Plămânii sunt două organe pereche, plasate simetric în cutia toracică, de o parte și de alta a inimii. Lungi de aproximativ 25 de centimetri, ei au o structură spongioasă, elastică, și o formă piramidală, cu vârful situat sub claviculă, în timp ce baza vine în contact cu diafragma, peretele muscular ce desparte toracele de abdomen și, prin contracțiile sale, participă activ la ventilația pulmonară. Aerul intră prin trahee și cele două bronhii principale, care se ramifică intrapulmonar din ce în ce mai mult, până când ajung să semene cu un arbore stufos (de aceea și poartă denumirea de „arbore bronșic”). La capătul ultimelor „crenguțe” ale acestui arbore se află alveolele, acele cavități minuscule, înconjurate de capilare venoase și arteriale, unde se petrece schimbul de gaze: sângele preia oxigenul din aerul inspirat și cedează bioxidul de carbon, ce urmează a fi expulzat din plămâni. Cifrele sunt impresionante: numărul alveolelor se apropie de 400 de milioane, astfel încât ele oferă în total o suprafață utilă de circa 100 metri pătrați. În decurs de 24 de ore, prin plămânii unui adult trec, în medie, 10.000 litri de aer și 800 litri de sânge.
Fără aer, nimic nu este posibil
Respirația ne ține în viață. Totodată, există o legătură inseparabilă între ea și starea noastră de spirit.
Sentimentele
Respirăm accelerat când suntem agitați, surpriza sau durerea ne taie respirația, iar dacă avem o apăsare sufletească, suspinăm. Prin urmare, frica și disperarea, bucuria și încântarea se trădează chiar prin felul cum tragem aer în plămâni, încă înainte ca noi să devenim conștienți de ele.
Vorbirea
Stresul ne face să respirăm superficial, mișcările diafragmei se reduc la minimum. Mușchii pectorali și cei ai cefei sunt tensionați, spațiul necesar emisiei sonore se îngustează. Pronunțarea precipitată a cuvintelor în condițiile unei musculaturi încordate împinge vocea în registrul acut, astfel încât ea are un sunet nefiresc, sugrumat. De aceea este mai bine ca, atunci când ne simțim stresați, să coborâm glasul și să vorbim mai rar.
Bâlbâiala
Cei ce se bâlbâie pierd de obicei ritmul normal al vorbirii. Însă mulți dintre ei reușesc să parcurgă drumul în sens invers, adică să-și corecteze defectul de limbaj prin utilizarea unei tehnici de respirație adecvate. Și nu singuri, ci îndrumați de un specialist logoped. Un prim pas ar fi rostirea lentă a cuvintelor, cu vocea joasă.
Căscatul
Ni se întâmplă tuturor, de vreo zece ori pe zi. Căscatul relaxează musculatura maxilarelor, exercită presiune asupra diafragmei, obligând-o să coboare, mărește astfel volumul respirator și ventilează plămânii. Având mai mult spațiu de rezonanță la dispoziție, vocea capătă o tonalitate mai plină.
Necazurile plămânilor
Aglomerările urbane nu reprezintă în niciun caz un mediu prietenos pentru aparatul nostru respirator. Prea puține spații verzi, în schimb betoane cât vezi cu ochii, instalații industriale, mai mult sau mai puțin poluante, pulberi împrăștiate cu dărnicie de șantierele întâlnite la tot pasul și străzi înțesate de mașini care circulă bară la bară, trimițând în atmosferă gaze de eșapament. Iar acestea, potrivit măsurătorilor făcute de specialiști, plutesc până pe la etajul cinci al blocurilor din cartier…
Așadar, cu cât locuim mai aproape de o stradă cu trafic intens, cu atât ne confruntăm cu o probabilitate mai mare de a dezvolta alergii sau afecțiuni pulmonare. Pulberile în suspensie, dar și gazele toxice, cum sunt ozonul, dioxidul de azot și cel de sulf, prezente în aer, pătrund în profunzimea căilor respiratorii și lezează mucoasa, care devine ulterior extrem de vulnerabilă la acțiunea alergenilor. Nocivitatea particulelor fine este invers proporțională cu mărimea lor. Cele cu dimensiuni ceva mai mici de 10 micrometri intră fără dificultate pe căile respiratorii. Iar dacă diametrul lor nu măsoară mai mult de doi micrometri, nimic nu le împiedică să călătorească lejer până la stația terminus: alveolele pulmonare. Și ce credeți că fac ele acolo?
Din paleta amplă de probleme ale plămânilor provocate de poluare, vă prezentăm, pe scurt, câteva pe care le considerăm mai importante.
Astmul
Este o boală inflamatorie cronică a bronhiilor. Acestea devin foarte sensibile la acțiunea polenului și a substanțelor iritante, se contractă, iar glandele situate în pereții lor produc o cantitate sporită de mucus. În consecință, respirația este îngreunată și produce un șuierat caracteristic, apar senzația de lipsă de aer și accesele de tuse.
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC)
Inflamația permanentă, întreținută de inhalarea microparticulelor de praf și a substanțelor chimice iritante, îngustează căile respiratorii și distruge alveolele. Pacientul tușește și expectorează abundent, respiră cu dificultate la cel mai mic efort, iar într-un stadiu mai avansat al bolii, chiar și în repaus.
Hipertensiunea pulmonară
Din cauza obstrucției cronice a arterelor din plămâni, tensiunea de la nivelul acestor vase urcă până la valori enorme (sistolică: peste 30 mmHg, diastolică: peste 20 mmHg). Fluxul sangvin intrapulmonar se diminuează și în organism apare un deficit de oxigen.
Pneumonia
O infecție bacteriană inflamează puternic căile respiratorii și alveolele, unde este posibil să se acumuleze lichid, eventual și puroi. Bolnavul expectorează un mucus vâscos și colorat, are dureri în piept, frisoane și febră.
Când respirația e bună, totul merge bine
* Recomandări pentru plămâni sănătoși *
Venim pe lume cu un țipăt și ne dăm ultima suflare cu un suspin. Ne începem viața anunțându-ne zgomotos prezența și o încheiem împăcați, în deplină discreție. Între cele două momente cruciale, se intercalează jumătate de miliard de respirații, cărora le dăm însă prea puțină atenție.
Să respirăm conștient
Zi de zi, oferim trupului și creierului nostru aportul optim de oxigen, respirând instinctiv. Însă avem la dispoziție și alternativa de a ne conduce respirația conștient, reacționând astfel la diverse provocări din exterior. Când suntem stresați, de pildă, începem spontan să respirăm accelerat și bronhiile se dilată – este un proces natural, o reacție de apărare, elaborată de specia umană de-a lungul evoluției sale. Plămânii trimit o cantitate mai mare de oxigen în organism, crește fluxul sangvin la nivelul musculaturii, suntem concentrați la maximum și gata s-o rupem la fugă, ca să ne salvăm pielea. Dar astăzi, în loc de sălbăticiuni fioroase și războinici înarmați până-n dinți, nu ne mai amenință decât trepidația stilului de viață modern, criza de timp și e-mailurile urgente. Nu mai are sens să fugim. Totuși, deși nu ne mișcăm din loc, în sinea noastră se dezlănțuie un adevărat haos emoțional. Ar fi minunat dacă am putea să ne păstrăm liniștea interioară.
O posibilitate există: respirația controlată. Legătura strânsă dintre respirație, corp și emoții este cunoscută încă din vremuri străvechi, de la vindecătorii egipteni și medicii antichității greco-romane. În situații stresante, respirația controlată conștient liniștește bătăile inimii, alungă frica, facilitează promptitudinea și claritatea gândirii. La fel de eficient este și râsul. Hohotele de râs determină contracții ritmice ale mușchiului diafragmatic, care acționează asupra inimii ca un masaj, sporind irigația sangvină a miocardului. Se extinde cutia toracică, se prelungește expirația, iar schimbul de gaze din alveolele pulmonare crește până la o valoare triplă. Râsul este o excelentă tehnică de relaxare.
Respirația ca medicament
Și medicina modernă recunoaște valoarea terapeutică a respirației: ea introduce atât meditația, cât și exercițiile de respirație în tratamentul tulburărilor de somn, afecțiunilor psihice și bolilor oncologice. La finele celui de-al optulea deceniu al secolului trecut, biologul american Jon Kabat-Zinn a dezvoltat metoda denumită pe scurt MBSR (Mindfulness-Based Stress Reduction), destinată oamenilor grav bolnavi, pe care îi îndemna să respire, să se concentreze și să-și observe senzațiile, pentru a se bucura cât mai mult de momentele bune îngăduite de suferința lor. Numeroase studii au confirmat între timp că MBSR poate reduce stresul.
Cei ce practică sporturi extreme ori scufundări, ca și muzicienii din partida de suflători a orchestrelor, se antrenează constant cu scopul de a-și mări capacitatea respiratorie. Și dvs. puteți atinge un nivel de performanță cu ajutorul a două exerciții preluate din practica yoghină. Apăsând cu degetul mare și inelarul, închideți alternativ, mai întâi nara stângă, apoi pe cea dreaptă: inspirați 4 secunde, rețineți aerul alte 4 secunde, expirați 8 secunde. Cu acest exercițiu combateți alergiile și astmul. Sau, dacă doriți să vă păstrați calmul, să rezistați eroic la atacurile de panică, să depășiți dependența de nicotină și pofta de dulciuri, utilizați următoarea formulă: 4 secunde inspirație – 7 secunde oprirea respirației – 8 secunde expirație zgomotoasă.
Și iată ce ne mai ajută…
Cântecele
Cântând, punem în funcțiune întreaga musculatură respiratorie și adoptăm spontan o postură mai bună. Aceasta ne ușurează respirația.
Sportul de rezistență
Ani în șir, sporturile și, în general, mișcarea au fost strict interzise pacienților cu BPOC și astm. În prezent, medicii susțin opinia contrară și se străduiesc să-i convingă pe bolnavi că antrenamentul moderat dă rezultate tot atât de bune ca medicamentele.
Stimularea fluxului respirator
Potrivit sistemelor terapeutice extrem-orientale, afecțiunile pulmonare sunt provocate de faptul că „suflarea vieții” se află în blocaj. Ea trebuie ajutată să circule din nou și pentru aceasta se apelează la masaje, băi, tratamente cu plante și o alimentație sănătoasă. În cazul astmului s-a dovedit deosebit de util postul terapeutic.
Ieșirea la aer curat
În special astmaticilor li se recomandă să petreacă o perioadă de timp într-o zonă cu o calitate mai bună a aerului: la munte sau la mare. Aerul pur grăbește reducerea inflamațiilor, iar vântul îndepărtează grăunțele de polen și particulele de praf.
Leacuri tradiționale contra tusei
* Multe lichide – Beți zilnic până la 3 litri de ceai sau apă plată, pentru a umezi mucoasele și a ajuta la eliminarea mucusului de pe căile respiratorii. Contribuie la fluidizarea lui infuzia de Cimbru, cea de Ciuboțica-cucului sau tinctura de Iederă.
* Un aer mai umed – O umiditate ceva mai mare a aerului din încăpere calmează tusea. O obțineți fie cu un umidificator, fie cu castronașe mai puțin adânci, pline cu apă și așezate pe calorifere. Se pot pune în ele și câteva picături dintr-un ulei eteric.
* Suc de ceapă – Tăiați mărunt o ceapă și fierbeți-o 10 minute în 125 ml apă, în care ați adăugat și 3 linguri de miere. La sfârșit strecurați sucul și luați 3 până la 5 linguri pe zi. Are acțiune bactericidă, antiinflamatoare și expectorantă.
* Inhalații – Întrebuințați un inhalator sau, în lipsa lui, utilizați metoda tradițională: vasul cu apă fierbinte și capul acoperit cu un prosop. Inspirați profund aburii și expirați liniștit, de 3 ori pe zi, câte 15 minute. În loc de apă, inhalația se poate face cu o infuzie de salvie care, în plus, are și calitatea de a calma mucoasele iritate.
* Cataplasma cu cartofi – Fierbeți patru cartofi sau cel mult șase, iar când sunt destul de moi, puneți-i într-un șervet de bucătărie și zdrobiți-i. Apoi înveliți-i într-un prosop și așezați-i pe piept. Căldura activează circulația locală, grăbind astfel vindecarea.
