
– Avem cea mai mare creștere economică pe final de an din Uniunea Europeană. – Există planuri de 40 de miliarde de la UE pentru fondurile de redresare. – Ne pregătim pentru un salt de 10 locuri, peste Spania și Germania, într-un top al țărilor în care să trăiești normal, în vremuri de pandemie. Doar câteva vești bune de întâmpinat primăvara –
România, cea mai mare creștere economică

Economia României a crescut cu 4,8% în trimestrul al patrulea al anului 2020, în comparație cu trimestrul al treilea. Cea mai mare creștere a produsului intern brut (PIB) înregistrată de un stat membru al Uniunii Europene, în trimestrul IV, față de cel precedent, după cum o arată datele publicate de “Eurostat”. Economia României a fost mai performantă și prin comparație cu economia din “Zona Euro”, care a suferit o scădere de 0,7%, în timp ce economia Uniunii Europene, în ansamblu, a cunoscut un declin de 0,5%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Irlanda (-5,1%), Austria (-2,7%), Italia (-1,9%) şi Franţa (-1,4%). La polul opus, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în România (4,8%), Malta (3,8%), Croaţia şi Grecia (ambele 2,7%).
Proiecte de 40 de miliarde de euro pentru planul de redresare

România va merge cu planuri de 40 de miliarde de euro în fața specialiștilor UE, pentru a obține finanțările din cadrul “Mecanismului de Redresare și Reziliență”, creat pentru revenirea economică de după pandemie. Guvernul a organizat mai multe dezbateri, în urma cărora s-au desprins nu mai puțin de 1.700 de idei de reforme și investiții. Deși suma negociată este de 29,2 miliarde de euro, România a decis să propună planuri de 40 de miliarde, pentru ca, în procesul de negociere cu Comisia Europeană, să rămână doar planurile cele mai realiste. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede alocarea a 11% din banii de la UE pentru educație, 9% pentru sănătate și cel puțin 28% pentru transport rutier, feroviar și linii de metrou. Reprezentanții Guvernului spun că PNRR va conține cele mai mari investiții făcute în România după 1990, în școli, spitale, autostrăzi și protecția mediului, în special pentru păduri, sistemul de apă și protecția aerului. Toate aceste proiecte trebuie să fie implementate în următorii 5 ani.
20 de milioane de puieți plantați de Romsilva

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va planta circa 20 de milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară, în cursul căreia vor fi regenerate peste 9.000 de hectare de fond forestier. Cele mai mari suprafeţe regenerate natural vor fi în judeţele Suceava, cu 785 de hectare fond forestier, Caraş-Severin, 622 de hectare, Maramureş, 413 hectare, şi Neamţ, cu 409 hectare. Lucrările de regenerare a fondului forestier, proprietatea publică a statului, din acest an, vor fi făcute în urma unei investiţii de aproape 200 de milioane de lei, menţionează reprezentanții Romsilva.
România în topul țărilor în care să trăiești în pandemie

România a urcat 10 poziții, până pe 31, în “Topul Bloomberg”, al celor mai bune “locuri în care să trăiești în timpul pandemiei”. Datorită ratei mari de vaccinare, România devansează țări precum Spania și Germania și se clasează imediat după Marea Britanie și Italia. Lansat toamna trecută, topul a fost dominat încă de la început de Noua Zeelandă, Australia și Singapore, țări care au reușit să limiteze răspândirea virusului. De la începutul anului, topul a fost influențat de procesul de vaccinare: în ultima lună, SUA au urcat 8 poziții, iar Marea Britanie a urcat până pe locul 30, imediat în fața României. Cehia e considerată, în acest moment, cel mai periculos loc din Europa. “Indicele Bloomberg” combină numărul de cazuri pozitive raportate la populație, rata mortalității pe ultima lună, precum și accesul la vaccinuri și rata vaccinării.
Nominalizare la BAFTA pentru filmul românesc

Săptămâna trecută, Academia Britanică de Film (BAFTA) a făcut cunoscute nominalizările sale pentru anul 2020. Pentru prima oară în istoria de decenii a premiilor, România a reușit să aibă o peliculă nominalizată: “Colectiv”, documentarul lui Alexander Nanau. BAFTA dă premii pentru film în altă limbă decât engleza din 1983, și premii pentru film documentar, din 1948 până în 1989, și din 2012, până în prezent. În toți acești ani, România nu reușise performanța cinematografică de a fi nominalizată. Luni, 15 martie, vor fi anunțate și nominalizările la premiile Oscar, al căror vot s-a încheiat pe 10 martie. Dintre filmele documentare nominalizate la BAFTA, doar “Colectiv” și producția “My Octopus Teacher” sunt și în cursa pentru Premiul Oscar. Reamintim marea veste că filmul lui Radu Jude, “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, a câștigat “Ursul de aur” la Festivalul Filmului de la Berlin.
Burse “after-school” pentru copiii din mediul rural

Cadrele didactice din mediul rural care doresc să înființeze în școala la care predau centre de tip “after-school”, pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, au la dispoziție programul “Nouă ne pasă”. Școlile selectate primesc o bursă anuală care acoperă cheltuielile pentru masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor care predau. În cadrul programului, echipele de profesori au acces la resurse pentru predare și sunt susținute pentru a găsi metode pentru motivarea și integrarea copiilor în comunitatea școlară, precum și pentru recuperarea cunoștințelor restante. În perioada 2020-2021, 1.308 copii din 48 de comunități rurale au beneficiat de programul “Nouă ne pasă”.
Speranțe pentru concerte în aer liber
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că instituția pe care o conduce este în discuții cu Institutul Național de Sănătate Publică și cu operatorii culturali, pentru reluarea evenimentelor medii și mari în aer liber. Propunerea ministerului este ca accesul spectatorilor să poată fi realizat în baza unei adeverințe de vaccinare împotriva COVID 19, a unui test negativ sau a unui document că participantul a trecut prin boală. “Analizăm inclusiv varianta prin care operatorii culturali să aibă la intrare un centru de testare rapid”, susține Gheorghiu. “Odată cu încălzirea vremii, sper să avem reguli clare care să permită desfășurarea unor astfel de evenimente”. Ministrul a mai spus că instituția pe care o conduce pledează pentru “lipsa unei limite de spectatori, în cazul în care toată lumea care a intrat acolo este ori vaccinată, ori testată, ori imunizată”.
Investiții de 5 milioane de euro în Castrul de la Turda

Primăria Turda a început lucrările de modernizare a Castrului Roman din oraș, pe baza unui proiect european în valoare de peste 5 milioane de euro. În cadrul proiectului, vor fi amenajate şi marcate principalele drumuri din interiorul castrului. Pe circuitul de vizitare se vor amplasa panouri informative, cu prezentarea generală a castrului, sisteme de ilustrare grafică și indicatoare de traseu. Intenția autorităților e să facă din Castrul Roman un obiectiv turistic de importanță majoră, alături de Salina Turda.