Mândria Gorjului – Costumul schileresc

– În Gorj, dacă vorbești cu un localnic, să nu-i spui că te afli în Oltenia. Nu-i place. Îți va spune că „Regiunea Oltenia” a fost o îm­părțire admi­nistrativă stalinistă, inspirată din rânduiala sovietică. Te va aduce cătinel spre tradiția locală și te va lăsa „să te adăpi cu viața” unui județ, despre care se spune că este „fără pereche” la sud de Carpați –

Dincă Schileru, țăranul parlamentar

Bunicul meu, moșul Ilie, avea o vestă și o pe­reche de pantaloni schilerești. Parcă le văd, ținute în rânduială, pe brâglele războiului de țesut al ma­mei. Se îmbrăca în ele de trei ori pe an: la Sfântu’ Ilie, la Paști și la Crăciun. Erau albe, străbătute de șerpii negri ai cusăturilor. Creatorul lor a fost ță­ranul negustor de vite, Dincă Schileru, născut în comuna Schela, în 1842, și ales în 1876 membru al Consiliului Județean Gorj. A fost și deputat al PNL în Parlamentul României de 9 ori. „Neica Dincă” deținea un renumit atelier de croitorie, unde a creat un costum bărbătesc, căruia îi făcea reclamă chiar el: venea îmbrăcat „schilerește” la Parlament, uimind tot Bucureștiul, cu toate că restaurantele „sclifosite”, precum Capșa, nu-i permiteau să intre îmbrăcat țărănește. Ca urmare, lăutarii i-au compus un cântec ce mai e cântat și astăzi de puținele ta­rafuri muzicale care au mai rămas în Gorj: „Și-am zis verde foi trei boji/ Cine-a fost stăpân pe Gorj…/ Fost-au Tudor și Magheru/ Și-a mai fost Dincă Schileru…/ Și-a mai fost și Aristică/ Băiatul lui neica Dincă/ Și-a mai fost și Pițigoi/ De făcea din­tr-un pol, doi”.

Tradiția nu moare: Gheorghe Ciuncanu

Astăzi, după mai bine de un veac de la moartea marelui Dincă Schileru (1919), a mai rămas un sin­gur croitor care îi continuă opera: Gheorghe Ciun­canu, din Gornovița, Tismana. L-am vizitat săptă­mâna trecută și am rămas uluit de munca lui fără asemănare. Născut în sat, a învățat croitorie de la tatăl său, Ion. Într-o zi, acesta a găsit o vestă a lui Schileru. Vesta cu care ținea dis­cursuri în parlament. „Mă, băiete”, i-a zis bătrânul, arătându-i vesta, „poți face mintanul ăsta?”. Gheor­ghi­ță, uluit de complexitatea mode­lului, a îndrăznit totuși să promită: „O să încerc, tată”. De atunci, adică de peste 60 de ani, Gheorghe Ciun­canu a devenit un adevărat croitor și, mai mult decât atât, un creator de cos­tume bărbătești schilerești. Tra­ver­sând epoca tulburărilor comuniste, a învățat arta cusutului și a trecut prin toate etapele „proletariatului croitor”: a lucrat lenjerii de pat, rochii și că­măși, pardesie (a reușit să facă unul chiar pentru tovarășa Elena Ceau­șes­cu!), paltoane, costume, veste și per­dele. A mers toată viața „pe sensul calității”, iar, după 1990, este urmașul norocos al creației moștenite de la Dincă Schileru, țăranul din Schela. În anii 2000, și-a deschis propriul ate­lier, să poată face față comenzilor. Costumele vechi nu mai puteau reprezenta portul familial gorjenesc, se învechiseră, se rupseseră, moda lui Schileru pălise, iar echipele de jocuri, corurile și grupurile folclorice aveau nevoie de haină nouă. Nouă ca material, dar ca model nu îndrăznea nimeni să se abată de la tradiția lui „Neica Dincă”. Iată cu ce se mân­drește Ciuncanu: cu frumusețea tradiției, cu mă­iestria cusutului cu muște, cu frumusețea mo­delelor confecționate cu mâna. Păzind trecutul, în care vrednicul Schileru lansase o frumusețe locală de importanță națională, Ciuncanu se mândrește cu meșteșugul pe care-l aplică fără să-i tremure mâna, de parcă bătrânul deputat din Schela ar fi la dreapta sa, trăgând cu ochiul, să nu se piardă farmecul lăsat posterității. Există, în creația populară, mii de mo­dele, de cântece, de doine, de jocuri și de obiceiuri, dar nu-mi amintesc de un cojoc, de un ițar ori de o căciulă care să poarte numele creatorului. Costu­mul schileresc este singurul obiect de îmbrăcă­min­te care poartă și va purta, peste secole, numele ce­lui care l-a scos în lume. Trecând pe străzile Bucu­reștiului, în anii 1900, deputatul Dincă Schileru atrăgea toate privirile, deși unii patroni de restau­ran­te, lipsiți de gust, nu-i îngă­duiau să ia masa în saloane alături de lumea bună. Când aude aceste povești, meșterul Ciuncanu lasă capul în piept și suspină. „Noroc cu mine și cu alții care au învățat de la mine. Cos­tumul cu vestă al lui Dincă este artă popu­lară. De necrezut, dar este cea mai frumoasă artă populară gorjenească. Zona noastră este renumită. Dacă nu ducem mai departe costumul schile­resc, adică buletinul nostru de iden­ti­tate, nu merităm să mai stăm pe pă­mânt. Le-am spus și altor gorjeni: fra­ților, trebuie să facem ce e al nostru, aici, nu să ne chiorâm pe internet sau să furăm de la alții. Nu facem ca turcul care a venit și a cumpărat zeci de seturi de costume de la noi, de vreo 90 de milioane. A umplut România cu ele, multiplicate la calculator. Stau și mă întreb: de ce nu ne protejează cineva, vreo lege, și pe noi? Mi-a furat modelele și le-a multiplicat în toată țara”.

Douăzeci de mii de zile cu acul de cusut

Costumul lui Dincă Schileru a făcut istorie în arta țărănească. Inspirate din modele vechi, lucră­rile sale de mână au adunat tot ce era mai frumos și mai valoros în simplitatea și echilibrul meșteșu­gului. Prin combinația de alb cu negru, marcat la buzunare de câte o trăsătură de roșu sau portocaliu, costumul schileresc amintește de costumul alb cu negru din Mărginimea Sibiului, adus peste munți, în comunele din Gorj și Vâlcea. Lui Ciuncanu i-a plăcut lucrul de calitate, așa cum a fost moștenit de la Neica Dincă. Cu timpul, au venit diverși clienți și au forțat introducerea de culori și lungimi ne­specifice, afectând „originalul”. Uneori, din lipsă de bani, Ciuncanu a fost nevoit să se abată de la re­guli, dar s-a încăpățânat să mențină modelul de bază. Un adevărat costum de-al lui Schileru con­ținea pantaloni, vestă, cămașă și opinci. Știind bine toată compoziția originală, meșterul a lucrat și în cooperativă, făcând broderia costumelor. Dar vre­mea cooperativei s-a dus de mult. De 55 de ani, Gheor­ghe Ciuncanu lucrează împreună cu Aneta, soția lui iubitoare și plină de în­țelegere. În cele peste 20 de mii de zile lucrate unul lângă celă­lalt, cu acul în mână, Aneta a lipsit doar atunci când a născut. Parteneriatul de astăzi și de ieri le-a întărit familia, i-a ajutat la creșterea copiilor și i-a îndemnat să-și mențină corectitudinea și respectul față de arta lui Dincă Schileru. Priceperea lui Gheor­ghe e unică. De aceea are curajul să spună: „Dacă, în tot plaiul românesc, de la Constanța la Ba­ia Mare și de la Botoșani la Timișoara, găsiți un meșter care să aplice găitanul și șuitașul, șnurul ăsta, pe umăr, la fel de bi­ne ca mine, mă las de meserie. În tot desenul lui Schi­leru, găsim brazii de pe Valea Tismanei, roșul ăsta de pe buzunare este tinerețea celui care îmbracă vesta; ăștia sunt melcii, pe umeri, ăsta e țurțurul Tismanei, asta e Dama de Gorj, pusă la femei pe pieptul vestei. Apoi, mai e un secret în meseria asta: dacă moliile atacă costumul lui Schileru, scapi de ele numai cu o ladă fri­gorifică. Pui costumul la frig și în câ­teva zile au dispărut. Unii le țin tot timpul numai în lăzi răcite. Dacă vrei să albești același costum, îl bagi în mașina de spălat și, umed cum e, îl pui trei zile tot la frig, apoi îl pui într-o pungă de plas­tic și-l bagi o zi și o noap­te în con­gelator. Când o scoți, o pui pe umeraș și o lași să se usuce. Va fi albă ca ză­pada”. Dar arta lui Schi­leru are multe alte secrete. Cel mai important, după părerea lui Ciuncanu, este res­pec­tul față de original. Vin mulți cu solici­tări kitsch, dar meșterul nici nu vrea să-i audă. Dacă, vreodată, îl presează vreun client să-i facă o haină lungă, cu model schileresc, poate că ar face-o. Dar dacă vine unul și îi cere un model multicolor, refuzul este clar. Nu faci în culori un model istoric, oricâți bani ți s-ar oferi! „Cât mă ține Dum­ne­zeu”, spune meș­te­rul din Gornovița, „voi sta aici, de pază la tradiția lăsată de stră­mo­șul nostru. După mine, îmi va lua meseria băiatul meu, Daniel, care lucrează deja «lăsăturile» ălui bătrân din Schela. El știe că arta bătrânească nu se poate pierde, așa că mi-a promis că o va lăsa și feciorului, David”.

În volumul „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, istoricii Gheorghe și Dorina Nichifor apreciază că, deși nu a fost un savant, deoarece a învățat carte numai 42 de zile (!), Dincă Schileru din Schela a lăsat eternității un costum de o fru­musețe uluitoare. Dimia folosită, era prelucrată la piua din Arcani. Pe lângă portul bărbaților, Schi­leru a lansat și portul femeilor. Însăși Regina Maria a apreciat vestele și iile schilerești, felicitându-l pe autor pentru imaginația sa.