Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Cultură’n șură” – FLORENTINA NĂSTASE (actriță): „Întâlnirile cu sătenii sunt niște sărbători”

La început păruse o idee năstrușnică: să joci teatru în șurile oamenilor de la țară! Astăzi echipa „Cul­ tură’n șură” împli­nește zece ani de existență și a fost distinsă cu un premiu important la Gala UNITER. Despre bucu­ria de a duce teatrul în sate, de a face artă la țară, am ru­gat-o să ne vorbească pe Florentina Năstase, actri­ță, co-autoarea proiectului.

Premiu mare, bucurie la fel

– Florentina, mă bucur să ne auzim din nou, și nu oricum: de data asta, discut cu o laureată a Galei UNITER, unde anul acesta ați câștigat premiul acordat de British Council! Felicitări!

– Mulțumim tare mult! Premiul UNITER e o mare bucurie pentru echipa Cul­ tură’n șură, atât pentru regizorul Victor Olăhuț și dramaturgul Fla­vius Lucăcel, cât și pentru toți cei care ne-au sus­ținut în perioada asta – voluntarii, gazdele noastre din sate, sponsorii. Toată lumea-i mândră ! Fiecare a contribuit în parte cu sufletul, e o bucurie gene­ra­lă! În plus, e o recunoaștere a muncii pe care o fa­cem de zece ani în satele românești. Și, firește, este și o încurajare de a continua.    Domnul Andrew Glass, directorul centrului British Council din România, a spus că în Marea Britanie teatrul din mediul rural se întâmplă de vreo 40 de ani, fiind 1000 și ceva de localități incluse în circuit. Noi ju­căm în 70 de sate, iar ca număr de reprezentații, am sărbătorit 100 de spectacole, în cetatea Slimnic, din județul Sibiu, unde a fost minunat!

– Pentru cine nu a citit primul tău interviu din Formula AS și încă nu a auzit de voi, deși sunteți foarte populari, te invit să le spunem cititorilor noștri ce în­seam­nă proiectul „Cul­ tură’n șură”?

– Păi, Cul­ tură’n șură înseamnă, așa cum spune și numele, spectacole de tea­tru jucate în șurile, curțile și grădinile oa­me­nilor de la țară. Am zis să fim mai aproa­pe de oameni, și la propriu, și la figurat. Oră­șenii au destule oferte de cultură, oa­menii de la sat însă ajung mai greu în să­lile de spectacol. În plus, se creează o altă inti­ mitate când joci teatru chiar acasă la ei, în curte. De aceea ne și nu­ mim Cul­tu­ră’n șură, pentru că am vrut să fim aproa­pe de oameni, teatrul să nu fie un produs de cultură oficială, ci de artă vie, care face parte din viața noastră. Scena pe care am jucat a fost mereu prin ogrăzi: la Elisa­beta Costea zisă Saveta, din Pleșca, la Viorelu Sfă­ tului din Valcău de Jos, la Rodica, fata lu Vasile a lu Șoarece din Cheud, la Ba­dea Gavriluță din Plopiș… Dar ceea ce facem înseamnă și teatru pro­fesio­nist, la spectacole participă și actori de la tea­trul „Toma Caragiu” din Ploiești, cum e cazul meu, de la teatrul „Maria Fi­lotti” din Brăila, „Teatrul de Artă” din Bucu­­rești, Teatrul Mic din București. Specta­colele sunt cu intrarea gratuită. Mai facem și ateliere de teatru și dezvoltare personală pentru copii.

Buluc de oameni!

– Cum a crescut proiectul vostru în acești zece ani de existență?

– De la un spectacol, la 100, exact ăsta e parcursul! În primul an, cu susți­nerea Centrului de Cultură și Artă al ju­dețului Sălaj, am jucat într-un sat unde credeam că vor veni cam 50 de spec­tatori. Ne-am trezit cu peste 200! În anul urmă­tor, am jucat în trei sate, apoi în șase, și tot așa. În fiecare an numărul a crescut și e din ce în ce mai obo­si­tor, dar satisfacțiile sunt foarte mari, pentru că oa­menii ne știu și întâlnirile cu ei sunt ca niște săr­bători. Sunt sate în care mergem chiar și a pa­tra oară, iar numărul de spectatori e din ce în ce mai mare. Ne cunoaștem, suntem prieteni și sun­tem așteptați cu multă bucurie și generozitate. Sim­țim că facem o diferență, că prezența noastră con­tează în sat, că tinerii cresc cu o metodă alter­nativă de divertisment, se bucură de asta și caută eve­nimente de genul ăsta. Chiar îmi spunea o doam­nă din sat (suntem în Cociuba Mare acum, când vor­bim) că fiica ei este actriță într-o trupă de tea­tru pentru copii și, când a văzut afișul, a zis „Ma­ma, tre­buie să mergem, că e teatru, teatru ade­vărat!” și asta e foarte important. De multe ori, co­piii își aduc părinții la teatru, e o formă de educație inver­să, și asta ne bucură foarte mult.

„Duceți cultura în sate, oamenii sunt nerăbdători!”

– Voi mergeți foarte mult prin țară, la pas. Cum vi se pare România pe care o vedeți, față de cea de la începutul proiectului vostru? Mai există dorință de cultură la sate?

Echipa în 2017

– România a mers înainte, și-a dezvoltat infrastructura, slavă Domnului, față de acum 10 ani, când ne rupeam mașinile (cred că am stricat vreo trei mașini pe drumurile patriei în primii ani), totuși din punct de vedere cultural, cred că mediul rural e în continuare văduvit. Mai sunt ceva festi­valuri care se desfășoară în țară, dar acestea sunt cumva dedicate publicului care vine din orașe. Deci da, România s-a schimbat în bine, s-a dez­voltat, dar dacă avem canalizare, apă, drumuri, putem să spunem că e nevoie să accesăm și cultura și educația prin cultură. Putem să spunem „Uite, da, e nevoie, am demonstrat de-a lungul timpului că oamenii ne așteaptă și suntem necesari”. Îi în­demnăm pe toți cei care au trupe de teatru profe­sionist, care au în repertoriu comedii de mai scurtă durată și cu puțin decor, ca să poată fi cărat ușor, să își caute sate în care să joace: vor aduce multă bucurie! Noi am deschis calea, oamenii așteaptă să se întâmple genul ăsta de evenimente, și pentru ei, așteptarea de un an e destul de lungă. De ce să aștepte un an? Haideți, oameni buni, și duceți cul­tura în sate, că oamenii sunt nerăbdători!

– Ultima oară unde ați avut spectacol și cum a fost?

– Tocmai am jucat în județul Hunedoara, în Sălașu de Sus, unde am avut trei reprezentații ab­solut fabuloase, în trei locații minunate. A fost Cul­ tură’n șură veritabil, adică am jucat în curțile oamenilor, au fost foarte mulți spectatori și am văzut în județul Hunedoara comunități prospere și foarte primitoare. Am fost și în comuna Baru, unde am jucat la Căminul Cultural, care a fost renovat ab­solut minunat: este o sală de teatru în miniatură, cu tot cu scenă tehnică și cu o acustică senzațională – a fost o bucurie pentru noi! Ieri am jucat în comuna Tinca, din Bihor, din nou la Că­minul Cultural, iar astăzi jucăm la Co­ciuba Mare, și mâine la Husasău de Tinca.

Primăriile pun umărul la cultură

– Ce jucați astăzi, la Cociuba Mare?

Victor, Florentina și Andrew Glass la UNITER

– Jucăm „Cerere în căsătorie” de Ce­hov, făcut în parteneriat cu Teatrul de Artă din București. În 2016, a primit pre­miul pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun actor în rol principal – George Cons­tantinescu, și a mai fost invitat la Fes­tival la Constanța, la Baia Mare, în Bucu­rești; deci, e un spectacol care a avut succes și sperăm să aibă și acum. Aș vrea foarte mult să menționez că aceste reprez­entații și următoarele vor fi finanțate direct de către primăriile locale. E un pas uriaș înainte, că primăriile și-au dat sea­ma că pentru a aduce bucurie oamenilor e nevoie să investească și în cultură.

– Acum, și cu aureola unui premiu important UNITER, ce planuri de viitor aveți?

– Deocamdată, planurile sunt să du­cem până la capăt ediția de anul ăsta, edi­ția aniversară. Sperăm ca la sfârșit să pu­tem face o mare petrecere, la care să îi in­vităm pe toți partenerii, prietenii și cola­boratorii noștri, și să ne bucurăm de pre­miul ăsta și de tot ce s-a întâmplat în ulti­mii zece ani. Apoi, să mergem mai de­parte: avem de făcut două spectacole noi, să le pregătim bine, până în primăvară, ca să putem porni din nou, anul viitor, prin șurile și grădinile României!

Catalin Manole

Născut în 1978, la Călărași, dar crescut în Slobozia, a urmat la Bucurelti studii de Filosofie și Jurnalism. Lucrează ca reporter pentru „Dilema” și „Plai cu Boi”, colaborând în paralel cu BBC, Tele7abc, LA&I etc. În 2002, este declarat Reporterul Anului de către Clubul Român de Presă. Locuiește 3 ani la Paris, unde își aprofundează studiile de Filosofie la Sorbona și efectuează stagii de pregătire la „Liberation” și RFI. În 2005, se alătura echipei de reporteri de la „Formula AS”. „Reporterul are una dintre cele mai frumoase meserii: să pună în cuvinte misterul și emoția vieții”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian