ELENA LUCACI (Fondatoarea asociației „Părinți de Cireșari”): „Unde-s mulți, puterea crește”

– În orașele României, calitatea vieții ar putea fi mai bună, am putea trăi mai sănătos, mai curat, mai „verde”, doar că atunci când indolența ins­ti­tuțiilor statului ne pune bețe în roate, cei mai mulți dintre noi bombănim în surdină sau ne vărsăm supărarea pe internet. Există însă și oameni care se încăpățânează să lupte, să caute soluții în hățișul birocrației, să solidarizeze comunitatea pentru o cauză bună. Elena Lucaci este un asemenea om. Un campion în lupta cu inerția, un temerar care dovedește că atunci când vrei, chiar poți –

Nouă arbori cu noroc

– Bucureștenii par oameni foarte indiferenți față de viața comunității. Individualiști, greu de urnit. Totuși, dvs. ați creat o asociație cu    impact extrem de puternic în viața comunității. Cum ați reușit?

– Asociația noastră este compusă din părinți, și când devii părinte, prioritățile sunt altele, vezi ce este în jurul tău cu alți ochi. În cazul meu, totul a în­ceput în „Parcul Textila”, un parc mic, de lângă ca­să, dar de care copiii nu se puteau apropia. Mi­rosea îngrozitor, era plin cu excremente, mizerii… Am trimis sesizări pentru igienizare, dar fără ni­ciun rezultat. Atunci am cumpărat pe banii mei saci, am strâns gunoiul și am anunțat Administrația Domeniului Pu­blic să vină să-i ia din parc. M-am tot gândit cum aș putea implica mai mulți oameni, să-i chem de pe facebook în realitate. Le-am pro­pus să plan­tăm cireși japonezi în parcul Textila, și am făcut che­tă pentru a cumpăra 9 arbori. Acesta a fost mo­mentul pe care eu l-am simțit ca fiind oportun pen­tru implicarea oamenilor în acțiuni concrete. La evenimentul de plantare au participat 50 de oameni și am plantat împreună 23 de arbori. Primul eve­ni­ment de succes al comunității noastre.    Ne-am tot îngrămădit în parcul acesta, până când ne-am dat seama că la 100 de metri distanță există un spa­țiu verde cu mult mai generos, o mini-pă­dure în inima cartierului: Baza Sportivă Cire­șarii, închisă de 15 ani. Am tot trimis sesizări, dar auto­ri­tățile nu răs­pundeau la solicitările noastre, de simpli cetă­țeni, așa că împreună cu alte 3 mame, am înființat Aso­ciația Părinți de Cireșari. Altă Marie, cu altă pă­lărie. Am primit răspuns de la Mi­nisterul Educa­ției, ce-i drept după 6 luni, dar am primit! Asta ne-a dat curaj. Ușor, ușor, am fost tot mai activi, tot mai bine organizați, am prins în acțiunile noastre chiar și conducătorii Ministerului Educației, insistând să deschidă Baza Sportivă. Planetele s-au aliniat, iar ape­lul nostru a primit un răspuns pozitiv: Baza Spor­tivă Cireșarii este parțial deschisă. Au urmat evenimente de cartier, care s-au transformat în tradiții de-a lungul tim­pu­lui. Comunitatea noastră e coagulată acum. Am vă­zut că se poate, că unde-s mulți puterea crește. Un sentiment de satisfacție colectivă, pe care nu-l cu­noscusem până acum. Mi­siune îndeplinită! Acum putem să mutăm munții.

„Domenieni!”

– Povestiți-ne despre evenimentele de cartier, o expresie necunoscută pe la noi…

– În plină pandemie, când toate serbările gră­di­nițelor au fost anulate, noi l-am adus pe Moș Cră­ciun în parc. Au participat 65 de copii și părinții aces­tora. Anul acesta, s-a desfășurat a 3-a ediție a eve­nimentului, și copiii le spun colegilor, la serbă­rile de clasă, că doar Moșul din parc este cel ade­vărat. În noaptea de Ajun, mergem cu colindul, îmi no­tez adresele celor care vor să ne primească și co­lindăm. Părinți, copii mici, copii mari, vecini fară copii, am colindat împreună trei ore prin cartier. În primul an, au fost 30 de participanți, anul acesta ne-am strâns peste 70 de adulți și copii și ne-am împărțit în două echipe. Oamenii sunt bucuroși să fie împreună, greu e până-i pornești. Primul eve­ni­ment stradal în cartier a fost o surpriză mare pen­tru copii: „Super Mario Offline”– am adus jocu­rile video pe stradă. Îmi aduc aminte cu atâta plăcere de cafeaua de dimineață, băută ca într-o fa­milie mare, în timp ce copiii noștri se jucau în siguranță, având toată strada numai pentru ei. Vara trecută am închis circulația în weekenduri pe o stradă din cartier și le-am redat-o copiilor. S-au jucat, indiferent dacă se cunoșteau sau nu, au bătut mingea, așa cum făceam și noi în copilărie. Bătăile cu apă au fost, și ele, senzaționale, s-a răcorit as­faltul împreună cu noi. Au fost experiențe pe care copiii, dar poate și cei mari, le-au trăit pentru prima oară. Multor oameni le lipsește comunicarea, viața lor e lipsită de întâmplări, încât aceste acțiuni co­lective sunt, pentru ei, o bucurie reală. Sigur, orga­nizarea lor presupune și efort, dar, împărțit în co­mu­nitate, totul devine mult mai ușor. Tare ne dorim un centru care ne-ar putea permite să ne întâlnim mai des. Sunt și ti­neri, adolescenți, ca­re vor să se implice și ei în ac­țiuni co­mu­nitare. E o soli­da­ritate de ca­re a­vem cu toți ne­vo­ie. Totul se în­tâm­plă în cartier, ne con­si­derăm „dome­nieni”, nu bucureș­teni…

„Oprește motorul!”

– Evenimentele astea de cartier țin­tesc mai sus, pun pre­siune și pe au­to­rități, când e cazul?

– Implicarea ci­vică a început să fie apreciată în socie­ta­tea românească, de­și partidele politice depun un efort con­siderabil pentru a ne decredibiliza. Nu pot vorbi în numele al­tor comunități, mă raportez doar la ve­cinii mei de car­tier, care sunt    cei mai im­plicați oa­meni pe care-i cunosc, vor­bim aceeași limbă când e vorba să luăm atitudine, când vedem toale­tări agresive de copaci, când se construiesc blocuri între case, când senzorii ce monitorizează calitatea ae­rului se în­roșesc. Toate grupurile de inițiativă civică s-au for­mat ca urmare a lipsei de implicare a autorităților. Într-o țară normală, nu eu, cetățea­nul, trebuie să-i atrag atenția unei instituții, al cărei scop este acela de a proteja spațiile verzi, să nu mai mu­tileze co­pacii. Anul trecut, împreună cu cele­lalte comunități din Sectorul 1, am făcut demersuri pentru a opri to­-aletările agresive. Spațiile verzi se de­gradează con­tinuu în București. A existat o cam­pa­nie de plan­tare inițiată de Primăria Sectorului 1, dar ba­lotul de pământ al puieților era minuscul în raport cu tulpina lor, și 80% dintre ei s-au uscat. Toale­tările sunt în continuare agresive,    suflantele sunt în­că folosite în parcuri, frunzele strânse    de pe spa­țiul verde sunt transportate în mii de saci, deși ele se descompun pe pământ. Dar cel mai tare mă afec­tează poluarea aerului, eu fiind astmatică, așa că am inițiat proiectul „Oprește Motorul”. Prima criză de astm am făcut-o în fața grădiniței, în timp ce-mi așteptam copilul. Două mașini staționau cu mo­torul pornit și aerul era plin de gaze de eșa­pa­ment. Mulți părinți își așteaptă copiii în fața șco­lii cu motorul ma­șinii por­nit, o practică noci­vă pentru sănă­ta­tea ce­lor mici. M-am docu­mentat, am citit studii și rapoarte și am în­ceput această cam­pa­nie pe cont propriu. Am aflat că nu sunt sin­­gura persoană de­ran­jată și am cerut aju­torul unui avocat din cartier, pentru a face o sesizare oficială. Nu am primit nici până azi răspuns. În schimb, în decembrie 2022, pro­iectul nostru „Opreș­te Motorul” s-a regăsit printre cele trei câș­ti­gătoare ale concur­su­lui organizat de Cen­trul de Politici Dura­bile Ecopolis. Pe tot parcursul anului, vom mo­nitoriza calitatea ae­rului în patru școli din cartier, vom orga­niza expoziții pe gar­dul instituțiilor și vom susține ateliere și ex­pe­rimente cu copiii. Deși, în foarte multe țări din Eu­ropa, stațio­narea cu motorul pornit, pes­te trei mi­nute, este amen­dată contravențional,    în Româ­nia nu există reglementări legale. Prin ur­mare, anul acesta, efor­turile noastre se vor în­drep­ta către modificarea unei legi naționale. Am învățat să luptăm. România ar avea altă față, dacă toată lumea ar face la fel. Satisfacția de a vedea că se poate e ma­re. Muți munții din loc, cu mâna ta.