La început păruse o idee năstrușnică: să joci teatru în șurile oamenilor de la țară! Astăzi echipa „Cul tură’n șură” împlinește zece ani de existență și a fost distinsă cu un premiu important la Gala UNITER. Despre bucuria de a duce teatrul în sate, de a face artă la țară, am rugat-o să ne vorbească pe Florentina Năstase, actriță, co-autoarea proiectului.
Premiu mare, bucurie la fel
– Florentina, mă bucur să ne auzim din nou, și nu oricum: de data asta, discut cu o laureată a Galei UNITER, unde anul acesta ați câștigat premiul acordat de British Council! Felicitări!

– Mulțumim tare mult! Premiul UNITER e o mare bucurie pentru echipa Cul tură’n șură, atât pentru regizorul Victor Olăhuț și dramaturgul Flavius Lucăcel, cât și pentru toți cei care ne-au susținut în perioada asta – voluntarii, gazdele noastre din sate, sponsorii. Toată lumea-i mândră ! Fiecare a contribuit în parte cu sufletul, e o bucurie generală! În plus, e o recunoaștere a muncii pe care o facem de zece ani în satele românești. Și, firește, este și o încurajare de a continua. Domnul Andrew Glass, directorul centrului British Council din România, a spus că în Marea Britanie teatrul din mediul rural se întâmplă de vreo 40 de ani, fiind 1000 și ceva de localități incluse în circuit. Noi jucăm în 70 de sate, iar ca număr de reprezentații, am sărbătorit 100 de spectacole, în cetatea Slimnic, din județul Sibiu, unde a fost minunat!
– Pentru cine nu a citit primul tău interviu din Formula AS și încă nu a auzit de voi, deși sunteți foarte populari, te invit să le spunem cititorilor noștri ce înseamnă proiectul „Cul tură’n șură”?
– Păi, Cul tură’n șură înseamnă, așa cum spune și numele, spectacole de teatru jucate în șurile, curțile și grădinile oamenilor de la țară. Am zis să fim mai aproape de oameni, și la propriu, și la figurat. Orășenii au destule oferte de cultură, oamenii de la sat însă ajung mai greu în sălile de spectacol. În plus, se creează o altă inti mitate când joci teatru chiar acasă la ei, în curte. De aceea ne și nu mim Cultură’n șură, pentru că am vrut să fim aproape de oameni, teatrul să nu fie un produs de cultură oficială, ci de artă vie, care face parte din viața noastră. Scena pe care am jucat a fost mereu prin ogrăzi: la Elisabeta Costea zisă Saveta, din Pleșca, la Viorelu Sfă tului din Valcău de Jos, la Rodica, fata lu Vasile a lu Șoarece din Cheud, la Badea Gavriluță din Plopiș… Dar ceea ce facem înseamnă și teatru profesionist, la spectacole participă și actori de la teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, cum e cazul meu, de la teatrul „Maria Filotti” din Brăila, „Teatrul de Artă” din București, Teatrul Mic din București. Spectacolele sunt cu intrarea gratuită. Mai facem și ateliere de teatru și dezvoltare personală pentru copii.
Buluc de oameni!
– Cum a crescut proiectul vostru în acești zece ani de existență?
– De la un spectacol, la 100, exact ăsta e parcursul! În primul an, cu susținerea Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, am jucat într-un sat unde credeam că vor veni cam 50 de spectatori. Ne-am trezit cu peste 200! În anul următor, am jucat în trei sate, apoi în șase, și tot așa. În fiecare an numărul a crescut și e din ce în ce mai obositor, dar satisfacțiile sunt foarte mari, pentru că oamenii ne știu și întâlnirile cu ei sunt ca niște sărbători. Sunt sate în care mergem chiar și a patra oară, iar numărul de spectatori e din ce în ce mai mare. Ne cunoaștem, suntem prieteni și suntem așteptați cu multă bucurie și generozitate. Simțim că facem o diferență, că prezența noastră contează în sat, că tinerii cresc cu o metodă alternativă de divertisment, se bucură de asta și caută evenimente de genul ăsta. Chiar îmi spunea o doamnă din sat (suntem în Cociuba Mare acum, când vorbim) că fiica ei este actriță într-o trupă de teatru pentru copii și, când a văzut afișul, a zis „Mama, trebuie să mergem, că e teatru, teatru adevărat!” și asta e foarte important. De multe ori, copiii își aduc părinții la teatru, e o formă de educație inversă, și asta ne bucură foarte mult.
„Duceți cultura în sate, oamenii sunt nerăbdători!”
– Voi mergeți foarte mult prin țară, la pas. Cum vi se pare România pe care o vedeți, față de cea de la începutul proiectului vostru? Mai există dorință de cultură la sate?

– România a mers înainte, și-a dezvoltat infrastructura, slavă Domnului, față de acum 10 ani, când ne rupeam mașinile (cred că am stricat vreo trei mașini pe drumurile patriei în primii ani), totuși din punct de vedere cultural, cred că mediul rural e în continuare văduvit. Mai sunt ceva festivaluri care se desfășoară în țară, dar acestea sunt cumva dedicate publicului care vine din orașe. Deci da, România s-a schimbat în bine, s-a dezvoltat, dar dacă avem canalizare, apă, drumuri, putem să spunem că e nevoie să accesăm și cultura și educația prin cultură. Putem să spunem „Uite, da, e nevoie, am demonstrat de-a lungul timpului că oamenii ne așteaptă și suntem necesari”. Îi îndemnăm pe toți cei care au trupe de teatru profesionist, care au în repertoriu comedii de mai scurtă durată și cu puțin decor, ca să poată fi cărat ușor, să își caute sate în care să joace: vor aduce multă bucurie! Noi am deschis calea, oamenii așteaptă să se întâmple genul ăsta de evenimente, și pentru ei, așteptarea de un an e destul de lungă. De ce să aștepte un an? Haideți, oameni buni, și duceți cultura în sate, că oamenii sunt nerăbdători!
– Ultima oară unde ați avut spectacol și cum a fost?
– Tocmai am jucat în județul Hunedoara, în Sălașu de Sus, unde am avut trei reprezentații absolut fabuloase, în trei locații minunate. A fost Cul tură’n șură veritabil, adică am jucat în curțile oamenilor, au fost foarte mulți spectatori și am văzut în județul Hunedoara comunități prospere și foarte primitoare. Am fost și în comuna Baru, unde am jucat la Căminul Cultural, care a fost renovat absolut minunat: este o sală de teatru în miniatură, cu tot cu scenă tehnică și cu o acustică senzațională – a fost o bucurie pentru noi! Ieri am jucat în comuna Tinca, din Bihor, din nou la Căminul Cultural, iar astăzi jucăm la Cociuba Mare, și mâine la Husasău de Tinca.
Primăriile pun umărul la cultură
– Ce jucați astăzi, la Cociuba Mare?

– Jucăm „Cerere în căsătorie” de Cehov, făcut în parteneriat cu Teatrul de Artă din București. În 2016, a primit premiul pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun actor în rol principal – George Constantinescu, și a mai fost invitat la Festival la Constanța, la Baia Mare, în București; deci, e un spectacol care a avut succes și sperăm să aibă și acum. Aș vrea foarte mult să menționez că aceste reprezentații și următoarele vor fi finanțate direct de către primăriile locale. E un pas uriaș înainte, că primăriile și-au dat seama că pentru a aduce bucurie oamenilor e nevoie să investească și în cultură.
– Acum, și cu aureola unui premiu important UNITER, ce planuri de viitor aveți?
– Deocamdată, planurile sunt să ducem până la capăt ediția de anul ăsta, ediția aniversară. Sperăm ca la sfârșit să putem face o mare petrecere, la care să îi invităm pe toți partenerii, prietenii și colaboratorii noștri, și să ne bucurăm de premiul ăsta și de tot ce s-a întâmplat în ultimii zece ani. Apoi, să mergem mai departe: avem de făcut două spectacole noi, să le pregătim bine, până în primăvară, ca să putem porni din nou, anul viitor, prin șurile și grădinile României!