
E zi de sâmbătă și-n București se anunță o zi de caniculă, cum au tot fost în ultimele două-trei săptămâni. Dar la ora unsprezece, aerul e încă respirabil. Pe Calea Victoriei se deschid, pe rând, cafenelele și terasele; se așează scaune, se șterg mesele de praf, se stropesc trotuarele… Cu puțină imaginație, îl auzi pe domnul Caragiale oftând: „Căldură mare, monșer”. Câteva mașini ocolesc Atheneul și opresc la stop, în dreptul Palatului Regal. Cândva, în jurul lui se întindeau grădini… Acum, pe băncile din fața Bisericii Crețulescu stau câțiva tineri cu cafele în mână, vorbind și gesticulând.
Sunt cu Alma, fetița mea, și ne îndreptăm spre Cișmigiu, cu dor de umbră, poftă de înghețată și gând de-o mică plimbare la pas… Venim des în istoricul parc al orașului, care, în ciuda vechimii, nu și-a pierdut farmecul. Vechimea îi dă noblețe și romantism.
Câini de rasă și limonadă

La ora amiezii, deși soarele se află în crucea zilei și văzduhul amenință să ia foc, parcul e animat. Cei mai vizibili sunt stăpânii de câini, care aproape aleargă, ca să țină pasul cu patrupezii, fericiți de libertate și de mirosul de iarbă. Sunt câini de rasă. Maidanezii au dispărut. Și odată cu ei, aerul familiar al orașului, pe care îl îmblânzeau.
Chioșcul de limonadă aflat la o răscruce de alei abia se deschide. Patroana vorbește la telefon, comandă popcorn și sucuri. Ține telefonul cu urechea lipită pe-un umăr, în timp ce așează servețele și cornete de înghețată într-un suport. Noi cercetăm vitrina cu înghețată, în toate culorile curcubeului, și încercăm să ne hotărâm: ciocolată, caramel, vanilie, fistic, pepene galben, căpșuni – ofertă bogată, la doar 5 lei. Doamna se oprește din vorbit, ne privește, ne zâmbește și se scuză că abia a deschis și nu a apucat să așeze toate cele la locul lor. Ne servește prompt, ne dorește o zi bună și se-ntoarce preocupată la ale ei.
D-nii gimnaști și Mary Poppins

Dincolo de podul care unește jumătățile Cișmigiului, arcuindu-se peste un lac, sunt adunați amatorii de ciclism și gimnastică. Își încălzesc cu râvnă articulațiile ori dau la pedalele bicicletelor fixe, concentrați pe ce fac. Fitness-ul este la mare modă în România. Face parte din bontonul occidental.
Puțin mai în față, la locul mare de joacă din parc, copiii își dispută întâietatea cu porumbeii. Se înțeleg de minune! Unii dau din aripi, alții din mâini. Bucurie totală! Alma, fetița mea, se suie în carusel. O văd cum se măsoară din ochi cu ceilalți copii și-i zăresc în treacăt o umbră de stinghereală pe chip. E cu trei capete mai înaltă ca ei. Și căluțul pe care stă e incomod. Dacă ridică picioarele pe suporți, îi vin genunchii la umeri. Face fețe ciudate cât stă la poze. Dar încet-încet, se destinde și își regăsește bucuria copilărească, în iureșul bătrânului carusel.

Alături, la chioșcul de jucării, o fată umflă cu o pompă de mână baloane multicolore, pictate cu figurine din desene animate și le așază într-un suport. Poartă o pălărie de soare pe cap și mi-ar plăcea s-o văd ridicându-se cu baloanele în văzduh: Mary Poppins, pregătită de zbor. Pe tarabe sunt mașinuțe și avioane, tuburi pentru lansat baloane de săpun, mingiuțe de cauciuc, tot felul de nimicuri, care le iau ochii celor mici și le golesc abrupt portofelele, doamnelor mame și domnilor tați.
Foișorul de fanfară arată părăsit. E mai mult un hulubar acum, casă pentru porumbei ațipiți. Mi-amintesc de veri de demult, când se-auzeau ritmuri languroase de tangouri, pe care oamenii dansau fericiți. De undeva, din spate, răzbate un ecou săltăreț. O gașcă de tineri, cu o boxă portabilă și câteva sticle de Pepsi și-au făcut propriul lor ring de dans. Râd și se distrează, de parcă ar participa la festivalul de la Woodstock. Un băiat brunet se lungește pe-o bancă, sub un castan, își aprinde o țigară, trage cu poftă din ea și suflă fumul în sus, cu ochii mijiți de plăcere. Frunzele copacului cern lumină deasupra lui.
Șah și pisici

Dinamica se schimbă pe aleile dinspre mijlocul parcului. Ocrotiți de arborii uriași, oamenii se plimbă agale, singuri ori în perechi, unii împing cărucioare de bebeluși, alții, ca noi, degustă o înghețată sau sorb liniștit din cafeaua servită în pahar de carton cu capac. Câțiva amatori de lectură citest atenți, în timp ce vântul și frunzele desenează umbre și cerculețe de lumină pe alei. O doamnă elegantă vorbește tare la telefon.
O familie de pisici stau tolănite în iarbă. Se uită la noi plictisite, cu aere de stăpâne ale parcului. Nimerim în zona șahiștilor. Nu credeam să fie așa de animată! Patru-cinci mese ocupate de domni respectabili, în plină vervă, din cale-afară de bucuroși. „Bine c-ai venit, Marceluș, hai, că nu puteam da drumul competiției fără tine.” Pesemne se pregătea un turneu de șah. Nori mari de fum se ridicau dintre șepcile colorate…
Bieții scriitori și rațele de pe lac

Mergem mai departe și descoperim o rotondă cu brazi și glicine, străjuită de statui cu scriitori. E pace și liniște. Alma citește numele de sub busturile așezate pe socluri, apoi anii între care au trăit scriitorii, și socotește, la fiecare, ce vârstă aveau când s-au dus. Se miră ce tineri erau: St. O. Iosif, 38 de ani, Eminescu – 39, Coșbuc – 52, Caragiale – 60… Încercăm amândouă să recităm din Coșbuc: „Zările de farmec pline/ Strălucesc în luminiș/ Sboară mierlele-n tufiș/ Și din codrii noaptea vine/ Pe furiș…”. Alma crede că scriitorii ar trebui întrebați înainte să moară, dacă vor să li se facă statui. E curioasă și, întrucâtva îngrijorată, trage concluzia, că dacă noi mâncăm sănătos, dormim bine și facem sport, o să trăim mai mult decât au reușit acei oameni importanți din statui. Și ca să transformăm teoria în practică, închiriem o hidrobicicletă și ne lansăm pe lac.
E plin de rațe! Se deplasează în cârduri, lăsând unde pe apa verde. Miroase a sălcii și a baltă. Închirierea hidrobicicletei pentru 30 de minute costă 20 de lei.
De pe lac, Cișmigiul arată superb. În dreapta debarcaderului, se vede ceasul vechi de la intrarea de pe bulevardul Kogălniceanu. Five o’Clock! Îți imaginezi rapid Bucureștiul de altădată, cu doamne îmbrăcate în rochii de organdă, bând ceai. La mijlocul lacului, bătrâna fântână arteziană are același efect. Umple văzduhul de stropi de apă scânteietori și nostalgici. Nu știu de ce, dar trecutul câștigă mereu competiția cu prezentul. Ce-a fost e de aur. Ce este…
Malurile lacului sunt decorate cu sălcii uriașe, ce-și lasă pletele să unduiască pe apă. O fetiță se apropie de mal, se apleacă și ademenește doi rățoi. Imediat se apropie plutind încă patru și vin timid și câțiva porumbei. Curând, copila e înconjurată de păsăret… Râde și aruncă de zor pufuleți, cuprinsă de entuziasm. Părinții n-o scapă din ochi și zâmbesc, în timp ce se leagănă în hamacul prins între doi copaci. În stânga, pe mal, se pregătește o serbare cu baloane argintii. Va fi o petrecere de copii, cu râsete, limonadă și prăjituri… După-amiaza de vară va fi plină de veselia lor. O iau pe Alma de umeri (vârsta ținutului de mânuță a trecut) și pornim către casă. Lăsăm în urmă aleile, câinii, șahiștii, rățuștele și gimnaștii, chiar și pe fata-statuie, care se oglindește în apă, contemplând, bucuroasă, floarea roz pe care i-a așezat-o cineva la picioare…