RADU MOTIȘAN (fondatorul uRADMonitor): „Corupția este o barieră activă în calea eforturilor pentru un aer mai sănătos”

– Pasionat de computere încă din copilăria petrecută în Satu Mare, Radu Motișan și-a transformat, de tânăr, invențiile într-o afacere globală de succes. Senzorii uRADMonitor, ce măsoară calitatea aerului, împân­zesc harta lumii și sprijină comunități întregi, în lupta pentru un aer mai curat –

„Avem peste 2000 de senzori, instalați în toată lumea”

– Sunteți un inventator redutabil, specialist în sisteme software, creator al companiei „Mag­nasci”, al cărei prim produs de succes este uRADMonitor, un aparat per­formant care mă­soară calitatea aeru­lui. Ce v-a în­demnat s-o luați pe această direcție?

– Dorința mea a fost să reușesc să gă­sesc o cale de a uni­for­­miza prezența sen­zo­­rilor de măsurare a calității aerului pe în­tregul glob. Sta­tis­ti­cile prezintă prognoze sum­­bre în ceea ce pri­vește să­nătatea oame­nilor. Corup­ția sau pu­terea economică redusă sunt bariere active în calea eforturilor pentru un aer mai sănătos. Avem acum peste 2000 de senzori uRADMonitor insta­lați în toată lumea, peste 500 în Ro­mânia, din care aproximativ 200 sunt în Bucu­rești. Primii clienți au fost din SUA, din Europa de Vest și din Austra­lia. Prin ce am făcut, am ajutat oameni din peste 60 de țări să fie un pic mai atenți la relația lor cu mediul.

„Ca urmare a poluării, numărul de decese va crește în România”

– Stăpâniți o cantitate uriașă de informații legate de poluare, atât la nivel mondial, cât și în România. Cum stau lucrurile? Se întrevăd și pro­grese?

– Fiecare lună aduce sute de milioane de noi măsurători. Simpla comparație a doi senzori adia­cenți ne poate indica cu exactitate sursa poluării, direcția vântului și viteza sa de propagare. Înre­gistrăm și respirația zilnică a plantelor, în funcție de succesiunea anotimpurilor. Sunt extrem de multe curiozități de natură științifică acce­sibile acum prin această tehnologie, dar mai ales prin numărul mare de senzori puși pe o întindere atât de mare – întreaga planetă. La nivel global, s-a in­ten­sificat poluarea cu particule fine, în special din cauza creșterilor de temperatură care au dus la incendii numeroase. Din păcate, România a ieșit în evidență ca un pol negativ. Valorile de po­luare în România au fost peste media globală. Ne așteptăm la o creștere a numărului de decese pre­­mature, cauzate de expunerea la poluare.

„Realitatea nu se mai poate ascunde sub preș”

– Cât de importantă a fost apariția unor re­țele independente de măsurare a poluării, în condițiile în care re­țeaua oficială a Mi­nis­terului Medi­ului dădea rateuri sau trans­mitea date îndulcite?

– A avut un im­pact pozitiv semnifi­ca­tiv, pentru că a spo­rit conștientizarea și responsabilizarea po­pu­lației. Rețelele in­de­pendente au tradus realitatea în numere și au demonstrat con­cret fenomene care nu se mai puteau ascunde sub preș. E o formă de a pune presiune pe autorități să fie mai active pe direcția de protecție a mediului și de sănătate a populației. Existența unor terți o­biec­tivi, neim­plicați, e o formă de ru­pere a unui monopol toxic, indiferent de domeniul de care vor­bim. Când o rețea independentă pune mai mulți senzori pe teren decât o face Ministerul, e clar că e un dez­echi­libru de competențe și ceva trebuie să se schim­be urgent. Mai mult de atât, implicăm în acest efort nu doar aparatul de stat, ci un număr mare de oameni. Acest fenomen se numește „Ci­tizen Science” – „Știința cetățeanu­lui” – o forță de luat în seamă.

„Avem indici de poluare mult peste țările din jur”

– Cum se explică înroșirea hărții României în 2019-2020? Iernile trecute, aerul era ires­pirabil și câte o săptămână întreagă.

– Într-adevăr, harta României a avut eveni­mente extreme de poluare în iarna 2019-2020 și apoi în 2020-2021. Polii au fost pe data de 31 ia­nuarie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021. Valorile de poluare cu particule au atins cote alarmante pe întreg cuprinsul țării. Întreaga presă vuia de știri legate de poluare, și conflictul s-a mutat repede la nivel politic. Explicațiile din acea vreme puneau accent ba pe trafic, ba pe centralele de aparta­ment, ba pe inversiunea termică (temperaturi ri­dicate iarna). Sigur, acest fenomen meteorologic a avut o parte din vină, pentru că a funcționat ca un clo­pot care a blocat toate emisiile la nivelul so­lului. Dar inversiunea termică nu e sursa po­luării în sine, e doar un mecanism de concen­trare a ei. Adică, nu s-au mai aruncat toate gunoaiele în atmosferă, ele au fost ținute forțat la nivelul nasu­rilor noastre. Cine e vinovatul? Evident, noi, pentru toate emisiile pe care le-am produs. Miro­sul amestecat cuprindea tot ceea ce produceam noi, de la fum de lemne, până la fum de cărbuni, deșeuri lemnoase sau pet-uri, în special în zonele rezidențiale de case, unde acestea se foloseau pen­tru încălzire. Dacă fumul de lemne e la limita tole­ra­bilului când vorbim de utilizarea lui la în­călzire, situația se schimbă dramatic în cazul de­șeurilor lemnoase, ce generează compuși ex­trem de toxici, chiar cancerigeni, prin incinerarea sub­stanțelor folosite pentru lipirea masei de lemn, cum ar fi formaldehida. La rândul lor, PET-urile arse sunt deja o bombă chimică, potențialul can­cerigen sărind afară din limite. În zona orașelor, mirosul dulceag provenea de la trafic, prin creș­terea con­cen­trației de hidrocarburi arse parțial sau a no­xelor. În zonele industriale, câte un coș de fabrică forma o pătură deasupra întregului oraș, exemplul fiind Brașovul. Gropile de gunoi au venit și ele cu un cocktail toxic, care include hi­dro­­gen sulfu­rat. A fost, desigur, un cumul de fac­tori, o parte i-am identificat, dar alții au rămas ascunși, poate cei mai periculoși. Rămâne fără explicație faptul că România a avut o poluare mult peste nivelul țărilor din jur, după cum se poate vedea și în datele oferite de senzori. Având în vedere ampli­tudinea poluării, a înregistrării unor surse de emi­sie foarte puternice, cu mult pes­te cele obișnuite, cauzate de trafic sau de încăl­zirea rezidențială, nu pu­tem lăsa deoparte va­rianta ca autoritățile să fi scăpat total de sub con­trol fenomenul arde­rilor de deșeuri impor­tate sau locale.

– Suntem în august 2021 și senzorii con­ti­nuă să fie roșii, noap­tea, în Craiova, acolo unde localnicii fil­mea­ză coloane groa­se de fum…

– Punctual, la ni­velul Craiovei, vorbim de indiferența Poliției și a Gărzii de Mediu de a stopa arderile ile­gale de deșeuri, care au ca scop extragerea de me­tale. Acestea sunt co­lectate sub for­mă de an­velope și ca­bluri, in­cinerate cu de­gajări uriașe de fum toxic, și vân­dute la centrele de reciclare. Craiova a fost mereu în fruntea ora­șelor poluate din România, nu pentru o industrie performantă, ci absurd, pen­tru niște apucături ale unei categorii sociale încu­ra­jate de ignoranța au­to­rităților. Dar Craiova nu e singură în suferința ei de poluare, nici la indolența celor responsabili. Avem și alte orașe gazate con­stant, cum e cazul dramatic al Ploieștiului, chinuit de emisiile rafină­riilor, sau al nord-vestului Bucu­reștiului, unde hidrogenul sulfurat face aerul să pută permanent.

„Fraternizare cu infractorul”

– Senzorii dvs. arată exact sursele poluării. Practic, autoritățile pot ști fără dubiu cine este infractorul.

– Într-adevăr, acesta este unul dintre avantajele majore ale unei rețele dense de senzori. Traseul poluării devine imediat vizibil din datele culese. În această perioadă, aș vrea să văd o atenție mai mare a Poliției, pompierilor și a Gărzii de Mediu pe problema arderilor de gunoaie și a incendie­rilor de miriști. Aceste organe ar trebuie să fie mai bine motivate să își facă treaba. Prea des auzim de operatori 112 sau chiar poliție/pompieri care iau peste picior cetățenii ce sună să raporteze co­loane de fum toxic. Astfel de oameni nu au ce căuta în posturile ocupate, pentru că nu sunt în slujba populației.

– Cum percepeți situația în care mari gropi de gunoi și incinera­toare de deșeuri de medica­mente, cum există în București, nu sunt monito­rizate de Agenția pen­tru Protecția Mediului?

– O văd ca pe o formă de fraternizare cu in­fractorul. Statul nu are nici un motiv să ofere cle­mență unor persoane juridice cu un impact atât de nociv asupra mediului. Prima grijă a statu­lui tre­buie să fie sănătatea populației și să nu se abată cu nimic de la a o garanta, așa cum Consti­tuția o cere. Trebuie să se implementeze sisteme de mo­nitorizare independente și obiective. Moni­tori­za­rea făcută în regim propriu e o glumă. Nici audi­tul de poluare nu funcționează, pentru că trebuie monitorizate emisiile permanente, nu doar în week­end sau când se oprește activitatea. Din feri­cire, rețelele independente ajung să joace și acest rol. uRADMonitor detectează o listă lungă de gaze, care includ compuși organici volatili, hidro­gen sulfurat, dioxid de sulf sau gaze foarte toxice, cum e acidul cianhidric, o parte din acestea fiind regăsite și în arderile de deșeuri periculoase din București.

„Prin copii, harta României nu va mai fi plină de senzori roșii”

– Văd un interes crescut al elevilor, studen­ților de a construi singuri senzori: uRADMo­nitor colaborează cu uni­tățile de învăță­mânt?

– În România, am fur­nizat un număr mare de senzori „uRADMo­nitor SMOGGIE”, apa­rate ca­re măsoară calita­tea ae­rului. „Smoggie” poa­te să vină cu un sen­zor de particule care ne dă indicații preți­oase des­pre poluarea la exte­rior, dacă montăm apa­ratul în curte sau pe bal­con. Sau putem avea un SMOG­GIE-CO2, care ne arată cât de îmbâcsit devine aerul din interior, fie în dormitor, unde ne afec­tează calitatea som­nului, fie într-o sală de clasă, și atunci nu mai trebuie să ne mirăm că elevii își pierd concen­trarea. Aceste aparate le-am oferit și școlilor, sub formă de KIT-uri, și elevii au fost foarte încântați să le asambleze, să le programeze și să vadă apoi rezultatele practice, sub forma datelor care curg imediat, după ce senzorul e ali­mentat. Multe școli au deja cercuri de robotică, unde elevii sunt pre­gătiți pentru tehnologiile viito­rului, și mă bucură mult acest lucru, eu personal cunoscând poten­țialul tehno­logiilor digitale. Din implicarea elevi­lor ajungem indirect și la părinți, și astfel închi­dem cumva un cerc mai larg de per­soane respon­sa­bilizate pe probleme de mediu.

– Ca părinte, ce simțiți când vedeți calitatea aerului în orașul dvs. sau în țară?

– Mă îngrijorează, pentru că îl percep ca pe un fenomen de dimensiuni mari, imposibil de re­zol­vat rapid, dar cu repercusiuni grave asupra sănă­tății. Încerc să compensez, explicându-le celor două fete ale mele, de 4 și 6 ani, despre suste­na­bilitate, despre reciclare, despre arderi, fum, toate lucrurile pe care le văd și ele în jur. Iar impli­carea lor este exemplară, ajung să fiu chiar apos­trofat dacă scap o bucată de hârtie în coșul greșit. Cred că asta e șansa noastră. Generația viitoare. Pen­tru că cei de acum sunt prea greu de mișcat, de influ­ențat, „efortul” e prea mare. Trebuie să ne concen­trăm la a educa copiii cu lucrurile bune pe care le-am învățat, și astfel, ele să devină o prac­tică comună. Prin copii, harta României viitorului nu va mai fi plină de senzori roșii.

Aparatele pot fi achiziționate de pe site-ul: http://www.uradmonitor.com/products