În excursie, pe Muntele Mort

La sfârşitul lunii ianuarie 1959, nouă tineri, şapte băieți şi două fete, studenţi la Institutul Politehnic din Ekaterinburg, capitala regiunii ruse Sverdlovsk, au plecat în Munții Ural, într-o expediţie care trebuia să se întindă pe parcursul a aproximativ douăzeci de zile. Erau cu toţii schiori experimentaţi, iubeau muntele şi zăpada, astfel că expediţia lor era una de plăcere, fără vreo ţintă ştiinţifică: pur şi simplu, voiau să urce pe mai multe vârfuri din lanţul Uralilor şi să se bucure de natură. Conduși de Igor Diatlov, un coleg de-al lor, bun cunoscător al traseului, au pornit la drum cu un tren de noapte, iar a doua zi dimineaţă au prins, de la gară, un camion forestier, care i-a scos dincolo de ultimul sat din regiune. De acolo, cei nouă au plecat mai departe pe schiuri. Vremea era frumoasă şi zăpada era perfectă, aşa că tinerii n-au avut probleme în a ajunge, pe 1 februarie, la tabăra de bază. Şi-au instalat cortul, au aţâţat un foc, au făcut fotografii, unii dintre ei şi-au scris impresiile în jurnale. Apoi a venit noaptea: cerul era senin, dar viscolul se înteţise și temperatura a coborât la minus 25 de grade Celsius. Tinerii erau însă obişnuiţi cu frigul şi cu zăpada, pentru ei reprezentau o normalitate. Aşa că, au intrat în cort, ca să aleagă traseul pe care să-l parcurgă a doua zi: primul traseu de escaladă pe versantul numit de localnici „Muntele Mort”. Însă cei nouă n-au mai apucat să-și pună planul în aplicare, pentru că a doua zi şi ei erau… morți. Și deși au trecut șaizeci și doi de ani de atunci, misterul a rămas îngropat acolo, la poalele Munților Ural.
Morții desculți
Când familiile studenţilor au văzut că nu mai primeau nicio veste de la ei, au alarmat autorităţile, care au trimis pe urmele lor o echipă de căutare. Ceea ce salvatorii au descoperit la tabăra de bază şi împrejurul ei a dus la apariţia unei enigme, care nu a fost rezolvată nici până în prezent! În primul rând, căutătorii au cercetat cortul, care părea neatins. Pe o singură parte a lui au descoperit o perforație ce părea că fusese operată în grabă. Pânza fusese tăiată în partea de sus cu un cuţit, iar apoi deschiderea fusese mărită prin sfâşierea ţesăturii. Acţiunea aceasta precipitată fusese însă realizată din interiorul cortului, nu din exterior. Deci nu se punea problema că studenţii ar fi fost atacaţi de cineva, ci era clar că ei fuseseră disperaţi să iasă cât mai repede din cort. Mai mult, în interiorul adăpostului nu existau urmele vreunei încăierări: toate cele nouă perechi de bocanci erau încă frumos înşiruite lângă intrare, hainele de exterior erau, de asemenea, împăturite cu grijă, iar o parte dintre conservele cu alimente erau deschise, cu farfuriile şi tacâmurile alături, semn că, în noaptea fatidică, tinerii tocmai se pregăteau să mănânce. În afara cortului, căutătorii au găsit în zăpadă mai multe urme. Ele arătau că tinerii fugiseră fără o ţintă clară, se împiedicaseră, căzuseră, apoi se ridicaseră şi continuaseră să fugă. După care, în pădurea din apropiere, echipa a descoperit primele două cadavre. Oamenii au fost şocaţi! Cei doi studenţi erau îmbrăcaţi aşa cum se pregătiseră de seară: în indispensabili, bluze de corp şi şosete! Ce îi speriase atât de tare încât, în plină noapte geroasă, la o temperatură de minus 25 de grade, fugiseră din cort, îmbrăcaţi sumar şi desculţi? Lângă ei au fost descoperite mai multe crengi rupte, pe care gerul lipise fragmente de piele de pe palmele şi braţele celor doi. La câteva sute de metri depărtare, căutătorii au găsit cadavrul lui Igor Diatlov şi cele ale altor doi studenți. Şi aceştia erau îmbrăcaţi la fel de sumar, iar în picioare aveau doar şosete. După aproape două luni de căutări, la o distanţă apreciabilă şi pe o direcţie diferită au fost găsite şi celelalte patru cadavre: tinerii erau îmbrăcați la fel de sumar şi erau tot desculţi. Morții au fost duși în Ekaterinburg, unde medicii legişti au constatat următoarele: doi dintre studenţi aveau cutiile toracice zdrobite, un altul avea craniul zdrobit, mai multora le lipseau globii oculari, fără însă a se găsi şi urmele vreunui traumatism în zona capului, uneia dintre fete îi lipsea limba, care nu fusese mâncată de vreun animal, ci fusese secţionată cu un instrument ascuţit. În sfârșit, două dintre trupuri prezentau niveluri foarte ridicate de radioactivitate! Oficialii ruşi au fost uluiţi de datele anchetei, dar au închis dosarul trăgând concluzia că studenţii fuseseră ucişi „de o forţă naturală uriaşă, căreia nu au fost capabili să-i facă faţă”. Apoi dosarul a fost secretizat şi tuturor celor implicaţi în investigaţie li s-a interzis să vorbească despre „cazul Diatlov”. Nici măcar familiilor îndoliate nu li s-a comunicat mare lucru, iar trupurile celor nouă victime au fost predate pentru înmormântare în sicrie sigilate, astfel încât nimeni să nu vadă corpurile. Unui jurnalist din regiune, care „prinsese” câteva informaţii din faza iniţială a anchetei, i s-a interzis în mod categoric să publice orice fel de material pe acest subiect.
Rachetă sofisticată sau OZN?
Şi tăcerea impusă a durat peste treizeci de ani! Abia în ianuarie 1990, când URSS-ul începuse deja să se destrame, cazul Diatlov a ajuns în atenția lumii. Fostul şef al organizaţiei locale a Partidului Comunist dintr-un orăşel aflat în apropierea locului unde își așezaseră tabăra Igor Diatlov și colegii lui a adresat o scrisoare celui mai important ziar din regiune, scrisoare în care emitea un punct de vedere legat de evenimentul petrecut cu peste 30 de ani înainte. Din informaţiile pe care le avea, el susţinea că studenţii se speriaseră din cauza unui test cu o rachetă super-sofisticată, care însă explodase curând după lansare, test realizat la o bază militară ultrasecretă, aflată undeva în Muntele Mort. Ieşind din cort îmbrăcaţi sumar şi desculţi, majoritatea tinerilor muriseră din cauza frigului, restul fiind omorâţi de fragmentele rachetei dezintegrate, care căzuseră peste ei. După o vreme, în acelaşi ziar a apărut un alt articol, în care cauza morții studenţilor nu mai era o rachetă, ci un OZN. Afirmația aceasta îi aparținea lui Lev Ivanov, şeful echipei care investigase cazul în 1959. Cerându-i-se detalii, Ivanov spusese că nu mai putea să dezvăluie nimic, căci şi informaţia pe care o furnizase deja îl punea în pericol. Mai adăugase un singur lucru: zeci de locuitori din satele cele mai apropiate de tabăra studenților văzuseră în noaptea dintre 1 şi 2 februarie o minge de foc care „dansase” mai multe zeci de minute pe cer, în zona trecătorii, apoi dispăruse între copacii din pădure, care brusc fuseseră inundaţi de o lumină roşiatică şi, după aproape un sfert de oră, mingea de foc se ridicase din nou pe cer, rămăsese nemişcată încă aproximativ 1 minut, apoi dispăruse cu o viteză uluitoare. Povestea i-a fost confirmată ziaristului de mai multe persoane din regiune, oameni care, în 1959, se aflaseră la vârsta adolescenţei sau în plină maturitate şi îşi aminteau cu claritate cele observate atunci. După câteva luni, prinzând curaj, Ivanov a continuat cu dezvăluirile, de astă dată în presa „mare”, care preluase deja incitantul subiect. Ivanov a declarat că, în opinia lui şi a colegilor cu care anchetase cazul, rănile studenţilor şi moartea lor se datoraseră „unei raze calorice sau unui tip de energie foarte intensă, complet necunoscută nouă”. De asemenea, a mai precizat că „Hruşciov a fost informat cu privire la incident încă de la început, de la deschiderea anchetei”, în februarie 1959 (Nikita Hruşciov a fost cel mai puternic om politic rus din perioada Războiului Rece, ocupând funcţiile de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între 1953-1964 şi de preşedinte al Consiliului de Miniştri între 1958-1964).
Ciudatele fragmente din pădure

Preluat ulterior şi de presa internaţională, „cazul Diatlov” (trecătoarea din apropierea locului unde s-a produs incidentul a fost rebotezată cu numele conducătorului expediţiei) a generat o întreagă ţesătură globală de teorii conspiraţioniste, care au devenit din ce în ce mai elaborate, în încercarea de a lămuri moartea bizară a celor nouă studenţi. Varianta OZN-ului ucigaş a rămas una dintre cele mai agreate, cu atât mai mult cu cât se spune că, la începutul anilor 2000, câţiva localnici ar fi găsit în zăpada răscolită de vânturile puternice din trecătoarea Diatlov mai multe fragmente metalice foarte ciudate – metalul respectiv ar fi avut nişte proprietăţi nemaivăzute: un soi de luminiscenţă, o textură extrem de netedă, chiar catifelată, şi capacitatea de a fi îndoit cu mare uşurinţă, pentru ca apoi să revină imediat la forma iniţială, fără nicio urmă de cută. Mulţi au făcut imediat legătura cu o descoperire similară, din iulie 1947, făcută de pompierii care au ajuns primii la locul celebrului „incident” din Roswell, SUA! Şi pompierii americani recuperaseră atunci, din OZN-ul căzut în apropierea orăşelului lor, mai multe fragmente metalice misterioase, care aveau o textură extrem de netedă, chiar catifelată, şi care prezentau capacitatea de a fi strânse foarte uşor în pumn, pentru ca apoi să revină imediat la forma iniţială, fără ca pe suprafaţa lor să rămână vreo urmă! La fel ca în cazul Roswell, surse anonime, imposibil de verificat, au spus că oficialităţile ar fi confiscat rapid fragmentele metalice găsite de localnici în trecătoarea Diatlov.
Intră în joc KGB-ul
Există însă și teorii care se referă la testarea unei „bombe cu vacuum”. De asemenea, s-a spus şi că unul dintre membrii expediţiei Diatlov ar fi fost de fapt un agent KGB sub acoperire. Această variantă a fost susţinută de cel de-al zecelea tânăr din grupul Diatlov, care ar fi trebuit să meargă şi el în acea călătorie din 1959, dar renunţase din cauza unei răceli foarte puternice. Pe patul morţii, Iuri Iudin le-a spus apropiaţilor săi că, la începutul anului 1959, colegii lui „au văzut ceva ce n-ar fi trebuit să vadă” şi, cu toate că niciunul dintre ei nu vorbise, cei nouă fuseseră „ademeniţi” să meargă în acea expediţie, tocmai ca să li se închidă gura definitiv. Mai mult, însăşi sora lui Igor Diatlov, Tatiana Perminova, a declarat că părinţii ei „erau convinşi că, într-un fel sau altul, armata a fost implicată” în moartea celor nouă studenţi.
Povești de adormit copiii
După decenii de tăcere, în 2019, autorităţile ruse au decis să pună capăt teoriilor conspiraţioniste. Au instituit o comisie de anchetă, care să reanalizeze cazul, şi, în scurt timp, aceasta a dat publicităţii concluzia noii investigaţii: moartea celor din expediţia Diatlov a fost cauzată de o avanlanşă! O concluzie catalogată drept rizibilă de mulţi oameni de ştiinţă, de majoritatea presei şi a celor interesaţi de subiect. Ca atare, o nouă comisie de anchetă a fost instituită anul trecut, în 2020. Concluzia? Membrii grupului Diatlov ar fi fost „goniţi” din cort tot de o avalanşă, pentru ca apoi să moară din cauza hipotermiei. Avalanşa aceasta nu ar fi fost însă una „normală”, ci o „avalanşă cu plăci de zăpadă” sau o „avalanşă de tip scândură” – zăpada se prăbuşeşte sub formă de „plăci” compacte, plăci ale căror dimensiuni pot să varieze în funcţie de condiţiile de formare: pot să fie mari cât o cameră, cât un apartament sau chiar mai mari. De această dată, reacția a fost internațională: experţi din multe ţări ale lumii, oameni de ştiinţă specializaţi în domenii relevante pentru acest caz, au arătat că explicațiile rușilor sunt aproape penibile.
Iată câteva argumente:
* În primul rând, când echipa de căutare a sosit la tabăra de bază a grupului Diatlov, la douăzeci şi şase de zile după dispariţia studenţilor, nu a găsit nicio urmă care să indice o avalanşă! Mai mult, dacă în zona trecătorii s-ar fi produs o avalanşă, cortul tinerilor ar fi fost îngropat şi comprimat, nu ar mai fi fost găsit în picioare, așa cum fusese montat, şi cu lucrurile din interior în perfectă ordine. Dacă totuşi, prin absurd, cei nouă ar fi reuşit să iasă din cort, le-ar fi fost imposibil să înainteze atât de mult prin masa de zăpadă proaspăt dizlocată, indiferent dacă ea ar fi fost de „tip pudră” ori sub formă de „plăci”.
* În al doilea rând, versantul din apropierea taberei, de pe care ar fi trebuit să pornească avalanşa, are o înclinaţie mai mică de 30 de grade – 30 de grade fiind înclinaţia minimă, considerată la nivel internaţional, care este necesară pentru declanşarea unei avalanşe.
* În al treilea rând, doar trei dintre membrii expediţiei prezentau traumatisme corporale. Fiind noapte, cel mai probabil toţi membrii expediţiei se aflau în cort, deci cu toţii ar fi trebuit să prezinte traumatisme similare. În plus, niciunul dintre traumatismele corporale prezente la cei trei studenţi nu se numără printre cele care se întâlnesc în cazul în care un om este surprins de o avalanşă.
* În al patrulea rând, presupunând că ar fi supravieţuit avalanşei, ar fi ieşit teferi din cort şi ar fi reuşit să înainteze până la pădure, de ce doi dintre studenţi ar fi simţit nevoia să se apuce să rupă crengi din copaci? Ca să se apere de ce anume?
* În al cincilea rând, cum ar putea să explice scenariul avalanşei faptul că uneia dintre fete i-a fost tăiată limba şi că mai multor cadavre le lipseau globii oculari, deşi nu s-au găsit urme care să arate că aceştia ar fi fost scoşi printr-o manevră traumatizantă sau că ar fi fost „consumaţi” post mortem de vreun animal? În sfârşit, cum ar putea să explice scenariul avalanşei faptul că trupurile a doi membri ai expediţiei prezentau niveluri foarte înalte de radioactivitate?
În mod evident, niciuneia dintre aceste întrebări nu a putut să i se dea vreun răspuns, deci misterul din trecătoarea Diatlov rămâne, cel puţin deocamdată, neelucidat.