Un tărâm al misterelor – AUSTRALIA

Monedă egipteană antică, în pădurea tropicală

Povestea a început în 1912, când un căutător de aur pe nume Andrew Henderson s-a mutat în statul australian Queensland, unde a primit o bucată de teren. Pe Andrew, situaţia nu l-a deranjat: terenul îi fusese dat gratis, iar el venise în această parte a ţării tocmai fiindcă îşi dorea să trăiască într-o regiune mai caldă. Mai greu era că bucata de pământ se afla în plină pădure tro­picală, ceea ce însemna că omul trebuia să mun­cească din greu, ca să-şi pună pe picioare gospo­dăria. În primul rând, trebuia să-şi împrejmuiască „domeniul” ca să se apere de animalele mari ale pădurii și de hoți. În a treia zi de când pornise să ridice gardul, când săpa o groapă pentru unul dintre stâlpi, a auzit cum metalul lopeţii a lovit ceva tot metalic. A vârât mâna în groapă şi a scos la lumină o monedă. Descope­rirea nu i s-a părut extraordinară, astfel că moneda a rămas aruncată prin casă vreme de… zeci de ani. La bătrânețe, Andrew s-a gândit să-i facă o mică bucurie lui Hank, băiatul în vârstă de zece ani al vecinului său, dăruindu-i moneda. Hank s-a bucurat, dar nu a considerat că moneda era un obiect ieşit din comun. Prin urmare, după ce s-a săturat să se joace cu ea, a pus-o într-o cutie. De unde a scos-o după… alte câteva zeci de ani! Ajuns vârstnic, la rândul lui, Hank Gilmore a hotărât să ducă moneda la un muzeu, gândindu-se că desenele de pe fețele ei or fi având vreo valoare. Moneda a plecat din nou, dar nu foarte departe: doar până în laboratorul de cercetare al „Cairns Museum”. Și ce să vezi? Acolo s-a constatat că era făcută din bronz şi că fusese bătută în Egiptul antic, mai precis între anii 221 şi 204 î.e.n., în perioada domniei faraonului Ptolemeu al IV-lea Filopator! Evident, această descoperire a inflamat imediat spiritele: ce căuta o monedă egip­teană an­tică în pădurea tropicală aus­tra­liană?

În mod oficial, au fost emi­se două teorii. Prima, for­mu­lată de Andrew Connor, lector la „Monash University”, sus­ține că „moneda a căzut din ruc­sacul unui căutător de aur, ca­re se deplasa pe Ruta Abo­ri­genilor, din pădurea tropi­cală, în drum către câm­purile au­­ri­fere aflate la vest de Cairns. (…) Ştim cu sigu­ranţă că acesta era genul de obiecte pe care emigranţii din secolul al XIX-lea le aduceau cu ei, când se sta­bi­leau în Aus­tra­lia”. A do­ua te­orie a fost e­mi­să de profe­so­rul Bo­yo Ockin­ga, de la Depar­ta­men­tul de Is­torie An­ti­că al Mac­quarie U­ni­ver­sity. A­ces­ta cre­de că e po­sibil ca un soldat austra­lian, care a sta­ţionat în Egipt, în timpul Primu­lui Război Mon­dial, să fi descoperit moneda în ni­sipul din regiunea li­mi­trofă    oraşului Cairo, o regiu­ne care abundă în cons­trucţii antice, iar odată întors acasă, s-o fi în­gropat, într-un gest simbolic, care să marcheze sfâr­şitul chinului prin care trecuse în timpul confla­graţiei.

Dar cele două teorii nu s-au bucurat de sus­ţinere… universală.    Istoricul britanic Dave Phoenix sus­ține ceva cu mult mai îndrăzneț, anume că Aus­tralia a fost colonizată sau măcar vizitată de mari­nari egipteni, înainte de colonizarea făcută de eu­ropeni”. Ca argument este adus faptul că în 1875, membrii expediţiei Chevert, în număr de șap­te, au descoperit pe insula Darnley, aflată sub juris­dicţia statului Queensland, o mumie egipteană. În plus, pe pietrele sacre Tjuringa, din regiunea aus­traliană Kimberley, figurează un simbol solar iden­tic cu acela folosit în Egiptul antic pentru a de­semna zeitatea solară Aten. Iar pietrele sacre Tju­ringa fac parte din patrimonial mi­lenar al abo­ri­genilor! Pe o di­recție similară, cercetătorul aus­tralian Rex Gilroy susţine că, în baza descoperirilor arheologice, se poate concluziona că fenicienii an­tici au fondat o serie întreagă de colonii pe teritoriul Australiei (actualul stat Queens­land) şi că aşa-numita Pira­midă Gympie, aflată în acelaşi stat aus­­tralian, este, de fapt, parte dintr-o în­treagă re­ţea de piramide, edifi­cate în perioada de înflo­ri­re a miti­cului con­tinent Lemuria!

Enigmaticul „Marree Man”

Tot în Australia, pe terenul nisi­pos din proxi­mi­tatea orăşelului Marree, se află cea mai mare geo­glifă de pe Pământ: silueta unui băr­bat aborigen, care vânează pă­sări cu un băţ tradiţional, numit „woomera”! Spre deosebire de restul geoglifelor de pe planetă, care au fost realizate de civilizaţii an­tice, aceasta, botezată „Marree Man” („Bărbatul din Marree”) reprezintă una dintre cele mai impe­ne­trabile enigme legate de continentul australian: deşi este atât de mare încât e vizibilă din spaţiu, nu există niciun martor care să declare cine, cum sau cu ce scop a fost creată geoglifa!

„Marree Man” se află pe un platou uriaş cu teren arid, pe alocuri de-a dreptul nisipos, pozi­ţionat la circa 60 de kilometri vest de orăşelul Marree, din sudul Australiei, şi a fost descoperit întâmplător, pe 26 iunie 1998, de Trevor Wright, un pilot care zbura pe o cursă charter, între Marree şi Coober Pedy. Silueta de pe sol era imposibil de trecut cu vederea: are o înălţime de 4,2 kilometri şi aco­peră un perimetru de 15 kilometri x 28 de kilo­metri! Cercetătorii angajaţi de autorităţile din Marree care s-au deplasat la faţa locului au pre­supus că geoglifa a fost realizată cu ajutorul unui buldozer şi au estimat că ar fi fost nevoie de mai multe săptămâni în şir pentru ca „desenul” să fie definitivat. Însă, în mod bizar, către şi dinspre desen nu s-au găsit niciun fel de urme, nici de paşi, nici de anvelope, nici de şenile, iar investigaţia poliţiei nu a identificat nicio persoană care să fi ştiut ceva despre această „operaţiune” de anver­gură. La scurt timp, mai multe publicaţii şi televi­ziuni au primit câteva comunicate de presă cu sursă anonimă. Acestea au fost analizate şi s-a con­clu­zionat că autorul lor era un străin: toate măsurile citate în comunicate erau exprimate în sistemul metric, nu în mile, yarzi sau inch, deci, în sistemul anglo-saxon utilizat în Australia; în plus, anumite denumiri, precum „Queensland Barrier Reef” sau „local indigenous Territories”, nu sunt folosite de lo­calnici, ci doar de persoane din afara Australiei. În continuare, pentru ca misterul să se adâncească, într-o groapă puţin adâncă din in­teriorul geoglifei s-au găsit câteva obiecte bizare: o fotografie rea­li­zată din satelit, ce-l înfățișa pe „Marree Man”, un borcan în care fusese închis un steag de mici di­mensiuni al Statelor Unite ale Ame­ricii şi un bilet ce făcea refe­rire la secta Davidienilor, care şi-a avut cartierul general pe o pro­-prietate privată din Waco, Texas (SUA). Aşa cum se ştie, în 1993, autorităţile au organizat o descin­de­re pe proprietatea Davi­dienilor, ceea ce a dus la decesul (prin cri­mă sau sinucidere) a 82 de membri ai sectei, cât şi al liderului, David Koresh.

În Ianuarie 1999, autorităţile din Marree au mai descoperit şi o plachetă, îngropată superficial în drep­tul nasului geoglifei. Pe pla­chetă fusese incizat drapelul ame­ri­can, alături de inelele olimpice şi de un citat dintr-un text al cercetă­to­rului australian Hedley Herbert Fin­layson, text în care e descrisă o vâ­nătoare tradiţională de canguri pi­tici, la care s-au folosit beţe spe­ciale, „woomera”, folosite exclusiv de aborigeni.

Investigatorii au încercat în van să pună cap la cap toate aceste in­dicii, astfel încât să descopere iden­titatea autorului geoglifei. S-a ajuns chiar să se sugereze că, de fapt, toa­te „probele” lăsate în urmă de mis­teriosul „desenator” avuseseră ca scop tocmai să-i piardă şi mai bine urma. Sau că „Marree Man” era opera unui local­nic, care în­cercase astfel să creeze un punct de in­teres prin care să atragă turişti şi astfel să resus­citeze economia orăşelului Marree. În acest caz, mi­siunea a fost în­de­plinită cu succes: turiştii au în­ceput să vină în valuri şi, cum geoglifa nu e vizibilă decât de la ma­re înăl­ţime, firmele ce oferă zboruri de agrement în regiu­ne au devenit, peste noapte, extrem de profitabile.

Însă teoria care a adunat cele mai multe sufragii este aceea conform căreia autorul lui „Marree Man” este Bardius Goldberg, un artist plastic care, nu cu mult timp înainte de vara anului 1998, şi-a ex­primat public do­rinţa de a crea o operă de artă vizibilă din spaţiu. Când a fost întrebat dacă „Mar­ree Man” purta sem­nă­tu­ra sa, Goldberg nu a con­firmat, dar nici nu a ne­gat această supo­zi­ţie. Apoi a murit, deci nimeni n-a mai putut să insiste pe lân­gă el ca să afle adevărul. În 2018, antreprenorul Dick Smith a oferit o recom­pen­să de 5.000 de do­lari australieni pen­tru orice infor­ma­ţie care ar duce la i­den­­ti­ficarea „părin­te­lui” geoglifei. Din nou, în za­dar! Sin­gura cer­ti­tudine este urmă­toa­rea: autorul sau au­torii lui „Marree Man” au fost nişte pro­fe­sionişti, care au ape­lat la teh­nologia GPS, apoi au marcat contu­rul silue­tei cu beţe de bambus, pla­sa­te la distanţă de 10 metri unul de ce­lălalt.

Din păcate, deşi la „Marree Man” publicul larg n-a avut niciodată acces, întrucât el se află pe un teren aflat în proprietatea comunităţii aborigene din zonă, totuşi, din cauza eroziunii naturale, „desenul” a început să pălească. În 2013, NASA a raportat că, în imaginile colectate de „Landsat 8”, satelit ame­rican de observare a Pământului, conturul siluetei abia dacă mai era vizibil. O ştire care i-a alarmat peste măsură pe localnici: „Marree Man” trebuia să continuie să trăiască pentru ca economia orăşelului să nu sucombe. Prin urmare, s-a intrat în acţiune: cu ajutorul unui autogreder, conturul lui „Marree Man” a fost refăcut şi de-a lungul lui au fost semă­nate seminţele unor plante rezistente la uscăciune şi vânt. Aşadar geoglifa antropomorfă a căpătat o no­­uă viaţă: a devenit verde!

Continentul scufundat

La începutul acestui an, o echipă de cercetare condusă de doctorul Kasih Norman, arheolog de la Griffith University (Australia), a anunţat o desco­perire extraordinară: existenţa, la nord de actuala Aus­tralie, a unui vast teritoriu, azi scufundat sub lu­ciul Oceanului Indian, despre care miturile civili­za­ţiei aborigene din Australia vorbesc de milenii!

Norman a explicat că acest teritoriu cu dimen­siunea de aproximativ 400.000 de kilometri pătraţi şi care a dispărut din cauza creşterii nivelului ocea­nului, la finele ultimei epoci glaciare, „a fost că­mi­nul unei populaţii înflo­ri­toare, de până la circa 500.000 de suflete, şi asta vreme de zeci de mii de ani”!

Studiul publicat de Nor­­man în Quaternary Science Review a pre­zen­tat inclusiv recons­truc­ţii 3D, realizate în baza datelor colectate cu a­jutorul unor sonare de ma­re acurateţe, ce pre­zintă vasta întindere de pământ, care avea o ve­ge­­taţie bo­gată, râ­uri şi o mare interioară similară, ca dimensiuni, cu Marea Mar­mara. Deci, condiţii propice pentru dezvol­ta­rea unei ci­vilizaţii pros­pere, a cărei exis­tenţă a fost atestată atât de de­senele rupestre, cât şi de diferitele unelte găsite de arheologi.

Din păcate, spre sfâr­şitul ultimei epoci gla­ci­are, topi­rea gheţurilor a în­semnat că nivelul ape­lor înconju­ră­toa­re a cres­cut mai întâi cu cir­ca un metru, la fiecare o sută de ani, apoi chiar şi cu 4-5 metri într-o sin­gu­ră sută de ani! Acest proces a obligat populaţia să se tot re­tragă spre interiorul uscatului, parte din ea ajun­gând pe actualul teritoriu al Australiei: acest fe­nomen al migraţiei a fost „înregistrat” în legendele abo­rigene ce datează chiar şi din urmă cu 10.000 de ani şi care au fost transmise până în prezent cale! Această realitate uimitoare, a tradiţiei ora­le abo­ri­gene, a fost confirmată de profesorul Pa­trick Nunn, de la UniSC’s Sustainability Research Centre, şi de co­legul lui, Nick Reid, profesor aso­ciat la Uni­ver­sity of New England, care au realizat un studiu ce a revelat nu mai puţin de „30 de le­gende ce vorbesc des­pre pământuri scufundate, legende ce provin din toate zonele de coastă ale Australiei şi care invocă o Australie antică absolut diferită de cea din pre­zent”.