OANA NENECIU (Director executiv Ecopolis): „Cu cât poluăm mai mult, cu atât ne îmbolnăvim mai mult și cheltuim mai mult”

Cu un an în urmă, în Februarie 2023, or­ga­ni­za­ția Ecopolis instala, în parte­neriat cu Pri­mă­ria Mu­ni­ci­piului București, 44 de senzori de monitorizare a calității aerului în curți­le unor grădinițe, școli și spi­tale. Rezultatele măsură­to­rilor au arătat fără dubiu că în 13 din 14 spitale și în 29 din 30 de unități de învățământ s-a respirat un aer cu mult pes­te limitele admise pentru sănătatea oa­menilor. Aproape toată luna Decem­brie, senzorii Ecopolis din București au fost pe ro­șu, iar cei ai Ministerului Me­diului au arătat deseori „foarte rău” și „extrem de rău”. De curând, un grup de medici ai In­stitutului de Pneu­mo­ftiziologie din București a publicat un raport ce demonstrează cau­zalitatea di­rectă între poluare și boli grave ale siste­mului car­dio­vascular și respirator. În acest timp, in­stituțiile sta­tu­lui, obligate prin lege să ia măsuri, ră­mân împie­trite și adoptă o tăcere criminală.

„O singură instituție influențată politic ia toate deciziile într-o problemă de sănătate publică”

– Ministerul Mediului ne-a ascuns ani de zile gravitatea problemei poluării din București, pre­zentând date trunchiate sau chiar false. Care este situația în acest moment?

– În luna Martie a anului trecut, am constatat că nu au existat măsurători gravimetrice pentru PM10 și PM2,5 în Rețeaua Națională. Acestea sunt mă­su­răto­rile făcute cu filtre și analizate în laborator, prac­tic, măsurătorile oficiale. Prin urmare, atât pen­tru 2022, cât și pentru 2023, rapoartele de monitori­zare au con­ți­nut date incomplete și irelevante. Am întrebat minis­terul ce s-a întâmplat, răspunsul a fost că nu au avut bani de filtre! Ministerul Mediu­lui e instituția cu putere de de­cizie asupra funcțio­nă­rii Rețelei Naționale de Moni­to­ri­zare a Calității Aerului – RNMCA. Curtea de Justiție a UE a ară­tat, în condamnarea din 2021, că exis­tă defi­ciențe sistemice în funcționarea Rețelei, defi­cien­țe care se mențin: nu avem destule puncte de mă­su­rare, datele sunt incomplete și au fost ani în care rețeaua aproa­pe că nu a funcționat, sunt mii de date inva­li­da­te de laborator. Este haos! De altfel, modelul în sine de administrare este unul prost: o singură in­sti­tuție de mediu, influențată po­li­tic, ia decizii pe o problemă ce ține de sănă­ta­tea publică. În alte țări există organisme inde­pen­dente care mă­soară cali­ta­tea aerului. Există și la noi un proiect de lege la care am lucrat și care propune restruc­turarea sis­te­mului pentru monitorizarea aerului, proiect ce a trecut în Senat cu rapoarte de sus­ți­nere, si a fost votat de toate partidele politice, dar acum e blocat la Comisia de Mediu a Came­rei Deputaților. Între timp, ministerul a atri­buit un contract de mente­nanță și îmbună­tă­țire a Rețelei de 24 milioane euro, aceleiași com­panii care s-a ocupat și până acum de ea. Deocamdată, calitateaer.ro, site-ul oficial al MM pentru Bucu­rești, arată decent. Însă în alte orașe, afectate pu­ternic de industrii po­lua­toare, nu există stații func­țio­na­le de măsu­rare a calității aerului. Aceas­ta pare să fie de­vi­za în România: dacă nu avem date, nu avem nici probleme.

„Ministerul Sănătății nu face nimic”

– Avem episoade de poluare majoră, fără niciun avertisment către populație. Ce in­sti­tuții ar tre­bui să reacționeze, să ia pri­me­le măsuri?

– Primăriile sunt principalele organisme care acționează în mod direct în cazul unor episoade de poluare. Teoretic, ele primesc in­formările de la in­sti­tuțiile de mediu, după care ar trebui să genereze planul de urgență, adică un set de măsuri care să reducă rapid poluarea, de tipul: în timpul episo­du­lui de poluare, nu se aprind instalațiile de încălzire pe combustibili solizi, se închid străzi, anumite ca­tegorii de mașini nu mai au voie să circule în oraș, se interzice tranzitarea cu vehicule mari etc. Am văzut în Paris un asemenea scenariu: primăria se întâlnește cu ministrul Mediului și cu asociația care monitorizează și deține sistemul de prognoză aer, și in­tră în vigoare pla­nul pregătit. La noi, chiar și atunci când avem pe stațiile rețelei naționale punc­te mov în­chis, nu se întâmplă nimic și se vine cu expli­ca­ții peni­bile: din cauză că este ceață, avem poluare. Nu activi­ta­tea noastră necon­tro­lată, arderile, mași­ni­le, industria sunt ca­u­za, ci ceața. Nu avem nici sistem de prognoză a calității aerului, deși, cu puțin efort, am putea corela prognoza meteo cu datele pe poluare și am putea face niște estimări. Nici măcar o discuție nu a existat pe acest subiect la nivel de decizie interinstituțională. Avem o serie de instituții care au atribuții pe lege, dar nu fac nimic. Exemplul meu preferat este Mi­nisterul Sănătății, care ar trebui să facă evaluări și rapoarte anuale asupra efectelor poluării asupra sănătății pu­blice. Nu face asta și, prin urmare, în­calcă legea.

– Garda de Mediu cum acționează? Este sin­gu­ra instituție de control în cazul poluării.

– La GNM nu știu să se fi schimbat nimic în ultimii ani. Ne-au promis drone, dar ele nu există sau nu funcționează, campanii de teren nu știu să existe. Tot ce face GNM e să controleze primăriile dacă își fac planurile. Pe scurt, activitate inutilă.

„Marile capitale europene au planuri de măsuri care evoluează constant”

– Ce ați aflat din participările dvs. la principa­lele congrese europene dedicate calității aerului?

– Recent am participat la Forumul pentru Aer orga­nizat de Comisia Europeană, la Rotterdam. Țările ves­ti­ce sunt cu cel putin 10-15 ani în avans față de statele es­ti­ce, când vorbim de măsuri pentru reducerea poluă­rii, iar asta se vede clar pe date. Marile capitale euro­pe­ne au planuri de măsuri care evoluează constant și toate merg în aceeași direcție: descurajarea traficului auto, a tranzitării orașelor cu mașini personale, prote­ja­rea școlilor, inclusiv prin ziduri și grădini urbane, pie­to­nalizarea străzilor, acces crescut pentru transport al­ter­nativ, electrificarea și eficientizarea transportului în comun. Asta, numai în transporturi. Există preocupări și pentru încălzirea locuințelor, pentru salubrizarea efi­cien­tă. Și toate dau rezultate. Așa că discuțiile de la aces­te forumuri sunt destul de departe de realitatea pe care o resimțim noi în București și în România. Aici încă vorbim de arderi ilegale de deșeuri, de sobe pe lem­ne în oraș, rata reciclării de sub 13%, străzi care nu se spală niciodată, staționarea cu motorul pornit zeci de minute, și așa mai departe. În vreme ce în Europa poluarea scade, în țări precum România sau Polonia, ea crește. În timp ce unii europeni respiră aer curat, alții se luptă cu o poluare tot mai gravă. Culmea e că fix în țările mai slab dezvoltate se vrea derogare de la noua Directivă Europeană, o amânare cu 10 ani de la noile reglementări ce impun măsuri contra poluării. Este pro­fund nedrept pentru cetățeni. Asta nu se înțelege în Ro­mânia: cu cât poluăm mai mult, cu atât ne îmbolnăvim mai mult și cheltuim mai mult. Costurile sociale aso­ci­­a­te poluării în România sunt foarte mari, 1400 euro/an, iar Bucu­reștiul are cel mai mare cost social asociat po­luării, 3004 euro/an. Așa că, pe lângă că ne îmbolnă­veș­te, poluarea ne și sărăcește. Românii cred că e ok să umplem șo­selele cu vehicule second hand, SUV, diesel, euro 4-5-6, nu avem pentru ele niciun fel de taxă supli­men­tară, nu descurajăm defel importul. Ei bine, asta ne omoară! Toate aceste informații de la congresele inter­na­ționale nu ajung la Ministerul Mediului, la Guvern. Ei nu au participat la aceste discuții, delegațiile din care am făcut parte fiind formate mai degrabă din experți, parlamen­tari și activiști, decât din persoane cu putere de decizie. Nu cred că poluarea este un subiect pe agenda Gu­vernului.

– Ați avut răspunsuri directe, după prezen­ta­rea rezultatelor măsurătorilor pe care le-ați efec­tuat? A fost cineva interesat să schimbe ceva?

– Da. Am fost contactați de multe școli și gră­­dinițe care ne-au solicitat suportul pentru mon­­tarea unor senzori sau a panourilor „Opreș­te motorul”, ce solicită oprirea motorului mași­nii atunci când se află parcată, în staționare. Sec­to­rul 6 și-a asumat implementarea campa­ni­ei la toate școlile din sector. Am ajuns la 1600 de co­pii care au fost învățați cum să-și ceară drep­tu­rile autorităților pentru a reduce din po­luare. Ne-am apropiat de zona de cercetare pe proble­me de sănătate, dar și de autorități locale și na­țio­nale. Dar noi singuri nu putem rezolva pro­ble­ma poluării, fără asumare administrativă și politică, nu vom ajunge la rezultate impor­tan­te și la impunerea unor politici ferme pen­tru protejarea sănătății copiilor.

– Sunt orășenii mai interesați de sănăta­tea care are nevoie de aer curat, decât de con­fortul oferit de mașina personală?

– Avem o societate foarte divizată și din punc­­­tul ăsta de vedere. Ca să vă dau un exem­plu, inițiativa „Oprește motorul” a pornit de la un grup de părinți, dar alți părinți consideră că e nevoie să-și aștepte copiii în mașina în­căl­zită, poluând astfel foarte tare aerul din fața școlii. Am făcut teste, temperatura din in­te­riorul mașinii scade cu aproximativ 2 grade în 30 de minute de la oprirea motorului, deci, argumen­tul cu căldura nu stă în picioare, iar aerul în interior este și el mult mai poluat în staționare. Am primit și în­ju­rături, dar foarte multă susținere. Peste tot în Euro­pa există această interdicție. Legea de mo­dificare a codului rutier a fost depusă la Senat și are două avize de susținere, iar de la Consiliul General al Bucureștiului avem semnale pozitive că va fi dezbătută în curând.