GEORGE CODRIN (ghid de turism): „Azi, turismul se face în şoaptă”

„Din cauza războiului din Ucraina, turiștii sunt mai reticenți în a alege România”

– Dacă ar fi să ne luăm după știrile de la televizor și de pe internet, care anunță 1 milion de turiști străini, care vor veni doar în București, anul acesta, ai spune că turismul nostru zbârnîie. Este adevărat? Tu cunoști situația la firul ierbii. Anul ăsta suntem la început de sezon, dar anul trecut cum a fost?

– Anul trecut a fost un an de convalescență, dar măcar primul cu activitate mai consistentă după perioada neagră a pandemiei. Au început încet, chiar foarte încet, să vină grupuri mici, din cei care plănuiseră sau chiar plătiseră sejururile înainte de pandemie. Încetineala este, evident, agravată de război. Chiar a apărut un concept nou – revenge tourism – „turismul de răzbunare”, pentru tot timpul care a trecut fără posibilitatea unei călătorii. Nu mi-a plăcut conceptul şi nu cred că trebuie să ne răzbunăm pentru nimic, timpul nu poate fi dat înapoi. Dar greutățile ne-au schimbat pe toți, peste tot în lume. Şi fiecare dintre noi a înțeles că turismul este o afacere riscantă, prima care suferă când „izbucneşte” ceva, fie că e un vulcan, un virus sau un război. Din păcate, în aceşti ani de criză, au plecat din turism o mare parte din cei cu experiență şi vechime, pur şi simplu au dat faliment. Şi acum, puținii care au rămas trebuie să umple golurile rămase şi să instruiască oameni noi, asta dacă pot să-i convingă că merită. Lucru dificil, care durează. Peste toate, în ultima vreme, din cauza situației economice globale, cred că România a început să fie o destinație destul de scumpă, nu mai poate fi vorba de chilipiruri. Nu mai e diferență mare între prețurile de aici şi cele din vestul Europei. Poate că e semn bun, ne aliniem cu restul lumii, dar asta ne obligă să oferim calitate şi profesionalism la fel ca „afară”, şi mai avem de lucru la capitolul ăsta…

Ce mai, este altfel acum. Numărul oaspeților din străinătate este mai mic şi, mai ales din cauza războiului din Ucraina, străinii sunt mult mai reticenți în a alege România, ca destinație de vacanță. În plus, Estul Europei a fost mereu un mister pentru cei de peste ocean, ei până azi văd partea asta de lume ca un singur bloc. Dovadă pentru mine este faptul că majoritatea celor care vin în România, de când a început războiul, alege partea de sud, maxim centru (Bucureşti – Braşov – Sibiu – Si­ghi­şoara), cu falsa impresie că sunt mai departe de conflict. Multă lume e speriată când vede pe hartă granița cu Ucraina, pe tot nordul României, de aceea mult mai puțini ajung în Bucovina şi Maramureş – ambele destinații principale până la izbucnirea războiului.

– Cum preferă azi turiştii să călătorească: pe cont propriu, organizați prin agenții?

– Este evident că în ultima vreme, cei care aleg să vină aici o fac individual sau în grupuri mici, tururi private, cu mai puține zile. Turiştii de azi sunt „veterani” ai călătoriilor, adică oameni care circulă mult de tot, care au văzut deja lumea întreagă. Studiază, se informează şi vin să învețe ceva despre un loc nou şi inaccesibil, până acum treizeci şi cinci de ani. Dar se călătoreşte fără prea multă zarvă. Cumva, simt că a trecut timpul spectacolelor şi al cinelor cu program folcloric, al autocarelor aliniate să le vină rândul la dans, al chiotelor şi țopăielilor. Azi, turismul se face în şoaptă, parcă să nu audă Putin că lumea se distrează aici…

„Luxul este ultimul lucru pe lista căutărilor turiştilor străini care vin să ne cunoască țara”

– Văzut din afară, peisajul turistic românesc e înfloritor: apar pensiuni de lux, hoteluri ­”boutique”. Se lasă seduși străinii?

– Luxul este ultimul lucru pe lista căutărilor turiştilor străini care vin să ne cunoască țara. Aş spune că aceste locații sunt preferate mai degrabă de români, oameni care muncesc în mediul stresant şi bine plătit al multinaționalelor, apoi ies în weekend undeva, să se relaxeze. Pentru asta, aleg o pensiune luxoasă, care să-i rupă de oraş, dar să-i şi „alinte”. Pentru străini, însă, nu acestea sunt scopurile călătoriilor, iar proprietarii de pensiuni ştiu exact pe ce clienți se bazează, lucru foarte important. Au trecut testul greu. Ultimii patru ani au însemnat cel mai mare examen din turism în ultimii treizeci. Pentru mine e o bucurie să-i reîntâlnesc pe aceşti supraviețuitori, de fiecare dată, şi să-i prezint oaspeților străini, ca pe o mare atracție; pentru că asta şi sunt, iar eu mă mândresc cu ei. Ştiu să vorbească frumos şi să facă mâncare bună, ştiu să râdă şi, dacă dau eu tonul, toți cântă imnul României din toți rărunchii. Sunt prietenii mei acum.

„Străinii sunt uimiți de apropierea umană de la noi”

– Ce-i motivează pe turiștii străini să aleagă România?

– Cred că orice străin vine aici să cunoască în primul rând cultura locului, tradițiile şi credințele. Şi nu există mod mai bun de a face asta, decât stând de vorbă cu localnicii. Turiştii nu ratează nicio astfel de ocazie! Cele mai frumoase experiențe sunt cele neprevăzute, opriri spontane la marginea drumului, ca să facem poze oamenilor care strâng fânul, sau la piață. Eu introduc mereu piețele în traseele mele. Câteodată, se înfiripă conversații lungi, chiar dacă niciunul nu vorbeşte limba celuilalt şi râdem toți de râsul fiecăruia… Durează foarte puțin pentru oamenii din cealaltă parte de lume să-şi deschidă sufletul în fața unor români simpli şi călduroşi. Simt căldura în orice limbă şi sunt fascinați de uşu­rința cu care comunică românii de la țară. Poate că la ei s-a pierdut asta, odată cu civilizația sau tehnologia… Cert este că li se luminează chipurile când un om simplu se opreşte din muncă în ogradă şi le vorbeşte zâmbind. Ce limbaj poate fi mai bun decât zâmbetul? Aşadar, străinii sunt uimiți de apropierea umană de la noi. Pleacă cu ea în inimă. Singurul lucru pe care aş insista să-l facă mai mult românii pe care îi întâlnim, ar fi să-i văd mândri că sunt români, să se laude cu asta. Să se iubească mai mult pentru că sunt aici. Eu ştiu că ei asta simt, dar aş vrea să o arate mai des.

– Ce te întreabă turiştii, George, ce-i interesează, în a­fa­ra informațiilor pe care le pri­mesc despre locurile vizitate?

– Nu ai ce căuta în meseria asta, dacă nu-ți plac întrebările! La început mă speriam de ele, acum îmi place cel mai mult când mă întreabă toți deodată câte ceva. E un semn clar că sunt interesați cu adevărat de România. Unele sunt întrebari ciudate sau chiar amuzante – unde se varsă Dunărea, după ce trece prin Marea Neagră, sau ce cantitate de precipitații a fost în anul cutare… Trebuie să ai un răspuns politicos pentru orice, să le descurci cumva cu multă diplomație. Poate cea mai grea întrebare pe care am primit-o a fost de la o doamnă din Venezuela: dacă eu cred că românii sunt fericiți. Am încercat tot restul turului să o conving şi să mă conving și pe mine că da. Adevărul este că nu ştiu, dar asta nu ai voie să spui când eşti ghid de turism. Dezvălui acum un secret al meseriei: „nu ştiu” este un răspuns interzis.

„Am o responsabilitate față de România, vreau să o prezint în culorile ei adevărate”

– Ghizii de turism sunt des văzuți ca nişte oameni care se distrează, care sunt mereu în vacanță… Cât de grea e, de fapt, meseria aceasta?

– Pentru mine, cea mai grea parte este că sunt plecat mult timp de acasă. Când ai şi copii, e chiar dureros. Poate de aceea e bine să faci această meserie fie când eşti foarte tânăr, fie pensionar. Este foarte solicitant să fii douăsprezece ore pe zi activ şi plăcut, indiferent de ce e în sufletul tău sau cât de obosit eşti. Poate fi greu, dar o meserie în care lucrezi cu oameni e frumoasă. E mai frumoasă în cazul meu, pentru că am alături oameni fericiți, fiindcă sunt în vacanță. Nu vor să se întoarcă acasă, vor să stea cât mai mult şi să se bucure de clipele când descoperă ceva nou. Toți oamenii din lumea asta caută bucurie, indiferent de vârstă, religie sau convingeri politice. Diferența este că eu nu sunt în vacanță alături de ei, sunt la serviciu. Trebuie să am grijă de aceşti oameni, să fiu gazdă atentă, empatică şi instruită. Mai mult decât atât, am o resposabilitate față de România, pe care vreau mereu să o prezint în culorile ei adevărate, subtile şi atrăgătoare. Trebuie să fiu foarte atent la toate aspectele astea mai cu seamă azi, să încerc să evit discuții despre politică sau să găsesc un mijloc de a nu lua partea nimănui. Pentru că lumea prezentă e împărțită în convingeri, iar taberele sunt tot mai extremiste. Asta cu siguranță s-a schimbat în ultimii ani, peste tot în lume.

„Se spune că avem o țară binecuvântată, cred că e timpul să simțim asta, nu doar să spunem”

– George, care simți că e responsabilitatea ta principală în fața oamenilor care ne trec granița?

– Treaba mea este să le arăt țara asta cu bune şi cu rele, dar încercând să evit relele. Îți trebuie o strategie pentru asta, iar eu am ales să le spun poveştile mele. Oricine poa­te învăța pe de rost datele de domnie ale lui Ştefan cel Mare, dar cred că sunt prea mulți Ştefani în lume, ca să pot convinge un străin că al nostru a fost mai mare. Aşa că le spun povestea mea, despre cum am învățat în şcoală pe vremea comuniştilor şi că istoria era beleaua mea cea mai mare şi că de ce te temi, de aia nu scapi (sunt absolvent al Facultății de Istorie – Limbi străine). Una peste alta, România chiar rămâne o surpriză plăcută pentru cei ce vin prima oară aici. Poate şi pentru că nu ştiu la ce să se aştepte, dar descoperă o țară frumoasă, curată şi cu atâtea de oferit. Se spune că avem o țară binecuvântată, cred că e timpul să simțim asta, nu doar să spunem. Oameni buni, avem mare şi munți, castele şi mine de sare, modern şi istorie, natură sălbatică şi Dracula peste toate… Pur şi simplu, nu poți să mai ceri nimic în plus. Din păcate, noi încă nu ştim să ne folosim perfect de toate astea, încă nu profităm pe deplin de norocul de a avea o țară atât de bogată. Dar învățăm.