
– Idei de investiții, succese uriașe de afaceri, premii peste premii la concursuri prestigioase, rezultate sportive care ne dau speranțe în privința Jocurilor Olimpice. Și, peste toate, un pic de „normalitate”: primele teste pentru evenimente cu public în interior și în aer liber. Primăvara vine cu „Vești bune despre România” –
Robotica românească, din nou pe locul 1

Echipa românească de robotică „AutoVortex” a câştigat, la finele lunii aprilie, premiul I şi medalia de aur la Campionatul Internaţional de Robotică „FTC Russia 2021”. „Echipajul” a fost format din elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, antrenați de asistentul universitar dr. Ionuţ Valentin Panea. În semn de recunoaştere a succesului, tinerii au fost premiați de ministrul de Externe Bogdan Aurescu, cel care le-a eliberat paşapoarte temporare de serviciu, pentru a putea face deplasarea în Federaţia Rusă, în condiţiile restricţiilor impuse de pandemie.
Firmă din România, listată pe bursă, la New York

UiPath, o companie de IT înființată în urmă cu 6 ani, într-un apartament din București, a devenit prima firmă pornită din România, care este listată la bursă pe „New York Stock Exchange”. Condusă de Daniel Dineș, UiPath este una dintre companiile de software cu cea mai mare creștere din istorie și are, astăzi, clienți precum CIA, forţele navale ale Statelor Unite ale Americii sau McDonald’s. „UiPath” utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale, pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele în domenii precum contabilitate şi resurse umane. Succesul companiei l-a propulsat pe fondatorul Daniel Dineş printre cei mai bogați 350 de oameni din lume, potrivit „Indexului Miliardarilor”. Cu o avere evaluată la peste 7 miliarde de dolari, Dineş l-a depășit pe celebrul George Soros!
Liber pentru evenimentele cu public!

Scăderea, în ultimele săptămâni, a ratei de infectare cu SARS-CoV-2 și avansul procesului de vaccinare aduc, în sfârșit, vești bune pentru sectorul cultural și pentru industria de spectacole, ambele puternic lovite de criza sanitară. La începutul săptămânii, Ministerul Culturii a anunțat că va organiza, în perioada 14-16 mai, primele evenimente-pilot cu public, atât în interior, cât şi în exterior. Acestea vor avea loc la Opera Naţională Bucureşti, la Teatrul Naţional Bucureşti şi la Opera Naţională Română din Cluj. La evenimentele din interior se va permite exclusiv accesul persoanelor care au fost imunizate în urma vaccinării, iar la evenimentul organizat în exterior, se va permite și participarea persoanelor care au trecut prin boală sau care aduc teste negative.
Spital de 128 milioane de euro, la Oradea

Oradea va avea, în câţiva ani, „cel mai bun spital de boli infecţioase din România”, anunță primarul Florin Birta și preşedintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. Noua unitate medicală va avea secţii de boli infecţioase şi pneumologie, paturi de terapie intensivă, dar şi un mic bloc operator. Primăria Oradea va depune proiectul pentru a fi finanţat din bani europeni, prin „Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”. Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea investiţiei este estimată la 128 milioane de euro. Actualul ministru al Sănătăţii, orădeanca Ioana Mihăilă, s-a consultat cu echipa de la Oradea pe acest proiect în urmă cu o lună, când era secretar de stat. După obţinerea finanţării, spitalul ar urma să fie construit în 36 de luni.
„66 pentru România”

Cu numai câteva luni rămase până la startul Jocurilor Olimpice de Vară de la Tokyo, competițiile de calificare au intrat deja pe ultima sută de metri. Din fericire, pe săptămână ce trece, echipa care va reprezenta România în Japonia se tot mărește. Ultimul care și-a atins visul de a participa la Olimpiadă este „greul” Alin Alexuc, luptător la categoria 130 de kilograme. Tot zilele trecute și-a câștigat biletul pentru Tokyo și gimnasta Larisa Iordache. Grosul lotului olimpic al României va fi format din excelenții noștri canotori și din echipa de fotbal, singura reprezentantă a „tricolorilor” la sporturile de echipă. Ambele discipline au șanse să aducă medalii pentru România.
Facultatea de Drept din București, în top, la un concurs Oxford

Studenta María José Escobar a adus echipei Facultății de Drept a Universității din București cea mai înaltă distincție individuală, conferită de organizatori, în cadrul etapei internaționale a concursului „Price Media Law Moot Court”. Studentă în anul IV la Facultatea de Drept din București, María José Escobar a primit premiul pentru cel mai bun pledant din concurs. Dintre cei aproximativ 100 de studenți care au pledat în fața juriilor, studenta noastră s-a evidențiat prin calitatea și claritatea pledoariei, poziționând Universitatea din București pe podiumul competiției organizate de Universitatea din Oxford (University of Oxford), în perioada 12-16 aprilie 2021. „Price Media Law Moot Court Programme” este cel mai prestigios concurs de procese simulate, în domeniul drepturilor omului și al dreptului comunicării din lume.
Turnul cu ceas din Turda, renovat

Biserica Reformată-Calvină din Turda a fost renovată și restaurată, la capătul unor lucrări care au costat 65 de milioane de lei, bani alocați de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Operațional Regional. Turnul cu ceas, înalt de 60 de metri, al bisericii monument-istoric, este unul dintre cele mai înalte din Transilvania și unul dintre simbolurile orașului Turda. Edificiul actual a fost construit la începutul secolului al XV-lea, pe vremea împăratului Sigismund de Luxemburg.