DOSARE SECRETE – Serviciile secrete și paranormalul

– Bizarerie curată: să fii spion în serviciile statului și să co­laborezi cu fachiri, șamani și prezicători în stele. Și totuși: ocul­tis­mul a făcut și face parte integrantă din trecutul și prezentul Serviciilor Secrete. Cazul Franței este un exemplu cât se poate de concludent. Într-o carte pasionantă, scriitorul și jurnalistul Gérard de Sède analizează mai multe cazuri reprezentative din istoria spionajului francez a secolului trecut 0-

Moștenirea spionilor țarului

Anul 1917: imperiul rus se pră­bu­șește. Țarul Ni­co­lae al II-lea și familia sa vor fi asasinați un an mai târ­ziu, moartea lor însemnând și instalarea la putere a noilor stăpâni ai țării. Fugind de repre­siunea bol­șe­vică, foarte mulți agenți ai redutabilei poliții se­crete ța­riste – Okrana – și-au căutat refugiu în toate țările Eu­ropei, dar mai ales în Franța, unde există un ve­ri­tabil cult pentru ruși. Țara lui Voltaire va fi, de altfel, locul de vârf al emi­grației eli­te­lor de la Moscova și Pe­tro­grad. Mulți foști ofițeri din armata ța­ristă au în­cer­cat să intre în Serviciile Se­crete fran­ce­ze. Or, acești trans­­fugi, în ciu­da sân­gelui lor albastru, erau im­­preg­nați de men­talitatea ezo­terică tipic slavă, pe care au ve­hi­culat-o și în mediile fran­ceze. Mai ales cei care au ajuns să lu­creze la codurile secrete au recurs la cal­cule zodiacale și la nume­ro­logie. Cerce­tările rușilor asu­pra ci­frelor, pur­­tate la limita ezote­rismului și a ma­te­­ma­­ticii, au in­flu­en­țat Serviciile Se­cre­te fran­­ceze. Lu­crări cu alură de tratate de al­chi­mie, ca acelea ale co­man­dan­tului Maurice Ba­za­ries, șeful codaju­lui mi­litar din 1914, atestă cu claritate această in­fluență.

Prezența ocultismului printre agen­ții fostei Okra­­­na devenise tra­diție… Oare nu alcătuiseră ei pri­mele ra­poar­te secre­te, atunci când un vin­decător francez, Philippe de Lyon, de­venise astrologul per­­­sonal al ța­rinei Alexan­dra, cu puțin înainte ca un alt tau­ma­turg, ce­lebrul Ras­putin, să își găsească locul în sfera de in­flu­ență a familiei imperiale?

Dar Okrana avea să le furnizeze ele­mente cu mult mai prețioase fran­cezilor: spionii ța­ru­lui erau inițiați în tehnicile de ma­nipulare men­tală, foarte prețioase pen­tru servi­ciile moderne de spionaj. În 1905, războiul dintre Rusia și Japonia se terminase prin distrugerea flo­tei rusești și cucerirea de către japonezi a cele­bru­lui Port Arthur. Imediat după în­frân­gerea mi­litară, Okrana a lansat un vast pro­gram de cer­cetare asupra șa­manismului și a cre­­din­țelor magice, foarte vii și bine păstrate prin­tre popu­lațiile din Siberia și Man­ciuria. De ase­me­nea, a por­nit cercetări asupra uti­lizării plan­telor ha­lu­cinogene în Mongolia. Obiec­tivul: o mai bună cu­noaștere a acestor practici ocul­te, îna­inte de a le uti­liza pentru a manipula diversele minorități lo­­ca­le și a le îm­pinge la o răscoală îm­­potriva ocu­pan­ților ja­ponezi. Istoria nu spu­ne dacă stra­­te­gia a dat roade. În schimb, se știe că rezultatele acestor cercetări au fost recuperate de către Ser­viciile fran­ceze înainte ca arhivele care le con­țineau să fie dis­truse în timpul ce­lui de-al doilea răz­boi mondial.

Operațiunea „Dragonul Verde”

Însușindu-și modelul rusesc, fran­cezii au inițiat o vastă operațiune de ma­nipulare a maselor, care a arătat în ce măsură Serviciile Secrete deve­ni­seră conștiente de profitul pe care îl puteau avea de pe urma ocultismului.

În anul 1933, a apărut o ciu­dată lu­crare scrisă de un anume Teddy Le­grand, intitulată Cele șa­p­te capete ale Dragonului Verde. Cartea făcea parte dintr-o colecție populară, inti­tu­lată „Răz­boiul cre­ierelor”. Autor și personaj princi­pal al lu­crării, Teddy Legrand re­leva existența unei pu­ter­nice poliții secrete, ce avea drept țel cucerirea pla­netei, fiind res­pon­sabilă atât de instalarea co­mu­nis­mului în Rusia, cât și de cea a nazismului în Ger­ma­nia. În acest sce­na­riu, adaptat în mod special la epocă, figurau per­sonalități ale lumii ocultismului, pre­cum Philippe de Lyon și Ras­putin, cei doi apropiați ai familiei țarului Nicolae al II-lea.

În cartea deja citată, L’ocul­tisme dans la po­li­tique, Gérard de Sède co­mentează acest scenariu. Du­pă părerea lui, Philippe de Lyon servea în Rusia inte­resul Servi­ciilor Se­crete franceze (la fel ca ocultistul Gérard En­causse, alias Papus). Fran­ța îi folosise pe cei doi pentru a-l influența pe țarul Ni­co­lae, astfel încât Rusia să-și păs­treze ali­anța cu ea împotriva Ger­maniei. În schimb, Rasputin, so­licitat de spio­nii germani, ac­ționa pentru ca Ru­sia să rămână ne­utră în cadrul pri­mului război mondial care bătea la porțile Eu­ropei. Odată conflictul declan­șat, toate ședințele de clar­vi­ziune ope­rate de Rasputin în fa­mi­lia țarului au avut drept scop nece­si­tatea de a opri răz­­bo­iul, pentru ca Rusia să semneze o pace se­­pa­rată cu Germania. Oare de unde se ins­pi­rase Teddy Le­grand? As­tăzi, răs­punsul e cu­nos­cut. Editura „Ber­ger-Levraut”, care a publi­cat Cele șapte capete ale Dra­go­nului Verde, se afla la or­dinele „Biroului 2”, nu­me dat la vremea aceea Ser­vi­ciilor Se­cre­te fran­ce­ze. Cât despre Legrand, el nu a existat nicio­dată. Ser­viciile fran­ceze ape­­laseră la doi ocul­tiști, pe nu­me Pierre Ma­riel și Ar­naud de Vogue, pen­tru a re­dac­ta car­tea, care îm­bina atât de abil adevărul și fal­sul. Sco­pul operațiunii era să creeze un spirit anti­nazist prin­tre cititori, pre­zen­tând Ger­mania ca pe o ju­cărie că­zută în mâinile unei so­cie­tăți secrete male­fice, Dra­gonul Verde. În plus, lu­crarea prefi­gura pac­­tul, foarte real de această da­tă, care avea să uneas­­că Ger­mania nazistă de Ru­sia co­mu­nistă, câțiva ani mai târziu.

Dosarul Crowley

După influența vechilor agenți ai Okranei, Ser­vic­iile Secrete franceze aveau să be­neficieze de aceea a agen­ților englezi. Refugiați la Lon­dra, îm­preună cu ge­ne­ralul de Gaulle, în 1940, co­labo­ratorii „Biroului 2” au descoperit și la omologii lor de la Intelligence Ser­vice o secție specială, care fă­cea cercetări asupra ocul­­­tis­mului. Aceasta reușise să penetreze mediile ocul­­­tiste naziste și să introducă un astrolog în an­tu­rajul lui Hitler. Rezultatul acestei in­filtrări a fost spec­­­ta­culos. Pe 10 mai 1941, Rudolf Hess, mâna dreap­­tă a Führerului, se parașuta dea­­supra Scoției, spe­rând să coordoneze per­sonal acti­vi­­tatea câtorva englezi ce îm­brăți­șaseră cauza nazistă. Mai precis, să îl răs­toarne pe Churchill și să negocieze o pace se­­pa­rată cu Anglia. Victimă a propriului plan mult prea ne­bunesc, Hess a fost imediat capturat și arestat. Și-a petrecut restul vieții în închisoare, murind în for­tăreața de la Span­dau, pe 17 august 1987.

Oare ce nebunie îl împinsese către pier­za­nie pe unul dintre principalii demnitari ai celui de-al treilea Reich? Pasionat de astrologie, Hitler se înconjurase de mai mulți consilieri astrologi, printre care Karl Bran­dler-Pracht, iar mai apoi Eric Hanussen. În afa­ră de Hitler, din clientela celui din urmă mai fă­ceau parte Goebels, Himmler și Hess, așa că e ușor de în­țeles cum de a ajuns la conducerea institutului de ocul­tism din Berlin, în anul 1933. Profitând de con­text, englezii i-au transmis lui Hess un horoscop tru­cat, incitându-l la acea misiune sinucigașă. Toată povestea a fost ima­ginată de către unul dintre agen­ții de la „Intelligence Ser­vice”, un oarecare Ian Fle­ming, care a devenit ce­le­bru după război atât ca ro­mancier, cât și ca părinte al personajului James Bond.

Dar pentru a asi­gu­ra rea­lizarea horoscopului fa­tal, se făcuse apel la un specialist în materie: ma­gi­cianul Aleister Crowley. E momentul când Ser­vi­ciile franceze intră din nou în scenă. Crowley era un fost membru al „Golden dawn” (Ar­ca aurită), o celebră so­cietate secretă en­gleză de­di­cată magiei. După ce a pă­răsit-o, Crowley s-a ori­entat spre sa­ta­nism și spre magia neagră. Magi­cianul tre­cea drept mare ama­tor de slujbe satanice și de sa­crificii ri­tu­ale, având ca vic­­­time mai ales co­pii. Din cauza aceas­ta, Ser­viciile franceze l-au su­pra­vegheat cu foar­­te mare atenție din clipa când s-a ins­­talat la Paris, în 1929. Con­sis­ten­tul dosar Crowley pe care îl de­ținea Si­­guranța fran­ce­ză le-a fost cât se poa­te de util ali­a­ților în timpul ce­lui de-al doilea răz­­boi mon­dial. La moar­tea lui, în 1947, minis­trul englez al Justiției declara despre el, după ce, bi­­neînțeles, îi acceptase ser­viciile: „Aleis­ter Crowley a fost per­sonajul cel mai imund și pervers din întreg Re­ga­tul Unit”.

Imagini subliminale

În 1957, Serviciile franceze aveau să lucreze într-o direcție nouă, im­pli­când de data aceasta forța creierului. Programul a coincis cu numirea ge­ne­ralului Grossin la SDCE, conducerea Serviciului de contraspionaj francez, de­venit astăzi DGSE. Ime­diat după numire, el a desco­perit un dosar cla­sat „strict secret”, și anume, dosarul cer­cetărilor în ma­terie de imagini subli­mi­nale între­prinse pentru Ser­viciile Se­crete de centrul de fil­mo­logie de la Sorbona, din Paris. Împrumutată din Sta­tele Unite, această tehnică filmografică consta în a adă­uga o a 25-a imagine la cele 24 de ima­gini care se succed pe secundă pe un film. Această a 25-a ima­gine, in­vi­zibilă pentru o­chiul omenesc, dar per­cepută de sub­conștient, putea să influ­en­țeze com­por­­tamentul spec­ta­to­rilor. Americanii au avan­sat câ­teva rezultate în ma­te­rie: niște proiecții ci­ne­ma­to­gra­fice subliminale le per­mi­seseră să ame­lioreze starea unor anumite persoane psi­ho­pa­te… și să mă­rească vân­za­rea de băuturi răcoritoare în sălile de ci­nema­tograf.

Pentru a explora aplicațiile acestei tehnici în cadrul ma­nipu­lărilor de masă, Serviciile Secrete franceze au văr­sat un milion de franci pe lună orga­nismului ce urma să se ocupe de dosar. Cineastul Gilbert Cohen-Seat a testat procedeul într-un apar­tament aflat în aron­dismentul VII din Paris, care nu avea niciun fel de mobilă în interior, în afară de un ecran uriaș. En­cefalogramele spectatorilor-cobai supuși la ima­gi­ni­le invizibile au fost înregistrate pentru a atesta even­tualele modificări de compor­tament. Dar re­zul­tatele evidente au întârziat să apa­ră. Decepționat, ge­neralul Grossin a devenit în cu­rând ostil continuării cerce­tă­rilor. În 1958, după întoarcerea generalului de Gaulle la putere, proiec­tul a fost abandonat.

Manipulări în Africa

În același an, în Africa, Ser­vi­ciile franceze s-au fo­losit de o altă tehnică de manipulare a mulți­mi­lor. De data asta, cei puși la treabă au fost marabuții, vră­ji­torii locali. Era acea perioadă tulbure din is­toria con­tinentului african când par­tidele care doreau inde­pen­den­ța, cerând decolonizarea țării, ur­măreau să sto­peze influența ma­gilor asupra popu­lațiilor lo­cale, ei fiind con­siderați un sindrom al arhais­mului și al obscuran­tismului. Imediat, Ser­viciile Secrete fran­ceze au profitat de această ame­nințare asupra vrăji­to­rilor, pentru a-i atrage de partea lor. Mulți dintre ei, au­reolați de forța lor magică și de înțelep­ciunea lor, au lu­crat în favoarea Franței și contra celor care urmăreau independența.

Mai târziu, în 1974, noul patron al Serviciilor de In­formații, colonelul Robert, a fost iritat de pre­zicerile publicate de o revistă franceză foarte citită în Africa: „Horoscope”. În mod curios, pre­viziunile as­tro­logului Jean Viaud s-au arătat riguros de exacte atunci când era vorba despre problemele politicii afri­cane: lovituri de stat sau tensiuni diplo­matice între Paris și o capitală a continentului negru, pre­zise exact. Exactitatea lor a atras atenția Servi­ciilor Se­cre­te, care au încercat să se apropie de as­trolog pentru a in­clude în prezicerile sale un anumit număr de in­for­mații, mergând în sensul intereselor france­ze. A fost vorba, de exemplu, de prezicerea viito­rului piețelor co­mer­ciale pe care Franța dorea să le dezvolte în Afri­ca. Dar Jean Viaud a refuzat. Servi­ciile franceze au descoperit mai târziu că el fusese deja contactat de șefii de stat africani!

Spioni și inițieri

Tentația de a infiltra, ba chiar de a con­trola grupurile legate de paranormal pare a fi un drum de viitor și pentru Ser­viciile Secrete de azi. În zilele noastre, ca garant al securității in­terne a teritoriului național, Ser­vi­cii­le Secrete din Fran­ța se in­tere­sează de anumite mișcări ale sec­te­lor, mai ales când este vorba despre gru­pări multi­na­țio­nale străine, ca­re hrănesc am­biții politice și eco­nomice. Și nu numai. Secte în aparență folclo­rice, oculte până la exces, dar bănuite și de intenții te­ro­ris­te, fac și ele obiectul unei stricte su­pra­vegheri. De pildă, lichidarea miș­cării de ex­tremă stângă numită „Acțiunea Di­rec­tă” s-a datorat unui colaborator al Ser­vi­ciilor fran­ceze, bine cunoscut ca… mem­bru al unor cercuri drui­dice și neo-păgâne.

După părerea lui Roger Fa­ligot, spe­cialist al Ser­vi­ciilor de contraspionaj, în vara anului 1995, în plină perioadă de aten­tate cu bombe în Paris, Ser­vi­ciile Se­crete au încercat să re­cruteze clarvăzători pen­tru a-i găsi pe teroriști. Aceas­tă teh­ni­că fusese deja folosită de Ser­viciul Se­cret en­glez MI5, cu un medium pe nu­­me Chris Ro­binson, ale cărui pu­teri pre­mo­nitorii au permis prevenirea mai mul­tor atentate ale IRA.

OZN-urile, un raport uluitor

În fiecare an, Institutul de Înalte Stu­dii al Apă­ră­rii Naționale din Franța reu­nește 80 de auditori, aleși de primul ministru, pentru a discuta des­pre diferite pro­bleme legate de apărarea națională. Din­­­tre aceștia fac parte și ofițeri ai Ser­vi­ciilor Se­cre­te. Munca acestor experți, pu­bli­cată într-un Ra­port asupra feno­me­ne­lor aeriene neidentificate, sublini­ază im­plicațiile fenomenului OZN în materie de spionaj.

Comitetul a decis să cerceteze – nu fe­nomenul în sine, ci implicațiile sociale și politice – care cons­tituie o realitate incontestabilă. Există pericolul unei ma­ni­festări de opinie. OZN-urile pot fi exploa­tate din punct de vedere politic. Felul în care „spe­cialiști în para­nor­mal” se răspândesc în întreaga Franță, pentru a-i in­teroga pe martorii întâlnirilor cu OZN-uri, a suscitat în­grijorarea ca nu cumva o rețea de spionaj să uti­li­zeze acest „paravan”, aceas­tă „acoperire” în scop po­li­tic. În prezent, nu se știe dacă aceste recomandări au avut efect.

LIVIU ȘUTEU