• Pe soții Crăciun, legumicultori din Buftea, i-am cunoscut la standul unor piețe volante organizate în București. Taraba lor era plină de legume și fructe și, mai ales, de borcane și sticle cu sucuri, gemuri și dulcețuri. Toate produse de mâinile lor. Mâini care, cu peste un deceniu și mai bine în urmă, băteau tastatura unui calculator •
O schimbare din temelii

Buftea nu s-ar zice că e chiar un pol al legumiculturii din zonele periurbane ale Bucureștiului. Puțini au aici o astfel de ocupație și e mai mult așa, pentru nevoile casei. Locuitorii orășelului ilfovean au, cei mai mulți dintre ei, alte meserii și profesii decât aceea de a lucra pământul. Mihai și Elena Crăciun întruchipează, mai degrabă, o excepție. Ei dețin o fermă în toată regula, chiar dacă suprafața cultivată cu legume și pomi fructiferi abia depășește pe aceea a unui teren de fotbal. Solariile, răzoarele din câmp și rândurile de pomi fructiferi sunt la marginea localității, în vecinătatea unor zone agricole, tăiate de șosele și de calea ferată București-Ploiești, iar în înaltul văzduhului alunecă, precum niște pești în apa unui lac, avioanele de linie, care fac legătura între Otopeni și Băneasa, pe de o parte, și restul lumii, pe de altă parte. Și piloții mănâncă fructe și legume, nu-i așa? Iar fermierii călătoresc, când au răgaz, cu avionul. Planurile lor nu se exclud, sunt complementare. Atât doar că unii își câștigă traiul ținând mâna pe manșă, alții, pe o săpăligă. Dar nici soții Crăciun nu s-au născut între tomate și ardei. Ei vin din București, unde au lucrat la o bancă renumită, ca economiști. Până într-o zi, când au hotărât să își schimbe viața din temelii: și-au dat demisia, au vândut apartamentul din oraș și au cumpărat un teren gol, în plin câmp, la Buftea. Sună un pic cunoscut. Mii și mii de români citadini au îmbrățișat viața de la țară. E un trend reflectat deja în presă și pe rețelele de socializare. Fiecare poveste are însă originalitatea proprie. Fiecare experiență conține o notă distinctă.
Fermieri în toată regula

Soții Crăciun s-au mutat la țară, dar nu într-o gospodărie moștenită de la vreun înaintaș. Mihai este un bucureștean get-beget, fără nostalgia vreunui sătuc înscris pe harta unei geografii sentimentale. Elena vine din Piatra-Neamț, oraș reședință de județ. Oameni cu studii superioare, cândva, experți într-o corporație. Cu atât mai uimitoare este decizia luată în 2011, de a începe o nouă viață la țară. „Voiam să fim liberi, să mâncăm împreună cu copiii hrană sănătoasă, produsă chiar de noi”, îmi spun amândoi, la unison. „La început am cultivat pentru noi, apoi pentru prieteni și pentru cunoscuți. Le-au plăcut legumele noastre și ne-am gândit să extindem producția, treaba s-a rostogolit și am ajuns să producem pentru piață”, continuă Mihai. În firma unde lucraseră, făceau alții regulile. Aici, le fac ei. Un fel de a spune, fiindcă după ce au început să practice agricultura, au înțeles că și aici trebuie să respecte reguli, pe cele nescrise, ale naturii. Au învățat de la zero să aleagă semințele, să le pună în pământ, ca să obțină răsadurile, să repice (planteze) răsadurile, în pământul pregătit sub arcele solarului sau în câmp deschis, să copilească, să smulgă buruienile, să ude, să protejeze plantele de boli și dăunători, să culeagă și să meargă la piață. „Când aveam serviciu, primeam leafa la timp. Aici, dacă nu încasăm din vânzări, avem o problemă”, recunoaște Elena. De peste un deceniu și jumătate, ei sunt pe cont propriu, patroni și muncitori, deopotrivă: „Mâncăm micul dejun la prânz și prânzul la miezul nopții. Lucrările le facem noi, uneori ne mai ajută o doamnă în vârstă”. Prin ce transformări trebuie să fi trecut acești oameni, ca să parcurgă drumul de la birou la solar! Cred că atunci când privesc în urmă, regăsesc acolo, în trecut, două persoane diferite, aș zice străine. Doi economiști bancari, înlocuiți de doi legumicultori, pricepuți, în ambele ipostaze. Pe mine mă fascinează astfel de schimbări, trecerile acestea, de la un rol în viață la altul, fără ca jocul să devină superfluu. Interlocutorii mei au adus din birou pe tarla calitățile acelea care te ajută să nu dai chix: răbdarea, tenacitatea, buna organizare, disponibilitatea de a învăța.
Lupte tăcute
Mihai, de pildă, a conceput și construit, după ideile lui, răsadnița, fără de care ar trebui să cheltuiască mai mult, la începutul sezonului agricol. Cumpără semințe de la Banca de resurse genetice din Suceava și din piață, de la diferite firme, și le pune în această răsadniță, pentru a obține plăntuțele necesare pentru înființarea culturilor: „Am o răsadniță cu conductori electrici, care emană căldura necesară. Cred că nu găseai la acea vreme metoda asta. Ulterior, au adoptat-o mai mulți”. Apoi, Mihai a găsit o soluție ingenioasă pentru a ține sub control o molie extrem de dăunătoare, Tuta absoluta, originară din America de Sud, răspândită în Spania și, de aici, până în România, după 2018. Este unul din cei mai de temut inamici ai tomatelor, poate devasta o cultură, integral. O lampă în formă de calorifer îi vine de hac. Fluturele nociv se apropie de elementele incandescente și cade ars. Tomatele sunt, în mare parte, salvate. Dar un alt dușman le atacă din sol: ciupercile din genul Fusarium, care provoacă boala numită Fusarioză. Plantele îngălbenesc, de la bază până la vârf, și se ofilesc. Priveliștea este dezolantă. Inclusiv fructele se usucă, se chircesc. Sunt și plante care au scăpat de boală. Sunt încă verzi, cu lujerii sănătoși, cu roșii cherry coapte, care strălucesc ademenitoare prin hățișul de sfârșit de sezon. Întind mâna și apuc vreo câteva. Sunt dulci și zemoase.
Agricultură exemplară

O spun fără reținere: ferma soților Crăciun e o fermă model. „Nu folosim deloc pesticide”, mă asigură Mihai. Buruienile sunt combătute manual. Solul este îngrășat cu gunoi de grajd, cu peleți din găinaț de pasăre, cu compost produs în fermă. Producția nu este certificată ecologic, dar sunt respectate cu sfințenie regulile de bune practici. Din aceeași recoltă se hrănesc și ei, livrează și la piață. Pe tarabă, în timpul sezonului, pun legume și fructe proaspete. Surplusul este procesat într-un mic atelier, prin metode tradiționale. Toamna, rafturile cămării sunt pline cu murături, compoturi, gemuri și dulcețuri. Mai mult, ei au deschis la poarta fermei un magazin cochet, plin cu bunătăți. Din stradă, intri în marketul învecinat cu grădina. Deseori, legumele și fructele sunt culese la cererea clientului, atunci, pe loc, într-un sfert de oră, din solar sau din câmp. Activitatea agricolă la Ferma Crăciun se desfășoară în cadru juridic, pe firmă, deci sunt plătite impozite la bugetul de stat. Am enumerat destule motive care mă îndreptățesc să consider această fermă ca fiind una exemplară. Mulți legumicultori ar putea trage niște învățăminte utile din povestea acestei familii. În primul rând, iată, agricultura nu mai este ocupația exclusivă a celor care s-au născut și trăiesc la țară. Nu numai sătenii produc, în zilele noastre, alimente. Vin doi economiști de la oraș, fără nicio legătură prealabilă cu viața de țară, și fac asta ca la carte. Muncesc și ei fizic, dar abordează munca ca pe-o afacere, deci, aplică și idei din vechea lor profesiune, aceea de economist. Lucrează cu cap, cum se spune. În al doilea rând, au reușit să câștige încrederea clienților, arătându-le cum produc fructele și legumele. În al treilea rând, au construit o fermă integrată: solar – atelier de procesare – magazin. Soții Crăciun revin în București, nimic de zis, dar ca să vândă la stand, la piețele volante. Seara se întorc la casa și grădina lor din Buftea, unde simt că viața lor are sens.


