EMIL DRĂGHICI (primar independent al comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița; președintele Asociației Comunelor din România): “Satul românesc nu trebuie privit ca problemă, ci ca oportunitate”

La nivelul întregii țări, sunt 56 de primari în funcție încă din anul 1990. Unul din­tre aceștia, Emil Drăghici, este pri­ma­rul comunei Vulcana-Băi din județul Dâmbovița. De profesie jurist și economist, domnia-sa conduce, din 2004, și Asociația Comunelor din România (ACoR), o funcție care îl ajută să aibă o vedere cu­prin­zătoare asupra a ceea ce în­seamnă să fii astăzi primar, “șef” de obște, răspunzător pen­tru destinele satelor românești.

“Comasarea este o gândire a unor idioți”

– Domnule primar, s-a tot discutat în ultimul timp despre comasarea unor localități din țară, în vederea reducerii numărului angajaților din ad­ministrația publică locală și a unei posibile eco­nomii la nivelul bu­ge­tului de stat. Ar fi opor­tun un astfel de demers?

– Comasarea este o gândire a unor idioți, o ac­țiu­ne “gândită” de cei care nu gândesc. Acești oa­meni nu gândesc comasarea ca pe un lucru bun pen­tru comunitățile sătești, ca pe un beneficiu pu­blic, ci văd în ea oportunitatea de a pune mâna pe niște teritorii. Pentru că 87,5 la sută din teritoriul Ro­mâniei e mediul rural, ei văd aceste comasări ca pe o extindere a mediului urban asupra zonelor din proximitate. Când auziți de astfel de comasări, vă rog să vă imaginați un primar care țintește să co­tropească niște teritorii nu cu arme, ci cu minciuni.

– Mulți asociază ideii de co­­­masare conceptul de auto­no­­mie locală sau regională. E o ne­cesitate reală, sau doar praf în ochi, ca să nu vedem al­te pro­bleme grave cu care ne con­­fruntăm la nivel admi­nis­trativ?

– Autonomia este un con­cept prevăzut și în Constituția României, dar un concept care nu înseamnă că faci ce vrei, ci îți impune o anume respon­sa­bi­litate. Autonomia loca­lă este ra­ti­ficată prin Carta eu­ro­pea­nă a autonomiei locale și prin Le­gea 199/1997, plus câteva spi­cuiri în Con­sti­tu­ția Româ­ni­ei. Din păcate, sunt foarte pu­ți­ne co­mune din Româ­nia ca­re au re­sur­se finan­cia­re ne­­ce­sare funcționării auto­no­­­me, or, fără asta, e greu să discuți despre auto­no­mie lo­cală. 97-98 la sută din co­mu­­nele Ro­mâniei be­­ne­fi­cia­ză de sume de la bu­ge­tul de stat, ca să nu dis­pa­ră cu to­tul. Dar asta ține strict de politica Sta­tu­lui Român. Una greșită, după părerea mea. Dacă lași comunele, sa­­tele fără pri­mar, fără școli, fără medici și fără Po­liție, le-ai condamnat la moar­te definitiv. Pleacă și ultimii oameni care se încă­pățânează să locuiască acolo. Și ce rămâne în urmă? Nici nu vreau să-mi imaginez. Personal, consider că satul românesc nu trebuie privit ca o problemă, ci ca o oportunitate. Zona rurală este una dintre valorile fundamentale și definitorii pentru Europa, care tre­bu­ie prezer­va­tă, îngrijită și pro­mo­vată – asta am sus­ținut și anul trecut, la o întâlnire a Comi­te­tu­lui Euro­pean al Re­gi­u­nilor. Interesant e că oameni din afară pun la ma­re preț satul româ­nesc, în timp ce derbedeii de la noi vorbesc de co­masare, căci văd în satul ro­mâ­nesc un element de cotropire pentru in­teresele per­­sonale. Satul a urmat o anumită dez­vol­­tare abso­lut necesară. Am avut și avem progra­me de dez­vol­tare a infrastructurii ce au beneficiat de fonduri euro­pe­ne, ceea ce înseamnă un element de ci­vilizație. În prezent, în România există sate care din acest punct de vedere, stau mult mai bine decât multe orașe.

“Politica UE nu are o abordare echilibrată între rural și urban”

– Tot la Comitetul European al Regiunilor ați lansat și ideea de Capitală Europeană Rurală. Despre ce este vorba?

– Văd că v-ați documentat și mă bucur. Sibiul a fost, acum câțiva ani, Capitală Culturală Europeană, anul acesta este Timișoara. Asta este o distincție la nivel european. Dacă pentru mediul urban avem acest premiu la nivel european, de ce nu l-am avea și pentru mediul rural? Ar fi un stimulent excep­țional. Goana după ba­nii pro­duși rapid în zo­nele urbane a făcut să fie neglijate teri­to­riile ru­rale, cu un im­pact negativ în ceea ce pri­vește de­popu­larea ac­celerată a mul­tor sate, și nu doar din Ro­mânia. Dez­ba­te­ri­le pe a­ceas­­tă temă ar trebui să por­nească de la o abor­­dare inte­li­gentă, pentru a pu­tea avea și acele sate și orașe in­te­ligente de care se tot vor­beș­te. Cred că politica UE nu are o abor­dare e­chi­li­brată și ar­mo­ni­zată în­tre ru­­ral și ur­ban, a­ces­­­tuia din ur­mă de­di­­cân­du-i-se spri­­jin și e­ner­gie mai mul­­tă, în de­tri­men­­tul ru­ra­lu­­lui, cel ca­re con­­tri­buie, de fapt, în mare mă­­sură, la bu­nă­sta­rea zo­­ne­lor ur­ba­ne. De ace­­ea, în­cerc să sen­­­­sibili­zez din ce în ce mai mulți colegi, la ni­velul Co­mi­tetului Eu­ro­pean al Re­giu­ni­lor, ca­re să sus­țină în Par­la­men­tul Eu­ro­pean con­­ceptul de Ca­pi­tală Rurală Eu­ro­peană.

“Dumnezeu m-a ajutat să rămân independent”

Emil Drăghici lucrase în Primăria Vulcana-Băi între 1978-1988, ca agent fiscal contabil, apoi a fost revizor la Corpul de Control Financiar al jude­țului Dâmbovița. În 1990, a fost numit primar inte­rimar la Vulcana-Băi, ceea ce l-a nemulțumit pro­fund pe tatăl său, care i-a dat un sfat: “Lași tu Fiscul din mâini ca să fii primar? Dacă tot ai făcut pasul ăsta, nu te agăța politic de nimeni, nu te în­scrie în niciun partid!”. A rămas independent până astăzi, când mai e puțin până să încheie al optulea mandat de primar. “Dumnezeu m-a ajutat să ră­mân independent, deși, vrem sau nu, de­mocrația se rezolvă prin partide, și nu prin in­dependenți”, spune Emil Drăghici. “Sunt convins că, dacă aș fi vrut, aș fi putut deveni membru al oricărui partid din România. Nu am avut soli­citări, nici presiuni, pentru că s-a știut din­tot­deauna care e profilul meu, din acest punct de vedere”.

“E impropriu să vorbim de partide în România”

– Dar să candidați la un nivel mai înalt nu ați fost tentat? Senator, deputat, parlamentar eu­ro­pean…

– Am avut o ofertă de acest gen, să fiu primul pe lista unui partid, dar din pozițiile acelea nu poți face nimic pentru comune, stratul cel mai de jos al țării, administrativ vorbind, dar și cel mai impor­tant. Ca președinte al ACoR, mi-am dorit să fac ce­va pentru comunele României și cred că am făcut, dar nu singur, ci împreună cu colegii mei, preșe­dinții filialelor județene. Asociația Co­mu­nelor din România e singura din lume care are structuri cu personalitate juridică la nivel de depar­tamente, în fiecare județ.

– Îmi place că folosiți cuvântul “împreună”!

– Păi, cum nu? Doamne ferește! Cine gândește alt­fel gândește greșit. Și la primărie, și în orice struc­tură asociativă, organizatorică, este o muncă de echipă, bazată pe încredere. Eu, în Primăria Vul­ca­na-Băi, am un aparat de specialiști cu care mă mândresc și care constituie un exemplu pentru foar­te multe comune din România. La fel, și în ACoR.

– La nivelul primarilor de comune, ce anume credeți că aleg oamenii, omul sau partidul?

– În comune, unde cetățenii te cunosc pe toate părțile, îți cunosc familia foarte bine, e clar că se ale­ge omul, nici nu contează partidul. Eu, ca inde­pen­dent, chiar sunt o dovadă în acest sens. În gene­ral, partidele sunt cele care aleargă după oameni care se țin de treabă. Dar sunt și mulți primari deza­măgiți, pentru că partidele din care fac parte nu fac ce trebuie pentru colectivitățile locale. Oameni care au uitat de unde au plecat și care au pierdut legă­tu­ra cu cei de jos. Pur și simplu, cei “de sus” se com­portă ca și când n-ar avea nicio legătură cu cei de jos, din teritoriu.

Într-un fel, e chiar impropriu să vorbim de par­tide, în România de azi. Sunt doar afilieri pe bază de interese personale, pe bază de găști. Singurul partid care-și urmează consecvent propria politică e UDMR. N-am niciun fel de legătură cu UDMR, dar profesional, pe partea de adminis­tra­ție, am o apreciere cu totul și cu totul deosebită pentru cei de acolo, care sunt oameni de cuvânt.