Hrana noastră: abundență și risipă

– Este real sau închipuit pericolul unei crize alimentare în România? –

– Cele trei nenorociri care au lovit lumea începând din 2020 încoace -    pan­demia Covid-19, războiul din Ucraina și valul de scumpiri – au zguduit serios convingerea unanimă că în magazine și piețe vom mai găsi ali­mentele de care avem nevoie. Obișnuiți să umplem coșul zilnic cu bună­tățile preferate, am ajuns acum să ne temem că hrana noastră cea de toate zilele va lipsi de la raft! –

Complexul hârciogului

Vă mai amintiți îmbulzelile acelea incredibile din hypermarketuri, la începutul pandemiei Covid-19, când tot mai mulți dintre noi erau convinși că vor dispărea alimentele de pe piață și, în conse­cință, s-au aprovizionat cu ulei, zahăr și făină albă cât pentru un secol? Lumea s-a panicat și din cauza mesajelor contradictorii vehiculate pe rețelele de socializare. O astfel de panică activează un fel de complex al hârciogului: tindem să facem provizii, să umplem imediat cămara și, călare pe sacii cu mălai, căpătăm siguranța că nimic nu ni se mai poate întâmpla. Se poate scufunda lumea, noi suntem bine, fiindcă avem baxurile cu ulei așezate unele peste altele, până în tavan. Din fericire, pande­mia Co­­vid-19 nu a dus la o criză alimentară în România. Marile ma­gazine au rămas des­chise, lanțurile de a­pro­vizionare au func­ționat. Ieșit la cum­pă­rături, fiecare din­tre noi s-a întors aca­să cu sacoșa plină, ca în vre­murile nor­ma­le. În a­nul următor, 2021, mai ales în cea de-a doua jumătate, costurile de pro­duc­ție au luat-o în­să raz­na, in­clusiv în sec­­to­rul agro­alimentar. Scum­pirea petro­lu­lui, a ga­zu­lui natural și a elec­tricității, adi­că a ener­giei care pune în miș­care eco­no­mia, a dus la creș­terea spec­ta­cu­loa­să și a prețului îngră­șă­min­telor chimi­ce și semințelor. În fi­nal, mân­carea s-a scum­pit la raft cu câ­teva zeci de procente. Răz­boiul de­clanșat de Ru­sia îm­potriva Ucrai­nei, în 24 februarie, a de­clanșat furtuna per­fec­tă. Ce­rea­lele și uleiul de floa­­rea soarelui din Ucrai­na nu au mai fost ex­portate. Zeci de țări sunt ame­nin­țate de criza alimentară. În ce ape se scaldă România?

Pâine românească

Țara noastră se numără printre ultimele țări de pe planetă care se pot teme, cu adevărat, de o cri­ză alimentară! Desigur, nu putem hrăni 80.000.000 de consumatori, așa cum susțin unii optimiști pe rețelele de socializare, dar, cel puțin, ne putem hrăni pe noi, cei 19.000.000 de locuitori, câți sun­tem aici, potrivit ultimelor estimări ale I.N.S. Sun­tem unul dintre cei mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană. Peste 29.000.000 tone de cereale au fost recoltate din fermele românești, anul trecut. Asta înseamnă satisfacere a pie­ței interne și operarea unor exporturi consi­de­rabile. Anul acesta, am devenit cei mai mari ex­portatori de cereale din spațiul comunitar. Gurile rele spun că exportăm cerealele la arabi și im­por­tăm de la nemți aluat congelat, din care coacem pâi­nea noas­tră cea de toate zilele. Nimic mai fals! Date oficiale arată că importurile totale de aluat congelat ajung la 30.000.000 kg pe an. Nici măcar 2 kg de aluat con­­gelat per cap de locuitor! Iar acest aluat con­ge­lat este folosit în patiserie, nu pentru pro­du­cerea pâi­nii. Noi mâncăm pâine obținută din făină ro­mâ­nească, produsă din grâu cultivat pe câmpiile noas­­tre. Restul este o minciună spusă pe seama agri­­culturii românești de rău-voitori! Sun­tem în mod clar cei mai mari producători de se­mințe de floa­rea-soa­re­lui din Uniunea Euro­pea­nă: 3.093.000 tone, în 2021. Pentru com­pa­rație: Bul­garia a obținut 2.047.000 t, Ungaria    2.027.000 t, iar Franța 1.759.000 t. Producția totală de semințe de floa­­rea soa­relui în Uni­­unea Euro­peană a fost de 10.865.000 t. Se ve­de bi­ne, acoperim a­proa­pe o treime din re­colta tota­lă a blo­cului co­munitar! Ei bine, cea mai mare parte din producția de se­mințe de floarea soa­relui ob­ținută în Româ­nia este procesată în țară, iar cea mai mare parte a uleiului comes­ti­bil este vândut în maga­zinele din România! Fa­­bri­cile de ulei româ­nești produc cu precă­dere pentru piața inter­nă. Prin urmare, o cri­ză a uleiu­lui comes­tibil es­te, pe termen lung, de neima­ginat la noi. Este adevărat, ule­iul s-a scumpit, pre­țul a sărit la 12-13 lei litrul, dar nu există nicio te­mere că ar putea lipsi din co­merț! Plătim mai scump pen­tru un litru de ulei, dar suntem siguri că avem pen­tru ce plăti. În Spania, de pildă, unde era consumat cu precădere ulei importat din Ucraina, au­toritățile au decis ra­țio­na­lizarea acestui produs alimentar, indispensabil ori­cărei bucătării! Noi avem ulei românesc din bel­șug. Desigur, și cele­lalte sec­toare agricole produc hra­nă în cantități apre­ciabile. De pildă, recolta anu­ală de cartofi, a doua pâine a românului, este de 2.700.000 tone. Asta în­seamnă aproape 150 kg per locuitor. Fructe și legume? Peste 5.000.000 tone pe an. Adică, peste 270 kg de fructe și legume per locuitor.

Coridoarele verzi

Pe de altă parte, producția internă este com­ple­tată cu importuri. Cumpărăm brânză (din Germa­nia), carne de porc (din Spania și Germania) și to­ma­te (din Turcia, dar și din ferme europene), în con­­dițiile în care sectoarele românești respective nu reușesc să acopere cererea internă. Ar putea aces­te lanțuri alimentare europene să clacheze? În timpul pandemiei Covid-19, când anumite state și-au zis că este mai bine să închidă granițele, Co­misia Europeană le-a cerut să permită deschiderea așa-numitelor Coridoare verzi, artere rutiere de-a lungul cărora să circule camioanele cu alimente, dintr-o țară în alta. În acest fel, aprovizionarea a fost asigurată. Acum, în noile condiții create de răz­boiul din Ucraina, aprovizionarea capătă ac­cen­te dramatice. E mai grav decât în timpul pande­miei. Autoritățile naționale și cele europene speră să rezolve una dintre cele mai dificile probleme ac­tuale: să scoată din Ucraina materiile prime agri­cole de care piața internațională, inclusiv cea euro­peană, are nevoie. Incertitudinile sunt mult mai apă­sătoare decât acum doi ani. De aceea, autori­tățile de la Bruxelles au aruncat în joc sume uriașe de bani și au relaxat anumite reguli în sectorul agro­alimentar. Vestea bună este că România, con­trar a ceea ce spun unii și alții, are o capacitate de pro­ducție agricolă formidabilă. Sigur, nu inten­ționez să zugrăvesc un tablou în culori exclusiv luminoase. Este bine știut că zeci de mii de copii ro­mâni merg la culcare cu stomacul gol. Numeroși bătrâni abia au după ce bea apă. Aceasta este însă o situație mai veche și ține de discrepanțele sociale din lumea noastră, indiferent dacă ne amenință sau nu o criză alimentară. Pe de altă parte, trebuie să mai spun că aruncăm, anual, peste 1 milion de tone de mâncare!    Sectorul nostru agroalimentar, inte­grat în cel european, este deocamdată unul solid, care s-a dovedit capabil să reziste unei crize sani­tare, cum a fost pandemia Covid-19. Sursele de hra­nă sunt diversificate: de la marile magazine (hy­per­marketuri) până la atelierele de hrană arti­za­nală din zona rurală. Sunt înregistrate la Ministerul Agriculturii peste 400 de produse tradiționale, obținute după metode strămoșești. Micii fermieri din jurul marilor orașe au învățat bine lecția pan­de­miei și s-au organizat impecabil: aduc la ușa cli­en­tului coșul cu legume și fructe. Piețele agroa­limentare sunt încă aici, cu tarabele pline de marfă. Găsim mâncare pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. Din păcate, alimentele de bază s-au tot scumpit. Alte crize afectează sectorul agro­ali­mentar: criza forței de muncă (fermierii anga­jează tot mai frecvent muncitori din Asia), criza în­grășămintelor (prețul lor a crescut de cinci ori în câteva luni!). Cu toate acestea, pe noi, ca societate, în ansamblu, nu o criză alimentară ne pândește cu adevărat. Alte rele ne pot afecta, din interior: chel­tuirea, fără rezultate convingătoare în plan public, a resurselor publice, impostura, lipsa de viziune, demotivarea tinerilor, ca să enumăr numai câteva. Avem cu ce să ne umplem cărucioarele în hyper­mar­ket, dar rămânem aceiași cumpărători nervoși, nerăbdători și încruntați. Lipsurile noastre sunt în altă parte.