– Printr-un ritual fabulos, lumea întreagă și-a luat rămas bun de la marea Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a domnit 70 de ani. În ce măsură influențează moartea sa destinul monarhiei britanice, dar și al Marii Britanii, în general? Urcarea pe tron a lui Charles al III-lea, un binecunoscut admirator al României, poate reprezenta un avantaj pentru noi?
– Nici un analist serios din Regatul Unit nu se aventurează în previziuni referitoare la viitorul monarhiei britanice. Ceea ce s-a văzut în ultimele săptămâni a fost un popor care, în ciuda diversității sale etnice și culturale, vede în monarhie un pilon de rezistență al unității și continuității sale, poate pentru că monarhia a știut să țină politica, cu toate jocurile ei de interese meschine, departe de „sufletul națiunii”, rămânând, totuși, implicată în evoluțiile istorice fundamentale ale statului și ale contextului internațional. Personalitatea reginei Elisabeta a II-a a jucat un rol imens în supraviețuirea monarhiei, într-o epocă în care ea părea destinată dispariției. Întruchipare a sentimentului datoriei, cu o etică a muncii inegalabilă, calmă și echilibrată, Elisabeta a II-a a știut să dea semnalele corecte, în momente cruciale pentru țară și pentru fostele colonii. Poate mai mult decât guvernele momentului, de pildă, a înțeles să încurajeze independența fostelor colonii britanice și să prezideze crearea Commonwealth, o nouă comunitate a acestora cu fosta metropolă. Cu o singură frază, întrebare, sau „ridicare a sprâncenei”, știa să dea un semnal important supușilor săi, cum a fost cazul referendumului privind independența Scoției. Câtă vreme a fost Prinț de Wales, Carol al III-lea nu s-a stăpânit la fel de bine, exprimându-se categoric, deși bine documentat, asupra unor probleme de interes public, cum ar fi, de pildă, schimbările climatice. Dar după cum el însuși a recunoscut recent, odată ajuns pe tron, nu se va putea manifesta în același mod. Consecințele Brexit, coeziunea națiunii și mutațiile pe plan internațional sunt probleme care marchează deja începutul domniei sale, și efortul de a preveni și depăși potențialele crize îi va absorbi toată energia. Trebuie să înțelegem, deci, că Prințul de Wales putea să-și permită o fantezie la Viscri, dar Regele Carol al III-lea va urma neabătut politica externă a guvernului britanic și va fi călăuzit doar de datoria constituțională față de supușii săi.
„Înainte să ne plângem de străinii care ne «vor răul», ar trebui să ne supărăm pe guvernanții care nu vor să facă binele”
– Se vorbește tot mai insistent despre intrarea României în Spațiul Schengen, până la finele acestui an. Este un scenariu realist, având în vedere reticența unor țări europene, în special a Țărilor de Jos? Ce s-a schimbat în ultima vreme, astfel încât să se justifice intrarea noastră în Schengen? Ce ar trebuie să se întâmple în lunile care vin, pentru ca România să fie primită în zona de circulație liberă din Europa?
– Înainte să ne plângem de străinii care ne „vor răul”, ar trebui să ne supărăm pe guvernanții care nu vor să facă binele, adică să reformeze instituțiile, și care au creat un sistem de tip mafiot care ne ține la periferia Europei. Cu alte cuvinte, dacă am fi olandezi, am putea oare accepta ca frontiera Europei să fie lăsată pe mâna unui stat care subminează anti-corupția, refuză standardele europene în justiție și tolerează existența clanurilor interlope, care se îndeletnicesc în mare măsură cu contrabanda? Oare noi înșine nu vedem cum poliția de frontieră ignoră contrabanda cu țigări și cu droguri? Guvernul Ciucă speră ca România să fie recompensată pentru loialitatea sa față de UE și NATO în contextul războiului din Ucraina. Din păcate, guvernul profită de această situație pentru a demonta reformele demarate în trecut în justiție și în ministerul de interne, în disprețul cerințelor europene. Astfel, deși pe hârtie România a îndeplinit obiectivele tehnice pentru aderarea la spațiul Schengen, experții UE nu sunt convinși că aceste standarde pot fi aplicate în practică. Fără o evaluare pozitivă a acestei capacități până la sfârșitul anului, România nu poate fi primită în Schengen, după cum recunosc ministrul de interne Lucian Bode și premierul Nicolae Ciucă, acesta din urmă adăugând că MCV trebuie și el ridicat în noiembrie. Deși strict juridic, primirea în spațiul Schengen nu este condiționată de ridicarea MCV, care verifică respectarea independenței justiției și a statului de drept, nimeni nu are încredere într-un stat corupt, cu o justiție subordonată politic, și care, prin CCR, refuză să recunoască supremația dreptului european față de cel național. Pentru a ajuta un aliat loial, UE ar putea accepta ridicarea controalelor de frontieră doar în porturi și aeroporturi, urmând ca ulterior, să le ridice și la granițele terestre. Esența problemei rămâne însă nerezolvată: conducătorii României vor doar să păcălească UE și nicidecum să reformeze sistemul cvasi-mafiot care le asigură puterea.
