Omul-rețetă

O plimbare pe malul Dunării

Brăila are un farmec special. Poartă în spate istoria unui oraș… colonial: clădiri monumentale, cu fațade care vorbesc, amintesc despre multi­cul­tu­ralitatea vremurilor care nu au trecut indi­fe­rente. Astăzi, orașul nu este nemaipomenit de bine în­treținut. Centrul e mai mult spoit, iar străzile sunt mai des cârpite, decât reparate. Din loc în loc, câte o clădire cu aspect imposibil de regăsit în ima­ginația arhitecților de astăzi, cedează. Cade. Obo­seala anilor. O mică plimbare spre malul Du­nării, pe străzi vechi, îți recompune descrierile scriito­rului comunist pocăit, Panait Istrati. Istrati, ca și grecul Kazantzakis, a avut nevoie de o vi­zită în inima bolșevismului, pentru a realiza ce e adevărat și ce nu. Atât de violentă a fost realitatea, încât tre­zirea lui Istrati a fost totală. Istrati s-a lămurit în final cum stă treaba… brăilenii, după culoarea po­litică pe care încă o mai arborează, se pare că tră­iesc mai degrabă melancolii roșii.

Ei bine, în acest oraș, pe care, cândva, timp de o săptămână, l-am luat la picior, fascinat de fața­de, frontispicii, tramvaie și biserici, există un om special, un creator, un vizionar. Da, farmacistul Ion Bobaru este un vizionar, deși mulți din breas­lă îl consideră legat doar de trecutul profesiei.

Pe strada Galați, la numărul 29, se află una dintre clădirile care dau mărturie despre gloria tre­cutului arhitectural al Brăilei. Monument istoric, impunătorul edificiu amintește de ceea ce erau far­maciștii altădată. Erau făcători de leacuri. Industria nu-i standardizase. Nu le răpise mojarul. Ames­tecau materii vii, pentru a duce viața mai departe.

Fugind puțin cu mintea de la farmacia Faltis, căci așa se numește farmacia domnului Bobaru, îmi amintesc un capitol din America fără etaje, cartea scriitorilor ruși Ilf și Petrov, după călătoria făcută de ei la dușmanii americani. Cu umor, dar și cu realism, cei doi povestesc cum oamenii de afa­ceri americani le-au luat farmaciștilor de sub mână meseria pe care o practicau de mii de ani. S-au gândit că e rentabil să producă industrial ceea ce fiecare farmacist în parte făcea în labo­ratorul lui. Industria a câștigat, dar a dispărut uni­citatea. În fiecare preparat exista mai mult decât amestec de substanțe active și ingrediente. Era artă! Era personalizat! Era pentru pacientul res­pectiv și nu pentru pacientul universal.

Stăpânul sevelor

Considerat anacronic de către unii dintre co­legi, farmacistul Bobaru nu face comerț cu medi­ca­mente, ci cre­ează. Folosește ceea ce Dum­ne­zeu a dat oamenilor dintotdea­u­na. Natura. Plantele. Din ele tra­ge sevele vindecătoare. Le cule­ge, le usucă, le păstrează, până la vremea la care le amestecă și le oferă spre vindecare sau ame­lio­rare.

La un ceai al casei, îmi po­vestea că se simte farmacist de tradiție nu doar prin practică, ci și prin jurământ, și îmi dădea exemplul unui document care înregistra mărturisirea profe­sio­nală la care erau îndatorați, pe la 1600, farmaciștii sibieni, che­mați să se îngrijească de materia primă, de plante. Astăzi zeița Higia, simbolul farmaciei, este învinsă de zeul comerț. Practic, există o dihotomie între ceea ce studiază un stu­dent în facultatea de farmacie și ceea ce practică apoi. Poate și acesta este unul dintre motivele pentru care studiile în domeniu au devenit tot mai puțin atractive. Să înveți atâția ani, ca la final să devii rotiță în… lanț…

Ei bine, domnul farmacist Bobaru a avut de­terminarea să-și facă profesia și să rămână ceea ce de fapt trebuie să fie un farmacist. Tot ceea ce-l înconjoară este altfel, până și copacii pe care i-a plantat în fața farmaciei… Ginkgo biloba. Aproape ignorat de lumea universitară, care ar putea găsi în domnia sa sânge de prac­tician adevărat, se bucură de în­crederea publicului, a clienților și re­u­șește să meargă împotriva curen­tu­lui comercial, dar în favoarea pacien­tului care caută remedii naturale, care să-i fie dedicate doar lui. Nu vreau să-mi imaginez cât de greu îi este să-și facă treaba în lumea protocoalelor și… îndoctrinaților. Bănuiesc că sunt des­tui care nu pot înțelege de ce in­sistă, de ce nu intră în linie, de ce nu profită de oportunitățile comerciale și continuă să manufactureze leacuri, să muncească infinit mai mult.

Zbor printre arome

„Omul -rețetă” – pentru că așa am simțit nevoia să-l numesc – face totul diferit, pentru că este diferit. De la modul perfect în care a recondiționat clădirea farmaciei, la ordinea per­fec­tă din fiecare încăpere, la altarul de jertfă al plantelor – laboratorul –, to­tul este diferit.

Ceea ce face acolo unde trăiește, în laborator, este sacerdoțiu. Printre ve­chile farmacopei, documente, în­sem­nări, rețete, sticlărie de laborator de pe vremuri și aparatură modernă, farmacistul Bobaru calcă cu grația unui slujitor. Nici la dânsul și nici la la cei care-l ajută nu am găsit călcătura slujbașului ci, mai degrabă, un zbor prin buchetul de arome de plante.

Omul-rețetă nu face doar preparate, este un exemplu viu de viață, echilibru, normalitate, mo­destie. Are stil. Este viu. Deși trecut de șaptezeci de primăveri, se mișcă tinerește, crede în viitor și probabil va trăi satisfacția momentului când tot mai mulți pacienți vor dori ceva făcut pentru ei. Vor dori să știe că redevin parte din natura de care s-au rupt.

La farmacistul Bobaru găsesc ce caută! Omul e complet și pe deplin experimentat.

Totul are rost în ceea ce face și este făcut prac­tic și total ancorat în tradiție. Arta și noutatea stau bine împreună la Faltis.

În timp ce sus stau plantele pregătite să susțină viața în altă formă, jos, în subsolul clădirii farmaciei de pe strada Galați, se află poarta de ieșire spre tunele de altădată, care uneau în co­ridoare subterane, ca un metrou de siguranță, clădirile impor­tan­te ale Brăilei cu malul Dunării, unde, în caz de restriște, fa­mi­liile își găseau scăparea.

Când îl întâlnești și-i asculți poveștile cu leacuri, domnul Bo­­baru îți dă impresia unui Zalmo­xe păstrat în ner­vurile subterane ale Brăilei și adus la suprafață pentru ca lumea de azi să nu uite că farmacia este ar­tă, iar vin­decarea vine din raiul naturii.

PAUL NEGOIȚĂ (un brăilean de viță veche)