O țară mai bună ca afară

Și înainte, și după ’90, Occidentul a avut mereu o aură de idealizare în ochii românilor, sătui de cenușiul anilor comu­nis­mului. Șocul cultural al primelor ieșiri în Vest s-a tot estompat, mai ales după 2007, de când, cu ceva bani puși deoparte, aproape fieca­re român a putut să iasă din țară, și de când și România a înce­put să înghită, pe repede-înainte, distanța enormă, în termeni de calitate a vieții, care ne despărțea de țările aflate de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Între timp, față de anii 2000, nici Occidentul nu mai e cum era odată, nici România nu mai e la nivelul de înapoiere în care o adusese viziunea economică aberantă a lui Ceaușescu. Rar găsești acum, într-un supermarket din Londra, ceva ce nu găsești și într-unul din România. Că or fi mai accesibile în Anglia produsele în raport cu ve­ni­turile, sau că or avea o calitate un pic mai ri­­di­ca­tă, asta, sigur, se poate discuta, dar am tre­cut de mult de vremea când priveam cu jind prin magazinele din Vest, la lucruri pe care nu le mai văzuserăm niciodată pe la noi. Și oferta de timp liber s-a aliniat în ultimul deceniu, avem și noi res­taurante și puburi cochete, iar dacă ne e dor de un „pint” de bere englezească, o găsim și la noi, la raft, adusă „de la mama ei”. Cultura, la fel: marile trupe pe care, ca să le vezi pe viu, tre­bu­ia să bați jumătate de continent, umplu acum stadioanele și sălile polivalente din România, în spectacole cu adevărat memorabile. Că tot se apropie Crăciunul: sunt orașe de la noi care pot concura fără emoții, în ambianță și dichis, cu ce­le mai extravagante bulevarde sau orașe din Vest.

Dar Occidentul nu înseamnă doar vitrinele strălucitoare și spectacolele flamboaiante care ne lipseau în timpul comunismului. Înseamnă și orașe aglomerate, înseamnă și trafic infernal, în­seam­nă și chirii astronomice, înseamnă și polu­a­re, înseamnă și probleme cu imigranții, înseam­nă și probleme sociale. Cu cât ne apropiem de standardul de viață al Occidentului, cu atât ne vom atrage și probleme care vin la pachet cu succesul. Ca tânăr corporatist, într-o firmă bună din Londra, cu greu îți poți permite, de unul sin­gur, o chirie într-un apartament micuț. Vă sună cu­noscut cazul Clujului? Într-acolo ne îndrep­tăm. Se circulă „bară la bară” între Oxford și Londra, la fel e și între Florești și Cluj, la fel e și între Pipera și București. Miroase a droguri prin cartierele de puburi din Londra? La fel e și prin Centrul vechi. Avem manifestații pro-pales­ti­niene la Londra? Avem, la scară mai mică, și la București. Îmbătrânește tot mai tare popu­lația din Vest, iar structura etnică e schimbată rapid și radical de valurile de migrație? A început acest proces și la noi…

După 30 de ani în care am alergat – și încă mai avem un pic de recuperat – ca să copiem mo­delul „așa da” al Occidentului, a venit vre­mea să ne uităm tot mai atent și la „așa nu”. Cu cât vom învăța mai repede din lecțiile Vestului, cu atât ne vom feri de mai multe probleme. Din mul­te puncte de vedere, întârzierea față de Occi­dent poate fi o oportunitate – ne dă timp să cum­pănim mai bine lucrurile. După ce decenii la rând ne-am dorit „o țară ca afară”, poate a venit momentul să gândim „o țară mai bună ca afară”.