Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Rețetă pentru sărbători fericite

• Două lucruri sunt fundamentale pentru a petrece cum se cuvine sărbătorile de iarnă: bradul și porcul. Ochiul se bucură, gura se îndestulează. Până la urmă, tradiția mult invocată e făcută mai degrabă din senzații și gusturi. Obiceiurile însă se mai schimbă, de la o epocă la alta. La noi cum s-au schimbat? •

Brăduții decenței

În copilăria mea din nordul Gorjului, am avut parte de brazi adevărați, tăiați din pădure. Muntele era aproape, îl vedeam prin fereastra casei. Iarna se anunța mai întâi prin promoroacă și ninsori zărite spre nord, prin Cheile Oltețului. Numai câțiva kilometri ne despărțeau de anotimpul ce urma să vină. Dacă bătea vântul mai tare, aducea peste grădini, până în fața caselor, câțiva fulgi și un miros discret de cetină de brad. Apoi, vălurile albe se așterneau pe fruntea de piatră, unde e Crucea lui Ursache, și pe culmea rotundă a Osfigăi. De acolo, urma să se rostogolească peste sat, în scurt timp. Nu exista cale de întoarcere. După câteva zile, de obicei peste noapte, iarna sosea cu cețuri și ninsori din sălbăticia munților în lumea noastră. Dar de acolo, din pădurile unde își făcuse tabăra înainte să ia în stăpânire și grădinile noastre, era adus și brăduțul să-l împodobim. Pe vremea aia, anii ’70-’80 ai secolului trecut, în timpul regimului ceaușist, oferta de decorațiuni pentru „pomul de iarnă” era sărăcăcioasă, mai ales în magazinele de la țară. Niște hârtie creponată, în culori fade, câteva globulețe simple și o instalație electrică cu beculețe, dacă am avut-o și pe aia. Mai atârnam și niște bomboane de ciocolată învelite în staniol. Era de ajuns pentru noi. Vedeam la televizor brăduți mult mai bine împodobiți, dar cum imaginea era alb-negru, efectul asupra noastră era unul slab. Aveam și noi brăduțul nostru și era de ajuns. Au trecut de atunci patruzeci de ani. Între timp, a căzut regimul ceaușist, a venit tranziția economică, apoi aderarea la Uniunea Europeană. Am trecut prin trei mari etape, care au însemnat dezvoltarea creativității, a economiei și a comerțului. Brăduții naturali, care odinioară erau aduși din pădure, sunt acum cultivați în pepiniere specializate. Un lucru care pe mine unul mă bucură nespus. Nu mai tăiem așa mulți brazi din pădure, îi lăsăm să crească acolo și să își facă singuri drum cu vârful spre cer. Brăduții pentru împodobit sunt produși în pepiniere private, cu destinație comercială. Sunt afaceri autorizate și corecte din punct de vedere ecologic. Mai mult: poți comanda de acasă un astfel de brăduț și îți este adus la ușă de firma de curierat. Nu trebuie să mai umbli tu prin oraș, prin traficul aglomerat. Și prețul, să știți, nu este unul mare. Caut chiar acum pe internet. Găsesc unul la 65 de lei, „brad natural de Crăciun”. Nu știu cât mai este un pachet de țigări, fiindcă nu mai fumez de 20 de ani, dar probabil prețul unui brăduț echivalează cu prețul achitat pentru trei-patru pachete de țigări. Așa că nu vă mai plângeți! Un timp, am cumpărat brăduți naturali, de prin piețe, ca să-i împodobim pentru copii, apoi am optat pentru un brăduț artificial. Nu a fost nicio supărare. Brăduțul ăsta rezistă de multe ierni și arată superb. După ce se termină sărbătorile de iarnă, e despodobit, desfăcut în părțile componente și pus la loc, în cutie, pentru iarna următoare. Nu lasă cetină pe covor. Nu se usucă. În fond, un brăduț de Crăciun e un simbol. Nu contează dacă e natural sau e făcut din plastic, din cauciuc, din carton sau din metal. Să fie acolo, suport pentru globulețe și pentru orga de lumini. Industria produce o diversitate de brăduți artificiali. Chiar și de dimensiuni mici, liliputani. Îl pui pe birou și gata, ai brăduț de Crăciun! Dar să ieșim un pic din casă, în centrul orașului. Unii primari comandă la Romsilva un ditamai bradul și-l montează în piața publică, să se bucure toți cetățenii. Alții aduc brazi artificiali, din metal. Cel mai bine ar fi ca fiecare oraș să aibă în piața centrală câțiva brazi naturali, îngrijiți să crească mari, cât mai mari, și pe aceștia să-i împodobească de sărbători. Brazi vii și adevărați.

O foiță de șorici

Foto: Shuuterstock

Eram copil și îl vedeam îngrășându-se de primăvara până iarna, transformându-se peste an dintr-un porcușor subțire, adus în sac de pe la vreun târg de țară, într-un uriaș grohăitor, închis în coteț. Îi aruncam buruieni peste gard și-l priveam cum le toacă rapid cu dinții puternici. Într-o dimineață friguroasă de Decembrie, grăsunul simpatic cu râtul rozaliu era înjunghiat și tranșat în zeci de bucăți. Apoi, mai departe, erau preparați cârnații, caltaboșii, tobele. Cu toții, copii și adulți, ne dam în vânt după o foiță de șorici dulce. Porcul era hotarul de carne pârlită, dincolo de care începea magia sărbătorilor de iarnă. Parcă Moș Crăciun (pe vremea aia, sub influență sovietică, i se spunea și Moș Gerilă) nu ar fi sosit, dacă, în prealabil, nu ar fi fost tăiat un porc. În timpul regimului comunist, fiindcă oferta unităților de stat era limitată și redusă deseori la „adidași de porc”, sătenii creșteau masiv porci și îi vindeau orășenilor. Mai mult, unii orășeni îngrășau animalul lor, în cotețe improvizate pe la periferie. Coșmeliile acelea au mai rezistat și după revoluția din 1989, apoi au fost rase. Prea arătau a favelas sud-americane. Acolo s-au ridicat blocuri și vile noi. Cu timpul, comerțul a luat avânt, galantarele magazinelor s-au umplut cu carne. Din păcate, începând cu 2018, o molimă numită Pesta Micilor Rumegătoare, sosită din Est (Georgia – Rusia – Ucraina), a făcut ravagii în fermele de porci și în gospodăriile din România. Autoritățile sanitar-veterinare au eliminat sute de mii de porci, mai ales din județe din sudul și sud-estul țării. Din păcate, nu am reușit să scăpăm de această boală nici până acum, după patru ani. Efectivul de porci din ferme se situează undeva în jurul a 3.000.000 de exemplare. Industria cărnii de porc recurge la importuri din alte țări: Spania, Ungaria, Danemarca. Situația nu este bună nici în alte state europene. Polonia și Italia se confruntă, de asemenea, cu PPA. În Germania și Olanda, din mai multe cauze, a scăzut vertiginos numărul porcilor în ferme. Pe de altă parte, tot mai mulți europeni își schimbă obiceiurile alimentare: devin vegani sau vegetarieni, reduc consumul de carne roșie și trec la cărnuri mai dietetice (pește, pui).

Să nu ne plângem

Evit să vă plictisesc cu date statistice și nici nu vreau să fiu prăpăstios acum, la trecerea dintre ani. Nici nu aș avea motive: vitrinele frigorifice din magazine sunt pline cu carne de porc, pe alese. Nu vreau să aud pe nimeni că se văi­cărește. Dacă e nemulțumit, să caute pe internet poze din anii ’80, cu alimentare goale sau cu cozi interminabile la ușa de la intrare. Acum, oriunde te duci, găsești mormane de carne. Are vreo importanță că o parte din cărnurile acelea provin din alte țări europene? Porcii sunt crescuți acolo fix în același sistem ca la noi. Treaba aia cu „e plină de hormoni, d-le” să știți că e o minciună. În Uniunea Europeană, hormonii de creștere sunt interziși la toate speciile de animale destinate comercializării. Și să vă mai dau o veste bună: fermierii noștri au reluat creșterea raselor de porci autohtone: Mangalița și Bazna. Acestea erau pe cale de dispariție, însă pasiunea fermierilor și un program guvernamental le-au salvat. La Stațiunea de Cercetare Agricolă Turda se află, probabil, efectivul cel mai valoros din punct de vedere genetic de Mangalița și de Bazna, din România. Oferta de carne și de preparate din carne de porc este mai bogată ca niciodată. Și nici prețurile nu sunt chiar mari. Ba dimpotrivă, sunt mai mici decât anul trecut. De brad și de porc nu ducem lipsă. Să prețuim mai degrabă pacea și sănătatea și să nu ne lăsăm tulburați de cei care țin cu tot dinadinsul să ne convingă ce vremuri grele trăim, ca să-i luăm drept salvatori.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian