Arsă pe rug

Cu toţii am auzit de Jeanne d’Arc, tragica eroină al cărei destin marchează Franţa chiar şi în prezent. Ce ştim despre biografia ei? Că s-a născut prin 1412 şi a fost fiica analfabetă a unor ţărani săraci din satul Domrémy, de la poalele Munților Vosges și că a devenit cunoscută prin viziunile ei mistice: ar fi fost vizitată de arhanghelul Mihail, de Sfânta Margareta şi de Sfânta Ecaterina de Alexandria, care i-ar fi spus să-l sprijine pe viitorul rege Carol al VII-lea şi să salveze Franţa de sub dominaţia englezilor, în timpul Războiului de 100 de ani. Jeanne a dat ascultare acestor îndemnuri sfinte, a îmbrăcat armura de luptă și a pornit, în fruntea unui corp de armată, asediul Orléans-ului. Datorită intervenţiilor ei curajoase, lupta s-a încheiat, în mod nesperat, după doar 9 zile. Au mai urmat câteva victorii militare, în urma cărora Carol al VII-lea a fost consacrat rege, în catedrala din Reims. Înconjurată de glorie, Jeanne d’Arc a devenit „La Pucelle d’Orléans” sau „La Pucelle de Lorraine” („Fecioara din Orléans” sau „Fecioara din Lorena”), liderul militar şi spiritual al francezilor. Lumea o venera şi o urma peste tot, privind-o aproape ca pe o sfântă! Nu și englezii, care i-au pus la cale sfârșitul. Pe 23 mai 1430, tânăra ţărancă a fost prinsă în Compiègne de un grup de nobili francezi, aliaţi cu englezii, care au „încredinţat-o” episcopului Pierre Cauchon, care a deschis un proces împotriva ei. Acuzaţiile au fost numeroase. În baza lor, Jeanne a fost declarată „vinovată de vrăjitorie” şi, pe 30 mai 1431, la vârsta de aproximativ 19 ani, a fost arsă pe rug.
Dar dacă lucrurile n-au stat tocmai aşa? Dacă, de fapt, Jeanne n-a fost cine se crede, iar atunci, în primăvara lui 1431, s-a găsit o cale prin care să fie salvată? Asta par să indice documentele care au fost descoperite recent, prin arhivele franceze, cât şi investigaţiile realizate de unii istorici.
O istorie fabricată
În 1456, un tribunal inchizitorial, autorizat de Papa Calixt al III-lea a reexaminat procesul împotriva Jeannei d’Arc. Acuzaţiile aduse tinerei ţărănci au fost respinse total: prelaţii lui Calixt au găsit-o pe Jeanne nevinovată şi au declarat-o „martiră”. Drept urmare, în secolul al XV-lea, „Fecioara din Orléans” a devenit simbolul Ligii Catolice a Franţei, apoi, în 1803, a fost declarată de Napoléon Bonaparte „simbol naţional al Franţei”. Dar gloria n-a durat mult. Mult prea repede, eroina franceză a fost uitată de tot. Revenirea ei în atenția publică s-a petrecut abia după înfrângerea de la Sedan, care a pus punct Războiului Franco-Prusac, și a dus la capturarea împăratului Napoléon al III-lea. O traumă profundă pentru francezi! Prusia câştigase războiul! Parisul a fost ocupat, regiunile Alsacia şi Moselle au fost anexate, iar Republica a început să fie sfâşiată de un război intestin, între clerici şi anticlerici. Ţara trebuia să fie reunificată cu orice preț. Și ce soluţie ar fi fost mai nimerită, decât aceea de a chema oamenii sub un unic stindard, stindardul unui mit pur, sfânt şi victorios? Într-un efort comun, Biserica şi Statul şi-au unit forţele și au „recuperat-o” pe Jeanne, propulsând-o la statutul de simbol naţional al reconcilierii. În 1909, „Fecioara din Orléans” a fost beatificată, iar în 1920, a fost canonizată. Strategia a funcţionat perfect! La sute de ani după trecerea ei în nefiinţă, Jeanne d’Arc a izbutit un nou miracol, stârnind în rândul francezilor o fervoare fără precedent: mii de străzi, pieţe, licee şi colegii, laice şi religioase, au fost botezate cu numele ei; Jeanne d’Arc a devenit subiectul a zeci de mii de cărţi, a tot atâtea articole de presă, a şase opere şi a circa cincizeci de filme; artiştii plastici i-au dedicat peste 40.000 de statui, ba au fost inventate chiar şi sortimente de brânză şi conserve purtând denumirea „Jeanne d’Arc”! Într-un timp foarte scurt la scara istoriei, Jeanne d’Arc a fost transformată în mitul fondator al Republicii, care trebuia să rămână intangibil!
Țăranca de viță nobilă
Tocmai din acest motiv se consideră că ar fi catastrofal ca istoria ocultată, cuprinsă în documente de arhivă ascunse, să iasă la lumină şi să fie crezută de popor. E vorba de o istorie care nu-i contestă Jeannei d’Arc eroismul, în schimb, îi contestă povestea vieţii şi a morţii, povestea statutului ei de martir.
Care sunt aceste noi informaţii, care nu se potrivesc cu versiunea oficială, a mitului Jeannei d’Arc?
În primul rând, conform mai multor documente, se pare că părinţii Jeannei n-au fost de fel țărani, ci niște oameni suficient de înlesniţi, încât fiica lor să poată să înveţe carte. Există chiar indicii că Jeanne a fost, de fapt, Jeanne d’Orléans, fiica Ducelui Louis de Orléans şi a Reginei Franţei, Isabeau de Bavaria. În plus, tot conform documentelor oficiale, Jeanne însăşi a declarat că n-a fost niciodată ţărancă şi ciobăniţă, ci că părinţii ei au fost de viţă nobilă şi ea a primit o educaţie aleasă, ştia să citească şi să scrie, lucru confirmat de descoperirea a numeroase scrisori şi acte, ce-i poartă semnătura. Inclusiv în perioada procesului condus de Cauchon, Jeanne a trebuit să semneze mai multe documente, care s-au păstrat în arhive. În schimb, în mod bizar, documentul final, din perioada încarcerării, acela care i-a fost dus chiar în ajunul arderii pe rug, nu a mai fost semnat, ci a fost „autentificat” doar cu litera X, ca şi când Jeanne ar fi fost lovită, brusc, de amnezie şi n-ar mai fi ştiut să scrie. Explicaţia istoricilor, care „înoată contra curentului?”: „În acea zi de miercuri, 30 mai 1431, pe rugul din Place du Vieux-Marché, din centrul Rouen-ului, nu a ars Jeanne d’Arc!”. Conform cronicarului Perceval de Cagny, o altă persoană a fost introdusă în celula Jeannei, pe 29 mai 1431, iar, la ordinul regelui, Jeanne a fost scoasă pe furiş din închisoare şi salvată. Acea persoană, rămasă neidentificată, a fost cea care a semnat cu X, actul final, din perioada de detenţie, aceeași femeie care a fost dusă în Place du Vieux-Marché, cu chipul acoperit şi a fost arsă pe rug. Mai mult, pentru ca urmele „schimbului” de persoane să dispară definitiv, aşa-zisa Jeanne d’Arc a fost arsă de trei ori! După ce condamnata a sucombat în cursul primei arderi, din pricina durerilor groaznice şi a inhalării de fum, documentele arată că un înalt prelat, Cardinalul de Winchester, a ordonat ca trupul să mai fie ars încă o dată, şi apoi, sub pretextul că „vrăjitoarea trebuie să piară până la ultima rămăşiţă”, a insistat ca acesta să mai fie ars şi a treia oară, iar cenuşa să fie aruncată în Sena.
Jeanne renaşte din morţi
Dar ce să vezi? După cinci ani, pe 20 mai 1436, Jeanne d’Arc a reapărut în Metz, vie şi nevătămată! Cel mai clar şi fără echivoc ne spune acest lucru un contemporan al ei, Pierre de Saint-Dizier, preotul parohiei Saint Eucaire, devenit ulterior protoprezbiter şi înalt oficial al Metz-ului. Acest preot erudit a ţinut un jurnal extraordinar de detaliat, în care a înregistrat evenimentele din parohia şi din ţara sa, încât jurnalul său reprezintă o sursă fantastică de informaţii. Iată ce a notat Pierre de Saint-Dizier, pe data de 20 mai 1436: „Jehanne la Pucelle (Jeanne Fecioara), care în tot acest timp a fost în Franţa, a sosit la o întâlnire cu mai-marii din Metz. Acum îşi spune Jehanne Claude (Jeanne cea Ascunsă). Tot azi au sosit şi cei doi fraţi ai ei, ca s-o vadă. Unul dintre ei este un cavaler numit Messire Pierre, iar celălalt este Petit Jehan, de asemenea, cavaler. Amândoi crezuseră că Jeanne a ars pe rug. Însă imediat ce au văzut-o, au recunoscut-o ca soră a lor, iar Jeanne i-a recunoscut, cu bucurie, la rândul ei.” În continuare, același jurnal al lui Pierre de Saint-Dizier arată cum mai-marii oraşului au mers la întâlnirea cu ea, au îmbrăţişat-o cu mult respect şi i-au oferit mai multe daruri preţioase, inclusiv un cal şi o sabie. După un timp, Jeanne s-a măritat cu un cavaler originar din Lorena, cu o poziţie foarte înaltă la Curte: Robert des Armoises, Seigneur de Tichémont. Cuplul a fost invitat să trăiască în Metz „oricâtă vreme vor dori”, după cum precizează Pierre de Saint-Dizier. În arhive s-au descoperit numeroase documente aparţinând soţilor des Armoises. Scrisul lui Jeanne des Armoises a fost analizat de mai mulţi grafologi, el fiind comparat cu acela din scrisorile Jeannei d’Arc de dinainte de 1431. Ei bine, specialiştii au declarat, în unanimitate, că toate documentele au fost redactate de aceeaşi persoană!
Vestea apariţiei Jeannei în Metz a căzut ca un trăsnet în Orléans. Aflăm asta din arhivele primăriei, din perioada 1436-1440. De altfel, pe 25 iulie 1436, Jeanne i-a trimis principalului oficial al regiunii, Guillaume Bélier, o scrisoare, confirmându-i că trăia. Pe 5 august, fratele ei mai mic a sosit în Orléans, povestind că o văzuse cu ochii lui pe „Fecioară”, draga lui soră, care nu murise pe rug. De asemenea, pe 2 septembrie 1436, Jeanne i-a trimis o scrisoare Regelui Franţei, care, conform notelor din jurnalele unor apropiaţi, nu a fost deloc surprins. În sfârşit, în 1439, Jeanne Fecioara s-a reîntors triumfătoare în Orléans, oraşul pe care îl salvase din ghearele englezilor cotropitori. A fost primită de locuitorii strânşi pe străzi cu ovaţii şi cu braţe de flori. Oficialităţile şi nobilii au dat în cinstea ei mai multe banchete şi au potopit-o cu onoruri. Vreme de mai mulţi ani, Jeanne a continuat să lupte pentru eliberarea regiunilor ocupate din ţara ei, faptele sale de arme fiind consemnate în numeroase documente din epocă. Apoi, probabil din cauza înaintării în vârstă, s-a retras din viaţa publică. S-a stabilit, împreună cu soţul ei, Robert des Armoises, şi cu băiatul lor, Philippe, în Metz, iar verile şi le petrecea cu familia în Château de Jaulny, un castel care încă există şi în interiorul căruia se găseşte un superb portret al soţilor des Armoises.
Zbucium și după moarte
Jeanne d’Arc a murit în 1449. A cerut să fie îngropată alături de soţul ei, în partea dreaptă a altarului unei bisericuţe din Pulligny-sur-Madon, la a cărei construcţie familia a contribuit financiar. Până la începutul secolului XX, pe peretele din bisericuţă a existat o placă pe care scria: „Aici odihneşte Înalta şi Onorata Madame Jehane du Lis, Fecioara Franţei, Dame de Tichémont, soaţa Nobilului Messire Robert des Armoises, Cavaler şi Seigneur, care a răposat în ziua de 4 mai 1449. Dumnezeu s-o odihnească!”. Dar epitaful a dispărut. Se pare că un grup de emisari ai Papei a fost trimis să şteargă orice urmă a Fecioarei care a supravieţuit rugului. Sfânta Jeanne trebuia să rămână o martiră! Osemintele Jeannei d’Arc au fost luate din bisericuţă şi mutate într-un loc secret. Ele au fost redescoperite, din întâmplare, de un om de ştiinţă ucrainean, Serghei Gorbenko, care făcea cercetări în bazilica regală din Cléry-Saint-André, de lângă Orléans. Resturile nu erau marcate ca aparţinându-i Jeannei d’Arc, însă testele ştiinţifice au arătat că ele datează din perioada vieții ei şi că-i aparţin unei femei de vârstă mijlocie. Şi ultima probă: compararea craniului din bazilica regală şi a portretului Jeannei din Château de Jaulny au arătat că este vorba despre aceeaşi persoană!