AURA WOODWARD, ICR Londra: „Noi, românii, suntem cea mai mare comunitate din Marea Britanie dintre statele membre ale UE”

• 

Aflată de mai puțin de 3 luni în fruntea Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, Aura Woodward debordează de energie. Are un optimism molipsitor, care răzbate dincolo de protocolul misiunii diplomatice. De altfel, în clădirea impozantă din Belgrave Square 1, colț cu faimosul Hyde Park, la doi pași de Palatul Buckingham, toată lumea e zâmbitoare: ești la aproape 2.500 de kilometri de București, dar te simți imediat ca acasă. Cănile de ceai englezesc cu lapte, care așteaptă începutul discuției pe o măsuță aflată în fața „scenei” pregătite pentru un recital special, îți amintesc, totuși, că ești în inima Londrei, într-unul dintre cele mai importante avanposturi ale culturii române. Într-o țară în care România e cunoscută mai ales pentru mâna de lucru harnică din construcții, Aura Woodward și echipa sa pariază pe talentul și pe efervescența elitei culturale românești. Iar optimismul Aurei Woodward – aveam să o descoperim de-a lungul unei documentări de o săptămână în comunitatea noastră din Anglia, vorbind cu artiști și șefi de mari proiecte de cercetare, cu profesori universitari și cu studenți străluciți – are totală acoperire în realitate.

– Ați lucrat la postul public de radio britanic BBC, ați lucrat pentru mai multe proiecte ale actualului rege Charles, de puțin timp conduceți Institutul Cultural Român din Londra. Marea Britanie e parte din destinul dumneavoastră. Cum s-a întâmplat asta?

Într-adevăr, Marea Britanie e parte din viața mea de peste 20 de ani. Am venit prima oară aici în 2000, ca să lucrez la BBC World Service, apoi am activat în trei fundații ale Regelui Charles, iar de 2 luni și câteva zile sunt directoarea Institutului Cultural Român din Londra. Dar trebuie să știți că apropierea mea de Marea Britanie a fost o întâmplare. Ca studentă, lucram la un post local de radio din Cluj. Fiindcă studiam Dreptul, deci nu aveam pregătire în Jurnalism, am aplicat pentru o bursă de specializare la Școala BBC, iar acesta va deveni un moment foarte semnificativ în viața mea. Am terminat șefă de promoție la Școala BBC, dar m-am întors la Cluj, ca să-mi termin studiile de Drept. O altă întâmplare fericită a făcut ca, în primăvara în care eu mă pregăteam de finalizarea studiilor juridice, să apară un post la secția română a BBC. Erau foarte mulți candidați, peste 200, dar, pentru că absolvisem Școala BBC, m-am gândit că am și eu șansa mea. M-am înscris la concurs și am fost foarte bucuroasă să îmi fie oferită șansa de a lucra la BBC. Inițial am lucrat la București, apoi am venit la Londra, m-am reîntors la București, am revenit la Londra.

În 2004, devenise foarte limpede că strategia BBC era să se retragă din țările est-europene, care făcuseră progrese vizibile în calea democrației, și să se concentreze pe Orientul Mijlociu. Atunci s-a decis ca secțiile europene să se închidă, una câte una. Iar în acel moment, pentru că lucram deja de 10 ani în radio, îmi doream o nouă perspectivă, alta decât aceea de a vorbi în fiecare zi cu președinți de stat sau cu lideri politici, o perspectivă mult mai simplă, mai la firul ierbii. Am căutat o fundație la Londra care se aibă legătură cu România și am găsit, tot dintr-o întâmplare, o fundație patronată de Prințul Charles de atunci, care avea programe de salvare a patrimoniului din sudul Transilvaniei. Le-am dat telefon, le-am spus că eu sunt din România, că vorbesc românește și că mă ofer să-i ajut cu ce pot. Mă ofeream voluntar. M-au invitat la un ceai; sunt multe reguli pe care le înveți trăind aici, iar atunci când te invită cineva la un ceai știi că e o întâlnire mai informală, în niciun caz nu te pregătești ca pentru un interviu de angajare. Având această accepțiune foarte clară în minte, m-am prezentat la invitația la ceai. M-a întâmpinat un fel de „juriu”: era, de fapt, un interviu angajare. Dar un interviu foarte straniu, pentru că mi s-a făcut oferta de angajare chiar în timpul interviului. Mi-au spus că au nevoie de un om de comunicare și că s-ar bucura dacă aș fi interesată de acel post. Ceea ce se dorea a fi un voluntariat de câteva luni s-a transformat într-un job de 10 ani! A fost o experiență foarte frumoasă, pentru că eu ador clădirile vechi, tradiționale, și, mai ales, oportunitatea de a face ceva și pentru țara mea. M-am implicat foarte mult în proiectele fundației, n-a fost an să nu merg în România ca să lucrez acolo.

Și, după 10 ani la radio și 10 ani la această fundație, Regele Charles de acum a hotărât să lase o moștenire mult mai tangibilă României: și-a făcut propria fundație în România. Îl întâlnisem de mai multe ori în anii dinainte și în mintea lui am rămas, cred, fata din Transilvania care lucrează pentru fundația lui. Și am primit această invitație, foarte onorantă, să îl ajut în noua sa inițiativă de a-și face o fundație în România și de a dezvolta proiecte care, desigur, erau foarte aliniate la viziunea lui despre lume. Am lucrat 5 ani pentru această fundație… Dar, revenind, nu am avut niciodată în minte un plan legat de Marea Britanie. Când aveam 18 ani, singurul meu gând era cum să-mi găsesc un loc dimineața la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj (zâmbește). Nu aveam în plan să călătoresc, cu atât mai puțin să ajung în Anglia.

– În ce fel simțiți că vă sunt de folos acum, în noua misiune, experiențele anterioare în mediul britanic?

Sigur că aceste experiențe în instituții emblematice cum sunt BBC și Casa Regală m-au ajutat să înțeleg mai bine societatea britanică, felul în care se construiesc aici parteneriatele, felul în care se comunică. Văd acest rol pe care eu îl am acum, și care mă onorează profund, ca o șansă de a promova cât mai bine România în Marea Britanie. Ce facem aici, la ICR, este diplomație culturală. Și rolul diplomației culturale este de a deschide minți, suflete și uși, de a îmbunătăți imaginea țării pentru a-i mări influența. Mai ales în vremuri așa de complicate, cum sunt acestea pe care le trăim acum, cultura deschide uși cu cea mai mare ușurință. În jurul unui spectacol poți să construiești conversații mai simplu decât dacă ai vorbi despre politică, de exemplu. E foarte important ca programele pe care le dezvoltăm aici să aibă impact, iar pentru asta contează mult să înțelegi cum funcționează societatea britanică. Poți să faci foarte multe proiecte, dar, dacă la ele vin aceiași 30 de oameni, impactul tău e foarte limitat. Dacă ești ambițios și vrei parteneriate durabile, cu instituții prestigioase, care îți aduc mii sau zeci de mii de oameni, asta, desigur, e o cu totul altă abordare. Și cred că această călătorie pe care am avut-o lucrând pentru instituții britanice îmi e de ajutor în aceste momente.

– E o lecție din colaborarea dumneavoastră cu actualul Rege Charles care vă ghidează în viață sau care simțiți că vă poate ajuta acum? Cum e Majestatea Sa ca patron de fundație, ca promotor al pasiunilor sale și, până la urmă, ca promotor al României, pentru care a făcut mai multe ca oricine la nivelul său?

Înainte de succesiunea la tron, Prințul Charles s-a pregătit pentru rolul de rege aproape 75 de ani. Într-o viață de om, el și-a croit acest rol de promotor al unor cauze profunde, de la combaterea încălzirii globale la susținerea unei agriculturi sănătoase, a patrimoniului și așa mai departe. Lucrând nemijlocit cu Majestatea Sa, pot spune că Regele Charles se pricepe extraordinar de bine la toate proiectele în care se implică. Are capacitatea aceasta de a vedea limpede, încă de la început, care este obiectivul proiectului, care este rostul lui, care sunt direcțiile esențiale pe partea de management, de parteneri, de finanțare. La proiectele pe care le-am rulat în România – și au fost câteva programe mari de păstrare a patrimoniului, de susținere a fermierilor etc – întotdeauna discutam cu Majestatea Sa, iar întrebările sale erau foarte, foarte pertinente: vedea exact călătoria. Acest tip de management, care cere un ritm alert, care e foarte axat pe impact, pe a face lucrurile să se întâmple și să se îmbunătățească, m-a impresionat la Prințul Charles de atunci și încerc să îl aplic și eu. Aici, la ICR Londra, ne uităm la toate aspectele unui proiect: de la audiențe la parteneriate, la alinierea cu politica noastră externă, la comunicarea cu comunitatea românească, sunt diferite unghiuri și această abordare pe care, desigur, o înveți de-a lungul timpului lucrând în cadrul fundațiilor regale îmi este de mare ajutor.

Ați menționat pasiunea Regelui pentru România: în acest an, când a făcut prima sa ieșire externă de după încoronare, s-au împlinit 25 de ani de când Majestatea Sa vizitează țara noastră. Regele știe foarte, foarte multe lucruri despre istoria noastră, despre oameni, știe sate, știe familii, știe ce fel de legume cresc mai bine într-un loc sau în altul, știe ce fel de flori avem, unde sunt cei mai mulți urși, toate aceste detalii îi sunt foarte cunoscute, iar afecțiunea sa este extrem de valoroasă pentru ceea ce încercăm noi să facem aici. Nicio altă țară europeană nu are acest atu. Noi, românii, suntem acum cea mai mare comunitate din Marea Britanie dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar noul șef de stat este un mare cunoscător și un mare iubitor al României! Aceste două ingrediente sunt atât, atât de valoroase, și asta, pentru mine, a fost una din motivațiile să mă înscriu în cursa pentru rolul de la ICR Londra. România nu a avut nicicând o oportunitate mai bună ca acum de a-și mări influența în Marea Britanie.

– Reclama pe care i-a făcut-o și i-o face Regele e, cum spuneați, un atu extraordinar pentru România. Cum îl putem folosi? Și ce alte atuuri avem când vine vorba să prezentăm cultura română în Marea Britanie?

Afecțiunea Majestății Sale pentru România este extrem de valoroasă și este cu siguranță unul dintre ingredientele care ne pot ajuta să ne spunem povestea cu mai mult succes și să ajungem la audiențe cât mai mari în Marea Britanie. Sunt foarte mulți britanici care încă nu știu că Regele Charles se duce în România de 25 de ani sau că a schimbat discuția publică despre patrimoniu în România sau că fundația lui are două case acolo. Am deseori conversații cu colegi și cu prieteni britanici și când le povestesc, cu mult entuziasm, despre toate aceste călătorii și contribuții ale Majestății Sale în România sunt surprinși. Sigur că această conexiune cu România își are fundația și în istoria noastră: Regele Charles se referă foarte des la Regina Maria, de exemplu. A spus de multe ori că atunci când ajunge la noi se simte ca acasă. Afecțiunea sa este profundă, iar relațiile sale cu România sunt de-acum de durată. Majestatea Sa a venit de două ori la ICR înainte să succeadă la tron și a fost foarte clar că prezența lui aici a atras atenție pozitivă asupra României, iar asta este foarte important.

Dar România are și alte atuuri în Marea Britanie. Vorbeam de comunitatea românească: avem o comunitate foarte mare, care are contribuții uriașe la economia britanică, la marile servicii publice, sunt mii și mii de doctori și de asistenți care lucrează pentru sistemul național de sănătate de aici. Avem profesori, avem oameni care lucrează în finanțe, nu mai vorbesc de construcții: se spune că la Londra unul din patru constructori este român. Imaginați-vă că toți românii de aici ar pleca mâine acasă: sectoare întregii ale economiei britanicelor ar avea de suferit! Ceea ce eu văd – pentru că, trăind aici de mulți ani, sunt destul de conectată la comunitatea noastră din Marea Britanie – este această ascensiune foarte frumoasă a membrilor comunității în poziții de influență. Văd din ce în ce mai mulți români care chiar exercită influență, care sunt foarte, foarte apreciați pentru priceperea lor la ceea ce fac în instituții britanice. Am cunoscut de curând un domn care lucrează pentru Policy Exchange, un grup de elită care face programul de guvernare al Partidului Conservator de aici. Vorbim de poziții foarte relevante, care chiar au impact! Aici, la ICR, avem și câte cinci evenimente în cinci zile și sunt foarte mulți membri ai comunității care vin. Pe unii îi știu, pe alții îi cunosc acum și e fascinant să vezi de la scriitori la oameni care lucrează în zona financiară și care toți au povești interesante, iar majoritatea au povești de mare succes.

– Putem vorbi de o comunitate culturală românească în Marea Britanie?

Cu siguranță, da! Și este unul din lucrurile pe care eu vreau să le încurajez. Am avut deja întâlniri foarte bune cu membri ai comunității care au proiecte culturale valoroase, pe care cred că ICR Londra trebuie să le susțină. Vă dau un exemplu: la sfârșitul acestei luni, începe la Londra cea de-a XX-a ediție a Festivalului Filmul Românesc. Pentru prima dată, ICR va susține acest festival. Vom avea proiecții de filme absolut senzaționale! Acest proiect a fost inițiat și crescut în aceste două decenii de Ramona Mitrică. Mi se pare nu doar benefic pentru ICR, dar o datorie să ne conectăm cu acești membri a comunității care, cu foarte multă muncă, au construit proiecte atât de valoroase.

Tot recent m-am întâlnit cu Claudia Cârlig: ea trăiește la Oxford și a pus bazele unor programe extrem de utile pentru comunitatea română, programe de limba română pentru copii, de exemplu. Vasile Nedelcu e un regizor foarte conectat la un public mai tânăr din Marea Britanie, care are și el proiecte foarte interesante. Strategia noastră pe 2024 este să lucrăm cu membri ai comunității, cu organizații culturale românești care deja au construit ceva. Desigur, vrem și să construim proiecte noi – e important acest aspect al inovației – dar e la fel de important să existe această afecțiune față de inițiative culturale ale comunității românești.

– Cui i se adresează ICR Londra? Care e publicul-țintă? Faptul că avem aici o comunitate românească atât de mare dă o dimensiune nouă direcției ICR Londra?

Strategia noastră are destul de multe nuanțe. Sunt câteva programe mari, cum este programul de muzică, apoi artele spectacolului, artele vizuale, literatura. Publicul nostru țintă este publicul britanic: așa definește legea misiunea ICR. Dar, desigur, atunci când operezi într-o țară în care ai o comunitate românească atât de mare, te conectezi și la comunitatea ta. Sunt proiecte și programe care aduc și britanici, și români, și oameni din alte țări. La unul dintre concertele recente am avut australieni, am avut americani, iar asta e absolut minunat.

Desigur, noi vrem să aducem artiști români de primă mână ca să le oferim oportunitatea de a se întâlni cu publicul britanic. Dar e important ca ICR să ofere oportunități și tinerilor care au nevoie de susținere ca să se afirme. Dacă aducem aici o piesă de teatru limba română, evident că o să avem un public din cadrul comunității. Dar proiectele variază ca audiență. Acum găzduim o expoziție foarte frumoasă, în colaborare cu British Council, și am avut vizitatori români, britanici, oameni din Noua Zeelandă, din Ghana și Polonia. Asta este menirea ICR, să fie o mică Românie, aici, la Londra, în care să arătăm ce e mai frumos, iar lumea să plece de aici cu o imagine caldă despre noi ca națiune și ca țară.

– Sunteți la conducerea ICR Londra de mai puțin de 3 luni. Care sunt planurile și direcțiile de viitor?

Viziunea mea pentru ICR Londra e împărțită pe trei piloni mari. Pe de o parte, sunt programele permanente, care au loc în fiecare an: Ziua Culturii Naționale, Seria „Enescu”, Ziua „Brâncuși”, evenimente de diplomație culturală. Al doilea pilon, foarte important, se bazează pe parteneriate. Impactul nostru va depinde de aceste parteneriate. Dacă noi facem cea mai frumoasă expoziție despre daci, aici, la ICR Londra, sigur că vom lucra foarte mult și ne vom asigura că va avea un public frumos și variat și că va avea un anumit impact. Imaginați-vă, însă, că ducem aceeași expoziție despre daci la British Museum, care are 6 milioane de vizitatori pe an! Asta e diferența între parteneriatele strategice și lipsa lor. O bună parte din ceea ce eu fac acum este să deschid uși și să discut posibilitatea unor parteneriate cu instituții de cultură britanice valoroase care, pe de-o parte, au o credibilitate extraordinară, dar care, mai ales, oferă această expunere mare. Mai e un aspect important când lucrezi cu instituții mari: ele au o anumită forță financiară, au o anumită forță de marketing, și toate astea duc, de fapt, la impactul și la succesul pe care ni-l dorim. Al treilea pilon este ceea ce eu numesc inovație. Eu cred că fiecare organizație, dacă vrea să aibă succes, trebuie să aibă o doză de inovație și o doză de ambiție. Când vorbesc despre inovație, mă gândesc la proiecte cum se spune în engleză, „outside the box” („afară din cutie” – n.r.).

Unul din proiectele pe care – cu înțelegerea mea a societății britanice – vom încerca să le dezvoltăm este legat de natura României. Dacă britanicii sunt interesați de un lucru anume, acela este natura, biodiversitatea. Întâmplarea face că noi, România și Marea Britanie, avem aproape aceeași suprafață. Dar în România o treime din suprafață e acoperită de munți, pe când ei și-au pierdut aproape toți munții. Noi avem sute de flori rare care au dispărut de aici. Această diversitate naturală este o bogăție imensă, pe care cred că noi nu o folosim cum ar trebui. Împreună cu colegii mei și cu partenerii noștri explorăm diferite oportunități artistice de a vorbi despre această biodiversitate publicului britanic. Una din propunerile mele – ca să vedeți exact ce înțeleg prin „outside the box” – vizează artiști care pictează astfel de flori, inclusiv artiști britanici, care sunt fascinați când ajung să descopere natura României. Cu o parte am lucrat și eu când reprezentam fundația Majestății Sale. În Marea Britanie există un artist ceramic, Emma Bridgewater, celebră pentru cănile sale, pictate fie cu flori, fie cu animale.

Întâmplarea face să o cunosc pe Emma și mă gândeam cum ar fi să avem o colecție de căni cu flori rare din România, pictată de un artist britanic, într-o țară în care toată lumea se trezește dimineața cu o cană de ceai în mână. Este o modalitate atât de simplă, dar, eu cred, atât de eficientă de a intra în casele britanicilor într-o manieră artistică, vorbind atât de special și de diferit despre țara noastră. Aceste parteneriate duc la genul de impact pe care mi-l doresc. Abia ce am terminat planul pe 2024, avem în vedere vreo 50 de programe, proiecte și inițiative: va fi artă, muzică, vor fi expoziții, lansări de carte, vom fi prezenți la Târgul de Carte de la Londra, asta pe lângă conectarea la comunitate despre care vorbeam mai devreme.

Sunt foarte multe inițiative din partea comunității care își vor găsi un loc în programul ICR. De exemplu, tot o propunere din partea comunității vine de la Alina Dolea. Alina este profesor universitar la Portsmouth și spune că sunt foarte mulți români care doresc să-și facă vocea auzită în Marea Britanie. Pentru asta, ei trebuie să meargă la Consiliul Local și să spună: „suntem o comunitate de câteva mii de români aici în oraș și am vrea să organizăm un eveniment. Putem avea acces la o clădire publică sau la o piață?”. Ca să aibă mai multă influență, trebuie să facă o prezentare, dar mulți dintre ei poate nu se pricep să scrie o prezentare bună. Și atunci ne gândim să construim o „tolbă” cu resurse, în care să fie o prezentare despre cultura națională, un filmuleț despre România, despre comunitatea noastră, despre muzica românească sau despre scriitorii noștri. Și, atunci când abordează aceste autorități locale, pot lua ce cred că este potrivit de acolo. Sunt atât de multe idei care vin de la comunitate. E important să lucrăm unii cu alții, să ne sprijinim pentru că, astfel, creștem împreună. E foarte frumoasă această misiune de la ICR, câteodată e totul intens, dar e foarte, foarte frumos și mă bucur tare mult să pot să contribui, mai ales cu înțelegerea pe care o am din perspectiva britanică. E important să știi să spui ce trebuie să spui la momentul potrivit. Asta poate să facă diferența.

– Au deschidere marile nume românești din Marea Britanie să colaboreze cu ICR? Vorbind cu românii de aici am simțit o motivație extraordinară de a întoarce ceva Românei. Simțiți reacția aceasta? E ceva pe care vă bazați?

Absolut! Sunt foarte mulți artiști care deja au luat legătura cu noi și care spun că vor să dea ceva înapoi României, că vor să colaboreze cu ICR. Explorăm și proiecte de impact, în care să lucrăm cu nume mari și cu parteneri britanici. Ușa sediului ICR în Londra va fi mereu deschisă pentru inițiative și proiecte. Vrem să colaborăm și cu nume mari, dar și cu nume pe care ICR le poate împinge în față. Avem deja exemple în acest sens. Dorian Branea, fostul director al ICR Londra, a avut două mandate de mare succes aici. El și echipa lui au susținut-o pe pianista Alexandra Dariescu, care era atunci în plină afirmare. Mereu a fost extrem de talentată, însă cred că și contribuția ICR de-a deschide uși și de-a găsi parteneriate cu instituții britanice a contat în cariera ei. E o mare mândrie să o vedem acum concertând pe marile scene ale lumii. Am avut o întâlnire cu ea, e extrem de entuziastă, emană enorm de multă energie și are această dorință de a da ceva înapoi.

Cum e văzută cultura românească în Marea Britanic? Ce gustă cel mai mult publicul de aici din oferta românească?

Viața culturală britanică și, în special, cea londoneză este extrem de competitivă. În fiecare zi sunt 18 lucruri diferite pe care poți să le vezi aici, de la expoziții la concerte. Foarte mulți operatori culturali vor să fie aici. Dintre programele pe care ICR le oferă, cel muzical are foarte mare succes. Pentru recentul concert cu Alexandru Tomescu și Sânziana Mircea am oferit 250 de bilete și toate au fost luate în mai puțin de o zi! Acum avem această expoziție care se referă la natura noastră neatinsă: au venit atât de mulți oameni, atât de curioși, atât de interesați să afle mai multe lucruri despre România, dornici să lucreze cu organizații românești. Dacă dezvolți un model și are succes, îl extinzi, îl multiplici, iar impactul va fi mai mare. Noi avem și această clădire senzațională care e sediul ICR, o clădire din 1827, în care Winston Churchill venea în cel de-al Doilea Război Mondial când avea întâlniri cu Legația României. E foarte frumoasă clădirea, foarte elegantă și spațioasă, poți să organizezi evenimente care necesită mai mult spațiu. E și acesta un atu pentru ICR Londra.

În finalul discuției vă propun să revenim la marele atu al României în Marea Britanie: Regele Charles. Din discuțiile cu Majestatea Sa, ce anume din cultura românească îl interesează cel mai mult, de ce anume se simte mai atașat?

Majestatea Sa este foarte deschis la foarte multe aspecte culturale. E un veritabil patron al artelor și culturii. Am lucrat cu Regele foarte mult pe programe de arhitectură – aceasta este o zonă de mare interes pentru Majestatea Sa, dar, cu siguranță, sunt și altele. Dacă vă aduceți aminte, când a fost la București în această primăvară, a recitat din Mihai Eminescu: cred că asta spune tot despre profunzimea interesului său pentru cultura noastră.

Fotografii: Alex Coman, Bogdan Nicolae