– În Gorj, dacă vorbești cu un localnic, să nu-i spui că te afli în Oltenia. Nu-i place. Îți va spune că „Regiunea Oltenia” a fost o împărțire administrativă stalinistă, inspirată din rânduiala sovietică. Te va aduce cătinel spre tradiția locală și te va lăsa „să te adăpi cu viața” unui județ, despre care se spune că este „fără pereche” la sud de Carpați –
Dincă Schileru, țăranul parlamentar

Bunicul meu, moșul Ilie, avea o vestă și o pereche de pantaloni schilerești. Parcă le văd, ținute în rânduială, pe brâglele războiului de țesut al mamei. Se îmbrăca în ele de trei ori pe an: la Sfântu’ Ilie, la Paști și la Crăciun. Erau albe, străbătute de șerpii negri ai cusăturilor. Creatorul lor a fost țăranul negustor de vite, Dincă Schileru, născut în comuna Schela, în 1842, și ales în 1876 membru al Consiliului Județean Gorj. A fost și deputat al PNL în Parlamentul României de 9 ori. „Neica Dincă” deținea un renumit atelier de croitorie, unde a creat un costum bărbătesc, căruia îi făcea reclamă chiar el: venea îmbrăcat „schilerește” la Parlament, uimind tot Bucureștiul, cu toate că restaurantele „sclifosite”, precum Capșa, nu-i permiteau să intre îmbrăcat țărănește. Ca urmare, lăutarii i-au compus un cântec ce mai e cântat și astăzi de puținele tarafuri muzicale care au mai rămas în Gorj: „Și-am zis verde foi trei boji/ Cine-a fost stăpân pe Gorj…/ Fost-au Tudor și Magheru/ Și-a mai fost Dincă Schileru…/ Și-a mai fost și Aristică/ Băiatul lui neica Dincă/ Și-a mai fost și Pițigoi/ De făcea dintr-un pol, doi”.
Tradiția nu moare: Gheorghe Ciuncanu

Astăzi, după mai bine de un veac de la moartea marelui Dincă Schileru (1919), a mai rămas un singur croitor care îi continuă opera: Gheorghe Ciuncanu, din Gornovița, Tismana. L-am vizitat săptămâna trecută și am rămas uluit de munca lui fără asemănare. Născut în sat, a învățat croitorie de la tatăl său, Ion. Într-o zi, acesta a găsit o vestă a lui Schileru. Vesta cu care ținea discursuri în parlament. „Mă, băiete”, i-a zis bătrânul, arătându-i vesta, „poți face mintanul ăsta?”. Gheorghiță, uluit de complexitatea modelului, a îndrăznit totuși să promită: „O să încerc, tată”. De atunci, adică de peste 60 de ani, Gheorghe Ciuncanu a devenit un adevărat croitor și, mai mult decât atât, un creator de costume bărbătești schilerești. Traversând epoca tulburărilor comuniste, a învățat arta cusutului și a trecut prin toate etapele „proletariatului croitor”: a lucrat lenjerii de pat, rochii și cămăși, pardesie (a reușit să facă unul chiar pentru tovarășa Elena Ceaușescu!), paltoane, costume, veste și perdele. A mers toată viața „pe sensul calității”, iar, după 1990, este urmașul norocos al creației moștenite de la Dincă Schileru, țăranul din Schela. În anii 2000, și-a deschis propriul atelier, să poată face față comenzilor. Costumele vechi nu mai puteau reprezenta portul familial gorjenesc, se învechiseră, se rupseseră, moda lui Schileru pălise, iar echipele de jocuri, corurile și grupurile folclorice aveau nevoie de haină nouă. Nouă ca material, dar ca model nu îndrăznea nimeni să se abată de la tradiția lui „Neica Dincă”. Iată cu ce se mândrește Ciuncanu: cu frumusețea tradiției, cu măiestria cusutului cu muște, cu frumusețea modelelor confecționate cu mâna. Păzind trecutul, în care vrednicul Schileru lansase o frumusețe locală de importanță națională, Ciuncanu se mândrește cu meșteșugul pe care-l aplică fără să-i tremure mâna, de parcă bătrânul deputat din Schela ar fi la dreapta sa, trăgând cu ochiul, să nu se piardă farmecul lăsat posterității. Există, în creația populară, mii de modele, de cântece, de doine, de jocuri și de obiceiuri, dar nu-mi amintesc de un cojoc, de un ițar ori de o căciulă care să poarte numele creatorului. Costumul schileresc este singurul obiect de îmbrăcăminte care poartă și va purta, peste secole, numele celui care l-a scos în lume. Trecând pe străzile Bucureștiului, în anii 1900, deputatul Dincă Schileru atrăgea toate privirile, deși unii patroni de restaurante, lipsiți de gust, nu-i îngăduiau să ia masa în saloane alături de lumea bună. Când aude aceste povești, meșterul Ciuncanu lasă capul în piept și suspină. „Noroc cu mine și cu alții care au învățat de la mine. Costumul cu vestă al lui Dincă este artă populară. De necrezut, dar este cea mai frumoasă artă populară gorjenească. Zona noastră este renumită. Dacă nu ducem mai departe costumul schileresc, adică buletinul nostru de identitate, nu merităm să mai stăm pe pământ. Le-am spus și altor gorjeni: fraților, trebuie să facem ce e al nostru, aici, nu să ne chiorâm pe internet sau să furăm de la alții. Nu facem ca turcul care a venit și a cumpărat zeci de seturi de costume de la noi, de vreo 90 de milioane. A umplut România cu ele, multiplicate la calculator. Stau și mă întreb: de ce nu ne protejează cineva, vreo lege, și pe noi? Mi-a furat modelele și le-a multiplicat în toată țara”.
Douăzeci de mii de zile cu acul de cusut

Costumul lui Dincă Schileru a făcut istorie în arta țărănească. Inspirate din modele vechi, lucrările sale de mână au adunat tot ce era mai frumos și mai valoros în simplitatea și echilibrul meșteșugului. Prin combinația de alb cu negru, marcat la buzunare de câte o trăsătură de roșu sau portocaliu, costumul schileresc amintește de costumul alb cu negru din Mărginimea Sibiului, adus peste munți, în comunele din Gorj și Vâlcea. Lui Ciuncanu i-a plăcut lucrul de calitate, așa cum a fost moștenit de la Neica Dincă. Cu timpul, au venit diverși clienți și au forțat introducerea de culori și lungimi nespecifice, afectând „originalul”. Uneori, din lipsă de bani, Ciuncanu a fost nevoit să se abată de la reguli, dar s-a încăpățânat să mențină modelul de bază. Un adevărat costum de-al lui Schileru conținea pantaloni, vestă, cămașă și opinci. Știind bine toată compoziția originală, meșterul a lucrat și în cooperativă, făcând broderia costumelor. Dar vremea cooperativei s-a dus de mult. De 55 de ani, Gheorghe Ciuncanu lucrează împreună cu Aneta, soția lui iubitoare și plină de înțelegere. În cele peste 20 de mii de zile lucrate unul lângă celălalt, cu acul în mână, Aneta a lipsit doar atunci când a născut. Parteneriatul de astăzi și de ieri le-a întărit familia, i-a ajutat la creșterea copiilor și i-a îndemnat să-și mențină corectitudinea și respectul față de arta lui Dincă Schileru. Priceperea lui Gheorghe e unică. De aceea are curajul să spună: „Dacă, în tot plaiul românesc, de la Constanța la Baia Mare și de la Botoșani la Timișoara, găsiți un meșter care să aplice găitanul și șuitașul, șnurul ăsta, pe umăr, la fel de bine ca mine, mă las de meserie. În tot desenul lui Schileru, găsim brazii de pe Valea Tismanei, roșul ăsta de pe buzunare este tinerețea celui care îmbracă vesta; ăștia sunt melcii, pe umeri, ăsta e țurțurul Tismanei, asta e Dama de Gorj, pusă la femei pe pieptul vestei. Apoi, mai e un secret în meseria asta: dacă moliile atacă costumul lui Schileru, scapi de ele numai cu o ladă frigorifică. Pui costumul la frig și în câteva zile au dispărut. Unii le țin tot timpul numai în lăzi răcite. Dacă vrei să albești același costum, îl bagi în mașina de spălat și, umed cum e, îl pui trei zile tot la frig, apoi îl pui într-o pungă de plastic și-l bagi o zi și o noapte în congelator. Când o scoți, o pui pe umeraș și o lași să se usuce. Va fi albă ca zăpada”. Dar arta lui Schileru are multe alte secrete. Cel mai important, după părerea lui Ciuncanu, este respectul față de original. Vin mulți cu solicitări kitsch, dar meșterul nici nu vrea să-i audă. Dacă, vreodată, îl presează vreun client să-i facă o haină lungă, cu model schileresc, poate că ar face-o. Dar dacă vine unul și îi cere un model multicolor, refuzul este clar. Nu faci în culori un model istoric, oricâți bani ți s-ar oferi! „Cât mă ține Dumnezeu”, spune meșterul din Gornovița, „voi sta aici, de pază la tradiția lăsată de strămoșul nostru. După mine, îmi va lua meseria băiatul meu, Daniel, care lucrează deja «lăsăturile» ălui bătrân din Schela. El știe că arta bătrânească nu se poate pierde, așa că mi-a promis că o va lăsa și feciorului, David”.

În volumul „Dincă Schileru – o legendă vie a Gorjului”, istoricii Gheorghe și Dorina Nichifor apreciază că, deși nu a fost un savant, deoarece a învățat carte numai 42 de zile (!), Dincă Schileru din Schela a lăsat eternității un costum de o frumusețe uluitoare. Dimia folosită, era prelucrată la piua din Arcani. Pe lângă portul bărbaților, Schileru a lansat și portul femeilor. Însăși Regina Maria a apreciat vestele și iile schilerești, felicitându-l pe autor pentru imaginația sa.