O poveste răcoritoare: Butoiul cu înghețată

ROMÂNI CARE AU REUȘIT

De cum vara se apropie și temperaturile cresc, pe stră­zile și în parcurile orașelor își fac apa­riția micile chioșcuri de în­ghe­țată. Din păcate, oferta este sub așteptări: ce se servește drept înghețată e adesea un mix de lapte praf și aro­me sintetice, ceva fad la gust și periculos pen­tru să­nă­tate. Există, însă, și semne bune. Au apărut și în România câțiva producători (vreo trei) de înghețată adevărată, la fel ca aceea pe care o mân­cam (cei mai bătrâni dintre noi) în anii copi­lăriei, preparată din ingrediente naturale și proas­pete, și (țineți-vă bine!) făcută manual. Unul dintre „creatorii” de vârf este Adrian Mengheș, din Bucu­rești. În cazul său, „Butoiul cu înghețată”, numele firmei, nu e doar o metaforă utilizată în scop co­mercial, ci o re­ali­tate cât se poate de… gus­toasă. La fel ca și po­vestea unei afaceri îndrăznețe și a fa­miliei care trudește în spatele ei.

Secretele lui Nea Ion

Două butoaie mari, aproape cât un stat de om, atrag imediat atenția la târgurile cu produse tradi­țio­nale, organizate în Capitală. Pe frontispiciul standului stă scris Butoiul cu înghețată. Îmbrăcat în costum popular din zona Olteniei, Adrian Men­gheș le zâmbește vesel tuturor, în timp ce scoate dinlăuntrul pântecos al butoaielor preparatul dulce și răcoros. Adrian e din Balș, județul Olt, dar afa­cerea sa cu înghețată l-a transformat, de 11 ani, în bucu­reștean. De profesie e inginer auto și, la în­ceput, nu știa absolut nimic despre înghețată, dar, din clipa în care și-a pus în minte să facă din ea o afa­cere, s-a pus pe învățat. Inițial, a colaborat cu o cofetăreasă bătrână, care lucrase la două res­taurante bucureștene celebre – „Intercontinental” și „Capșa”, după care a încercat să fure meserie de la niște albanezi care făceau înghețată de casă la Slatina, apoi a fost la Botoșani și împrejurul Bucu­reștiului, dar nimeni n-a vrut să trădeze secretele preparării înghețatei de casă, ca pe vremea bunicii, când ea se punea în cornete și o mâncai cu ochii, înainte s-o guști: proaspătă, parfumată, irezistibilă. Totuși, ceva a aflat: că, undeva, în județul Vâlcea, mai trăiește un bătrân, renumit pentru înghețata pe care o făcea fără aparate sofisticate și cu gust de fructe atunci culese din grădină. „Îl chema Ion și ști­am doar din ce lo­ca­litate este, nici o altă    o in­formație de contact. Am sunat la primărie, am min­țit, spunând că sunt de la o televiziune cunoscută, și așa am dat de dânsul. Avea 84 de ani. I-am spus care ne e rugămintea și l-am invitat acasă la noi. A zis că vine, doar să-l așteptăm nițel, să-și rân­du­iască animalele. Și-a pus totul în mașină, pu­tinica, lingura specială și recipientul de metal, și a venit în București. Întâi m-a pus să fac singur înghețata, să vadă ce învăța­sem, apoi m-a școlit ca pe un învățăcel, mi-a ex­plicat fiecare etapă a pre­parării, ca să înțeleg mai ușor. În doar trei zile, mi-a pus în mâini meseria sa de-o viață”, poves­tește Adrian. „Am reinter­pre­tat rețetele vechi, folo­sind doar ingrediente natu­rale, originale: frișcă, cio­colată de cea mai bună calitate, batoane de vanilie, fructe proaspete”.

La început, Adrian vindea înghețată dintr-o mașinuță cumpărată din străinătate, cu care, alături de câțiva membri ai familiei, a străbătut toate car­tierele Bucureștiului. Așa a avut contact direct cu clienții și asta l-a ajutat să afle ce anume își do­resc. La un moment dat, cererea a crescut și erau nece­sare vase mai mari de înghețată. Așa a apărut bu­toiul cu înghețată, gândit ca recipient în care se poate depozita, transporta și comercializa înghe­țată în cantități mari. Creat de Adrian și de tatăl său, butoiul cu înghețată e deja înregistrat ca marcă proprie la OSIM, brevet valabil pe întreaga Eu­ropă, iar cei doi și-ar dori să-l poată vinde și altor pro­ducători, fiind un utilaj cu un aspect atrăgă­tor. Aces­te butoaie – pline, evident, cu înghețată pro­du­să de familia Mengheș – pot fi găsite în toate bă­că­­niile din București.   

O afacere de familie

Adrian Mengheș, părinții săi și cele două surori, cu toții lucrează la Butoiul cu înghețată și se întrețin financiar din beneficiul pe care îl pro­duce firma. Din când în când, se mai implică și cei doi cumnați. „Eu mă ocup de contracte, de ima­gine, de materia primă și participările la eveni­mente. Su­rorile se ocupă de producția propriu-zisă, ma­ma, la fel, iar tata se ocupă de logistică, repară și cu­răță mașinile, frigiderele, cumnații sunt cu livră­rile. Avem și trei fete angajate. Trăim doar din asta, nu avem altă sursă de venit, doar soția mea e salariată în altă parte. Pentru clienții fideli, facem, la comandă, și torturi de înghețată, dar și prăjituri de casă cu înghe­țată, în can­tități mici, de săr­bă­tori”, pre­cizează Adri­an Mengheș.

Cu toate că sunt pe piață de mai bine de zece ani, fa­milia Mengheș nu dispune de un spațiu propriu – o co­fetărie sau o gelaterie – un­de să-și expună și să-și vân­dă înghețata, pentru că asta ar fi implicat costuri supli­men­tare și ar fi fost ceva obiș­nuit. „Am avut un suc­ces formi­da­bil la primele târ­guri din Bucu­rești, poate și pen­tru că făceam de­mons­tra­ții cum se pre­para înghețata în trecut. Era ceva ne­­maiîn­tâlnit, ne­mai­pome­nit, nimeni din Ro­mânia nu mai face azi așa. În­tâm­pla­rea a făcut să fie prezenți la un eve­niment și niște re­prezentanți ai Co­mi­siei Europene și ai Ministerului Afa­cerilor Ex­ter­ne, ast­fel că ne-am bucu­rat de o promovare gra­tuită și am fost invitați ul­terior să reprezentăm România la evenimente și festi­valuri, în țară și în stră­inătate. A dat Dumne­zeu să în­tâlnim oameni de ca­litate și aceștia ne-au devenit cli­enți fideli, adu­­când după ei tot alți și alți cli­enți”, spune bucuros Adrian.

La expozițiile internaționale au cunoscut oa­meni cărora înghețata familiei Mengheș le amintea de propria copilărie. „Am fost la niște evenimente în Italia, șapte-opt ani consecutiv, iar cei de acolo ne-au spus că în zona Napoli înghețata se făcea exact cum o facem noi. Din poveștile lor am înțeles ce anume înseamnă un gelatier adevărat, iar asta nu ține doar de o profesie pentru care te-ai pregătit într-o școală, ci mai ales de pasiune, de respectul pentru munca ta și pentru client”. Iar asta se vede în primul rând în ingredientele folosite: lapte, friș­că, ouă, fructe proaspete, care, cu toate, devin mai apoi înghețata gustoasă, proaspăt scoasă din… butoi.

În toți anii activității lor, cei din familia Men­gheș nu au apelat niciodată la fonduri europene sau credite bancare mari. „Investiția inițială a fost 7000 euro, micile noastre economii, și un ajutor nerambursabil de la socri. Uneori, mai apelăm la câte un credit de nevoi personale, ca să ieșim din iarnă. Au fost și momente când ne-ar fi prins bine câte un credit mai consistent, dar, ba nu îndepli­neam toate condițiile, ba te miri ce nu aveam, iar pri­etenii ne-au sfătuit să nu ne încurcăm cu băn­cile. Ușor n-a fost, dar să știți că, în pandemie, m-am simțit un om liber, ne­având credite și rate de achi­tat. Suntem o familie obișnu­ită, nu avem case și mașini scumpe, nu ne-am întins ni­ciodată mai mult decât ne-a fost plapuma și am vrut mereu să avem, cum se zice, oala acoperită”.

Colivă și puțin muștar

Tocmai pentru că și-a pro­pus încă de la început să pro­ducă altceva de­cât toți ceilalți, Adrian nu ezi­tă să expe­ri­menteze sor­timente noi de în­ghe­țată, ori de câte ori este invitat la un eve­niment. Nu le-a ieșit întotdeauna, dar asta nu-i descurajează. „Nu ne iese mereu tot ce încercăm, dar și când ne iese! Am creat și câteva așa-numite «în­ghețate gourmet», ca­re merg foarte bine în restaurante, mai ales în cele de cinci stele: de cartofi mov, de mor­cov, de colivă, de usturoi, de muștar, de coniac și altele. Până și supa-cremă de roșii, cu busuioc, am transformat-o în înghețată, du­pă ce i-am adăugat tarhon și cimbrișor; e un sortiment foarte căutat, care se pretează la un restaurant special. La fel, am făcut înghețată de ardei, de ardei iute, de sfeclă roșie, de porumb copt, de dovleac copt”.

Prețul unei cupe de la Butoiul cu înghețată este ușor mai mare decât al înghețatelor produse la nivel industrial, pline de coloranți și chimicale. Uneori, oamenii se răzvrătesc, prea grăbiți să afle câtă manoperă este, de fapt, inclusă în acel preț, la fel și calitatea ingredientelor.

Ca o curiozitate, așa, mai de final, aflu că în Bu­­toiul cu înghețată gheața rămâne netopită timp de 24 de ore, la fel ca și înghețata. Va­ra să vină, că familia Mengheș, în frunte cu Adrian, e pregătită să ne ofere o înghețată ca pe vre­mea bunicii: și gus­toa­să din cale-afară, și antidot garantat contra ar­șiței verii.

Pentru comenzi, vizitați butoiulcuinghetata.ro