și plantele dovedesc identități surprinzătoare la pipăit.”
Plantele aud
„În revista „The Journal of Alternative and Complementary Medicin”, profesorul Gary Schwartz și cercetătoarea Katherine Creath, ambii de la Universitatea din Arizona, au comunicat un experiment legat de faptul că plantele aud. El a fost realizat cu ajutorul unui flaut care a intonat o muzică blândă, cu tonuri armonioase. Rezultatul a fost uluitor: plantele care au ascultat muzica au crescut mult mai repede, au devenit mai viguroase ca suratele lor, iar semințele lor au încolțit mult mai repede. Același lucru s-a întâmplat și când semințele, înainte de-a fi semănate, au fost mângâiate cu degetele”. Dar despre memoria plantelor și alte taine legate de ele, într-un număr viitor.