
Este o cură de slăbire foarte comodă și chiar plăcută, cu condiția să-ți placă acest fruct. Dacă nu vă place, este bine să nici nu o încercați. Dându-i organismului ceea ce nu-i place, în primul rând îl stresăm, iar în al doilea rând, el nu răspunde așteptărilor noastre. Cura începe (în prima zi) cu un grepfruit și crește progresiv cu câte unul în fiecare zi, până ajunge la 8 bucăți, care se mănâncă consecutiv două zile (8+8), după care descrește, până ajunge din nou la un fruct pe zi. Atenție: se mănâncă tot miezul, cu pielițele care despart între ele feliile. Nu se face suc! Pe toată perioada curei, se beau câte două căni de Ceai depurativ pe zi (se găsește în farmacii) și nu mai puțin de un litru de apă plată – fără niciun fel de băuturi alcoolice.
Putem mânca: legume de orice fel (crude sau fierte), fructe, carne de pasăre sau de pește (fiartă sau la grătar), brânză, măsline, cereale integrale, lapte degresat, cafea îndulcită cu puțină miere, pâine (două felii pe zi).
Sub nicio formă nu mâncăm: carne de porc, slănină, mezeluri, unt, margarină, smântână, maioneză, bomboane, ciocolată.
Din alimentele permise mâncăm câte puțin și des și terminăm masa cu câte un grepfruit. În perioada de 16 zile se pierd între 3 și 4 kilograme, fără efort și, mai ales, lipsește în toată perioada binecunoscuta „senzație de foame” din timpul curelor de slăbire.
CAMELIA V. – București