Sub asaltul „omicronului” s-a dat destul de puţină atenţie publică efectelor crizei energetice asupra veniturilor cetăţenilor. Chiar şi scumpirile la produsele de bază, consecutive acestor efecte, au fost mai puţin comentate, deşi ele au început să se resimtă dur, în componenţa „coşului zilnic”. Oamenii au sesizat, totuşi, că la aceeaşi sumă de bani cheltuiţi anul trecut pentru „umplerea” lui, pot cumpăra acum mult mai puţin. Pentru destui dintre ei, comunicatele guvernului cum că se vor lua toate „măsurile” pentru plafonarea preţurilor la energie, pentru subvenţionarea consumului şi pentru stoparea perversului „efect de cascadă”, au avut un rol narcotizant. Guvernul a anunţat că de la 1 aprilie (pentru populaţie) şi de la 1 februarie (pentru companii), TVA-ul pentru produsele energetice va fi redus de la 19% la 5%, iar până atunci, compensarea facturilor la gaze şi electricitate va fi una de 33% la un plafon lunar stabilit. Cine privește mai atent această „binefacere guvernamentală” poate constata, totuşi, că ea nu face altceva decât să amâne rezolvarea problemelor legate de energie. Viitorul rămâne sumbru. Pensionarii şi deţinătorii salariului minim pe economie, ba chiar și mediu, vor rămâne fără resurse pentru „coşul zilnic”, de care am vorbit. Cei care au crezut în promisiunile guvernului bazat pe coaliţia PSD – PNL au avut parte de o trezire brutală. În ianuarie, au sosit primele facturi la gaze şi electricitate, cu noile preţuri stabilite de operatorii şi distribuitorii produselor în cauză. Orice iluzie privind „ajutorul” guvernamental s-a prăbuşit, iar speranţele că actuala administraţie va controla responsabil efectele actuale şi viitoare ale crizei s-au spulberat. Cu preţuri de cinci-șase ori mai mari la un consum de (aproape) același nivel cu cel din lunile de iarnă ale anului trecut, cetăţenii nu au de ales, decât între a face foamea sau a trăi în frig şi întuneric. Cum poate, oare, supravieţui un pensionar ce stă într-o garsonieră, la un singur bec şi cu un aragaz folosit doar la necesităţi absolute, când se vede obligat (contra unor penalizări dure) să achite o factură ce-i depăşeste total veniturile? Cei mai bătrâni (şi cei mai vulnerabili) ar putea spune că vremurile „iepocii de aur” s-au întors .
Cum s-a ajuns la această situaţie? Cine sunt vinovaţii pentru dezastrul produs de crizele pandemică şi energetică pe plaiurile mioritice? Desigur, nu pot fi puse în mod mecanic consecinţele lor pe seama guvernului liberalo-social-democrat. Pandemia s-a extins în toată lumea, iar criza energetică afectează toate pieţele acesteia. Dar parcă nicăieri efectele lor nu sunt atât de dureroase ca în România. Ţara are resurse (energetice şi alimentare) ce i-ar putea acoperi nevoile. Ţara are şi destui oameni competenţi ce ar fi putut prevedea şi gestiona eficient șocul traumatic produs de apariţia celor două crize. Dar „resursele” (umane şi materiale) au fost înstrăinate, specialiştii și profesioniştii eficienţi în diverse domenii de activitate au fost obligaţi „să se exporte”, înlocuiţi în funcţiile decizionale din administraţie cu clienţii politicienilor. Corupţia şi incompetenţa fac ravagii în toate instituţiile statului. Statul însuşi a fost „ocupat” de o castă politico-economică ce deţine puterea prin „rotaţie”, folosindu-l pentru a-şi alimenta în primul rând nevoile proprii. Politicienii au impus sistemul ce blochează reconstrucţia societăţii româneşti, o perverteşte, o supune unor afacerişti ce profită de toate împrejurările pe care ea le traversează, pentru a-şi umple buzunarele. Aşa s-a întâmplat în criza sanitară (când „comercianţi deştepţi” au „vândut” cu profit medicamente şi utilaje tehnice), aşa se întâmplă în criza energetică (când aceiaşi „băeţi deştepţi” vând populaţiei gaz şi electricitate la preţuri nerestricţionate de statul confiscat de ei). Cu astfel de politicieni şi cu clienţii lor, ţara nu are nicio şansă să se alinieze democraţiilor civilizate.
Cum s-ar putea minimiza dezastrul anunţat? Guvernul ar trebui să acţioneze dur în privinţa profitorilor de criză. Majoritatea fermă de care dispune în Parlament i-ar permite să adopte legi anticriză coerente şi justificate. „Paleativele” adoptate momentan nu fac decât să adâncească dezastrul, prelungindu-l dincolo de limitele iernii. Scumpirile la energie sunt practicate (mai mult sau mai puţin justificat) de companii în care statul deţine, totuşi, controlul acţiunilor. Asta înseamnă că scumpirile ajung în proporţie de 65 – 70% în bugetul acestuia. Dacă statul ar hotărî să returneze (prin vouchere, ajutoare directe pentru „vulnerabili”, scutiri de TVA etc.) aceste fonduri populaţiei, „băeţii deştepţi” ar fi obligaţi să gândească de două ori înainte de a propune „scumpirile”. Nu de alta, dar dacă statul ar compensa astfel populaţia obligată să cumpere energia, s-ar vedea mult mai clar cât „reţin” pentru ei din fondurile acestuia. Guvernul Nicolae Ciucă a înţeles – din această perspectivă – necesitatea controalelor asupra modului de întocmire a facturilor de către diversele companii de producţie şi distribuire, doar că la noi, aceste controale sunt contestate în funcţie de partidul ce le deţine prin funcţionarii numiţi de el şi ministerul ce „aparţine” altui partid. „Războiul” între PSD-iştii şi liberalii din acelaşi cabinet a început discret. El se poartă, din păcate, pe seama amărâţilor cu venituri mici, supuşi unor „măsuri după ureche” de politicienii pe care, culmea!, i-au ales chiar ei.
