Sunt ani de zile de când adun din paginile revistei „Formula AS”, nu doar rețete de sănătate, ci și sfaturi de fericire. Poate părea caraghios ca o femeie de 60 de ani să mai nutrească asemenea vise, dar fericirea este un vis fără vârstă. Un dat al vieții, de care nu ne putem despărți. Un noroc care mi-a ieșit și mie în cale, și pe care aș vrea să-l împărtășesc cu cititorii „Formulei AS”.
Iată ce ne-a făcut pe noi fericiți, doi pensionari trecuți de 60 de ani, cu multă credință în bunul Dumnezeu… Noi locuiam în oraș și, acum trei ani, am cumpărat într-un sat din apropiere o parcelă cu pământ cu un pic de livadă. Nu ne ocupasem niciodată cu grădinăritul, nu dădusem niciodată cu sapa, nu știam cum se pune ceapa, cum se însămânțează roșia, vânăta și toate cele de prin grădină. Eram orășeni get-beget, dar atât de mult ne-am dorit să avem strătulețul nostru cu ceapă și usturoi, că până la urmă ne-am văzut visul realizat. La început, a fost foarte greu, dar am primit ajutor de la vecinii noștri, pentru care nu-mi ajung cuvintele de mulțumire. Și uite așa, încet, încet, am învățat și noi cum să plivim, cum să săpăm fasolea și cartofii, cum să stropim roșiile de mană, cum să legăm castraveții, cum să îngrijim florile. Este multă muncă, seara cazi frânt de oboseală, dar când pui atâta dragoste în tot ce faci, nu se poate să nu ai tot ce-ți dorești. Locuim la țară din aprilie și până la sfârșitul lunii octombrie, când coborâm în oraș cu de toate, absolut cu de toate. Umplem pe iarnă cămările noastre și ale copiilor noștri, iar din preaplinul pe care ni l-a dat Dumnezeu, dăruim și rudelor și prietenilor de suflet. Trebuie să mai spun că acolo avem o căbănuță, unde locuim împreună cu al treilea membru al familiei noastre, o cățea de 8 ani, Molda, care este copilul nostru de suflet. Inteligentă și atașată de noi, ne dăruiește dragostea ei necondiționat, cum numai un câine poate dărui. Împreună cu ea plivim grădina, împreună cu ea mergem în pădure după ciuperci, cu ea stăm seara pe treptele căbănuței, cuibărită în brațele noastre, și ne odihnim după o zi de muncă. Ce ne putem dori mai mult? Departe de zgomotele și noxele orașului, în aerul curat și tare al pădurii, fără televizor și Internet, doar cu un aparat de radio, nu te crezi în rai? Așa și sunt pentru noi aceste șapte luni, raiul pe pământ. Ce ne-am dorit din tot sufletul nostru, bunul Dumnezeu ne-a dăruit la bătrânețe: liniște și pace în suflet. Apoi, altă mare fericire ne marchează sâmbetele și duminicile, când ne vin copiii și nepoții să se odihnească, după o săptămână de stres. Câtă satisfacție poți avea când le pui pe masă castraveți, roșii, ardei proaspeți și sănătoși din grădina ta, cultivată ecologic, când poți să le pui în oală fasole verde proaspătă și sănătoasă, morcovi și gulioare și, mai ales, să faci un castron mare cât toate zilele cu salată verde atunci culeasă. Apoi, când copiii, și mari, și mici, merg la râul care curge pe lângă gardul nostru, să se bălăcească, când îi auzi chicotind de plăcere, să nu te simți fericit? Suntem într-adevăr doi bătrâni fericiți și sănătoși trupește și sufletește și pentru acest lucru trebuie încă o dată să-i mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat și ne-a dat putere, bună înțelegere în casa noastră, copii buni și săritori la nevoie. Îl mai rog pe Domnul Dumnezeu să ne mai dea și multe zile de trăit, ca să ne putem bucura de toate câte ne-a dăruit, să ne putem vedea nepoții mari și așezați la casele lor, să ne mai dea pace și liniște în țărișoara noastră iubită și atunci putem spune că nu am trăit degeaba.
Cei mai fericiți pensionari,
MARIANA și MIHAI A. – Hunedoara
