– Am trecut de la alimentarele goale, în comunism, la hipermarket-uri cu rafturi pline, în zilele noastre. De la penurie, la abundență. Comerțul pune în mișcare bunuri la care nici nu visam în acele timpuri. Bogăția asta are însă și un revers: risipa alimentară. Cantități uriașe de mâncare ajung la gunoi. Între timp, cei nevoiași suferă de foame. E un dezechilibru al consumului pe care autoritățile se preocupă să-l rezolve –
Munți de deșeuri alimentare
Adevărul e dur și doare: la nivel planetar, aproximativ o treime din totalul alimentelor produse pentru consumul uman este irosit, iar în Uniunea Europeană se estimează că 20% din totalul alimentelor produse se pierd sau se irosesc, în timp ce 43 de milioane de cetățeni europeni nu își permit zilnic mese care să asigure o alimentaţie adecvată. 70% din risipa alimentară provin din gospodăriile populaţiei (peste 50% – 47 de milioane de tone), servicii de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul. Cantitatea de deșeuri alimentare generate în țările industrializate este la fel de mare ca în țările în curs de dezvoltare, însă distribuția este diferită: în țările în curs de dezvoltare, peste 40% din pierderile alimentare se produc după recoltare și în timpul procesării, în timp ce în țările industrializate, peste 40% din pierderile alimentare apar la nivelul vânzărilor cu amănuntul, precum și la consumatori. Risipa alimentară începe chiar în locul unde este produsă hrana: în agricultură. Nu vorbim de pierderi suferite de culturile agricole din cauza factorilor negativi: secetă, grindină, inundații, boli și dăunători. Vorbim de daune produse la recoltat: un lot de legume, de pildă, cules și încărcat în camion se degradează înainte să ajungă pe piață. Marfa nu mai poate fi vândută consumatorului final. Salatele verzi sunt ofilite, sub standardele minime cerute pentru comercializare. În consecință, sunt aruncate la gunoi și contabilizate la capitolul „risipă alimentară”. Pierderile sunt înregistrate pe tot lanțul alimentar: la fabrică, la piață, acasă, în frigider. Rezultă munți de deșeuri alimentare!
Avem ce risipi!
România nu pare să fie o țară prea chibzuitoare în ce privește gestionarea hranei. Avem mâncare, cât să nu ne speriem, deocamdată, de o criză alimentară (deși trebuie să scoatem mai mulți bani din buzunar sau de pe card decât altădată), dar și risipim într-un stil mare! Țara noastră ocupă locul 9 în clasamentul Uniunii Europene privind risipa de alimente: aruncăm zilnic 6.000 de tone de mâncare bună de consum. Anual, 2,5 milioane de tone de alimente ajung la coșul de gunoi. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aproape jumătate (49%) din risipa alimentară, în România, este înregistrată la nivelul gospodăriilor individuale ale populației; sectorul industriei alimentare generează 37% din pierderi; alimentația publică, 5%, iar sectorul agricol, 2%. Prin urmare, cea mai mare cantitate de mâncare este aruncată acasă. Consumăm mai puțin decât cumpărăm. Mutăm în coșul de gunoi o parte din mâncarea adusă din hipermarket sau din piața agroalimentară. Între timp, sunt copii și bătrâni care se culcă cu burta goală, atât la noi, cât și în țările mai bogate decât România. Nu sunt vreun stângist care să-i scoată vinovați pe cei care au, în timp ce semeni de-ai lor nu au ce pune în castron. Scopul omului este să fie fericit, iar o masă îmbelșugată contribuie la starea de fericire. Da, fericirea trece și prin stomac, iar cei care reușesc să atingă această stare nu pot fi făcuți responsabili dacă alții nu o obțin, mai ales că cei îndestulați plătesc pentru hrana avută. Putem invoca morala creștină, dar aceasta este la libera alegere, ține de voința și sufletul omului, ține de creștinescul „liber arbitru”. Acest dezechilibru din societate nu poate fi depășit decât prin acțiunea conjugată a instituțiilor publice, a organizațiilor caritabile și a marilor lanțuri de magazine. Trebuie să recunoaștem: există un obiectiv nu numai românesc, ci european, pentru reducerea cu 50% a risipei alimentare până în 2030; există un program al Organizației Națiunilor Unite în acest scop, prin redirecționarea unor fluxuri de alimente din țările bogate către țările cu populație care întâmpină dificultăți în obținerea hranei; există ONG-uri care activează în același scop și lanțuri de magazine care au bănci de alimente. Guvernele au emis legi pentru reducerea risipei alimentare. În România este activă Legea 217 din 17 noiembrie, privind diminuarea risipei alimentare, care prevede, printre altele că: „Diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toți operatorii economici din sectorul agroalimentar; prin risipă alimentară se înțelege situația în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman din pricina degradării și sunt distruse, conform legislației în vigoare; operatorii economici care transferă alimente prin donare beneficiază de facilități fiscale”.
Bani și energie
Risipa alimentară comportă, pe lângă aspectul etic, și un aspect ecologic. Ridică o problemă gravă a timpurilor noastre: consumul de energie. Ca să producem materiile prime agricole, utilizăm energie, în mare parte energie pe bază de carburanți. Utilajele cu ajutorul cărora fermierul lucrează terenul agricol funcționează în special cu motorină și elimină gazele în mediul înconjurător. Adică poluează. Mai mult, când aruncăm hrana la gunoi, aruncăm și energia înmagazinată în hrana respectivă de-a lungul lanțului alimentar, inclusiv electricitatea folosită la fabricare și la congelare/refrigerare. Risipim, astfel, și energie, ca atunci când lăsăm becurile aprinse în timp ce noi lipsim de acasă. Avem, astfel, încă un motiv să fim mai chibzuiți. În plus, banii cheltuiți pe mâncarea aruncată la gunoi i-am fi putut folosi în alte scopuri. Așa: mâncare pierdută, bani irosiți. Protejarea bugetului personal este, cred, un argument solid ca să reducem risipa alimentară. Sigur, în marea economie, lucrurile par să nu stea chiar rău: prin consumul nostru excesiv, prin faptul că, înainte să aruncăm mâncarea, noi am aruncat deja banii, cumpărând mai mult decât aveam nevoie, noi contribuim la bunul mers al activității economice, punem banii în mișcare, facem bunurile să circule. Cu banii noștri, magazinul plătește fabrica, iar fabrica plătește fermierul, în timp ce toți își plătesc angajații, dar și taxele și impozitele la stat. Nu sunt economist, dar intuiesc că fără risipă, fără cheltuială excesivă la un capăt, nu ar fi locuri de muncă și producție abundentă la celălalt capăt. Mult hulitul consumerism are, așadar, și părțile lui bune. În opinia mea, risipa alimentară se va reduce, dar nu neapărat prin voința noastră, nu neapărat fiindcă vom deveni noi mai responsabili, ci mai ales din cauza constrângerilor economice. Inflația ne obligă deja să cumpărăm mai puțină mâncare, să fim mai cumpătați. Alegem meniuri frugale, pe care le consumăm rapid, și renunțăm la mâncăruri consistente, care să stea în frigider cu zilele. Mai mult, deși în pandemie au gătit acasă, românii aleg tot mai mult să cumpere hrană gătită în bistrouri și cantine, care știu cum să dozeze cantitățile zilnice, fără să aibă pierderi. Marile magazine fac reduceri de preț la alimente care sunt pe punctul să expire. Autoritățile au conceput și publicat ghiduri care să-i orienteze pe cetățeni să reducă risipa de alimente, prin donare, bifând astfel principiul etic: hrana ajunge la cei flămânzi. Sunt bănci de alimente dedicate acestui scop. Pe de altă parte, legislația privind protecția mediului reunită la nivel european în Pactul Verde ar putea să reducă producția agricolă. Va fi mai puțină hrană, ceea ce înseamnă că vom fi obligați să fim mai economi. Ne vom gândi de două ori câtă mâncare vom cumpăra și ce calitate să aibă produsul alimentar pus în coș. Poate vom cumpăra mai puțin, dar mai bun, ținând cont că noua agricultură va fi mai curată, cu mai puține pesticide. Hrana ar putea redeveni „sfântă”, ca în vremurile de odinioară, când țăranul spunea că-i mare păcat să arunci o bucată de pâine.
