Inspecție în dulapul cu haine

– Omul și hainele sale… O istorie care începe în Grădina Raiului, cu frunza folosită de Eva ca să nu i se vadă goliciunea, pentru ca apoi să continue în peșterile din munți, unde strămoșii noștri cei mai în­depărtați se îmbrăcau în piei de sălbăticiuni. O simplitate trans­for­mată, azi, în abuz extrem. Ne burdușim dulapurile cu haine, pentru ca apoi să le abandonăm după cum ne dictează moda, lăsând în urma noas­tră mormane uriașe de îmbrăcăminte. Grijulie în toate privințele și pu­să pe economie, Comisia Europeană a plănuit să ne facă ordine în dulap… –

Munți de haine ieftine

Istoria textilelor se împarte în două mari epoci: una veche, lungă de zeci de mii de ani, în care oa­me­nii au folosit fibre și materiale naturale pentru con­fecționarea îmbrăcămintei, și alta nouă, de nu­mai câteva zeci de ani, în care au fost inventate și fa­bricate fibrele și materialele sintetice, obținute pe cale industrială. Înainte vreme, fibrele erau derivate din lâna oilor, din părul de capră, din cânepă, bum­bac și in, din gogoșile viermilor de mătase. În tim­purile moderne, deși sursele naturale tradiționale au rămas valide, au fost introduse fibrele și ma­te­ria­­lele sintetice: poliesterul, lycra sau elastanul, fi­bre­le acrilice etc. „Înlocuitorii” aceștia (cum au fost botezați), concepuți mai întâi în laboratorul de chi­mie, imită, adeseori la perfecție, materialele ori­­gi­nale tradiționale, fiind mai ieftine decât aces­tea. Nu ai bani să-ți cumperi o blană de vulpe ar­gin­­tie, un cojoc autentic din piele de oaie sau o geacă din piele de vită, nu-i bai! Găsești peste tot cojoace și geci din piele artificială, pe potriva bu­zu­narului tău. Dar nu e vorba numai de bani! Unii își cum­pără haine din fibre sintetice chiar dacă au venituri considerabile. De ce? Simplu: fiindcă nu vor să audă că undeva, într-un abator sau pe un te­ren de vânătoare, sunt sacrificate animale, iar pie­lea lor este folosită în industria textilă. Da, res­ping această idee, o combat public, mai ales dacă sunt vedete de cinema. Mesajul lor este ferm: nu mai uci­deți ani­male pentru costumele și cizmele voas­tre! Soluția? Haine din materiale artificiale! Zis și făcut! Maga­zinele de haine oferă modă la ultima oră confec­ționată din textile artificiale, mormane de haine, munți de haine ieftine, accesi­bile. În plus, s-a dezvoltat și comerțul second hand, prin care haina rămâne aceeași, dar se schimbă pur­tătorul. Cum ar veni, aceeași pălărie, dar altă Mă­rie, poate un pic mai sărăcuță.

Țoale din Germania

Adusei vorba de hainele second hand nu doar din perspectiva economiei circulare (nu sunt arse sau depozitate ilegal, ci sunt reintroduse în circuitul comercial și capătă valoare socială), ci fiindcă sunt, pur și simplu, fascinat de trecerea acestor haine în alte medii decât cele în care au fost folosite inițial. În comunitățile ortodoxe românești încă este prac­ticat obiceiul acesta de a oferi drept pomană, unei rude sau unui apropiat, hainele celui dus pe lumea cealaltă. Iată, sacoul lui Costică, Dumnezeu să-l ierte, pu­loverul lui, pantalonii lui din stofă, că­mașa lui cu carouri sunt oferite spre purtare unei rude sau unui cunoscut. Hai­nele celui mort vor fi purtate de unul viu. Nu este un second hand econo­mic, ca la magazin, ci unul motivat religios, fără bani, dar tot o reîntrebuințare e la mijloc. Am jubi­lat, pur și sim­plu, când am găsit într-o veche cro­ni­că moldove­nească (să fi fost a lui Ion Neculce?) un pasaj în care este menționat că locuitorii din câteva sate din apropierea Siretului au scos pe malul apei trupurile unor turci căzuți în luptă, ca să le ia veșmintele scumpe și rezistente. Fapta e descrisă negru pe alb de cronicarul moldovean, nu o inventez eu. E, cred, cea mai veche informație din istoria second hand-ului textil românesc. Le-au purtat ca atare? Mă în­do­iesc. Cred mai degrabă că țăranii le-au tăiat și au încorporat bucățile de haine orientale în costumele neaoșe moldovenești. Mai departe. Era anul 1990 și în România au intrat pri­mele ca­mi­oane cu haine second hand din Germa­nia. În fața clădirii habs­burgice a Liceului Silvic din Timișoara a tras, într-o seară, un TIR plin cu țoa­le nemțești. A doua zi, ne-au lăsat să alegem. Mi-am luat o bască ver­de, de pictor, o haină neagră, lungă, din fibre sin­te­tice și o pereche de ciocate negre, din piele. În­ce­pusem să scriu poezii pe vre­mea aia și hainele nemțești la mâna a doua m-au ajutat enorm ca să-mi dau aere de poet. Mai mult, am citit cu satis­fac­ție o mărturisire a lui Emil Cio­ran, filosoful din Sibiu ajuns faimos la Paris, care spunea că primea haine second hand de la tot soiul de bine­voitori francezi. După revoluție, comerțul cu țoale la mâna a doua a căpătat amploare. În fiecare cartier al orașelor din România găsești câte un ma­ga­zin. Chiar și la Târgul de Sfântul Ilie, de la Po­lovragi, jud. Gorj, ne­gustorii de hai­ne pur­tate își etalează marfa: lungi brazde co­lo­rate, pe care se așază praful adus de vânt.

Comisia Europeană ia măsuri

Datele publicate de Comisia Europeană pri­­vind impactul produ­ce­rii și deșeurilor textile asupra mediului sunt eloc­­vente. Forul euro­pean denunță, în primul rând, supraconsumul de resurse na­tu­rale. Pro­­ducerea materia­le­lor textile necesită un consum ridicat de apă, la care se adaugă tere­nu­rile pe care, în loc să se cultive cereale, se cul­­tivă bumbacul și res­tul fibrelor. Se estimea­ză că indus­tria textilă și de îmbrăcăminte la ni­vel mondial a utilizat 79 de miliarde de me­tri cubi de apă în 2015 – în timp ce nevoile în­tregii economii a UE s-au ridicat la 266 de mi­li­arde de metri cubi în 2017. Pentru a fabrica un singur tricou de bum­­bac, se estimează că sunt folosiți 2.700 de litri de apă dulce – nece­sarul de apă po­ta­bilă al unei persoane timp de 2,5 ani. Sectorul textil a fost a treia cea mai mare sursă de degradare a apei și de exploatare a tere­nurilor în 2020. În acel an, a fost nevoie în me­die de 9 metri cubi de apă, 400 de metri pătrați de teren și 391 de kilo­gra­me de mate­rii prime pentru a produ­ce haine și încălțăminte pentru fieca­re ce­tă­țean al UE. În al doilea rând, este semna­lată po­luarea apei. Se estimează că industria textilă este respon­sa­bilă de circa 20% din poluarea globală a apei cu­rate, din cauza produselor de vopsire și finisare. Spălatul hainelor din materiale sintetice generează 35% din microplasticele pri­ma­re care ajung în mediul înconjurător. O singură încărcătură de rufe din poliester în mașina de spălat poate eli­bera 700.000 de microfibre de plastic, care pot ajun­ge în lanțul alimentar. Spălarea produselor sin­tetice a cauzat acumularea a peste 14 milioane de to­ne de mi­cro­­plastice pe fundul oceanelor. În plus, polua­rea generată de producerea hainelor are un impact devastator asupra sănătății oamenilor, ani­ma­lelor și ecosistemelor din zonele unde sunt am­plasate fabricile. În al treilea rând, industria textilă este o sursă majoră de e­mi­sii de gaze cu efect de seră. Se esti­mea­ză că in­dus­tria modei gene­rea­ză 10% din e­mi­sii­le de gaze cu efect de seră de la ni­vel mon­­dial – mai mult decât toate zbo­rurile inter­na­ționale și trans­porturile ma­ri­ti­me    la un loc. Între 2000 și 2015, pro­duc­ția de haine s-a du­blat, iar durata me­die de folosire a unei piese vestimentare a scăzut. Europenii con­­sumă aproape 26 kg de textile noi și aruncă în jur de 11 kg de textile vechi în fiecare an. Hainele uzate pot fi exportate în afara UE, dar în cea mai mare parte (87%) sunt inci­ne­rate sau aruncate în depo­zitele de deșeuri. În te­meiul Directivei pri­­vind deșeurile,    a­pro­bată de Par­la­men­tul European în 2018, țările din UE sunt obligate ca, până în 2025, să introducă colectarea separată a deșeurilor textile. Noile stra­tegii de abordare a aces­tei pro­ble­me la nivelul Uniunii Europene in­clud: 1. Dezvoltarea de noi mo­dele de afaceri pen­tru închirierea de îmbră­că­minte; 2. Proiectarea pro­duselor într-un mod care să faciliteze reutili­zarea și reciclarea (modă circulară); 3. Convin­ge­rea clienților să cumpere mai puține haine de mai bună calitate (modă lentă) și, în general, orienta­rea comportamentului consu­ma­­torilor către opți­uni mai durabile. Așadar, o haină purtată mai mult timp înseamnă mai puțină poluare.