Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Durerea lui Tomiță

Foto: Shutterstock

„Ți-l mai amintești pe Tomiță, mâțucul sur al mătușii Irina? L-am găsit mort în uliță, a treia zi după înmormântarea ei. N-a mai putut să trăiască, așa de mult a iubit-o. Ș-apoi, o samă de oameni spun că animalele n-au suflet. Ba au, mai mult decât unii dintre ei”, zice fratele meu mai mic, Aurel, venit până acasă, de Peste Deal.

Caut în minte acest episod atât de important și nu găsesc decât bandă goală. Dar deodată mi-l amintesc pe Tomiță și mă bucur din cale-afară. Mi-l amintesc viu, instalat în patul meu. Asta s-a întâmplat în ulti­mele săptămâni de viață ale mătușii.

Mătușa Irina, bătrână și bolnavă, neavând copii, s-a mutat la noi, împreună cu Tomiță. Vor­bea cu el toată ziua, dormeau împreună, mâncau împreună, se iubeau cum n-ai mai văzut. Și au trăit la noi fericiți, vreo opt-nouă ani. Locul de dormit al lui Tomiță era la picioarele ei, că picioarele o dureau și el voia s-o vindece. „Îi cald ca un cuptio­raș”, zicea mătușa.

Când, într-o seară, m-am trezit cu el în pat, am rămas uimită și am chemat-o pe mama să vadă. Mama s-a speriat: „Vai de mine și de mine, mă tem că amu a muri mătușa, că mâțu’ are presimțiri, nu stă lângă un om ce trage să moară! Știu de la mama bătrână. Mutarea mâțului nu-i semn bun, îi de meresân (semn rău). N-aș vrea să moară, Doamne, feri!”. Mi se pă­rea ciudat acest comentariu alarmant, dar, pe de altă parte, spusele mamei se adevereau mereu și mereu, pen­tru că înțelegea bine semnele cele mai ascunse.

Mătușa Irina, cea mărunțică și bună și rugătoare de Dumnezeu, care știa pe de rost slujba, vecernia, Para­clisul Maicii Domnului și multe alte rugăciuni, deși nu cunoștea slovele ca să poată citi, ne-a părăsit în zorii unei zile de miercuri. Pentru masa de pomană, am făcut sin­gură cel mai bun cozonac din viața mea, fiindcă-i plăcea mult.

Pe tigruțul Tomiță îl judecasem aspru, după insta­larea în patul meu: „Uite cum o trădează în cele mai grele zile de viață, cât este de egoist și cum îl iubea ea și-l hrănea, dându-i dumicatul în gură”. Mă în­șe­la­sem. Tomiță încerca să-și găsească o altă stăpână, la fel de iubitoare. Dar putea exista una ase­menea ei? Odată cu plecarea mătușii Irina, durerea l-a copleșit pe Tomiță în așa măsură, încât inima lui n-a mai putut să rabde și a „pornit” ca gândul după ea. Sunt sigură că a ajuns-o din urmă. Ce s-o mai fi bucurat mătușica Irina au­zin­du-i plânsul sfâșietor toc­mai când era gata să intre pe Poarta Raiului, sin­gu­ră! S-a oprit, l-a luat în brațe și au intrat împreună, înfățișându-se dina­intea Tronului Ceresc. Și Tatăl Nostru, vă­zându-i, a zâmbit peste amândouă lu­mile, mulțu­mit foarte.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian