Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

“Cazul 10 august”, un nou “Dosar al Revoluției”?

E o ciclicitate în istoria recentă a României: când vine PSD la guvernare e mai mare spaima, când vine opoziția, în diversele ei forme din ’96 încoace, e mai mare speranța. Multă vreme, ambele s-au dovedit nejustificate. Nici PSD nu era așa de negru precum părea, nici fosta opoziție nu era așa de competentă încât să îndreptățească speranța pusă în ea. Realitatea ne-a arătat că, în plin elan european al ilibe­ralismului, nimic nu ne mai poa­te mira. Încolțiți de justiție, Liviu Drag­nea și acoliții săi nu s-au îm­piedicat de nimic când a venit vorba să schimbe legile după bunul plac. Iar când ten­siunea străzii a ajuns la punctul de fierbere, nimic nu i-a împiedicat să dea ordinul unei intervenții brutale împotriva protestatarilor. Binecunoscutele stângăcii ale instituțiilor statului – pe care le vedem tot mai adesea în ultima vreme – nu sunt o scuză pentru servilismul și agresivitatea Jandar­meriei din ziua de 10 august 2018. Sute de oameni nevinovați au fost brutalizați atunci, iar spec­tacolul sinistru regizat de oamenii puterii a fost penalizat la vot. Dragnea a ajuns la închi­soare, iar principalele partide din noua coaliție de guvernare – PNL și USR-PLUS – și-au clădit dis­cursul tocmai pe contrastul cu acel PSD al lui Dragnea, care scosese Jandarmeria în stradă.

Ca de obicei, după plecarea PSD-ului, aștep­tările sunt mari. Dar, chiar dacă promisiunile din campania electorală ale noilor guvernanți sunt amendate din cauza pandemiei, există așteptări care nu se pot amâna sau negocia. La loc de frunte se află aflarea adevărului în dosarul bruta­lităților de la 10 august. Respingerea definitivă, zilele trecute, a cererii de redeschidere a “Dosa­rului 10 august” a venit ca un șoc. Iar publicarea motivării instanței ridică mari semne de întrebare asupra seriozității cu care procurorii au tratat acest dosar, poate cel mai sensibil și mai sonor de la ultimele mineriade încoace. Și, culmea, cei care au coordonat munca în acest caz nu au fost recrutați din “grele moșteniri”, ci oameni girați inclusiv de președintele Klaus Iohannis. Scos la înaintare de președinte, ministrul Justiției ne-a liniștit că nu e totul pierdut și că mai sunt căi de intervenție în dosar. Rămâne să vedem…

Sigur că tentația criticării sentințelor care nu ne convin e mare. Pe de altă parte, și eveni­men­tele din 10 august sunt strigătoare la cer și nu pot fi tratate ca excese de zel izolate ale unor jan­darmi. Nu mai suntem naivii anilor ’90! Putem în­țelege că o reformă nu se poate face peste noap­te, dar să mai stăm să treacă zeci de ani, ca în dosarele Revoluției și mineriadelor, fără să aflăm adevărul, e deja prea mult. Coaliția de la putere, în frunte cu președintele Iohannis, are datoria de a explica transparent fiecare pas al Dosarului 10 august. Măcar să judecăm, ca simpli cetățeni de pe margine, cine își face și cine nu își face treaba, dacă Justiția este în culpă sau nu. Dacă vom con­tinua să închidem ochii la minciuni și la jumătăți de adevăr – așa cum o facem din ’90 în­coace – oricând va putea apărea un alt Dragnea care să ne gazeze în Piața Victoriei.

Ciprian Rus

Jurnalist, trainer şi analist media. A debutat în 1997 şi a activat în presa studenţească până în 2001, după care şi-a continuat activitatea la „Monitorul de Cluj”, unde a fost, pe rând, reporter, editor şi redactor-şef. În 2008, a fost recrutat în cadrul trustului Ringier, ca redactor-şef al publicaţiei „Compact”, apoi ca online content manager al site-ului capital.ro şi ca redactor-şef adjunct al săptămânalului „Capital”. Din 2010 este reporter la săptămânalul „Formula AS”.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian