Mai mult decât fericire…
– Prima debarcare a revistei „Formula AS” la Viscri s-a petrecut în urmă cu 31 de ani. Pe vremea aceea, erați învățătoare la școala generală din sat – o femeie tânără, frumoasă și plină de energie. Acum conduceți Fundația „Mihai Eminescu Trust”, patronată de Regele Charles al III-lea al Marii Britanii. Cum s-a petrecut această schimbare demnă de Alice în Țara Minunilor? A meritat transformarea? Sunteți mai fericită ca atunci?

– Eram fericită și pe-atunci, dar azi sunt o persoană foarte fericită, fiindcă în acești ani am reușit să contribui, cât am putut de bine, la revitalizarea și dezvoltarea comunității din satul meu natal, Viscri, unde azi nivelul de trai al locuitorilor s-a îmbunătățit substanțial. În plus, împreună cu colegii mei de la Fundația „Mihai Eminescu Trust”, prin implementarea a peste 1300 de proiecte, am reușit să salvăm și să punem în valoare multe monumente istorice și să creăm oportunități de dezvoltare a meșteșugurilor tradiționale și a turismului cultural, în multe localități din Transilvania. Este adevărat că în anii ’90 nu am putut nici măcar visa că într-o zi, la Viscri, ne vom confrunta cu problema de „overturism”. Majoritatea persoanelor cărora le povesteam ce visez – dezvoltarea unui turism cultural la Viscri, credeau că este o simplă iluzie că „nimeni nu va veni la Viscri, este prea departe de la drumul național, are un drum neasfaltat…” Acum ne confruntăm deja cu un trafic prea mare de mașini ale turiștilor care ne vizitează satul și care dăunează localității în mod evident. Folosesc prilejul acestui interviu, ca să-i rog foarte frumos pe toți cei care doresc să viziteze Viscri, să lase mașina în parcarea gratuită a satului. Făcând acest gest, atât dânșii, dar și noi, locuitorii satului, ne vom putea bucura împreună de o „viață normală, într-un sat autentic din România”.
– „Schimbarea la față” a satului Viscri, o așezare săsească străveche din Transilvania, s-a petrecut cu sprijinul unui prinț: Charles de Wales, astăzi rege al Marii Britanii…
– La prima întâlnire pe care am avut-o cu ASR Prințul Charles de Wales, în anul 1998, când a făcut o vizită în Transilvania, dânsul s-a arătat entuziasmat și interesat să ne susțină în demersul nostru de păstrare și punere în valoare a patrimoniului natural și cultural existent în Transilvania și România, acceptând chiar să fie patronul spiritual al Fundației „Mihai Eminescu Trust”. Timp de 14 ani, a fost un mare sprijin în dezvoltarea proiectelor și a creșterii impactului acestora asupra comunităților.
Un sat pe lista Patrimoniului UNESCO
– Viscri e un sat săsesc, ca o ilustrată de epocă: case colorate, cu porți de lemn, grădini uriașe, cea mai mare biserică cetate din Transilvania. Mai aveți amintiri care vă leagă de anii copilăriei? Cum era vara la Viscri, când satul era plin de viață și sașii nu plecaseră încă în Germania?

– Astăzi, Viscri este un sat clasat pe lista Patrimoniului Mondial Unesco, datorită păstrării în bune condiții a patrimoniului arhitectural tipic săsesc. Azi, acest patrimoniu, construit de către strămoșii mei, sași, este păstrat de cei care au ales să rămână, rezistând tentației de a pleca în Germania, precum și de cele 17 familii tinere de români veniți din alte locuri ale țării și stabiliți la Viscri. Împreună, cu toții, am reușit să dezvoltăm o nouă comunitate, care crede în „binele comun”. La noi, chiar funcționează economia locală, fiindcă încercăm ca fiecare leu care intră în satul nostru să rămână și să circule pe la fiecare producător local.
În ce mă privește pe mine, sunt recunoscătoare că am avut privilegiul să mă nasc și să cresc într-o familie și o comunitate tradițional săsească, în care fiecare pas era bine stabilit și organizat. Tradițiile și obiceiurile făceau parte din modul de viață. Nu părea nimic special, doar că știai că oricând, la bucurie sau necaz, puteai să contezi pe membrii vecinătății și ai comunității. Desigur că am foarte multe amintiri din copilăria mea frumoasă, trăită doar la Viscri, până în clasa a IV-a. De mic copil, am avut dorința de a participa la toate evenimentele care se petreceau în comunitate: la slujba de duminică, la nunți, la înmormântări. Și azi simt la fel și sunt foarte fericită că s-a dezvoltat și există din nou acest „spirit de comunitate”, diferit, oarecum, de ce era înainte, dar foarte autentic și real pentru „noua comunitate” care există azi în satul nostru, Viscri.
„Mă rog ca amintirile să nu dispară niciodată”
– Consătenilor dvs. care au plecat nu le plânge inima de dor de acasă? Care e situația actuală? Există un viitor pentru ei? Se mai întorc sașii plecați în Germania? Copiii, nepoții lor, mai știu ceva despre „Vaterland”?

– Consider că amintirile sunt cel mai de preț bun care există în sufletul nostru și mă rog ca ele să nu dispară niciodată. Mulți consăteni care au ales, în anii ’90, să plece definitiv în Germania, și-au păstrat casele și foarte mulți dintre ei vin în fiecare vară și lucrează la întreținerea lor și a gospodăriei. La fiecare doi ani, în luna August, organizăm întâlnirea sașilor din Viscri, la care participă de fiecare dată peste 150 de viscrieni. Faptul că se întorc demonstrează că sunt legați de acest loc.
– Ce credeți că a pierdut Transilvania prin plecarea masivă a sașilor? Ce le-au lăsat ei moștenire românilor?
– Mă bucur mult când văd că la Viscri și în alte localități din Transilvania, unde implementăm proiecte cu Fundația „Mihai Eminescu Trust”, patrimoniul construit de sași este păstrat și pus în valoare de români și de toți care locuiesc acolo. Este foarte promițător să văd că în ultimii ani, foarte multe familii tinere se mută definitiv în aceste localități. Ei fac acest pas, fiindcă apreciază acest patrimoniu și văd un viitor prosper în aceste sate.
– Un moment de neuitat al călătoriei noastre la Viscri a fost întâlnirea cu Sara, mama dvs. cea minunată, păzitoarea cetății, a cărei cheie uriașă o purta legată la brâu. Acasă, era stăpână pe o gospodărie plină de animale și păsări, care o urmau peste tot, ca pe Sfânta Vineri. Ați moștenit ceva de la ea?
– Mama mea, Sara, a contribuit foarte mult la formarea mea, mi-a transmis valorile în care cred, responsabilitatea pentru muncă, prețuirea și respectul pentru valorile și lucrurile moștenite. Ce mi-a dăruit poate mai mult decât alte mame este iubirea, atașamentul, responsabilitatea și datoria față de strămoși și față de locul natal. Mama spunea mereu „Fiecare lucru pe care îl faci trebuie să-l faci cu iubire și devotament, atunci va da roade trainice”.
Românii deveniți viscreni
– Una din izbânzile dvs. a fost să aduceți în Viscri câteva familii de tineri români. S-au adaptat?

– Nu a existat o campanie de atragere de tineri la Viscri, care a motivat aceste 17 familii tinere să se mute la noi. Eu cred că ei au văzut potențialul patrimoniului natural și cultural care există în aceste localități. Iar faptul că ei se pot implica și contribui la dezvoltarea „noii comunități”, la noi afaceri, benefice pentru ei și membrii comunității, este minunat pentru noi, „locuitorii mai vechi”. Acești tineri mutați recent nu doar la noi, ci și în multe alte sate din Transilvania, prețuiesc valorile care există în aceste localități, și împreună cu comunitatea existentă vor revitaliza patrimoniul și vor dezvolta oportunități noi, care vor contribui la bunăstarea tuturor.
– Una din grijile dvs., în cadrul Fundației „Mihai Eminescu Trust”, este ocrotirea tradiției. De ce este important să rămânem agățați de trecut?
– Consider că este datoria fiecăruia dintre noi să păstrăm și să predăm generațiilor viitoare ce am moștenit de la strămoșii noștri. Este bogăția cu care ne naștem și de care beneficiem pe tot parcursul vieții.
„Sunt sută la sută săsoaică”
– Dumneavoastră în ce măsură mai sunteți săsoaică? Ce anume din ceea ce ați moștenit vă ajută să duceți lucrurile la bun sfârșit?

– Sigur că sunt 100% săsoiacă, nu am niciun dubiu. Mă consider un cetățean român responsabil, care își face datoria în locul în care s-a născut și în care trăiește. Mi-aș dori foarte mult ca toți locuitorii acestei țări, dar mai ales politicienii noștri, să-și facă „doar datoria” în locul și poziția pe care le ocupă. Atunci lucrurile ar fi altfel, mult mai bine pentru noi toți. Acest „bine comun” în care cred cu tărie, din păcate nu îi definește pe mulți dintre politicienii noștri.
– Prin funcția dvs. sunteți în contact permanent cu Regele Charles al III-lea. Încoronarea regală îi va mai îngădui Majestății Sale afecțiunea față de Transilvania? Pentru noi lucrul acesta ar însemna enorm…
– Data de 6 iunie 2023 este pentru comunitatea din Viscri o zi care va intra în istorie. Recunoașterea pe care locuitorii din Viscri au primit-o din partea Majestății sale Regele Charles al III-lea va rămâne tot timpul vie în sufletele noastre.
Fotografii din Arhiva Carolinei Fenolend