Campioana din Polovragi

– Există pe lumea asta un sport numit simplu, „Orientare”, dar prea puțin cunoscut de publicul larg. Televiziunile nu se bat să obțină drepturi de difuzare, deși competițiile se organizează la nivel mondial. Noroc cu internetul și cu rețelele de socializare, care au adus, în ultimul timp, un dram de popularizare acestui sport practicat cu harta și cu busola. Ca orice altă disciplină sportivă, „Orientarea” are și campioni. Unul dintre ei este românca Natalia Deconescu, retrasă la țară, în nordul Olteniei, în satul de poveste al străbunilor ei –

Bunicul Eftenie

Munții, cu pășunile lor alpine și cu păduri de fag și molid, se profilează spre miazănoapte, în­ver­ziți de ploi, luminați pe alocuri de un soare de vară tachinat de nori vineții. Plaiul păduros e atât de aproape, încât pare că se ridică din marginea grădinii cu legume și flori. Valuri de mirosuri ve­ge­tale vin și se revarsă, de parcă muntele s-ar aple­ca și și-ar trimite suflarea în pridvorul larg, deschis, unde doamna Natalia mă invită să iau loc. E casa părinților și bunicilor ei, renovată, refini­sată, re­a­me­najată: gospodă­ria a fost primenită cu materiale noi, însă amintirea celor de demult nu poate fi ștearsă, mai ales dacă, undeva, într-o cu­tie, au fost păstrate vechi documente și fo­to­grafii. Remarc poza unui bărbat mustă­cios, cu chip hotărât și energic, îmbrăcat în haine ungurenești, în alb și negru.

„Este bunicul meu după ma­mă, Eftenie Giurgiu­veanu, care a fost men­țio­nat apoi, în acte, drept Eftenie Pătro­iescu (de la prenumele tatălui, Petre, derivat cu escu, n.m.). Ai lui au murit cu toții, din cauza unei epidemii, în 1877, și a rămas singur, la o vârstă fra­ge­dă, de nu­mai doi ani. A fost înfiat de un om bogat din sat, dar l-a tra­tat mai mult ca pe o slugă, decât ca pe un fiu adop­tiv. Bu­ni­cul a fost însă un copil ambițios și a în­vățat carte pe cont propriu. Nu era primit la lec­țiile care, vara, se țineau sub un zar­zăr, dar se urca pe ascuns, înainte să înceapă lecția, și asculta din pom discuțiile școlărești. A fost prins, în cele din urmă, și se pare că a încasat și bătaie, fiindcă și-a permis să par­ticipe, în acest mod, la lecții”. Efte­nie a fost pe front, în Primul Război Mondial, apoi, întors acasă, a strâns bani, a cumpărat pă­mânt, a ajuns un om respectat în sat. Prenumele lui s-a transformat în poreclă. Chiar și ginerelui său, venit din satul vecin, Racovița, oa­me­nii i-au spus „al lui Tenie”, ca să fie deosebit, el și urmașii lui, de alți De­co­nești/Diaconești. Stăm aici, în prid­vo­rul casei din bătătura lui Eftenie cel de odinioară, cu mustăți mari, cu chip energic, și povestea noas­tră abia acum se pune în mișcare.

Dincolo de ocean

Natalia Deconescu are dublă cetățenie: română și americană. Îi sunt familiare, deopotrivă, gospo­dă­riile sătenilor din Polovragi și zgârie-norii din me­tropolele americane, șoseaua care duce spre ză­voiul Tărâiei, un afluent al Oltețului, și bule­var­dele de pe malul Chicago River. Două registre geo­grafice di­fe­rite, armonizate într-un singur destin. M-aș fi așteptat ca doamna Natalia să fie profesoa­ră de engle­ză: filologia anglo-saxonă ar fi fost o punte profesională mult mai la îndemână, pentru a traversa oceanul, din Oltenia în America de Nord. Dar, in­ter­locutoarea mea este inginer, a absolvit Facultatea de Electromecanică Minieră la Petro­șani, în 1984, diploma obținută aici fiind recu­nos­cută și în Statele Unite! A muncit câteva luni pe șantierele patriei, în creierii munților, la Voineasa, pe Lotru, unde se aflau Atelierele Centrale ale tutu­ror între­prin­derilor de construcții de hi­dro­centrale din Ro­mânia, apoi a început să pre­dea la Li­ceul Ener­ge­tic din Râmnicu Vâlcea. În 1997, în epoca aceea de tranziție, când economia era vraiște și traiul plin de lipsuri, profesoara de liceu a ajuns în Statele Unite, ca să participe la un concurs de Ori­entare, sport pe care îl practica din ado­les­cență, fiind recu­noscută ca o sportivă perfor­mantă. La Chi­cago, după discuția cu o competitoare din Li­tu­ania, care se plângea, și ea, că în fosta re­pu­blică so­vietică viața e grea, din cauze economice, Nata­lia a decis să încerce să rămână în țara tuturor posi­bi­lit­ăților: „La înce­put, am avut grijă de o fe­meie în vârstă. Înca­sam 560 de dolari pe săptă­mână, nu îmi ve­nea să cred că pot câș­tiga atât de mulți ba­ni, față de sa­lariul meu de pro­fesoară de liceu. Îmi era parcă rușine că a­jun­­­se­sem să am atâția bani în mână”. După câteva luni, Nata­lia s-a întors în România, dar a venit din nou în Statele Unite, cu ocazia unui alt concurs, și de data asta a rămas pentru mulți ani, de­ve­nind între timp cetă­țean american. A lu­crat pen­­tru firme mici și com­­panii mari, folo­sin­du-și cu­noș­tințele din li­ceu și din fa­cultate, dar și inte­li­gența practică, des­chisă spre inovare: „Mi-a spus un patron că, în locul meu, ar fi trebuit să angajeze cinci ingineri”. Na­ta­lia a fost dese­nator tehnic, proiectant, project mana­ger, spe­cialist în sisteme de securitate și în sisteme de tes­ta­re. Criza economică din 2007/2008 a cos­tat-o pier­derea locului de muncă de la una dintre firmele acelea ale clasei de mijloc ameri­cane, firme de fa­mi­lie, mai puțin re­zistente decât multina­țio­­nalele. Dar acest eveniment nu i-a clătinat mo­ralul. Dim­po­trivă, a fost o ocazie ca să își caute un loc de mun­că mai bine plătit: „Dacă nu aș fi fost concediată, nu aș fi plecat de aco­lo, fiind­că îmi era bine: patronii m-au ajutat, însă, cu recomadări, să fiu anga­jată la o companie mare, la Siemens. Acolo am pro­iec­tat sis­te­mul de securitate de la Kennedy-King College, de la Templul Bahai și de la re­șe­din­ța directo­rului acestui edificiu. Nici aco­lo nu am stat prea mult, fiindcă mă plicti­seam. Primeam termen de patru luni pentru defi­ni­ti­varea unui proiect, dar eu îl ter­mi­nam în două luni. Plic­ti­seala e mai grea de­cât orice mun­că. Am ajuns apoi la o altă mul­ti­națională, U.L.So­lu­tions, unde am lu­crat 10 ani încheiați. În 2018, m-am pen­sionat anticipat și m-am întors în România”.   

Între timp, a început să plouă indecis, o oare­ca­re stropeală peste zarzavaturile din grădina din spatele casei, peste pădurile din apropiere. Mai hotărâtă, lumina soarelui ia din nou în stăpânire împrejurimile.

Harta și busola

Există un fir conducător prin această biografie labirintică, precum un traseu prin pădure: sportul numit Orientare: „Când m-am dus la liceu, la Cra­io­va, un profesor mi-a recomandat să fac «Orien­ta­re», deși eu aș fi vrut să fac, mai degrabă, hand­bal sau volei. M-am trezit cu o hartă și o busolă în mână și așa a început totul. Acum, la pensie, tot așa sunt, cu o hartă și cu o busolă, gata să parcurg un traseu prestabilit”.

Au urmat concursurile fără număr, locale, ju­de­țene, regionale, naționale, inter­naționale. A par­curs trasee prin păduri de eucalipt, prin deșerturi, prin orașe. În 2009, a devenit campioană mondială în Australia. Vitrina e plină cu me­dalii și cupe. În Statele Unite, a câștigat 60 de medalii de aur. Este cunoscută și res­pec­tată în toată lumea: „Noi­le tehnologii au apă­rut și în acest sport. Înainte, trebuia să găsești la pos­tu­ri­le de pe traseu marcate pe hartă, un per­forator, ca să dovedești că ai trecut pe aco­lo. Acum, e un sistem electronic de lo­ca­lizare. Vechile busole găseau mai greu Nordul, acum îl găsesc imediat. Mai mult, competițiile sunt filmate, inclusiv cu dro­ne­le, spectatorii pot vedea pe un ecran mare deplasarea sportivilor, iar con­cursu­rile sunt difuzate pe internet, în timp real”.

Natalia Deconescu s-a întors acasă, la Polo­vragi, unde vrea să amenajeze două trasee de Orien­tare, pe dealurile din apro­piere, și să orga­ni­zeze aici competiții ofi­ciale. Sigur, nu este ușor: în România, dru­mul de la idee la faptă e mult mai anevoios decât în Statele Unite. Sportiva noastră este obișnuită însă cu dificultățile, fac parte din viața și din activitatea ei, și nu se lasă până nu le surmon­tează. Pe lângă turismul care a luat avânt pu­ternic, în ultimii ani, în Polovragi este loc și pentru dez­voltarea sportului în natură, mai ales când proiectul aparține unei campioane mondiale, care nu și-a uitat rădăcinile!