– Acțiuni umanitare de impact, performanțe sportive de vârf, recunoașteri internaționale prestigioase în domeniul juridic și în cel al educației, proiecte mult-așteptate în legislația de mediu, dar și inițiative ambițioase în reabilitarea monumentelor istorice sau în reamenajarea spațiilor publice: veștile bune vin din cele mai variate zone ale țării. Avem nevoie mai mult ca oricând acum, în preajma Săptămânii Patimilor, de dovezi că binele răzbește în fața răului –
Iulia Motoc, cea mai bună opinie a unui judecător CEDO!
Prof. univ. dr. Iulia Motoc, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și judecătoare care reprezintă România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a câștigat premiul pentru cea mai bună opinie formulată de un judecător CEDO în anul 2021. „Sunt onorată să vă anunț că am câștigat premiul pentru cea mai bună opinie separată a unui judecător CEDO pe anul 2021”. Argumentația Iuliei Motoc a subliniat că cei care suferă de probleme de sănătate mintală sunt adesea supuși discriminării și altor forme de marginalizare, fiind deosebit de vulnerabili la încălcarea drepturilor omului.
„Prime” pentru plantarea de păduri noi
Proprietarii de terenuri care decid transformarea acestora în păduri noi vor primi o primă anuală de sechestrare forestieră în valoare de 456 euro per hectar, timp de 20 de ani. „Prin noul cadru, orice teren poate deveni o nouă pădure!”, explică reprezentanții Ministerului Mediului. Suprafețele terenurilor degradate împădurite a scăzut de la peste 2.300 de hectare în 2014, la doar 200 de hectare în 2020. Ordonanța de Guvern pregătește cadrul prin care România să-și îndeplinească planurile de împădurire asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Până la finele lui 2023, România are obligația să realizeze lucrări de împădurire și reîmpădurire pe o suprafață de 25.000 de hectare, iar în perioada 2024-2026, are obligația să planteze alte 31.700 de hectare.
România, locul 1 la Olimpiada de Matematică pentru Fete
România a obținut locul 1 la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete, EGMO 2022. Punctajul României a fost de 112 puncte, fetele obținând o medalie de aur și trei de argint. Acest loc 1 reprezintă cea mai bună clasare a României din istoria de 11 ani a acestei competiții. Lotul României a fost format din Diana Țolu – medalie de aur, Elisa Ipate – medalie de argint, Lucia Rîșnoveanu – medalie de argint, Cezara Danciu – medalie de argint. „Fetele s-au comportat foarte serios și foarte responsabil. Toți copiii care ajung în situația asta își apără cu seriozitate șansele și, până la urmă, reușesc să obțină rezultate bune și foarte bune”, spun coordonatorii lotului. EGMO este singura olimpiadă internațională de științe care se adresează exclusiv elevelor de liceu pasionate de Matematică, dincolo de programa școlară clasică.
Bani europeni pentru cetățile din Munții Orăștiei
Rămânem la PNRR, pentru a vă da de știre că au fost aprobate obiectivele care vor fi cuprinse în cele 12 rute culturale din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Printre acestea se regăsesc așezarea de la Grădiștea de Munte și cetatea de la Costești. La Grădiștea de Munte, peste 2 milioane de euro vor fi alocați pentru reabilitarea Terasei a X-a, din cadrul zonei sacre a sitului arheologic. La Costești, suma de 30.000 de euro va fi folosită pentru promovarea monumentului. Un alt proiect vizează Sarmizegetusa Regia: valoarea proiectului „Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” este de 2,7 milioane de euro, bani care vor fi investiți în restaurarea și revitalizarea cetății dacice. Proiectul include cercetări arheologice, amenajări ale terenului, refacerea incintei militare, a porților de acces, îmbunătățirea infrastructurii de vizitare, amenajarea unui lapidariu și a unui adăpost pentru vizitatori.
Față nouă pentru Piața Sfatului din Brașov
La început de aprilie, a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la Concursul Internațional de Soluții „Piața Sfatului”, organizat de Primăria Brașov, pentru găsirea celei mai bune viziuni de amenajare a celui mai popular spațiu public din oraș. Premiul 1, constând într-un contract de proiectare estimat la 300.000 de euro, a fost câștigat de firma Starh – Arhitectură, Construcții, Design. „Proiectul este construit în jurul unei cercetări a arhetipurilor și a temelor majore ale culturii europene. Propunerea reflectă potențiala deschidere ulterioară a fațadelor Casei Consiliului și invită casa să participe la viața pieței și să își ocupe locul care i se cuvine. Ca atare, proiectul reafirmă poziția centrală a Casei Sfatului, ca centru de greutate al pieței”, se arată în motivația juriului.
Meci caritabil pentru Ucraina, la Cluj
Campioana Ucrainei, Dinamo Kiev, va disputa un amical cu caracter caritabil împotriva campioanei României, CFR Cluj, pe data de 20 aprilie. Toate fondurile strânse de pe urma vânzării de bilete urmează să fie donate pentru refugiații ucraineni din zona Clujului. La inițiativa antrenorului său, românul Mircea Lucescu, Dinamo a primit acceptul guvernului de la Kiev de a disputa o serie de meciuri amicale în întreaga Europă, pentru a transmite mesajul de pace al țării pe care o reprezintă și pentru a strânge fonduri pentru cauza ucraineană. Pe lângă CFR Cluj, Dinamo Kiev a mai jucat cu Legia Varşovia și Galatasaray Istanbul și va mai juca cu Borussia Dortmund, Dinamo Zagreb și Manchester City.
Start cu dreptul pe frontul olimpic
Rămânem în domeniul sportului, ca să punctăm faptul că atleții români de elită și-au început cu bine pregătirile care țintesc spre Jocurile Olimpice care se vor desfășura peste doar doi ani la Paris. Laura Ilie a câștigat medalia de bronz la ultima etapă de Cupă Mondială la tir, găzduită de Rio de Janeiro. Cu punctele acumulate, românca noastră ocupă un excelent loc trei, în topul mondial al probei de pușcă 10 metri fete, confirmând din nou speranțele care se pun în ea.
Tot zilele trecute, și tot în Brazilia, tânărul ciclist român Vlad Dascălu o obținut, și el, un impresionant loc trei în prima etapă de Cupă Mondială din acest an la „mountain bike”. Aflat la abia al doilea său sezon la seniori, Vlad demonstrează că locul 7 obținut la Olimpiada de la Tokyo, anul trecut, nu a fost o întâmplare și că avem motive îndreptățite să așteptăm o medalie și din partea lui la Paris.