– Dezvoltarea economică a României, dar și războiul din Ucraina, arată cât de important este portul Constanța pentru Comunitatea Europeană. Autoritățile sunt constrânse să facă investiții pentru modernizarea și extinderea lui. Dar care sunt proiectele? –
Mai multe mărfuri

Turiștii nu dau buzna în portul Constanța, așa cum o fac în stațiunile de pe litoral. Ce să vadă? Aici nu sunt plaje, cluburi, terase. Sunt vapoare, contaniere, macarale, camioane, depozite etc. Activitatea portuară se desfășoară departe de interesul și ochii publicului larg. Schimbările din acest imens perimetru nu sunt vizibile așa cum sunt cele din centrul unui mare oraș. Cu toate acestea, portul Constanța se transformă continuu prin lucrări de modernizare, de extindere, prin dotarea cu echipamente moderne, prin alimentarea cu energii curate. Banii provin, în cea mai mare parte, din fonduri europene. De pildă, o firmă, numită Constanța South Container Terminal SRL, derulează un proiect numit „Modernizarea și dezvoltarea capacității portului Constanța – dezvoltarea infrastructurii portuare în zona de dezvoltare A, MOL II-S Port Constanța Sud prin extinderea platformei portuare facilitând transportul multimodal”. Sună tehnic, dar dacă vedem care sunt obiectivele, ne putem imagina cam ce se întâmplă acolo. Prin lucrările care vor fi realizate prin proiect vor fi obținute următoarele rezultate: – 16 hectare platforme portuare amenajate; – dezvoltarea rețelelor de alimentare cu apă și energie electrică, atât pentru alimentarea navelor, cât și pentru funcționarea echipamentelor și altor facilități amplasate pe platforma portuară; – creșterea volumului anual de mărfuri la aproximativ 1.700.000 tone/an (traficul total în 2022 a fost de 75.537.687 tone); – reducerea emisiilor de CO2 de minim 177.000 tone echivalent pe an, în anul 2030. Este un proiect amplu, cu o valoare financiară de 347.692.690 de lei, din care 221.283.406 de lei sunt acordați din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Proiectul ar trebui finalizat anul acesta, la 31 decembrie. Obiectivul major este ca portul Constanța să fie conectat, în cele mai bune condiții, la Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN – T), formată din autostrăzi și căi ferate care traversează continentul european, inclusiv România.
Energie curată, digitalizare

Un alt mare proiect se numește PIONEERS și, în urma implementării, portul Constanța va avea energie curată, va fi digitalizat și mai puțin poluant. Proiectul este unul paneuropean, fiind coordonat de autoritățile portului Antwerp – Bruges, care au la dispoziție un buget anual de 200.000.000 de euro, până în 2028. Proiectul a primit finanțare europeană în cadrul Programului de Cercetare Inovare – Horizon 2020 și reunește patru porturi: Antwerp – Bruges (Belgia), Constanța (România), Barcelona (Spania) și Venlo (Olanda). Alături de cele patru porturi, în proiectul PIONEERS se regăsesc alte 42 de entități din diverse domenii: operatori de terminale și transportatori, expeditori, institute de cercetare, dezvoltatori de tehnologii, inovatori, consultanți, universități din Belgia, Italia, Grecia, Olanda care vor contribui la punerea în practică a soluțiilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile portuare. Ca să dau un exemplu concret: energia verde produsă de parcurile eoliene din Dobrogea poate fi stocată în baterii mari, tip container (ar urma să fie construită o fabrică de baterii la Brăila), iar bateriile respective să fie amplasate în port, pentru necesitățile de electricitate. Alte soluții: camioane electrice, piste de biciclete, platforme și aplicații IT pentru transportatorii de persoane și mărfuri, dar și pentru turiștii străini care sosesc cu vaporul, automatizarea completă a unor echipamente și utilaje etc. PIONEERS este un proiect cu bătaie lungă, care va plasa portul Constanța printre cele mai moderne din Uniunea Europeană.
Coridorul Rin – Dunăre
Un port maritim este important nu numai pentru traficul naval, ci și pentru traficul rutier și feroviar. Avem o autostradă București – Constanța și o cale ferată Arad – Constanța, căi terestre pe care se desfășoară un du-te-vino zilnic de mărfuri tranzitate prin portul Constanța. Cerealele din câmpiile românești ajung mai întâi aici, fiind transportate cu trenul sau cu camionul. Fluxul de mărfuri agricole din Ucraina a fost redirecționat, în cantități masive, prin portul nostru, după începerea războiului, în februarie 2022. Aceste realități comerciale impun lucrări de modernizare și extindere a infrastructurii feroviare care „înțeapă” zona portuară dinspre interiorul țării, mai ales că liniile ferate sunt conectate cu cele europene. CFR a scos recent la licitație un proiect în valoare totală de 456.939.903 lei, bani alocați în cea mai mare parte din surse europene (Programul Connecting Europe Facility), dar și de la bugetul de stat și din resursele proprii ale CFR. Proiectul se numește „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa I, Valul lui Traian”, investiția fiind considerată o etapă inițială pentru a asigura interoperabilitatea Coridorului Rin – Dunăre pe teritoriul României, conducând la o legătură mai eficientă cu rețeaua feroviară din centrul și sud-estul Europei.
Rețeaua de electricitate

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța derulează un proiect care prevede „Modernizarea infrastructurii de distribuire a energiei electrice în Portul Constanța”, obiectivele fiind: modernizarea rețelei electrice de distribuție, construirea unei noi stații de transformare, dezvoltarea sistemului SCADA (sistem de monitorizare a activității energetice), posturi noi de transformare etc. Investiția este în concordanță cu strategiile Comisiei Europene pentru porturi verzi și creșterea eficienței tehnice și economice a utilizării energiei electrice. Contractul de finanțare a fost semnat în 23 noiembrie 2021 și are o valoare financiară de 113.390.408 lei, din care 63.821.814 lei sunt acordați de Uniunea Europeană. Un alt proiect se numește „E-COLD” și constă în asigurarea condițiilor pentru alimentarea cu energie a tuturor navelor la țărm. Valoarea totală a proiectului este de 18.800.000 de euro, 85% din sumă fiind contribuție a Uniunii Europene, prin Mecanismul pentru Integrarea Europei. Iată, așadar, că lucrurile se mișcă bine în portul Constanța. Dincolo de nume abstracte și cifre se află proiecte în derulare, finanțate în mare parte din bugetul european.
Foto: Port Constanța/facebook