Miracolele Orientului – Turnul Babel și Grădinile suspendate

„Mesopotamia, țara dintre râuri” – acesta a fost numele pe care l-a primit de la greci regiunea dintre Eufrat și Tigru, aflată în Irakul de astăzi. În mileniul al patrulea î.H., poporul sumerian a mi­grat în partea sudică și fertilă a acestui teritoriu, adu­când cu sine idei revoluționare, care au schim­bat înfățișarea lumii. Pornind de la con­ceptele lor religioase și ideologice, a luat naștere una dintre cele mai vechi civilizații ale omenirii. Ecoul ei se regăsește și astăzi în acele turnuri gi­gan­tice, lovite de nisi­pul purtat de vân­turi, despre care a vorbit până și Bi­blia. Cine n-a auzit de construirea legen­darului „Turn Babel”, ca­re a provocat mânia lui Dumnezeu și l-a făcut să-i pe­deapsească pe oameni, ca să vor­bească în limbi diferite, îngreunându-le capaci­tatea de a se înțelege între ei?

Și „Grădinile suspendate ale Semiramidei”, care se numărau printre cele șapte minuni ale lumii antice, se aflau tot în Mesopotamia, în Ba­bilon. Iar la o distanță nu prea mare, se întindea Eridu. În anul 1946, doi arheologi ai Directo­ratului pentru Antichități din Irak, Fuad Safar și Seton Lloyd, au fost atrași de tainele împietrite ale acestui străvechi oraș babilonian. El a fost odinioară cel mai sfânt dintre centrele urbane ale Mesopotamiei. Era considerat cel dintâi dintre orașele lumii. După cum se poate citi pe tăblițele de lut vechi de 4.000 de ani, Eridu îi fusese închinat zeului Enki al apei, al înțelepciunii și al magiei. Înaintea săpăturilor, demarate abia în secolul trecut, doar câteva ruine afundate în sol mai lăsau să se ghicească faptul că în acest loc s-a aflat odată o construcție impozantă. Trudind din greu și cu mare atenție la detalii, Safar și Lloyd au descoperit artefacte vechi de mii de ani. Motivați în cercetările lor, ei au extras, lopată după lopată, cărămizile sparte care acoperiseră construcția în vremurile biblice.

Aventurile explorării

Dar cercetătorii au mai descoperit ceva im­portant. Ei au dat peste zidurile unei epoci și mai timpurii. Când au avansat în straturile adânci ale nisipului, au găsit sanctuare vechi de milenii, în total 18 temple, fiecare lăcaș de cult fiind ridi­cat deasupra ruinelor celor anterioare. Cele mai vechi fundații ale așezării aflate în apropierea templului datează din mileniul al 6-lea î.H. Ceea ce înseamnă că oamenii amenajaseră aici, încă cu mult timp înaintea sumerienilor, un centru preistoric de cult. Ei făceau parte din așa-numită cultură Ubaid, care a apărut pe la 5.900 î.H. în Orientul Apropiat. Eridu se numără, așa­dar, printre cele mai vechi orașe din lume, care au slujit totodată drept centru religios. Continui­tatea în materie de stil a sanctuarelor și nume­roasele resturi de oase ale unor pești gă­siți în săpături, care s-au conservat grație climei uscate, reprezintă pentru istorici dovada fap­tului că în Eridu era, în­tr-adevăr, adorat Enki, ze­ul înțelepciunii, care era în același timp și zeu al apei.

Urme în nisip

„E pur și simplu de neîn­chipuit că o zonă într-atât de sălbatică a fost la un moment dat locuită”, a exclamat arheologul britanic Sir Leonard Woolley (1880-1960), atunci când a văzut în fața ochilor ruinele orașului Ur, care se afla, la fel ca Babilonul, în sudul Meso­po­tamiei. Când Woolley a condus, în 1922, o expe­diție anglo-americană a Universității Pennsyl­vania (SUA), cu destinația Sumer, el a crezut că Ur ar fi fost locul în care s-a născut pa­triar­hul biblic, Avraam. Lucrând vreme de 12 ani, într-o manieră extrem de grijulie, echipa lui a scos la lumină ves­tigiile culturii apuse. În cadrul acestui proces, arheologii au descoperit mor­minte regale și reședințele unor înalte preotese, ziduri perimetrale, o vistierie, un sanctuar al zeului suprem sumerian Nanna, al Lunii, precum și rămășițele unei construcții de dimensiuni impre­sionante. Woolly a constatat că regii din Ur și succesorii acestora, care au domnit până în secolul al 6-lea î.H., au reconstruit, iar și iar, cons­trucții mai vechi, cu destinație laică sau religioasă.

Regele divin: UR

Unul dintre cei mai remarcabili conducători din Ur a fost regele Ur-Nammu (aproximativ 2.113 î.H.), care a fondat cea de-a III-a dinastie a orașului-stat. El a unit 23 de orașe într-un singur imperiu și s-a intitulat „Rege al Sumerului și Akkadului”. El a demarat în același timp un program amplu de construcții în capitala care nu­măra 30.000 de suflete și care se afla pe atunci di­rect la malul Eufratului, în mijlocul unui peisaj lu­xuriant. Cel mai reprezentativ monument cons­­truit de el și care era menit să-i asigure un loc printre zei a fost un zigurat gigantic, ridicat în cinstea zeului suprem al regatului, Nanna. Cu o amprentă la sol de 63 pe 43 de metri și o înăl­țime de 24 de metri, efectul monumentului asu­pra pelerinilor și vizitatorilor orașului trebuie să fi fost impresionant.

Sex cu zeița fertilității

Ur-Nammu a dispus să se ilustreze pe o stelă cum se întâlnea el însuși cu zeii și cum a obținut din partea lor echipamentele de construcție ne­cesare ridicării templului sacru. Nimeni nu în­drăznea să i se opună unei asemenea puteri, mai ales că în vremurile de demult, bunăstarea rege­lui era legată de cea a statului. Un text sumerian povestește cum domnitorul efectua, an de an, un ritual nupțial care-l lega de zeița fertilității, Ina­nna. Probabil că zeița era reprezentată sim­bolic de persoana unei tinere preotese, care întreținea raporturi sexuale cu regele, în sanctuarul de sus, asigurând astfel fertilitatea țării, precum și ferici­rea monarhului și a poporului.

Turnul Babel

„Şi au zis: Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul”. Turnul Babel a slujit de-a pururi drept simbol al trufiei umane și al pedepsei drepte a lui Dumnezeu, care a distrus construcția semeață și a amestecat limbile oamenilor, pentru ca aceștia să nu se mai poată înțelege între ei. A existat vreodată acest turn?

Arheologul britanic Claudius Rich a fost cel care a ajuns primul la ruinele Babilonului, în 1811. I-au fost suficiente 10 zile pentru a realiza câ­teva schițe, pentru a adu­­na cărămizi din chir­pici și a efectua o săpă­tură de probă. În de­cursul acestei operațiuni, i-a atras atenția un deal în formă de pătrat, pe care însoțitorii săi arabi îl numeau „Turnul Babel”. Mai aveau să treacă încă 89 de ani, până când arheologul german Ro­bert Koldewey (1855-1925) a inițiat aducerea la lumină a vestigiilor ba­biloniene. Koldewey a rămas pe șantier 18 ani. Descoperirile lui au făcut senzație.

Tronul zeilor

Printre descoperirile lui Koldewey s-au nu­mărat o serie de străzi magnifice, destinate pro­cesiunilor, o poartă grandioasă, consacrată zeiței babiloniene Iștar, a iubirii și a războiului, un templu dedicat celui mai puternic zeu din ceruri, Marduk, precum și numeroase morminte și comori. După ce a terminat de schițat planul, a bănuit deja că trebuie să fie vorba de fundația unui monument uriaș. Era, într-adevăr, baza le­gen­darului Turn din Babilon. Reconstituirea realizată de Koldewey corespundea descrierii de pe o veche tăbliță cu scriere cuneiformă, în care ziguratul era numit „Etemenanki”, nume care s-ar putea traduce prin „Casa pietrei de temelie a Ce­rului și Pământului”. Două scări laterale con­duceau, la o înlățime de 31 de metri, la pri­mul etaj al construcției. Scara centrală, care era de-sine-stătătoare, se sfârșea la 48 de metri, ducând la o a doua terasă. Patru trepte a câte șase metri și un templu înalt de 15 metri, îmbrăcat în că­ră­mizi vitrate albastre, fi­na­lizau construcția, la 91,5 metri înălțime.

Un cilindru de lut des­coperit în fundație cu­prin­de numele unui cti­tor: Nabucodonosor. Acest rege, care a fost cel mai renumit dintre stăpâni­to­rii Imperiului, a restaurat Babilonul cu palatele sale și cele peste 50 de temple, intrând astfel în istorie.

Babilonul îngenuncheat

Însă asupra Babilo­nu­lui s-a abătut neno­ro­ci­rea. Regele persan Cirus (559-530 î.H.) a atacat imperiul în 539 î.H. și s-a autoproclamat „rege­le tuturor țărilor”. Când Ba­bilonul a îndrăznit să se răscoale, noul stăpân al tronului, Xerxes, a or­do­nat ca turnul să fie făcut una cu pământul. Sim­bolul babilonian a fost, astfel, distrus. Em­ble­ma cen­trală a Mesopotamiei s-a dezintegrat și a dis­părut în neant. Mitul lui dăinuie, în schimb, până azi.

Ce este un zigurat?

Popoarele Mesopotamiei au construit vreme de 2000 de ani turnuri uriașe, în trepte, pe ale căror vârfuri tronau temple. Ca niște cuburi din ce în ce mai mici, suprapuse, ele atingeau de obicei o înălțime de 45 de metri. Din punct de vedere simbolic, treptele duceau până în cosmos și legau astfel Cerul și Pămânul. În cel mai înalt punct al construcțiilor realizate din cărămidă și straturi de stuf, credincioșilor li se înfățișa zeitatea.

Un relief neo-asirian din secolul al 8-lea î.H. arată cât efort depuneau credincioșii la cons­truirea unui zigurat. Mai mulți bărbați cară ma­teriale pentru construirea templului, slujindu-se de sfori.

Cele șapte minuni ale lumii

În secolul al 2-lea î.H., fenicianul Antipatros din Sidon a scris cartea „Cele șapte minuni ale lumii”, care sunt și as­tăzi subiectul mul­tor lucrări literare și istorice. În Meso­po­ta­mia, autorul n-a fost însă impresionat de ruine, ci de mi­nu­na­tele „Grădini sus­pen­date” ale Babilo­nului. Șapte terase, asamblate din lespezi mari de pia­tră, erau dispuse în amfi­teatru și atingeau o înălțime de 22,5 me­tri. Smoa­lă și stuf, că­rămizi arse și un strat de plumb for­mau o ba­rieră împotriva u­me­zelii. Deasupra era aș­ternut un strat de pă­mânt de trei metri, pen­tru ca până și co­pacii mari să poa­tă prinde ră­dăcini. Un sistem de irigații asigura o umiditate ră­coritoare. Se spune că cel care a creat această gră­dină a fost Nabucodonosor, care a adus în par­cul artificial plante din expedițiile sale mi­li­tare.

Existența grădinilor suspendate este atestată prin documente contemporane. Antipatros a apucat să le vadă cu propriii ochi. Totuși, din câte se pare, Semiramis, cea care și-a împrumutat nu­mele grădinilor, nu era soția lui Nabuco­donosor ci, probabil, regina asiriană care domnise cu 300 de ani mai înainte, Sammu-ramat. În această pri­vință, legenda este destul de neclară.