Roșcata mea

Mă adresez vouă, „Formula AS”, cu recunoștință și iubire, voi, cei care sunteți bucuria mea de joi. Ați fost de-a lungul anilor de apariție bucuria mea de sâmbătă, apoi de vineri, acum sunteți bucuria mea de joi, când vă cumpăr și îmi înflorește sufletul cu fiecare număr. Voi sunteți cei care nu uită pe nimeni: artă, muzică, locuri minunate, bucurii, dureri, sănătate, chiar și po­litică, modă, trup și suflet, rugăciune, minuni adevărate, nimic nu este uitat. Nu vă iubesc, vă ador! Sunt dependentă de voi, de toți. Dar în timp ce cu voi mă „văd” săptămână de săptămână, pe ea n-o s-o mai văd ni­ciodată: iubita mea pisi­că, a cărei poveste m-am ho­tă­­rât să v-o scriu.

A venit în viața noas­tră când avea două luni, fiind cel mai mic pui al unei pisici splen­dide, Far­fuza. Născută ultimul din­tre cei trei pi­soi, era defa­vorizată: mai slabă, dar cu su­fletul agățat de viață. Nu știu cum, dar ea ne-a iubit dinainte de a ne vedea. A crescut și s-a fă­cut o pisică mai fru­moasă decât mama ei. Toți cei care o vedeau, se minunau ce frumu­sețe de pisică era, ma­iestuoasă, în blana ei roșcată, ju­mă­tate de Bir­maneză, jumătate de maidaneză. Am botezat-o Bijou. Rasată, iubitoare, puțin cam sperioa­să, trebuia să merg cu grijă prin casă, era după mine me­reu, să n-o calc, să n-o lovesc. Când mă în­torceam din oraș, trebuia să am grijă cum deschid ușa, să n-o strivesc între ușă și perete, stătea acolo „lipită” și mă primea. Ne-am iubit cu toată fibra ființei noastre, nu știu cine mai mult. Cred că EA. Era al 4-lea membru al fa­miliei, dar pe primul loc în casă, întotdeauna. Când a împlinit 13 ani, s-a îmbolnăvit grav. Totuși, eu n-am crezut în ruptul capului că va pleca. Am luptat cu toate puterile, și eu, și EA, cu tot ce am știut… Dar a venit sfârșitul, într-o seară de mai, la ora 20.15. Am fost lângă EA, am mângâiat-o și i-am spus întruna că o iubesc – „te iubesc, te iubesc din tot su­fle­tul”, și poate asta a aju­tat-o să nu se chi­nuiască. S-a sfârșit ușor pentru mintea mea de om, dar nu­mai sufletul ei de pi­sică știe cum. În cei doi ani de suferință ai ei, și eu am fost bolnavă, dar în timp ce ea a pier­dut bătălia, eu m-am vindecat. Cineva mi-a spus: știi că s-ar putea ca pisica să fi luat toată suferința ta și să te fi vindecat? Cu atât mai mult, dorul de ea nu se va sfârși niciodată.

Dragii mei prieteni, iubitori de animale, aveți grijă de ele, prezența lor în viața noastră ne alungă singurătatea, ne ajută să ne exersăm sentimentele, să înțelegem că-n tot ce-i viu pe lume există iubire.

SILVIA