• Ajung rar în Centrul vechi al Bucureștiului și numai dacă sunt invitat. Așa s-a întâmplat recent: amicul Cosmin Dragomir, spirit jucăuș și neobosit în domeniul gastronomiei românești, despre care a scris câteva cărți, a organizat un eveniment inedit: “Din carte pe masă”, la care a ținut să fiu și eu prezent. A meritat! •
În labirint
Ies din metrou, la Universitate. Scările rulante sunt, în sfârșit, funcționale. La Muzeul Bucureștiului, ca de obicei, pe gardul din fier forjat care împrejmuiește instituția, sunt expuse imagini cu clădiri de epocă. Zilele acestea: case cu arhitectură în stil mediteraneean, sub titlul “Pitoresc mediteraneean”. Sunt în întârziere, că m-aș opri să le privesc cu atenție. Le prind însă din mers, sub geana ochiului. Apuc să citesc și câteva cuvinte din textul de prezentare: “Bazinul mediteraneean, creuzet al culturilor, dar și punte de legătură cu lumile exotice ale Asiei și Africii…”. Canicula din vara asta a dat Bucureștiului aerul unui oraș cel puțin mediteraneean, dacă nu african de-a dreptul. Măcar orașele acelea sunt situate la malul mării, se bucură de briza care vine din larg și răcorește străzile. La noi, singurele valuri sunt cele de căldură. Trec de Palatul Suțu și mă îndrept spre Lipscani. E deja seară, ora 18:00. Străzile sunt animate: turiști, locuitori grăbiți spre casă, vagabonzi. Intru pe Blănari, unde mai sunt multe clădiri care necesită lucrări de consolidare și renovare, iar de aici, imediat, pe Băcani: o stradă scurtă și îngustă, care dă în Lipscani. Centrul vechi are și caracterul acesta labirintic, în care mulți se lasă pierduți, prin cârciumi și restaurante, deschise la parterul unor case de epocă, proprietăți negustorești, înainte de naționalizarea din 1948. După cincizeci de ani de comunism, Centrul vechi al Bucureștiului a redevenit un loc al afacerilor, însă cu alte tipuri de afaceri și cu alți patroni. Nu mai sunt blănari, lipscani, covaci, șepcari, etc. Meseriile au dispărut, au rămas ca nume de străzi. Încăperile sunt ocupate acum de mese, de baruri, pe aici curg acum râuri de băutură, mai ales seara. Centrul vechi, refăcut parțial, a devenit inima turistică a urbei: auzi mai toate limbile pământului, amestecându-se cu zgomotul străzilor și cu ciocnetul halbelor de bere. Și datorită acestui loc (unii spun al pierzaniei), Bucureștiul este prezent pe harta turistică a lumii.
Rețetele lui Dali
Trec prin fața restaurantului unde este programat evenimentul la care am fost invitat și mă duc la Centrul Cultural ARCUB – Hanul Gabroveni, unde este expoziția Salvador Dali. Poate trec așa, în fugă, prin saloane. În stradă, vizitatorii au format un rând descurajant, de aproape 100 de metri. Pe undeva, mă bucură asta. Iată, lumea vine în centrul vechi, și pentru cultură, nu numai pentru halba cu bere. Fac stânga împrejur, trec printre turiștii care caută o masă liberă la terasele întinse pe străzile pavate și mă întorc la restaurant. Amfitrionul, Cosmin Dragomir, e deja aici, își așteaptă invitații cu un pahar de vin spumant, galben ca paiul, și cu o carte cu copertă viu colorată, pe masă. E cartea de bucate scrisă chiar de genialul artist spaniol, Dali. “M-am gândit să inițiez o serie de evenimente sub titlul «Din carte pe masă». Caut cărți de bucate scrise de artiști, fie din România, fie dinafară, aleg câteva rețete și le dau unui bucătar să le gătească, să transforme textul în mâncare. Am început cu Salvador Dali, fiindcă este și expoziția de la ARCUB, la doi pași de restaurant. Invitații pot merge la expoziție, văd sculpturile lui Dali (da, artistul a fost și sculptor), apoi vin aici și gustă mâncarea gătită după o rețetă de Dali”. Adevărat că numai Cosmin putea născoci așa ceva! Iau cartea, o răsfoiesc, rețetele alternează cu picturi și desene ale artistului suprarealist spaniol. “La 6 ani a declarat că vrea să se facă bucătar”, îmi spune Cosmin. “În 1972, în plină glorie artistică, a publicat cartea asta de bucate, ajutat, desigur, și de soția lui, Gala”. Lumea se adună și intrăm în incintă. Pereții sunt plini cu rafturi, cu sticle de vin. “Corks cozy bar” e un bar de vinuri. Evenimentul este susținut de Crama Budureasca din Prahova, așa că rețetele lui Dali vor fi udate cu câteva soiuri de vin de Dealu Mare. Mă simt ca înaintea unui spectacol inedit. Nu am apucat eu să văd operele lui Dali expuse la ARCUB, dar iată-mă pe punctul să gust niște mâncăruri gătite după rețetele lui. E genial! E de-a dreptul suprarealist!
Turism și gastronomie
Întâlnirea devine un mixaj de discuții serioase, mici înțepături între cunoscători ai vinurilor românești și de pretutindeni, mâncare inspirată de Dali, soiuri de vinuri. Mai multe planuri interferează și nu știu căruia să-i acord atenție mai mare. Iată, vine supa, cu două gălbenușuri de ou întregi, în farfurie. Gustul e bun, interesant. Imediat ne este oferit și primul soi de vin: un cupaj de Sauvignon Blanc și Cabernet Sauvignon vinificat în alb. O combinație inedită, realizată de oenologul britanic de la Budureasca. Și mai iau o lingură din supa lui Dali, și mai sorb o înghițitură din paharul cu uimitorul cupaj. Între timp, spiritele iau avânt. Sunt abordate mai multe teme: vinurile românești, turismul, gastronomia românească. Îl aud pe Cosmin făcând o remarcă interesantă: “Turistul străin nu este întrebat ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut în România. Noi nu știm exact cu ce impresii pleacă din țară, despre gastronomia noastră. Poate unii nu sunt foarte entuziasmați de mâncărurile noastre grele. Britanicii poate vor brânzeturi maturate, cu care ei sunt obișnuiți”. În timp ce vorbește, mă gândesc că, într-adevăr, în oferta restaurantelor și agropensiunilor noastre găsești cam aceleași meniuri, bazate pe porc la grătar. Bucătăria românească are și o altă față, a mâncărurilor ușoare, pe bază de legume. De pildă, aș comanda o porție de urzici, cu o bucată de mămăligă. Sau la desert, chisăliță de prune, care mai e și răcoritoare, dacă e ținută la frigider. Culmea, ceea ce este foarte românesc în bucătăria noastră nu e de găsit în oferta așa-numit tradițională a restaurantelor de pe la noi. Românește mănânci pe la vreo gospodină la țară, și chiar la oraș, nu neapărat în HoReCa.
Plăcinta cu roșii
Vine și felul doi: curcan cu brânză Roquefort și cârnați cu țelină gratinată. Rețetă prezentă, de asemenea, în cartea lui Salvador Dali. Apoi alte soiuri de vin de Dealu Mare, de Budureasca: Tămâioasă Românească vinificată în sec, o Fetească Neagră, un Shiraz. Doamnele de la cramă ne spun că dețin acolo una din puținele instalații la nivel mondial, pentru macerarea boabelor cu ultrasunete. Industria vinului a evoluat puternic în România, datorită și fondurilor europene. Mai aflu că din cauza caniculei, strugurii sunt culeși noaptea. Îmi imaginez toate eforturile pe care podgorenii le depun ca să producă un vin bun. Licoarea ajunge în sticlă, iar de acolo în paharul clientului și pe limba acestuia, ultimul examen, cel decisiv. În sfârșit, desertul, unul inedit: plăcintă cu roșii. Are un gust senzațional! Oare în bucătăria noastră o fi ceva asemănător? Că avem și noi cereale și roșii, slavă Domnului! Târziu, după discuții și savori, evenimentul se încheie. Am însă o preocupare: să-l cunosc pe bucătar. Cum a fost pentru el să gătească rețete din Dali, fie și un pic modificate, în funcție de disponibilitatea ingredientelor. Alfred Benzar e un tânăr cu mai multe pasiuni: a prezentat moda, însă îi place să picteze, să sculpteze și să gătească. Iată, are cam aceleași pasiuni cu ale artistului spaniol. Mai toți în familia lui gătesc. Un înaintaș de-al lui a fost bucătar cu restaurant propriu în Iași. Ies pe Lipscanii care forfotesc de lume. Mă îndrept spre metrou și îmi spun că ar trebui ca politicienii și funcționarii statului să mai țină cont și de ce spun oamenii aceștia, implicați cu pasiune în domeniul gastronomiei și turismului: România ar avea de câștigat în fața lumii!
Romanian