– Pot deveni un coșmar! „Faci pe tine”, ca în anii copilăriei, la cel mai banal efort: alergat, urcatul pe scări, râs, plâns, căratul cumpărăturilor. O pacoste pe care doctorii se străduiesc s-o rezolve –

Incontinența este una din acele probleme de sănătate cu care femeile se confruntă mult mai frecvent decât bărbații. O femeie din trei suferă, cel puțin ocazional, de pierderi necontrolate de urină, iar acest simptom (fiindcă nu este propriu-zis o boală) se regăsește, cu prioritate, la femeile de vârstă înaintată. Principala cauză rezidă în slăbirea mușchilor: atât peretele vezicii urinare și sfincterul de la capătul ei, cât și planșeul pelvin care o susține prezintă o diminuare progresivă a tonusului, din pricina sarcinilor purtate în decursul anilor, a nașterilor, dezechilibrelor hormonale provocate de menopauză, dar și a anumitor medicamente (în special sedative și relaxante musculare). Odată cu slăbirea acestor mușchi, vezica nu mai reușește să rețină urina, așa cum ar fi normal. Alți factori care favorizează incontinența sunt: iritațiile întreținute de infecții urinare repetate, presiunea exercitată din exterior asupra vezicii (aici joacă un rol important obezitatea, constipația cronică și fibroamele uterine de mari dimensiuni), precum și unele afecțiuni neurologice severe, ca scleroza multiplă sau accidentul vascular cerebral, care împiedică sfincterul vezicii să răspundă corect la comenzile voluntare, transmise de creier.
Delimitări necesare
În funcție de factorii de risc și cauzele ce generează acest disconfort, medicii urologi disting mai multe tipuri de incontinență.

* Cea mai des întâlnită (prezentă în 50% din cazuri) este incontinența de efort/de stres (cu precizarea că, de astă dată, termenul nu se referă la stresul psihic, ci la presiunea mecanică pe care trebuie s-o suporte vezica). Se manifestă mai ales atunci când persoana în cauză transportă un obiect greu, urcă o scară, tușește, strănută sau râde – deci, când depune un efort care face să crească presiunea în interiorul cavității abdominale. Un factor favorizant este, la femei, și deficitul de estrogen (consecință a procesului natural de îmbătrânire), iar la bărbați vina o poartă adesea sfincterul afectat în urma unei operații de prostată sau a unei fracturi de bazin, survenită în zona pelvină.
* Incontinența imperioasă, de urgență, cunoscută și sub denumirea de vezică hiperactivă, se caracterizează printr-o nevoie stringentă de a urina imediat, chiar dacă vezica nu este încă plină. Senzația apare brusc și contracțiile vezicii nu pot fi controlate, astfel încât ea descarcă de multe ori cantități destul de mari de urină, înainte ca persoana respectivă să ajungă la baie. Aceasta li se poate întâmpla pacienților cu boli neurologice degenerative sau leziuni cerebrale, bărbaților cu prostata mărită și femeilor la menopauză.
* Incontinența mixtă reprezintă o combinație a celor două tipuri descrise mai sus.
* Mai există și incontinența de preaplin, la care mușchiul vezicii este mai puțin activ (din cauza îmbătrânirii sau a administrării anumitor medicamente). Lipsește senzația de urinare, iar vezica nu se golește complet, din pricina unui obstacol care blochează fluxul urinar, de exemplu prostata mărită la bărbați sau, la femei, uretra îndoită, ca urmare a unui prolaps uterin.
* În incontinența reflexă (neurogenă) vezica se contractă brusc, sustrăgându-se oricărui control și provocând scurgeri destul de mari de urină (ca efect al deteriorării unor nervi, al unor leziuni ale măduvei spinării, al unei intervenții chirurgicale sau al unor ședințe de radioterapie).
* Incontinența funcțională (care o include și pe cea nocturnă) nu este provocată de vreo disfuncționalitate a vezicii sau aparatului urinar, ci numai de unele împrejurări și condiții nefavorabile, cum ar fi imposibilitatea de a avea acces la toaletă sau o producție neobișnuit de mare de urină, determinată de administrarea unor diuretice.
Tratamente
Terapia pentru incontinența urinară începe cu o vizită la specialistul urolog, unde vor avea loc examenul clinic și o discuție detaliată asupra istoricului medical al pacientului. Apoi medicul va cere o serie de investigații: în primul rând, unele imagistice, care ar urma să descopere posibile modificări anatomice cu un rol esențial în declanșarea incontinenței, ca prolapsul uterin sau o afecțiune a prostatei. Se poate face o cistoscopie, eventual o tomografie computerizată. Sunt de asemenea importante măsurarea fluxului urinar, a presiunii în vezică și a volumului de urină rămas în ea după micțiune. Iar câteva analize simple, de laborator, ca urocultura și sumarul de urină, au rostul de a elimina suspiciunea unei infecții sau a litiazei vezicale.
Metode de tonifiere a mușchilor
În incontinența de efort se încearcă, înainte de toate, fortificarea planșeului pelvin slăbit, cu ajutorul unor exerciții. Iată două din ele, pe care le puteți executa zilnic acasă.

1. Vă așezați în patru labe, astfel încât palmele să fie aliniate cu umerii, iar genunchii să formeze unghi drept cu coapsele. Pentru mai multă stabilitate, depărtați degetele ambelor mâini. Începeți să rotiți bazinul și, treptat, cuprindeți în această mișcare și trunchiul. Schimbați de mai multe ori direcția de rotație, continuând astfel aproximativ 3 minute (de două ori pe zi).
2. La cel de-al doilea exercițiu, va trebui să vă puneți la lucru imaginația: închipuiți-vă că vreți să opriți jetul urinar în timpul micțiunii. Ca să faceți aceasta, contractați puternic musculatura zonei pelvine pentru 5 secunde, după care o destindeți – alte 5 secunde și creșteți gradual durata până la 10 secunde. Se recomandă 3 seturi de câte 10 repetări pe zi. De preferință, cu vezica goală.
În cazul când exercițiile nu duc totuși la ameliorarea scontată, se poate recurge, în ultimă instanță, la o intervenție chirurgicală. Ea constă în montarea unei bandelete confecționate din plastic, care servește la susținerea vezicii și a uretrei. Există însă și câteva soluții moderne, deocamdată mai puțin cunoscute, ce merită toată atenția noastră.
* O alternativă interesantă, atât la antrenamentul terapeutic, cât și la opțiunea chirurgicală, este tonifierea planșeului pelvin prin stimulare electrică. Aceasta se face cu ajutorul unei sonde prevăzute cu electrozi (placați cu aur), care se introduce în vagin, pentru a produce contracții ale mușchilor. Tratamentul se repetă zilnic, iar o ședință durează 20 de minute (dispozitivul EvoStim).
* Rezultate mult mai convingătoare oferă aparatul Emsella. Având forma unui fotoliu, el permite pacientului să stea așezat într-o poziție comodă, fără a fi nevoit să se dezbrace. Studiile efectuate între timp arată că în cele 28 de minute de terapie se realizează 11.000 de contracții musculare, deosebit de intense, însă deloc dureroase, rata de succes fiind de 95% (50% dintre pacienți obțin vindecarea completă a incontinenței, în vreme ce restul de 45% beneficiază de o ameliorare semnificativă).
* Procedura numită IncontiLase utilizează dispozitivul laser Fotona Smooth, pentru a stimula formarea unor fibre noi de colagen, care fortifică mucoasa uretrei și întăresc țesutul conjunctiv din peretele vaginului, asigurând astfel o susținere mai bună a vezicii urinare. Sunt necesare una sau două ședințe de terapie cu laser. S-a consemnat faptul că, patru luni mai târziu, 70% dintre pacienții tratați anunțau dispariția totală a simptomelor de incontinență. După alte opt luni, procentul celor vindecați urcase la 95%.