Balonările, boala secolului

Dintr-o „nedreptate” fiziologică, femeile se balonează mult mai ușor decât bărbații. Motivul? Colonul lor, fiind mai lung, este mai expus la încărcare suplimentară, masa de grăsime este mai mare și kilogramele se fixează mai repede. În plus, sarcina accentuează relaxarea „centurii” abdominale, iar modificările hormonale sporesc retenția de lichide.
Medicii au mai descoperit și alte cauze: stresul, generator de foame și producător de cortizon, un hormon care favorizează balonările, celulita și îngrășarea; mesele neregulate și mâncarea înghițită pe nerăsuflate, care dăunează intestinului; lipsa fibrelor din alimentație, care încetinește tranzitul intestinal; bucatele prea sărate, care provoacă acumularea lichidului în țesuturi; sedentarismul, care slăbește musculatura.
Pentru o siluetă frumoasă și o talie „de viespe”, trebuie deci să atacați răul pe toate fronturile, să citiți cu atenție programul pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează și – bineînțeles – să-l respectați.
I. Eliminarea kilogramelor în plus
Câteva kilograme peste greutatea normală sunt suficiente pentru a „rupe” armonia unei siluete. Cum să te simți bine cu burta bombată și cu șoldurile căptușite cu „vatelină”? Este dificil să scapi de ele, având în vedere faptul că hrana este un mijloc de a lupta împotriva stresului. Pentru a limita accesele de foame, începeți ziua cu un mic dejun copios, mâncați un fruct pe la ora 10:00, iar la prânz, o masă echilibrată, compusă din proteine și din legume fierte în aburi. La ora 17:00, din nou un fruct, iar seara, o cină lejeră.
Iată un plan pentru o zi de regim Bikini
Micul dejun: ceai sau cafea – 2 felii de pâine prăjită cu foarte puțin unt – 1 iaurt (grăsime 0%) – 20 g brânză de vaci (slabă).
Prânzul: o farfurie cu crudități (preparate cu o lingură de ulei) – Carne sau pește la grătar sau 3 iaurturi cu grăsime 0% – o porție de legume verzi, fierte în apă sau în aburi – 1 fruct.
Dacă n-aveți timp pentru masa de prânz: 1 sandvici dintr-un sfert de baghetă (neunsă cu unt) și 2 felii de șuncă sau o felie de brânză și 1 fruct.
Cina: supă de legume – 2 felii de șuncă sau 1 ou fiert – 20 g brânză de vaci – 1 fruct.
II. Lupta împotriva balonării
Dimineața, când vă treziți, bucuria este mare: abdomenul dvs. este plat! Dar imediat după micul dejun, constatați – cu disperare – că aveți din nou burtă și că trebuie să dați drumul la cordon. Ca foarte multe femei, suferiți și dvs. de o sensibilitate deosebită a colonului. Acesta reacționează la fermentația naturală a alimentelor, care se produce în timpul digestiei. Stresul, ronțăitul între mese, alimentele consumate în pripă, mesele neregulate și abuzul de crudități nu fac decât să vă agraveze problema.
Produse naturale antibalonare
* Cărbune vegetal (sau medicinal) – absoarbe și neutralizează. O jumătate de lingură sau o lingură (dacă sunt tablete, respectați doza indicată) după masa de prânz.
* Semințe de chimen măcinate – o linguriță înainte de masă și o linguriță după masă.
* Semințe de fenicul (pentru persoanele care consumă lapte). Se fierb în lapte: la o cană, 1/2 linguriță de semințe.
III. Reglarea hormonală

Balonările sunt produse adesea de dereglările sistemului hormonal: înainte de perioadele menstruale, ca urmare a administrării greșite a pilulelor anticoncepționale, în perioada premenopauzei etc. În aceste împrejurări, cel mai bine vă scoate din încurcătură un medic ginecolog, dar încercați și următoarele sfaturi de reechilibrare hormonală.
5 sfaturi pentru slăbit repede și bine
1. Reduceți consumul de grăsimi. În general, 5 g de unt și 1 lingură de ulei vegetal pe zi sunt arhisuficiente.
2. Limitați zaharurile rapide, prezente în dulciurile de orice fel și în produsele de patiserie. Absorbite foarte repede, acestea stimulează o producție excesivă de insulină, favorizând hipoglicemia și senzația de foame.
3. Consumați – după pofta inimii – legume verzi, fierte în apă sau aburi. Sărace în calorii, bogate în săruri minerale și fibre, acestea combat oboseala, amplificând senzația de sațietate.
4. Nu renunțați la fecule. Ele conțin zaharuri lente, care se difuzează încet în organism, limitând senzația de foame pe durată lungă.
5. Mișcați-vă! Exercițiile fizice sunt un complement indispensabil al regimului, pentru că stimulează consumul de calorii. Și mai au un avantaj: vă remodelează silueta prin „arderea” grăsimilor nedorite.
5 sfaturi pentru un abdomen plat
1. Evitați să beți lichide în timp ce mâncați. Faceți-o, în schimb, după masă și pe tot parcursul zilei, pentru a vă hidrata bolul alimentar și a activa tranzitul.
2. Mâncați încet. Luați masa în liniște și cu răbdare, mestecând bine fiecare îmbucătură.
3. Feriți-vă de mâncărurile cu sos și de prăjeli. Încetinesc digestia și favorizează fermentația.
4. Consumați fibre (cel puțin 30 g/zi). Sporiți cantitatea zilnică de fibre consumate, adăugând o lingură de tărâțe, pâine uscată în cuptor sau galete de grâu.
5. Nu mestecați gumă. Ea trebuie evitată, la fel ca și băuturile gazoase, pentru că înghițiți aer.
5 sfaturi pentru regăsirea echilibrului hormonal
1. Faceți o cură cu plante diuretice (ceaiuri sau capsule). Acestea combat eficient retenția de apă prezentă întotdeauna la tulburările hormonale.
2. Încercați yoga sau o altă metodă de relaxare. Este un mijloc excelent de a vă regăsi seninătatea de care aveți nevoie și de a reduce senzația de foame.
3. Evitați conservele, mâncărurile gata preparate și mezelurile. Foarte sărate, acestea favorizează balonarea, stocând apa în țesuturi.
4. Oxigenați-vă organismul. Practicați regulat o activitate fizică, de două-trei ori pe săptămână, câte o jumătate de oră. Mersul pe jos, înotul și bicicleta sunt recomandate în mod deosebit.
5. Faceți cure periodice de dezintoxicare. Intercalați o zi de fructe pe săptămână (1-2 kg de struguri), beți un pahar cu suc de morcovi înainte de fiecare masă și consumați cât mai multă salată de varză, țelină sau ridichi.