Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Zi de vară în Cișmigiu

”În Cișmigiul iubit…”

E zi de sâmbătă și-n București se anunță o zi de caniculă, cum au tot fost în ul­ti­mele două-trei săptămâni. Dar la ora un­sprezece, aerul e încă res­pi­rabil. Pe Calea Victoriei se deschid, pe rând, cafe­nelele și terasele; se așează scaune, se șterg mesele de praf, se stropesc tro­tua­rele… Cu puțină ima­gi­nație, îl auzi pe domnul Ca­ragiale oftând: „Căldură mare, monșer”. Câteva ma­șini ocolesc Atheneul și opresc la stop, în drep­tul Palatului Regal. Cândva, în jurul lui se întin­deau grădini… Acum, pe băncile din fața Bisericii Crețulescu stau câțiva tineri cu cafele în mână, vorbind și gesticulând.

Sunt cu Alma, fetița mea, și ne îndrep­tăm spre Cișmigiu, cu dor de umbră, poftă de înghețată și gând de-o mică plimbare la pas… Venim des în istoricul parc al ora­șu­lui, care, în ciuda vechimii, nu și-a pier­dut farmecul. Vechimea îi dă noblețe și roman­tism.

Câini de rasă și limonadă

La ora amiezii, deși soarele se află în crucea zilei și văzduhul amenință să ia foc, parcul e ani­mat. Cei mai vizibili sunt stăpânii de câini, care aproa­pe aleargă, ca să țină pasul cu patrupezii, fe­riciți de libertate și de mirosul de iarbă. Sunt câini de rasă. Maidanezii au dispărut. Și odată cu ei, aerul familiar al orașului, pe care îl îmblânzeau.

Chioșcul de limonadă aflat la o răs­cruce de alei abia se deschide. Patroana vorbește la telefon, co­mandă popcorn și sucuri. Ține telefonul cu urechea lipită pe-un umăr, în timp ce așează servețele și cornete de înghețată în­tr-un suport. Noi cercetăm vitrina cu înghe­țată, în toate culorile curcubeului, și încercăm să ne ho­­tărâm: ciocolată, caramel, va­nilie, fis­tic, pe­pene galben, căpșuni – ofertă boga­tă, la doar 5 lei. Doam­na se oprește din vor­bit, ne pri­vește, ne zâm­bește și se scu­ză că abia a deschis și nu a apucat să așe­ze toate cele la locul lor. Ne ser­vește prompt, ne dorește o zi bună și se-ntoarce preocupată la ale ei.

D-nii gimnaști și Mary Poppins

Dincolo de podul care unește jumătă­țile Ciș­migiului, arcuindu-se peste un lac, sunt adu­nați amatorii de ciclism și gimnastică. Își încălzesc cu râvnă articulațiile ori dau la pe­dalele bicicletelor fixe, concentrați pe ce fac. Fit­ness-ul este la mare mo­dă în România. Face parte din bontonul occi­den­tal.

Puțin mai în față, la locul mare de joacă din parc, copiii își dispută întâietatea cu po­rumbeii. Se în­țeleg de minune! Unii dau din aripi, alții din mâini. Bucurie totală! Alma, fetița mea, se suie în carusel. O văd cum se mă­soară din ochi cu ceilalți copii și-i zăresc în treacăt o umbră de stinghereală pe chip. E cu trei capete mai înaltă ca ei. Și că­luțul pe care stă e incomod. Dacă ridică picioarele pe suporți, îi vin genunchii la umeri. Face fețe ciu­date cât stă la poze. Dar încet-încet, se destinde și își regăsește bucuria copilă­rească, în iureșul bă­trâ­nului carusel.

Alături, la chioșcul de jucării, o fată umflă cu o pompă de mână baloane multicolore, pictate cu fi­gurine din desene animate și le așază într-un su­port. Poartă o pălărie de soare pe cap și mi-ar plă­cea s-o văd ridicându-se cu baloanele în văz­duh: Mary Poppins, pregătită de zbor. Pe tarabe sunt ma­și­nuțe și avioane, tuburi pentru lansat ba­loane de săpun, mingiuțe de cauciuc, tot felul de nimicuri, care le iau ochii celor mici și le golesc abrupt porto­felele, doamnelor mame și domnilor tați.

Foișorul de fanfară arată părăsit. E mai mult un hulubar acum, casă pentru porumbei ațipiți. Mi-amin­­tesc de veri de demult, când se-auzeau ritmuri langu­roa­se de tan­gouri, pe care oa­me­nii dan­sau fericiți. De un­deva, din spate, răzbate un ecou săltăreț. O gașcă de ti­neri, cu o boxă portabilă și câteva sticle de Pepsi și-au făcut propriul lor ring de dans. Râd și se distrează, de parcă ar participa la fes­tivalul de la Woodstock. Un băiat brunet se lun­geș­te pe-o bancă, sub un castan, își aprin­de o ți­ga­ră, trage cu poftă din ea și su­flă fumul în sus, cu ochii mijiți de plăcere. Frunzele co­pa­cului cern lumină deasupra lui.

Șah și pisici

Dinamica se schimbă pe aleile dinspre mijlocul parcului. Ocrotiți de arborii uriași, oamenii se plim­bă agale, singuri ori în perechi, unii împing că­ru­cioare de bebeluși, alții, ca noi, degustă o înghețată sau sorb liniștit din cafeaua servită în pahar de car­ton cu capac. Câți­va amatori de lec­­tu­ră citest atenți, în timp ce vân­tul și frun­zele de­se­nează umbre și cer­cu­lețe de lu­mină pe alei. O doam­nă ele­gantă vorbește tare la te­lefon.

O familie de pisici stau to­lănite în iarbă. Se uită la noi plic­tisite, cu aere de stăpâne ale parcului. Ni­merim în zona șa­hiș­tilor. Nu cre­deam să fie așa de animată! Patru-cinci mese ocu­pate de domni res­pectabili, în plină vervă, din cale-afară de bucuroși. „Bine c-ai venit, Mar­ce­luș, hai, că nu puteam da dru­mul competiției fără tine.” Pe­semne se pregătea un turneu de șah. Nori mari de fum se ridi­cau dintre șepcile co­lorate…

Bieții scriitori și rațele de pe lac

Mergem mai departe și des­coperim o rotondă cu brazi și glicine, străjuită de statui cu scriitori. E pace și liniște. Alma citește numele de sub bus­turile așezate pe socluri, apoi anii între care au trăit scriitorii, și socotește, la fiecare, ce vârstă aveau când s-au dus. Se miră ce tineri erau: St. O. Iosif, 38 de ani, Eminescu – 39, Coșbuc – 52, Caragiale – 60… Încercăm amândouă să recităm din Coș­buc: „Zările de farmec pline/ Strălucesc în lu­miniș/ Sboară mierlele-n tufiș/ Și din codrii noap­tea vine/ Pe furiș…”. Alma crede că scriitorii ar trebui în­tre­bați înainte să moară, dacă vor să li se facă statui. E curioasă și, întrucâtva îngrijorată, trage concluzia, că dacă noi mâncăm sănătos, dormim bine și facem sport, o să trăim mai mult decât au reușit acei oameni importanți din statui. Și ca să transformăm teoria în practică, în­chiriem o hidrobicicletă și ne lansăm pe lac.

E plin de rațe! Se deplasează în cârduri, lăsând unde pe apa verde. Miroase a sălcii și a baltă. Închirierea hidrobicicletei pentru 30 de minute costă 20 de lei.

De pe lac, Cișmigiul arată superb. În dreap­ta debarcaderului, se vede ceasul vechi de la in­tra­rea de pe bulevardul Kogălniceanu. Five o’Clock! Îți imaginezi rapid Bucu­reștiul de altă­dată, cu doamne îmbrăcate în rochii de organdă, bând ceai. La mijlocul lacului, bătrâna fân­tână arteziană are același efect. Umple văzduhul de stropi de apă scânteietori și nostalgici. Nu știu de ce, dar tre­cutul câștigă mereu competiția cu pre­zentul. Ce-a fost e de aur. Ce este…

Malurile lacului sunt decorate cu sălcii uriașe, ce-și lasă pletele să un­duiască pe apă. O fetiță se apropie de mal, se apleacă și ademenește doi ră­țoi. Imediat se apropie plutind încă pa­tru și vin timid și câțiva porumbei. Curând, copila e încon­jurată de păsăret… Râde și aruncă de zor pu­fuleți, cuprinsă de entuziasm. Pă­rinții n-o scapă din ochi și zâmbesc, în timp ce se lea­gănă în ha­ma­cul prins între doi copaci. În stân­ga, pe mal, se pre­gătește o ser­bare cu ba­loa­ne ar­gintii. Va fi o petrecere de copii, cu râsete, li­mo­nadă și pră­ji­turi… După-a­mia­za de vară va fi plină de veselia lor. O iau pe Alma de umeri (vârs­ta ținutului de mânuță a trecut) și por­nim către casă. Lăsăm în urmă aleile, câi­nii, șa­hiș­tii, rățuștele și gim­naștii, chiar și pe fata-statuie, care se oglindește în apă, con­templând, bucu­roasă, floa­rea roz pe care i-a așezat-o cineva la pi­cioa­re…

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian